title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !

Stimati cititori, incepand din data de 25 septembrie, am revenit la vechiul sistem de votare. Daca sunteti multumiti de prestatia noastra - VOTATI-NE !


Anunt:

Firma germana Baum Retech A.G. (www.baum.de) doreste sa isi consolideze echipa de dezvoltare software cu specialisti din Romania, de preferinta din Arad.

Va oferim un salariu atractiv, intr-o atmosfera destinsa, precum si posibilitatea de a va specializa in cele mai noi tehnici de dezvoltare software, atat in România cat si in Germania. Daca doriti o munca interesanta, intr-un colectiv placut, si cunoasteti Windows, Visual C++, Visual Basic si COM, scrieti-ne cat de curând la adresa mp@baum.de.


Stirile Zilei

Miercuri, 27 septembrie 2000

ANDREEA, - Si aradenii sunt alaturi de tine !Dragi prieteni,
Poate ca n-ar fi lipsit de demnitate daca am putea sa ne unim fortele in incercarea de a determina Comitetul International Olimpic sa repare, macar in ultimul ceas, imensa nedreptate pe care a facut-o gimnasticii romanesti si copilului sau de aur, Andreea Raducan.
Se pare ca forurile internationale considera ca-si pot permite sa anuleze chiar si marile realizari ale unei tari "mici, sarace si obscure" cum este privita Romania.
Nimeni nu are voie si nu poate anula adevarata valoare ascunzandu-se in spatele unei ... pastile de Nurofen!
Haideti sa demonstram ca stim sa ne pretuim si ca ne putem apara valorile!
Haideti sa demonstram ca spiritul olimpic poate si trebuie sa supravietuiasca dincolo de   interesele meschine si de moment!
Nu putem accepta si nu putem asista cu pasivitate la aceasta mare nedreptate!
Neimplicarea insemna nu numai acceptare ci, mai ales, abandonare! Nu trebuie si nu avem voie sa ne abandonam sportivii!
Va propunem sa ne facem auzite glasurile: trimiteti mesajele voastre prin email la adresele:
* www.olympics.com - site-ul oficial al jocurilor Olimpice, Sydney
* www.olympic.org - Sydney
* noc_romania@yahoo.com  -  pentru Comitetul Olimpic Roman)
* rob.raeside@acadiau.ca - Comitetul International Olimpic
* ar fi de preferat ca aceste mesaje sa fie redactate in engleza si/sau franceza, pentru a fi nu doar auzite, ci si intelese.
Oricum, asigurati-va ca treceti numele Andreei Raducan in campul subiect.
Propunerea a fost primita de la PDSR - Departament Sinteze, Baze de Date.


Virtual Arad informeaza cititorii ca pot trimite si pe aceste adrese pareri despre situatia creata.
david.aikman@olympic.org
secretariat@eurolympic.org
Medical Commission Office
International Olympic Committee
Château de Vidy
1007 Lausanne
Switzerland
Tél. : +41 21 621-61-11
Fax : +41 21 621-62-16
E-mail : Rita Heughebaert

AndreeaPentru a adresa un mesaj de sprijin Andreei Raducanu faceti click pe poza alaturata.

Petre Roman face apel la militarii sarbi...Ieri, liderul Partidului Democrat, Petre Roman, candidat la Presedintia Romaniei, a efectuat o vizita in municipiu si in mai multe localitati ale judetului. Prima "halta" a caravanei a fost facuta nu departe de Aeroport, la Contor Zenner. Petre Roman ramanand impresionat de ce a vazut acolo. Intr-o declaratie de presa facuta la incheierea vizitei la Contor Zenner, Petre Roman a facut referiri la situatia din Iugoslavia in momentul in care nu se stia nimic clar despre rezultatul alegerilor. Exprimandu-si convingerea ca instaurarea democratiei in Iugoslavia nu mai poate fi stopata decat prin forta, liderul PD a facut.un apel la militarii sarbi, politie si serviciile secrete, indemnandu-i sa nu ramana pana la capat fideli lui Milosevici cu pretul luptei impotriva populatiei. Romanii au trecut prin asa ceva si stiu cata durere si nenorocire aduce o asemenea actiune. "Noi am trait aceasta tragedie in decembrie 1989. Nu are sens ca aceasta tragedie sa se repete pentru poporul sarb", a declarat ministrul de externe roman. Dupa o scurta pauza la Hotel Central, a urmat o vizita la Cotta International, societate comerciala care produce mobilier si tapiterie. Vizitatorii au ramas impresionati de aspectul si calitatea canapelelor produse. Petre Roman a vorbit 15 minute pe celular cu Ministerul de Externe, referitor la situatia din Iugoslavia.
Felnac - promisiuni pentru tarani
Caminul Cultural de la Felnac a fost arhiplin, foarte multi simpatizanti dorind sa-l vada si sa-l aplaude pe Petre Roman. Primirea a avut toate "ingredientele" electorale necesare: steaguri, baloane, copii in costume populare plus prezenta "solemna" a pompierilor civili, echipati de gala. In scurtul discurs, Petre Roman a promis ca daca va fi la guvernare, PD-ul va subventiona agricultura si va sustine interesele taranilor, pentru ca acestea reprezinta un interes national. Daca va ajunge presedinte al Romaniei - a promis Petre Roman - va veghea ca legea sa fie egala pentru toti si sa fie respectata. Daca institutiile fundamentale ale statului nu-si vor face datoria, ca presedinte va putea cere inclusiv referendum pentru schimbarea lor. Pana acum, in acceptiunea lui Roman, Romania a avut ca presedinti simpli observatori, care nu au pus umarul sa impinga lucrurile inainte.
"E si grea, e si frumoasa viata de roman"
La Frumuseni a fost vizitata sectia de impletituri din rachita a IAS Fantanele. Roman a ramas impresioant de varietatea si aspectul deosebit al exponatelor (de la mobilier pana la cosulete de toate tipurile si... tablouri!) realizate din nuiele de rachita. A ramas insa la fel de impresionat si de conditiile destul de grele din hala de productie. "E greu, e foarte greu", a oftat Roman cand a vazut cum lucreaza oamenii si a aflat ce salarii primesc. Cu alte cuvinte, s-a convins ca din refrenul imnului PD ("E si grea e si frumoasa viata de roman") valabila ramane deocamdata doar prima parte. La Caminul Cultural, primirea a fost la fel de entuziasta ca si aceea de la Felnac. "Tras la indigo" a fost si discursul lui Petre Roman, reluat la Zabrani, unde a avut o intalnire cu cetatenii in aer liber, in fata Postei. A fost vizitata si fabrica de incaltaminte din Zabrani, care produce doar pentru export precum si biserica romano-catolica.
La Lipova - "bombardament" cu lenjerie intima de dama
Vizita la Lipova a debutat cu un "raid" la fabrica de lenjerie de dama "NATURANA", unde peste 200 de lucratoare si-au manifestat simpatia pentru liderul democrat "bombardandu-l" cu sutiene si chilotei de dama. Pupaturile, prin numar si "ardoare" au lasat in urma recordurile inregistrate la celebra "APACA". Satisfacut.de primire, Petre Roman a regretat ca nu si-a inceput de acolo vizita si le-a asigurat pe toate admiratoarele ca este primul care a afirmat ca femeia este "sarea pamantului si dulceata vietii".
* Ca de obicei, primarul Lipovei, Petre Gherman a asigurat ambientul necesar unei vizite a liderului, sala de sedinte a Primariei dovedindu-se neincapatoare. Simpatizantii l-au asteptat cu rabdare in fata Primariei. Petre Gherman, a tinut sa-i reaminteasca "tizului" sau ca la Lipova a obtinut cel mai mare procentaj la alegerile prezidentiale din 1996. Roman  le-a multumit locuitorilor Lipovei , pentru acest lucru si i-a asigurat, ca de aceasta data va castiga peste tot.
Arad - Conferinta de presa
La Conferinta de presa, desfasurata le sediul PD din Arad (Palatul Cenad) Petre Roman si-a exprimat satisfactia ca a vizitat cateva intreprinderi care au fost infiintate pornindu-se de la zero, la care a avut ocazia sa vada muncind multi tineri "cu fete luminate". "Acesta este viitorul si asa trebuie sa fie", a spus Roman referindu-se la necesitatea investitiilor care creaza locuri de munca pentru tineri.
* Referindu-se la candidatura la Presedintia Romaniei, Roman a considerat ca "eu sunt singura alternativa reala la Iliescu. Ceilalti candidati nu au o motivatie serioasa, in aceasta, cursa", asa cum "PD este alternativa la PDSR".
"Judecati-ne dupa faptele noastre", a fost leit motivul raspunsurilor lui Petre Roman la intrebarile referitoare la participarea PD-ului la guvernare. Desi presat de catre ziaristi,- Roman s-a abtinut de la comentarii vehemente in ceea ce priveste sanctiunea aplicata Andreei Raducan la Sydney; spunand doar ca din moment ce nevinovatia ei a fost recunoscuta, sanctiunea este "nemeritata". "Institutional nu ne putem implica in aceasta chestiune, fiindca Ministerul de Externe sau orice alta institutie in afara de Comitetul Olimpic Roman nu se poate implica."
Presedintele ApR Arad - Ioan Biris atentioneaza guvernantiiConferinta de presa organizata ieri de ApR Arad a fost deschisa de catre presedintele Ioan Biris, care a declarat ca "actualii guvernanti ar trebui sa ia de urgenta cateva masuri pentru protejarea cetatenilor. Foarte multi oameni nu-si pot achita facturile exorbitante. ApR-ul propune eliminarea TVA-ului la alimente, caldura si energie. Altfel, la iarna va fi jale..." In continuare, presedintele ApR Arad a aratat ca FPS-ul ar trebui desfiintat, deoarece practica un jaf national in toata regula. Averea tarii - cata a mai ramas - este impartita clientelei politice. Vicepresedintele Gherghe Chiper a luat apararea Casei de Sanatate Arad, mentionand ca "actualii guvernanti, prin Ministerul de Finante, blocheaza banii contribuabililor in Trezorerie. CAS Arad functioneaza mult mai bine decat in alte judete, incasarile fiind de aproximativ 48 de miliarde pe luna. Greva celor de la SANITAS esta jastificata, guvernantii fiind vinovati de actuala situatie." Vicepresedintele Dumitru Muntoiu ne-a prezentat cateva probleme legate de reforma economica propusa de catre ApR in programul politic intitulat "A treia republica." Mai departe, vorbitorul a insistat asupra unui paradox economic actual: "Desi guvernantii au redus la 5% pragul de impozitare a exporturilor, iar acestea au crescut in acest an cu 30%, Romania exporta in principal doar materii prime (busteni, fier vechi etc.) Orice s-ar spune, este o afacere paguboasa pe termen lung, deoarece nu se incurajeaza productia autohtona." Problema reformei din Justitie a fost abordata de catre d-na avocat Rodica Borza: "Masurile luate pana acum sunt doar de ordin cosmetic si nu vizeaza o reforma in profunzime cand magistratii nu vor fi alesi de catre cetateni pe un mandat bine determinat si se va continua practica desemnarii acestora pe interese politice sau clientelare, pana atunci nu putem vorbi despre o adeverata reformare a Justitiei romanesti. Aceasta este oferta noastra in legatura cu Justitia." In final presedintele Ioan Biris (totodata si profesor universitar) ne-a declarat ca "desi in 1990 credeam ca invatamantul romanesc va plati cel mai putin costurile tranzitiei, astazi nu mai sunt de aceeasi parere. Dimpotriva..."
Podul de la Savarsin ar trebui reparat...Termenul de garantie a expirat acum 11 ani
Savarsin, o localitate asezata pe superba vale a Muresului - de care apartin satele Valea Mare si Caprioara. Doar ca acestea sunt asezate de cealalta parte a Muresului ... Pana aici nimic anormal. De necrezut este insa - faptul ca podul de la Savarsin are termenul de garantie expirat de mai bine de un deceniu! Lucru dovedit de catre avertismentele trimise de catre firma constructoare (din Austria) in urma cu 11 ani! Potrivit primarului din Savarsin - Ioan Fratila- "podul se afla intr-o iminenta prabusire..." Singura masura care a fost luata este restrictionarea limitei de tonaj - lucru absolut obligatoriu pentru ca podul nu suporta o greutate mai mare de 5 tone. "Cu toate acestea un sofer inconstient a trecut zilele trecute cu o incarcatura de 39 de tone (un pilon pentru artera de telefoane fara fir). Isi permit sa incalce legea pentru ca legile sunt modice 100.000-200.000 lei", ne spunea dl primar. Amenzile nu sunt mari intr-adevar dar ... riscul este maxim! Conform celor declarate noua de catre primarul Savarsinului, costurile unei reparatii minime a podului se ridica la suma de 25 de miliarde lei. Pentru un pod nou trebuiesc "doar" 150 de miliarde de lei. Justificarea directorului A.D.P. Arad (Administratia de Drumuri si Poduri) - Grigore Gomoi a fost una singura: "Nu sunt bani! Se face prea multa politica si prea putina administratie." Din pacate, dl.director cam are dreptate. Se spera doar ca bugetul Consiliului Judetean va fi indeajuns de mare incat sa-si desarte "sacul cu bani" pentru acest pod din Zona Vaii Muresului ...
Concurs de pescuit la "Gura Raiului"Fir intins! Aceasta a fost urarea care i-a insotit pe jurnalistii aradeni care au petrecut un week-end excelent la "Gura Raiului" - Complexul pension din Julita, unul din cele mai frumoase locuri de agrement din judetul Arad.
* Pretextul a fost "Cupa presei la pescuit sportiv", o competitie aflata la a IV-a editie.
* Organizatorii acestui concurs au fost ziarul "Adevarul", TV Intersat si Televiziunea Arad, care au beneficiat de ospitalitatea d-lui Ioan Gabor - proprietarul "Gurii Raiului".
* Complexul de agrement este superb, cuprinzand printre altele, bar, restaurant, terasa, discoteca in aer liber, piscina, o vila cu etaj, casute, teren de tenis, mese de ping-pong si lista facilitatilor ar putea continua. Un lucru merita insa amintit: toate au fost construite de catre dl. Gabor, timp de noua ani. Pare incredibil, dar este adevarat. La intrare, ochii vizitatorilor intalnesc urmatoarele cuvinte: "OMULE... Oriunde mergi, oriunde te vei afla, poti lasa loc de buna ziua si pentru alta data.."
* "E greu de crezut si totusi, tot ce exista aici este conceput si construit de mine, timp de opt ani. A fost iarna, a fost vara, am trudit si din munca cinstita, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reusit. Munca pe care o faci este chiria pe care o platesti pentru locul tau pe pamant. Daca nu era Partidul Comunist nu aveam nimic (ramaneam in continuare sluga si in opinci). Iubeste-ti tara in care te-ai nascut caci nepotii nepotilor tai iti vor multumi". Ar mai fi totusi de adaugat un vechi proverb romanesc care spune ca: "OMUL SFINTESTE LOCUL"
*Alaturi de presedintele S.C, "Adevarul" SRL - DOREL ZAVOIANU, au luat loc la masa festiva prefectul Aradului - Ovidiu Nila si presedintele Consiliului Judetean - Caius Parpala. Nu au lipsit conducerile televiziuniior Intersat si TV Arad. Directorul R.C.S. Arad - Emilian Pintea a venit insotit de frumoasa lui sotie si de un exemplar canin "marca" ciao-ciao care a facut furori.
* Sambata dimineata, treziti cam greu de acordurile Vetei Biris, jurnalistii s-au indreptat spre locul concursului. Involburat si rece. Muresul s-a dovedit destul de darnic umpland cat de cat galetile pescarilor. Specialisti sau de ocazie...
* Prima captura, surprinzator si revoltator pentru experimentatii pescari a apartinut tinerei colege Sorina Ambrus de la cotidianul "Adevarul". De altfel, ea a fost unul dintre cei premiati...
* Captura cea mai serioasa a fost obtinuta de Florin Trut (tot de la "Adevarul"), care a prins un exemplar de peste 30 de centimetri. Deci cum ar zice pescarii: "aproape jumatate de metru"
* Locul doi l-a obtinut Horia Iacob de la TV Intersat, iar pe locul trei s-a clasat Marius Urdas tot de la TV Intersat.
* In memoria omului de presa si pescarului Dorel Sibii, a fost inmanat premiul "Pentru cel mai de perspectiva pescar". Fericitul posesor a fost Aurel Darie...
* Un premiu special pentru ospitalitate a primit proprietarul de la "Gura Raiului" Ioan Gabor. Cupele au fost oferite de catre "Cristi D", una dintre cele mai prestigioase firme aradene de  distribuire a produselor din portelan.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

  


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity si Trutiu Florin.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2000 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}