title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !

Stirile Zilei

Luni, 7 iunie 1999

Sambata noaptea, dupa victoria nationalei de fotbal asupra echipei Ungariei, sute de aradeni au iesit in fata Primariei, agitand steaguri tricolore si scandand numele tarii noastre. Incepand cu ora 11, timp de o ora si jumatate, circulatia in centrul orasului a fost ingreunata de multimea de tineri care a blocat soseaua de pe bulevardul principal. Chiar in fata Primariei, doua autoturisme, care incercau sa evite microbistii extaziati, au avut o coliziune care, din fericire, nu s-a soldat cu victime, doar cu rani superficiale ale soferilor si avarierea masinilor. Manifestarea de simpatie a suporterilor aradeni ai echipei nationale de fotbal s-a transformat, dupa o jumatate de ora, in sarbatorirea echipei de fotbal UTA, care a reusit sa invinga, cu o garnitura formata din rezerve, lidera seriei a II-a a Diviziei B, Extensiv Craiova. In jurul orei 11.40, un grup masiv de suporteri (unii intr-o avansata stare de ebrietate) a fortat intrarea pe strandul Neptun, trecand cu uqurinta de "barajul   viu" al gardienilor publici care incercau sa le controleze biletele.

Clasele stau goale din cauza grevei - Virtual Arad News (c)1999Dupa o saptamana de vacanta, prescolarii si elevii mai au cel putin inca o zi libera pentru ca, astazi, gradinitele, scolile si liceele sunt inchise. Membrii Sindicatului Democratic din Invatamantul Aradean se afla in greva de avertisment doar pentru o zi. "Daca solicitarile noastre nu vor fi solutionate pana la 15 iunie, vom declanga greva generala pe termen nelimitat la 22 iunie" - ne-a declarat prof. Stefan Balita, liderul SDI. Sindicatul Liber din Invatamantul Aradean pare a fi ceva mai hotarat. Membrii sai au reluat, incepand de astazi, greva generala suspendata la 28 octombrie 1998. "Este o masura extrema, dar altfel nu ne ia nimeni in seama" - a apreciat presedintele SLI, prof. Marius Göndör. Actiunilor SLI li s-au alaturat si Sindicatul Independent Hidro-Meteorologia si Sindicatul "A. Maior" din Grupul Scolar CF Arad. Principala revendicare a sindicatelor se refera la nerespectarea protocolului incheiat cu Executivul in toamna anului trecut, prin care era promisa acordarea celui de al treisprezecelea salariu si a majorarilor salariale prevazute de noua Lege a salarizarii bugetarilor. Profesorilor li s-a promis atunci ca vor primi, in lunile aprilie si mai ale anului 1999, majorarile salariale neacordate in perioada iunie-decembrie 1998. Pana acum insa, au ramas doar promisiunile...
Piata inainte de ora inchiderii - Virtual Arad News (c) 1999Sambata, la ora pranzului, in Piata Mihai Viteazul, agitatia era la ea acasa. Lume buluc, venita sa-si faca ultimele cumparaturi. Deodata insa, comerciantii incep sa-si stranga in graba marfa. Intrucat nu ma grabisem, inca nu-mi procurasem toate cele trebuincioase, iar acum ma vedeam in pericol de a ramhne cu ochii in soare. M-am gandit ca au innebunit comerciantii de-si strang asa repede marfa si l-am intrebat pe unul ce se intampla.  "De azi intra in vigoare noul program! Sambata si duminica Piata se inchide la ora 14. Intre 13-14 trebuie sa ne adunam lucrurile sa plecam fiindca altfel ramanem in Piata pana maine ca se pun lacate pe usi !!!" In situatia mea, adica a celui care vrea sa cumpere dar nu mai are ce, erau toti cei veniti in piata cu acest scop. Stateam stupefiati si priveam cum oamenii isi strang in graba produsele si dispar unul dupa altul. Au luat-o razna astia de la Piete. Pai pe banii mei sa ma scoata afara cand au ei chef?" bombanea nemultumit un comerciant care, din motive lesne de inteles, n-a vrut sa-si spuna numele. Am stat de vorba cu mai multi comercianti si toti mi-au spus acelasi lucru "Ce-o sa ne facem acum. Si asa marfa noastra e persiabila. Sambata e cea mai buna zi de piata. Or pana la ora 13, cat apucam sa vindem? Cine ne plateste noua pierderile?" Cumparatorii nu erau nici ei multumiti de noua masura. "Sambata e ziua mea libera. Ma trezesc, normal, mai tarziu. Pana imi beau cafeaua, pana vin la piata, e ora 13. Ce fac, raman fara cumparaturi, sau ma scol la 8 ca asa vor sefii de la Piete?" ne spunea o doamna revoltata. Se baga in vorba mai mult„ lume "Domle daca vin la patru de la strand si vreau sa-mi iau niste fructe, sau rosii proaspete, de, unde le iau ca ii  inchisa piata?" Iata deci ca opiniile sunt unanim impotriva masurii luate de conducerea Pietei. Va avea insa vreo importanta acest lucru? Speram sa se revina asupra masurii luate.

Cursul de construire a podurilor, desfasurat pe parcursul acestei saptamani si sustinut de fundatia germana THW, in colaborare cu Protetia civila si formatiunile de pompieri, s-a incheiat, ieri, in cadrul unei festivitati, desfasurate pe poligonul pompierilor din vecinatatea aeroportului. Subiectul cursului a fost initierea in ridicarea de poduri cu capacitate redusa, cu o deschidere de pana la 50 de metri, confectionate din lemn si accesibile doar pedestru. Astfel de poduri ar intra in functiune, in cazuri limita, cand cele de capacitate mare ar fi afectate in urma unor calamitati. La curs au participat reprezentanti ai unor formatiuni de protectie civila sau de pompieri din judetele Arad, Timis si Caras-Severin. La finalul perioadei de instruire, 20 de cursanti au primit certificate de absolvire.

La Lalasint chiar si dupa ploi strazile sunt inundateCresterea nivelului Muresului la ultimele inundatii, a dus la ruperea podului ce leaga satul Lalasint de Barzava. Astfel, cei din Lalasint au ramas oarecum izolati de centrul comunei. Daca oamenii maturi, care fac naveta in zona, se mai aventureaza cu barca, nu acelasi lucru il pot face copiii care merg la scoala in Barzava. Ei sunt obligati sa mearga pana la Lipova (25 km), acolo sa treaca Muresul si sa se intoarca pana la Barzava, alti 25 km, in total 50 km. Astfel, ei ajung tarziu la scoala sau pur si simplu renunta sa mai mearga. "Noi am vrea sa refacem podul insa lucrarea costa peste 100 de milioane si n-avem de unde. Am incercat sa gasim o solutie si le asiguram cazare la Primarie celor 10 copii din Lalayint Dar asta nu e o rezolvare", ne-a spus primarul Barzavei, dl. Adinel Popovici.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN, sau pentru a citi comentariile altor vizitatori !


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? Nici o problema! O veti gasi in arhiva VAN.


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorge Puterity si Florin Trutiu.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorge Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 1999 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}