title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !

Stirile Zilei

Luni, 10 ianuarie 2000

Zona Libera Curtici se afla in continua ascensiune...Nici anul 1999 nu a fost unul in care economia romaneasca, in ansamblul ei, sa dea semne de revigorare. Dimpotriva. Implicit si starea economiei aradene a urmat tot o traiectorie descendenta. Totusi, trebuie sa remarcam ca 1999 a adus in Arad si cateva investitii importante.
Au venit americanii si englezii
Cel mai important eveniment din 1999 in economia aradeana a fost achizitionarea pachetului majoritar de actiuni la S.C. Astra- Vagoane S.A. de catre concernul american Trinity Industries Inc. din Dallas, un foarte important producator de material rulant de pe continentul nord-american si nu numai. De asemenea, cantonarea in Zona Libera Curtici Arad a corporatiei (tot americane) Sara Lee ,care are investitii in 40 de tari, si o cifra de afaceri de 20 de miliarde de dolari, este un semnal de bun augur. De altfel, ing. Adrian Nitu directorul A.Z.L. Curtici - Arad a spus: "Din punctul meu de vedere, Sara Lee este cel mai important investitor, de pana acum, din Zona Libera Curtici - Arad." Pana in prezent, aici, au luat terenuri in concesiune 11 firme, iar volumul investitional se ridica la peste 16 milioane de dolari. Totodata aceasta concentrare de capital, va crea in cursul acestui an peste 1.000 de locuri de munca. O alta reusita a anului 1999 este sosirea la Arad a Companiei britanice Lucas Wiring Systems. Deja la aceasta fabrica lucreaza cateva sute de oameni, existand perspective de dezvoltare si crestere a numarului de salariati
Bani autohtoni
Anul trecut F.P.S. a vandut pachetele de actiuni de la societatile Optiplast - achizitionata de Contor Zenner, Parc SA si Teba. Este de remarcat ca Victoria Arad a fost privatizata dupa mai multe incercari esuate, actionarul majoritar fiind acum tot o firma din Arad si anume B.A.P.D. Important este ca in acest mediu defavorabil, o firma cu capital autohton a reusit sa-si dezvolte activitatea, sa obtina profit, pe care l-a investit in preluarea fabricii de ceasuri. De altfel, B.A.P.D. a reusit in 1998 sa cumpere pachetul majoritar de actiuni si la societatea REMAT
Paralele... inegale
Totusi, anul 1999 a adus o inflatie de 50,6%, concedieri. Astfel, la sfarsitul anului, in judetul Arad erau 18.781 de oameni fara loc de munca. Cu aproape 1.000 mai multi decat la finele anului anterior. Rata somajului a atins 8,93% fata de 11,1% media pe tara. La 1 ianuarie 2000, datoriile firmelor aradene catre fondul de somaj se cifra la peste 36 miliarde de lei. In spatele acestor cifre se afla oameni. Oameni care nu mai au loc de munca. Sau altii, carora, desi ii se retin sumele pentru aceasta destinatie, firma angajatoare "uita" sa-i vireze la A.J.O.F.P. Arad. Cazul emblematic este ARIS Arad, dar si alte societati sunt in aceasta situatie. La aceasta ora, un numar de 110 firme sunt in executare silita din cauza debitelor datorate la bugetul asigurarilor sociale. Si daca tot am pomenit de latura sociala, nu intamplator, la unitatile cu probleme s-au iscat si conflicte de munca. Capul de afis il detine din nou ARIS. Aici oamenii isi primesc salariile cu intarziere, iar viitorul societatii este incert. De altfel, framantarile sindicale la aceasta unitate aradeana au fost si cele mai acute din 1999 in judetul Arad. Tot la capitolul actiuni sindicale a iesit in evidenta greva de la fabrica de mobila Pancotas. "Normal" firma are datorii restante la bugetul asigurarilor sociale, ce se cifreaza la 1,3 miliarde de lei. Un caz de cadere libera este UTA. Fabrica a ajuns in situatia in care mai are circa 150 de angajati, din 7.000, cat avea in 1990. Productia, daca se mai poate vorbi de asa ceva, practic, este insignifianta. Paradoxul situatiei rezida in faptul ca in Arad in ultimii ani productia textila dar in special a confectiilor, s-a dezvoltat aproape constant. Este adevarat, firme straine, in special italiene, au deschis linii de productie, cu precadere in sistem Iohn. Un alt paradox este acela al industriei alimentare. S.C.I.L. Arad, Carne Arad, Arconserv nu se afla intr-o situatie prea roza. Asta (si) pe fondul importurilor masive de produse alimentare. In ceea ce priveste industria mobilei, IMAR Arad este in... suspensie. Sigur, toate combinatele de mobila din Romania au regresat in ultimii ani. Totusi, exemplul MGA Arad vine sa contrazica aceste fapte. Si nu numai MGA. In peisajul economic aradean s-au infiintat o serie de firme cu profil de prelucrare a lemnului, care au piata de desfacere si reusesc sa se mentina in competitie. Poate este si o problema de organizare, de management, de adaptare rapida si eficienta la cerintele actuale.
Dar 2000?
Ce ne va aduce acest an, acum in prag de mileniu trei? Deocamdata ne-a adus niste masuri de relaxare fiscala, dar ne care sindicatele le-au, taxat deja. TVA a ajuns la un plafon mic de 19%, iar principalele alimente de baza aveau cota de 13%. Ca efect imediat, se intrevede o crestere a preturilor, desi pe termen lung, pe hartie totul pare relativ optimist. Insa, mai ales cei care au firme mici, fara o putere economica deosebita, cred ca masura ii va avantaja pe cei care au deja un profit consistent. Si poate au dreptate. 38% sau 25% din aproape nimic este... tot nimic. Dar oamenii? Oamenii vor sa traiasca acum. Si e normal. Numai ca acum, cei mai multi supravietuiesc. Ei stiu doar ca azi o duc mai prost ca ieri si ieri ca saptamana trecuta. Ei stiu ca de aceiasi bani vor cumpara mai putin ca pana acum o luna. Inca putina rabdare. Acum, dupa un deceniu, ni se cere inca rabdare. Poate anul 2000 va aduce ce n-au adus ceilalti zece. Un nou inceput. Se conteaza pe fonduri internationale pentru infrastructura si alte investiti. Premise exista si in Arad. Au venit americanii, au venit englezii, italieni, nemtii, chiar si turcii (Banca Turco-Romana). Va veni chiar si ABN-AMRO. Poate aceste investitii straine vor incuraja afluxurile altor capitaluri. Au venit chiar si romanii. In fond nu trebuie sa astepti de la nimeni nimic. Si inca ceva - fa ceva! Niste principii americane, dar atat de potrivite noua. Anul 2000. Rabdare. Rabda... (re).
Gheorghe Banatean se confeseazaInvitatul de astazi al "dialogurilor neconventionale" se numeste Gheorghe Banatean, are 41 de ani, este casatorit si are un baiat de 10 ani. A absolvit Universitatea tehnita Timisoara, promotia 1985, ca inginer instalatii. Actualmente dl. Gheorghe Banatean este administrator si director general al Regiei Autonome Apa - Canal Arad.
-Sunteti chiar banatean?
- Dupa cum imi este numele si originea se poate spune ca da. In realitate m-am nascut si am crescut in Arad.
- Cum e sa conduci reteaua de apa a municipiului?
- A vorbi numai despre reteaua de apa a municipiului ar fi o abordare sumara. Urmand drumul apei se poate observa cu usurinta ca Regia de Apa - Canal Arad, are o sfera de cuprindere mai mare decat reteaua municipiului. Astfel drumul apei incepe cu captarea, tratarea, inmagazinarea, pomparea si numai dupa aceste etape apa se distribuie prin retele consumatorilor. Principalul tel al meu este cresterea continua a calitatii serviciilor prestate de regie, astfel incat acestea sa atinga in cel mai scurt timp standardele europene in contextul pastrarii unui raport optim intre pret-calitate si totodata a unei rate a rentabilitatii economice ridicate.
- Ce fel de director va considera subalternii dumneavoastra, dur sau intelegator ?
-Cred ca cel mai bine ar fi sa-i intrebati pe ei. Sunt convins si constient ca perceperea persoanei mele este diferita in functie de nivelul ierarhic la care ne adresam in regie..Si aceasta cel putin din doua motive: primul este obiectiv si legat de faptul ca nu colaborez decat cu o parte mica din angajatii regiei iar celalalt subiectiv legat de faptul ca oameni chiar de la acelasi nivel ierarhic, cu aceeiasi pregatire, nu au aceeiasi perceptie sau parere despre un om chiar daca acesta este "directorul". Important este sa pun inaintea duritatii, intelegerea si colaborarea si aplic acest lucru prin adoptarea unui stil de management participativ, de echipa.
- Ce pasiuni aveti in putinul timp liber?
Am o singura pasiune, care nici nu lasa loc alteia si anume pescuitul sportiv. Aceasta pasiune este mai mult decat un sport. Pescuitul este un alt mod de viata, este o arta in care descoperi tot timpul ineditul, noul. Pescarul este cel care descopera, intelege si protejeaza natura si se recupereaza excelent, dupa o perioada de munca sustinuta.
- Stiu ca sunteti implicat si in viata politica?
- Da, sunt membru al Partidului Democrat din anul 1991, in prezent sunt vicepresedinte al Biroului Permanent judetean al PD. Am intrat in PD impreuna cu un prieten si coleg de facultate, Nelu Dragomir, care a plecat mult prea devreme dintre noi si care a initiat si realizat cateva lucruri remarcabile pentru Arad. Din pacate, astazi apar doua aspecte negative care deranjeaza si anume: primul ca sunt o "gramada" de oportunisti - din afara PD-ului - care fara nici un pic de bun simt isi aroga aceste realizari incercand sa induca in eroare opinia publica in incercarea lor perfida de a castiga voturi; al doilea - pozitiv pentru PD, dar nefolositor pentru aradeni - este faptul ca de la Nelu Dragomir, aradenii nu au mai avut un reprezentant la varf care sa le inteleaga si sa le rezolve problemele.
- Credeti ca Partidul Democrat, partidul care are varfuri atat de cunoscute va ramane la guvernare pana la alegeri?
- Intr-adevar, Partidul Democrat are lideri cunoscuti si la nivel central dar si la nivel local. Nu ne aflam in postura de a recurge la numiri de genul electronistului la agricultura sau juristului la sanatate, chiar daca nu am declarat ca avem specialisti cu zecile de mii. In ceea ce priveste ramanerea la guvernare cred ca nu prin acest fapt trebuie judecat PD-ui. Multi afirma ca PD a pierdut foarte mult prin faptul ca partid social democrat, s-a aliat la guvernare cu partidele din dreapta esichierului politic. Chiar daca am pierdut in sondajele de opinie, a fost o alegere mai inteligenta participarea la guvernare, decat o opozitie anemica. Pentru ca am demonstrat ca avem cei mai buni ministri; am facut opozitie chiar asa fiind in coalitie, atunci cand interesele majore ale celor care ne-au ales o cereau; am pierdut o parte din electorat, dar cred ca si acest fapt ne intareste pentru ca stim pe cine contam si ce strategie pe termen scurt si mediu sa aplicam.
- Ce fel de femei va plac?
- Cel mai mult imi place "femei"-ul, in special daca ne si ajuta. In ceea ce le priveste pe femei, prefer un optim intre inteligenta si frumusete.
-Cum ati vrea sa arate Romania de dupa 2000 si ce ati facut pentru aceasta?
- Vreau ca Romania de dupa 2000, sa arate lumii intregi ca este o tara infloritoare, care a pomit pe un drum hotarat spre economia de piata, pentru ca viata tuturor romanilor sa fie fericita. Personal am sa fac tot ce imi sta in putinta atat in plan profesional cat si in cel politic pentru aceasta, deoarece sunt convins ca numai prin efortul comun al tuturor - oricat de neinsemnat li se pare unora - vom reusi sa fim ceea ce trebuia sa fim demult, o tara bogata, cu oameni bogati, care sa uite ceea ce inseamna grija zilei de maine.
Prin reducerea accizelor vor scadea preturile si la tarabeCa sa tina in viata speranta romanilor, Ministerul de Finante a elaborat un proiect de ordonanta privind reducerea cu 20 % a accizelor, proiect care va fi discutat in Guvern pana la data de 1 februarie. Principalul scop al acestuia este eliminarea posibilitatilor de substituire a unor produse petroliere si vanzarea lor sub alte forme. Astfel, printre produsele care vor fi supuse accizarii sunt: alcoolul brut, combustibilii de tip M si B, uleiurile minerale, aditivi pentru benzina, vaselinele si parafina. Potrivit aceluiasi proiect, fabricantii de bauturi alcoolice vor fi obligati sa declare preturile minime si maxime, la fel ca la tigari si, in plus, la pretul cu amanuntul al produselor alcoolice se va mai aplica o taxa de 2 %. Parerea agentilor economici aradeni direct vizati de reducerea accizelor, in cazul in care "minunea" se va intampla, este pozitiva, dar se asteapta aprobarea proiectului si abia apoi se vor opera modificari in pretul produselor. Ion Botezatu, directorul economic al SC PECO SA, ne-a declarat: "Daca acest proiect va fi aprobat, absolut sigur ca se va ieftini si benzina. Aducerea TVA- ului la 19 %, a avut influenta, dar numai la vanzarile din depozit. La statii nu s-a schimbat pretul pentru ca oricum costurile, sunt prea mari". Iata ce declara producatorii de bauturi alcoolice. Florin Necsoreanu, director de vanzari la Indagrara SA, spune: "Este o masura pozitiva dar, din pacate, efectele vor veni tarziu, datorita ratei inflatiei. Noi avem o capacitate mare de productie si multa marfa in stoc si din aceasta cauza produsele noastre nu se vor ieftini imediat." De remarcat este faptul ca Indagrara a fost premiata anul trecut de Uniunea Generala a Industriasilor din Romania, pentru vodca produsa si doua dintre sortimentele de lichior. Livius loja, directorul general adjunct al Brau Union AG Romania, ne-a declarat: "Mai intai sa vedem modul de calcul si apoi ne pronuntam daca vom scadea sau nu pretul. Am citit proiectul, suna frumos, dar probabil vor creste altele si nu vom putea ieftini. " Referitor la influenta acestei masuri asupra pretului cafelei, un alt produs cazut "victima" accizelor in continua crestere, Werner Kern, patronul SC Kern SRL, a spus: "Reducerea cu 20 % a accizelor este semnificativa. Daca va fi asa, bineinteles ca pretul cafelei va scadea. "
P.S. Ca informatie de ultima ora obtinuta din surse guvernamentale apropiate primului ministru, se pare ca, intr-adevar, accizele vor fi reduse cu procentul de 20 % in cursul lunii februarie.
Spitalul din Chisineu Cris este lipsit de caldura - Virtual Arad News (c)2000De o buna bucata de vreme, Spitalul orasenesc din Chisineu-Cris este lasat de catre edilii orasului in voia soartei. Mai precis este vorba de faptul ca unitatea spitaliceasca este lipsita, 20 de ore pe zi, de caldura. "Cel mai greu de indurat in aceasta perioada de timp este frigul. Nu mai stim ce sa facem. Noi o mai ducem cum o mai ducem, dar sunt pacientii care, va dati seama, nu pot fi privati de minimum de confort" ne-a declarat un cadru medical care a preferat sa-si pastreze anonimatul. Din cate am aflat, se pare ca intreaga problema este generata de lipsa fondurilor pentru procurarea combustibilului, necesar centralei termice care genereaza, de altfel, energie si unor blocuri de locuinte. Astfel, caldura in spital este data in doua etape: dimineata, timp de cel mult doua ore, si seara, pe aceeasi durata de timp. Incercand sa luam legatura cu primarul si viceprimarul orasului - Chisineu-Cris, ne-am izbit de o problema si mai mare decat cea a lipsei caldurii: lipsa acestora din Primarie.
"Patima rosie" la premieraCapodopera a dramaturgiei romanesti, piesa emblema in creatia lui Mihail Sorbul, "Patima rosie" are o bogata traditie a punerilor in scena la noi, desi s-ar putea alatura cu fruntea sus pe orice scena din lume oricirei scrieri contemporane ei (apare in 1916) din aria culturala europeana sau nord americana. Explicatia sta in partiturile generoase oferite actorilor pusi sa evolueze in registrul realismului psihologic si in tema etern valabila a pasiunilor amoroase care sfasie constiinte, deturneaza destine, orbesc ratiuni pana la autodistrugere. Cine nu-si doreste sa o joace pe Tofana, rol ce poate implini o cariera ? Sau bufonul tragic Sbilt, cel mereu cufundat in betii metafizice care nu va scrie niciodata cartea pe care o preconizeaza dar va toca toti banii ce-i incap pe mana ? Pentru regizor, tentatia eseului doct, moralizator, morbid, ironic subtie, induiosator chiar sau cum mai vreti dumneavoastra, pandeste la fiecare secunda. Ceea ce izbandeste Ion Ardeal Ieremia este sa evite cu gratie tocmai capcana melodramei atingand toate aceste nuante si spunand in fapt o poveste inteligibila.Ceea ce nu e putin lucru. Creeaza atmosfera si prin ilustratia muzicala - Chopin inspirat ales - si prin decorul rafinat al lui Doru Pacurar si ofera posibilitatea unor recitaluri actoricesti individuale. Straluceste in primul rand Dorina Darie Peter, care face o Tofana instinctuala, credibila, disperata in fixatiile ei erotice, funesta in cele din urma, Calin Stanciu se intalneste cu cea mai importanta realizare a carierei sale, Sbilt (un fel de Falstaff) amintind in unele secvente de marele actor care a fost George Constantin. Bogdan Costea compune cu mare finete, cu atentie la detalii un rol - Castris - pe care il fereste de pitorescul incornoratului de opereta, dandu-i substanta, proiectandu-i cu claritate fondul uman. Victima a propriei slabiciuni, Rudy pare ca se va rupe din plasa ratarii predestinate si se va regasi pe taramul puritatii sufletesti alaturi de Crina. Costin Gavaza si Oltea Blaga aduc prin prezenta lor in scena prospetime, firesc si lipsa experientei de viata necesara personajelor. Un spectacol adevarat, implinit, curat, care dupa reactia publiculi in seara premierei prefigureaza un lung succes, cum anticipau si realizatorii lui.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN, sau pentru a citi comentariile altor vizitatori !


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

new88.gif (2109 bytes)Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

 


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorge Puterity si Florin Trutiu.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorge Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2000][Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2000 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}