title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !

Stirile Zilei

Miercuri, 29 martie 2000

Sindicalistii de la Conel nu doresc restructurareaMitingul organizat, ieri, de Sindicatul liber independent "Energia" de la CONEL Arad face parte din sirul actiunilor menite sa conduca la regandirea procesului de privatizare de catre Ministerul Industriilor si Comertului. De altfel, urmatoarea "mutare" va fi pichetarea acestui minister, de catre sindicalisti de la Federatia "Energetica", considerat, alaturi de Partidul Democrat si Radu Berceanu, raspunzator de situatia viitoare a salariatiilor Conel "care nu doresc sa fie somerii de maine si societatea sa nu le poata asigura traiul", dupa cum declara liderul Traian Deliman. Cativa din cei 150 de sindicalisti prezenti in fata Palatului Administrativ purtau pancarte pe care se putea citi: "Nu manifestam pentru marirea salariilor" sau "P.D. = Partidul Distrugerii ". Traian Deliman a tinut sa demonteze argumentele aduse de ministrul Berceanu in favoarea restructurarii Conel. Astfel, el a spus: "Nu este adevarat ca noi, CONEL, am detine monopolul, deoarece preturile nu le stabileste compania, ci ele au fost impuse de Guvern. De asemenea, nu este adevarat ca in companie sunt prea multi salariati. In ultimii patru ani personalul companiei s-a redus cu 34 la suta. Numai anul trecut, 11.000 de oameni au fost disponibilizati, fara ca pretul energiei sa scada, ba dimpotriva, continua sa creasca." S-a afirmat inca o data ca sindicatele nu sunt impotnva privatizarii, dar nici nu vor ca o multime de muncitori sa ramana fara locuri de munca. "In cazul in care CONEL ar fi lasata in pace de politic, adica managerii nu ar fi numiti pe criterii politice, costurile ar fi competitive. Ce se vrea de la sistemul energetic romanesc? Un fapt este sigur Termoelectrica separata de Hidroelectrica, nu va rezista". Aurel Parvu, viceliderul SL "Energia" a prezentat solutiile propuse de Federatie, afirmand printre altele: "CONEL a fost folosita ca o banca de creditare pentru societatile mari si nerentabile, iar "bomboana de pe coliva" este HG 138/2000." In final, Traian Deliman a subliniat efectele sociale negative pe care le-ar avea restructurarea CONEL, considerand ca angajatii companiei de electricitate ar putea ajunge asemeni minerilor, adica sa-si dea foc in pietele publice. Cum am mai spus si cu alte ocazii, suntem de acord, cu pozitia sindicalistilor vizavi de restructurare si privatizare, in sensul ca nu e deloc normal ca sa le facem numai de dragul de a le face. Dar observam ca pe acestia nu-i poate nimeni convinge ca si compania lor, pe langa altele de interes national, sunt monopoluri si asta pentru ca, inca, nu au concurenta. Seful Guvernului vine cu argumente in acest sens, Premierul Mugur Isarescu a declarat, recent, ca nu va permite ca fostele regii autonome, in special CONEL, sa profite de pe urma aplicarii cotei unice a taxei pe valoarea adaugata si sa isi majoreze nejustificat tarifele. Incepand de la l aprilie urmeaza sa fie aplicata cota unica de TVA, de 19%, pentru unele utilitati publice, respectiv energia termica si electrica, care pana in prezent au beneficiat de o cota zero de TVA. Premierul a spus ca va solicita "masuri ferme, prin care fostele regii sa nu mai creasea preturile la energie si gaze fara o baza economica si sa isi mascheze lipsa de performanta prin costuri ridicate ale prestatiilor catre populatie si agentii economici. " Mugur Isarescu sustine, atentie!, ca "pozitia de monopol pe care o au fostele regii le-a permis acestora sa-si stabileasca fara restrictii tarifele, invocand, de cele mai multe ori, modificarea cursului de schimb leu/dolar. " Premierul afirma ca trebuie  luata in calcul si evolutia monedei nationale in raport cu euro si marca germana, fata de care cursul a ramas stabil in ultimele sase luni. Ar fi bine daca cei de la CONEL ar lua aminte la cele spuse de premier...
Basescu este multumit de Zona Libera CurticiCopilul de suflet al ministrului
Venirea lui Basescu a avut un profund caracter economic, chiar daca apropierea alegerilor locale ar fi indreptatit inocularea ideii unei sustineri electorale a candidatilor democrati. Profitand de intalnirea cu Bodo Hombach, Coordonatorul principal al Pactului de stabilitate in Europa Centrala si de Sud-Est, ministrul Transporturilor a vizitat si obiectivele de interes major (din punct de vedere al ministerului pe care-l conduce) din Arad. Din traseu, n-a lipsit Zona Libera Curtici Arad "copilul de suflet" al ministrului Basescu.
Zona Libera l-a multumit pe ministru
Traian Basescu a fost multumit de ceea ce a vazut la Curtici, apreciind ulterior ca "ar trebui sa ne gandim de pe-acum la o eventuala extindere a Zonei Libere". O alta prioritate privind Zona Libera este cea a drumului, care trebuie reparat. In plus, Basescu s-a gandit si la eliminarea unei curbe drepte a acestui drum, problema exproprierii nefiind de fapt o problema, dupa cum a afirmat Dan Ivan, presedintele Dan Ivan. De asemenea, Adrian Nitu a ridicat si problema alimentarii cu energie electrica, pentru realizarea unei linii care sa permita o alimeniare de forta, fiind necesare 70 de miliarde de lei. Chiar daca n-a fost convins pe deplin, Basescu a promis cu jumatate de gura ca se va rezolva si aceasta problema.
Podurile, o specialitate a lui Basescu
Ministrul Transporturilor s-a specializat in poduri aradene. Cheltuielile estimate de Basescu cu privire la podul CFR se cifreaza in jur la 100 de miliarde. In plus Traian Basescu a declarat ca "pana in luna octombrie va fi reluata circulatia pe podul feroviar". In privinta celorlalte lucrari: subtraversari, amenajari pentru combaterea poluarii fonice sau pentru combaterea trepidatiilor, ministrul Transporturilor nu a putut avansa nici un termen, afirmand doar ca proiectul prevede si astfel de lucrari. Nici in privinta estimarilor financiare nu s-a inaintat nici o suma, singura apreciere facuta fiind ca "vor fi doua subraversari si nu cred ca va costa mai putin de 50 de miliarde una". Podul de la Lipova a fost vazut in premiera de Basescu. Acesta a fost in mare parte multumit de lucrarile executate, avand insa obiectiuni fata de drumurile de acces. "Voi aproba investitii pentru strazile de acces spre pod" i-a linistit Basescu pe lipovani.
Renault fura banii romanilor
In conferinta de presa de la sediul partidului, Traian Basescu a luat in colimator societatile comerciale care au datorii la stat. Exemplul cel mai elocvent al acestui "sindrom al dispretului fata de stat" a fost Renault, care, in opinia ministrului Transporturilor, "in momentul de fata fura banii oamenilor din Romania". Mai exact, Basescu a facut referire la restantele pe care combinata Renault - Dacia le are la Agentia Nationala a Drumurilor. Tot legat de acest subiect, Basescu a declarat ca s-a angajat sa promoveze "un proiect de lege astfel incat neplata datoriilor la stat sa fie considerata criminalitate economica ". Revenind la pactul de stabilitate, Basescu a declarat ca numai tronsonul Nadlac Timisoara al autostrazii va costa in jur de 420 de milioane de dolari, exprimandu-si totodata parerea ca "pactul de stabilitate s-a dovedit profund ineficient".
Revendicarile Federatiei Sanitas sunt ignorate de guvernanti - Virtual Arad News (c)2000Revendicarile Federatiei Sanitas sunt ignorate cu deplina seninatate de guvernantii actuali; asistentii medicali devenind pe zi ce trece, un fel de cenusarese in cadrul sistemului sanitar. Ca atare, reforma sanitara, fara a se lua in seama echipa medicala in intregul ei, nu are nici o sansa de implementare. Este evident ca echipa este condusa de medic, insa nu poate exista si nu poate asigura servicii de sanatate fara aportul asistentilor medicali. Lidera aradeana a Sanitas, Delia Bonca, spune ca nu este alta cale decat declansarea unei greve cu intreruperea activitatii . In cadrul ultimelor intalniri cu reprezentantii CNAS, Colegiului Medicilor si Ministerului Sanatatii s-a stabilit acordarea unui procent de minimum 35% din bugetul de practica medicala, platii salariilor asistentilor medicali, pozitie care nu a fost insusita de Sanitas "Cum se prefigureaza o reducere drastica a bugetului sanatatii, de la 11.500 de miliarde solicitate la ceva peste 4000 de miliarde lei, spune Delia Bonca - consideram ca pastrarea numarului actual de salariati in reteaua sanitara este in pericol". Ca urmare, sanitarii aradeni vor participa la mitingul de protest din 30 martie de la Bucuresti, care se va sfarsi in fata Ministerului Sanatatii. Culmea este ca asistentii sunt sustinuti inclusiv de DSP Arad, dr. Eugen Vancu, declarand: "Recunosc importanta muncii asistentilor medicali si sunt de acord cu revendicarile Sanitas, pe care nu le consider excesive. Exista si in judetul nostru unele disfunctionalitati, retributiile fiind sub nivelul prevazut de legea 154, la medicii de familie, insa disponibilizarile sunt minime. Din informatii de ultima ora, pot sa spun ca, in prezent, proiectul contractului-cadru a fost returnat CNAS si Colegiului medicilor, care sunt obligati sa imbunatateasca forma acestuia".
Batalionul romano-maghiar va organiza, in aprilie, un exercitiu tacticBatalionul mixt romano- ungar de mentinere a pacii a organizat, ieri, o conferinta de presa, in care s-a discutat despre exercitiul tactic cu trupe si transmisiuni OPENING WINDOWS- RO-2000, participand, din partea romana cpt. Adrian Muresan, ofiterul planificator al actiunii, col. Dumitrescu, coordonatorul exercitiului din partea Statului Major al trupelor de uscat, precum si corespondentii lor maghiari, lt. col. Istvan Barath, si col. Matuz. Acest exercitiu se va desfasura in perioada 7-13 aprilie, la Poligonul "Dud-Taut". La OPWIN-RO-2000 vor participa 66 de militari unguri si 66 de militari romani. Scopul acestui exercitiu este pregatirea comandamentului redus al batalionului pentru comanda si controlului fortelor din subordine in timpul ducerii actiunilor de mentinere al pacii. Obiectivele urmarite de acest exercitiu sunt pregatirea personalului de comanda si executie, conform procedurilor si tehnicilor NATO, intarirea relatilor interpersonale, precum si verificarea sistemelor de comunicatii. Acest exercitiu este o continuare a exercitiului OPWIN-RO-99. Continuarea exercitiului OPWIN-RO-2000 se va desfasura in Ungaria. Costurile acestei aplicatii sunt de aproximativ 500,000.000 de lei, fiind suportate de statul nostru, ungurii urmand sa suporte, in contrapartida, costurile exercitiului din Ungaria. In luna iunie, Batalionul mixt romano-maghiar va participa, in Albania, la o aplicatie a NATO, "Key Dragon".
Marcel Coras este noul antrenor la UTAScandalul provocat de suporteri dupa meciul cu UMT, dar si rusinoasa infrangere suferita de textilisti, venita pe fondul unei caderi totale, a urgentat luarea unor masuri radicale, care sa redreseze UTA. Astfel, Antonio Antonucci si Sergio Rossi au fost demisi din functiile de antrenor principal, respectiv antrenor secund, destinele "Batranei Doamne" fiind incredintate lui Marcel Coras, noul antrenor al echipei. Decizia a venit la 36 de ore dupa esecul din partida cu UMT, in tot acest timp oficialii clubului UTA analizand situatia. Sambata, dupa meci, si ieri, pana la miezul noptii, Marin Lupas, Ioan Ienciu, Ioan Anca si Luigi Piedimonte au intors pe toate fetele variante cu nume de tehnicieni capabili sa pregateasca corespunzator UTA. Au intrat in calcul mai multi antrenori, cu Francisc Tisza si Marcel Coras discutandu-se concret. Tisza a refuzat sa revina pe banca UTA-ei, astfel echipa fiindu-i incredintata antrenorului divizionarei D, Astra. A fost o decizie grea, tinand cont ca Antonucci oricum era demis, motiv pentru care, sambata, a aparut varianta ca Dan Manaila sa se ocupe, provizoriu, de UTA. Dar, duminica noapte, conducatorii UTA-ei si Marcel Coras au ajuns la un numitor comun, cel mai probabil, astazi, urmand sa fie instalat noul antrenor. In ceea ce priveste secundul lui Coras, e posibil ca acesta sa fie Dan Manaila, insa mutarea acestuia la echipa de seniori nu e confirmata. Daca Manaila va accepta sa lucreze cu Coras, se pare ca Antonucci va prelua juniorii, dar nici acest lucru nu e confirmat. In alta ordine de idei, conform declaratiei lui Marin Lupas, nu se pune problema ca Angelo Gandolfi sa renunte la UTA, insa patronul italian a precizat ca este dispus sa se retraga, daca se gaseste cineva capabil sa faca mai mult decat el. In plus, zvonul care indica existenta unor investitori germani dornici sa preia UTA ramane, deocamdata, la stadiul de... zvon. Cel putin nimeni din conducerea clubului textilist, romani sau italieni, nu cunoaste nimic despre acesti nemti, ori daca ei intradevar exista. Primii care trebuiau sa afle de intentiile lor ar fi actualii conducatori ai "Batranei Doamne" Sa nu incheiem inainte de a-i ura mult succes lui Marcel Coras, un antrenor care are dificila sarcina de readuce UTA acolo unde ii este locul.

Cafenea

new88.gif (2109 bytes)Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

new88.gif (2109 bytes)Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorge Puterity si Florin Trutiu.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorge Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2000 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}