title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !

Stirile Zilei

Vineri, 15 septembrie 2000

La CCIA, Consulul Romaniei la Dallas da informatii...In cadrul unei intalniri organizate de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad, agenti economici din orasul nostru au avut ocazia sa afle unele amanunte legate de legislatia americana, prezentate de consulul onorific al Romaniei la Dallas, avocat Nelu Prodan. La reuniune au fost prezenti si cativa sefi de departamente din cadrul CCIA, moderatorul fiind vicepresedintele Lucian Palcau. In prezent in Arad functioneaza 76 de societati mixte romano-americane si tot aici s-a inregistrat una din cele mai mari investitii realizate de Compania Trinity. Avocatul Nelu Prodan a venit in Arad la invitatia primarului Dorel Popa. "Prezenta mea in Arad nu este intamplatoare, are radacini vechi, pe vremea cand atat eu cat si domnul primar am facut unele lucruri care nu au convenit vechiului regim." a spus Nelu Prodan.
" Intotdeauna am considerat Aradul ca un varf de lance al dezvoltarii Romaniei" a mai declarat consulul, care si-a facut cunoscuta intentia de a organiza in America diferite actiuni pentru oamenii de afaceri aradeni, in viitor fiind programata infratirea Camerelor de Comert din Arad si Texas.
Jandarmii au dejucat "atacul terorist"Ieri, in jurul orelor 18,00, la doar patru kilometri de localitatea Ghioroc, pasagerii tramvaiului "Sageata verde" au fost victimele unui atac terorist armat. Jurnalistii de radio, romani din mai multe colturi ale lumii, se indreptau spre Ghioroc cu "miticul" tramvai. Toti au fost de-a dreptul socati cand "Sageata verde" a franat brusc si in tramvai au navalit sase teroristi mascati, inarmati cu pistoale mitraliera. Atmosfera a fost incendiara, spaima pasagerilor atingand paroxismul, totul fiind pigmentat cu focuri de arma, fumigene, tipete, scandal. Din fericire, din lanul de porumb din apropiere au aparut 30 de jandarmi care au prevazut ambuscada, neutralizandu-i pe teroristi. Jurnalistii de radio si-au revenit cu greu din sperietura, dupa minute bune, cand li s-a comunicat ca a fost o gluma pusa la cale de profesorul Didilescu, impreuna cu seful statului major al C. J. J. (Corpul Judetean de Jandarmi) col. Ioan Farcas. Socanta a fost reactia unui invitat din Israel, care a fost foarte speriat. revenindu-si cu greu. Dl. Moshe Kones (Centrul de arta iudaica din Ierusalim) ne-a marturisit ca el a avut nefericitul prilej sa traiasca pe viu astfel de atentate care l-au incaruntit inainte de vreme. Dansul isi amintea ca spaima de palestinienii sinucigasi care se aruncau in mijlocul unei piete arhipline, cu suluri de dinamita in jurul corpului, raspandind groaza si moartea in randul israelitilor... O actiune reusita, care se putea insa termina nu tocmai bine, daca jurnalistul turc isi scotea pistolul avut la brau...
O masa in Piata Mihai Viteazu "se vinde" cu 1500 DMPolitia aradeana ii cerceteaza in stare de arest preventiv pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta pe Lazar Ioan Danut, 31 ani, din Arad, director la Directia juridica si administratie publica din cadrul Consiliului Judetean Arad si pe Salajan Marius George, 27 ani, din Arad, tehnician la Centrul de dirijare a zborurilor Arad si consilier judetean, ambii fara antecedente penale. In data de 13 septembrie a.c. s-a prezentat la sediul Politiei Arad Siladi Ilie, 61 ani, din Arad, asociat unic la A. F. Ilie, care a denuntat faptul ca Salajan Marius George i-a promis ca in calitatea sa de consilier judetean ii faciliteaza obtinerea unei mese in Piata Mihai Viteazul, in scopul valorificarii produselor destinate comercializarii. Dar, evident, nu pe gratis! Ci contra sumei... "modice" de 1.500 DM. Astfel, s-a procedat la organizarea unui flagrant si miercuri, la ora 14, Salajan Marius a primit suma de 1500 DM... "preparati" pentru flagrant! Vazandu-se incoltit de politie, Salajan a incercat sa ascunda banii la ciorap. Extinzandu-se cercetarile, s-a constatat ca, la comiterea acestei infractiuni, a participat si Lazar Ioan Danut pentru care s-a organizat un al doilea flagrant. O ora mai tarziu, Salajan se intalnea la bufetul din incinta Palatului Administrativ cu directorul Directiei juridice a Consiliului Judetean Arad, caruia ii inmaneaza suma de 900 DM. La aparitia Politiei, Lazar a incercat sa dea foc banilor si sa-i arunce pe fereastra... Impotriva celor doi, Parchetul de pe langa Tribunalul Arad a emis mandate de arestare preventiva pe timp de 30 de zile, preluand totodata continuarea cercetarilor. Cei doi risca o pedeapsa cu inchisoarea de la 2 la 10 ani... Pe aceasta cale, Politia adreseaza invitatia ca cetatenii carora li se propun astfel de "tranzactii" sa se adreseze acestei institutii, Biroul Anticoruptie, tel. 223803 int. 316.
N.A. Interesant ar fi de stiut care ar fi trebuit sa fie "veriga" (persoana) finala din acest lant...
Si viile sunt culese de zilieriPentru multi oameni, lupta pentru supravietuire devine tot mai grea pe zi ce trece. Toate (produse sau servicii) sunt mai scumpe. Banii - aceiasi. Iar situatia celor care nu au un loc de munca si nici vreun alt ajutor "de la stat" este cu atat mai grava. Acesti oameni traiesc sub limita saraciei. Dar trebuie sa traiasca!
De la zugravit, la culesul porumbului...
Profitand de anotimp, o parte dintre ei au ales sa lucreze ca zilieri. Iar cei care locuiesc la tara au fost avantajati fata de oraseni. La tara sunt mai multe de facut: sapa, cules, taiat lemne, pe cand la oras, oferta este mai restransa. Dar, indiferent de locul in care lucreaza sau de munca pe care o face, este important ca zilierul sa-si faca treaba cat mai bine. Astfel incat sa mai fie chemat si a doua oara. In general, cei care au nevoie de ajutorul zilierilor nu apeleaza la oricine. Ci la oameni pe care ii cunosc sau despre care au auzit ca sunt seriosi. In functie de localitate, dar si de munca prestata, ziua de lucru  se plateste cu 50.000 -  80.000 de lei. (aproximativ echivaland unui kilogram de carne). Plus, una doua sau trei mese pe zi si (uneori) cazare. In Zabrani, spre, exemplu, "zauasu" ia 80.000 de lei pentru orice activitate, de la zugravit, la culesul porumbului. Sunt preferati, in general, oamenii din sat. Neavand serviciu si nici o alta sursa de venit, ei, sunt oricand disponibili.
Majoritatea zilierilor - tinerii.
In Ineu. sunt cunoscuti cu oarecare vechime ca zilieri tiganii din Mocrea. Pentru o zi de sapa (de la sapte dimineata pana la sapte seara), ei primesc in mana 60.000 de lei si trei mese. Zilierii sunt solicitati si pentru alte activitati cum ai fi: ingrijirea animalelor, descarcatul graului si urcatul in, pod, strangerea paielor, bagatul lemnelor, ducerea gunoiului de grajd pe camp si alte munci in gospodarie. De departe insa, cea mai profitabila perioada pentru zilieri este cea in care se sapa, (fie in gradina, fie pe camp), "pentru ca e mult de lucru". Tigani sau nu, este remarcat faptul ca marea majoritate a zilierilor sunt tineri. Ceea ce nu poate decat sa ne ingrijoreze: dornici sa lucreze, ei au sanse minime de a-si gasi un loc de munca. Cea mai ieftina mana de lucru din Ineu o reprezinta "cei de la institut" (Centrul Scolar Ineu). Aici fac scoala profesionala tineri cu deficiente mintale. Neavand familii, ei fac orice pentru a avea un ban in buzunar. Si necunoscand prea bine valoarea banului se intampla, uneori sa munceasca intr-o zi doar pentru 25.000 de lei. Ei sunt solicitati mai ales dupa-masa, dupa terminarea orelor. Dar, mai sunt si exceptii...
Cand e cald, mai obosim
La "serviciile" zilierilor nu apeleaza doar persoanele particulare. S.C. Vini-viticola Baratca, spre exemplu, lucreaza de ani buni cu zilieri, la culesul strugurilor. Surprinzator, ei vin din alte judete. Unii, pentru prima oara; majoritatea insa, au "vechime". Vor sta aici o luna de zile. Pana se termina culesul. Societatea le asigura cazarea si trei mese. In plus, muncitorii mai primesc cate 50.000 de lei pe zi, fiecare (la sfarsitul perioadei de lucru). Ce au ei de facut? Si culeaga struguri. Cate 350 kg pe zi, de la sapte dimineata pana la sase seara. Viorica Simon are 17 ani si vine la cules de struguri din 1998. Este din Maramures si spune ca "acolo nu prea e de lucru. Aici, mai obosim din cand in cand, mai ales atunci cand e cald. Dar e si distractiv. Mai vorbim, mai glumim...". Ea spera sa adune un milion si jumatate, bani din care "o sa-mi iau o pereche de blugi si ceva maieuri scurte si mulate"
Conferinta de presa Arterm - ULALACifrele alarmante care s-au dat publicitatii, privind numarul ingrijorator al debransarilor de la reteaua de incalzire si apa calda, acuzele aduse ARTERM-ului de catre Oficiul pentru Protectia Consumatorului, noile propuneri privind sistemul de contorizari a consumului de energie termica - toate acestea, si nu numai, au facut obiectul si au reprezentat subiectele Conferintei de presa sustinuta de SC ARTERM SA, in compania Uniunii Locale a Asociatiei de Locatari, a OPC si a mass-mediei.
Sa le luam pe rand. Pana in prezent au inregistrat, de la inceputul anului, un numar de 1.859 cereri de debransari si debransari in urma neplatii facturilor, din care s-au efectuat un numar de 1.035. Suprafata radianta debransata in perioada 1 ianuarie 2000 - 31 august 2000 este de 24.495 mp radianti, adica 4,5 la suta din suprafata radianta existenta la inceputul anului. Desigur, segmentul de populatie cu venituri reduse este cel mai afectat de cresterea costurilor combustibililor si a energiei. Ceea ce noi numim "cazuri sociale ", tinde sa devina un factor majoritar pe plan municipal, pentru ca, desi ARTERM sau ULALA invita si sfatuieste, la economisire si reducerea cheltuielilor de intretinere, tot mai multi cetateni solicita debransarea.
Debransarea, vom spune, asumandu-ne orice risc din punct de vedere polemic, nu e o solutie, pentru ca: distorsionarea confortului ambiental, din apartamentul in care s-a luat aceasta masura, se extinde si la spatiile invecinate; spatiile inchise, adiacente celui debransat, vor scadea in ceea ce priveste confortul termic sub valoarea prevazuta de STAS-ul 1907 din 1997 (de exemplu 20 de grade Celsius pentru camera de zi, 18 pentru bucatarii, 22 pentru bai etc. Concret, ce propun ARTERM si ULALA !
"Solutia corecta pentru economisirea energiei termice, respectiv diminuarea facturii, este montarea contorului de incalzire pe racordul imobilului si a robinetilor termostatati si a repartitoarelor de caldura pe fiecare calorifer in parte. Pe piata Aradului exista, deja, doua oferte in acest sens" - se arata in comunicatul dat publicitatii la conferinta de presa. ARTERM face apel la sprijinul presei pentru a constientiza consumatorii ca nu exista castig fara investitii. Investitia, o spunem, nu e cine stie ce pentru o familie cu venituri medii. Ing. Rudolf Munteanu, presedintele ULALA, ne explica: "Un robinet termostatat costa circa 400.000 de lei, pentru un calorifer, cu montare cu tot. La 5 calorifere, deci, 2.000.000 lei. Aceasta investitie prezinta urmatoarele avantaje: temperatura camerei (si, implicit, consumul), poate fi reglata in functie de necesitati, stationarea in apartament, nevoia de economisire etc.; repartitoarele de caldura contin o substanta placut mirositoare (benzoatul de etil) care este anexata repartitorului, acest sistem avand rolul de a atentiona locatarul privind raportul, direct proportional, intre temperatura unei incinte si lichidul evaporat. Dezavantajele debransarii sunt imense: pe langa lungul demers birocratic, inerent - as spune, se distruge, astfel, si structura de rezistenta a blocului. Reamintim cititorilor nostri si clientilor nostri ca ULALA poate media pentru obtinerea unui credit (acordat Asociatiilor de locatari dar si persoanelor fizice), cu doar 8,8 la suta pe an, suma solicitata putand ajunge pana la 250 de dolari SUA. Pentru o investitie ca cea amintita, eu zic ca merita". Noi am scris, in detaliu, despre aceasta forma de imprumut. Ing. Doru Campan a raspuns unor acuzatii lansate de directorul OPC, Gelu Florincas, catalogandu-le drept "rautati mai mult sau mai putin voluntare, dezinformari si piste false (...) ". Argumentele ing. Doru Campan sunt preluate din H. G. 425/1994, Decizia 70/1999 ANRE si HG de aprobare a ei Legea locuintei 114/1996. Acuzele, trebuie sa precizam se refera, in mare la "existenta" unui soi de "parteneriat neloial" intre conducerilc ARTERM-ului si, respectiv, ULAL-ei.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

  


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity si Trutiu Florin.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2000 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}