title

*

  ...

sigla_dtcar4.gif (1503 bytes) Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad

Stirile Zilei

Vineri, 28 septembrie 2001

Colonelul Avram Catanici a preluat comanda batalionului mixt romano-maghiarCetatea Aradului a gazduit, ieri, ceremonia de predare-primire a comenzii Batalionului Mixt romano-maghiar de mentinere a pacii. Acordul tehnic incheiat intre ministerele Apararii Nationale ale celor doua tari, care stipuleaza modul de incadrare si pregatire a batalionului mixt, preved faptul ca, alternativ, comanda acestuia se asigura de fiecare stat. Incepand de ieri, comanda batalionul mixt a fost preluata de col. Avram Catanici, de la maiorul Fekete Laszlo, care conducea batalion mixt din luna noiembrie a anului trecut. La eveniment au participat generalul de brigada Juhas Istvan, seful de stat major si loctiitorul comandantului comandamentului fortelor terestre din Ungaria, si omologul sau roman, general maior dr. Vasile Apostol. Cu prilejul preluarii comenzi col. Avram Catanici a precizat ca in acest moment batalionul mixt romano-maghiar poate face fata oricarei misiuni de mentinenere a pacii, in orice stat lumii si in orice situatie. Urmatoarea aplicatie comuna a batalionului va avea loc in luna noiembrie, in Ungaria, la poligonul de la Taborfalva. Batalionul mixt are 1000 de cadre a cate 500 in fiecare modul si opereaza cu cadre militare angajate pe baza de contract, conform cerintelor Uniunii Europene.
Prefectul Pele i-a convocat pe factorii implicati...Prefectul Gheorghe Pele a convocat o intalnire cu factorii implicati
Prefectul Gheorghe Pele a convocat, miercuri, o intalnire cu toti factorii implicati direct in vizita pe care o va efectua presedintele Romaniei, Ion Iliescu, duminica, in judetul nostru. Seful statului va fi insotit de consilierul prezindential Corina Cretu, precum si de secretari de stat la ministerele de resort. Parlamentarii PSD de Arad au fost solicitati sa fie in Arad in ziua de duminica. Senatorul Sergiu Nicolaescu si-a confirmat deja prezenta la Arad pentru acest sfarsit de saptamana. In cursul zilei de ieri, autoritatile locale au discutat cu seful SPP, Sava Postolache, cele mai mici detalii ale programului vizitei presedintelui statului in iudetul nostru. Staful prezindential are programata sosirea la Arad, sambata, la ora 19,00, urmand ca a doua zi sa beneficieze de un program extrem de incarcat. Duminica, la ora 9,00, presedintele va fi prezent la Cetatea Aradului si la Batalionul mixt romano-maghiar. De la ora 10,00 va avea loc la Palatul Cultural deschiderea anului universitar la cele doua universitati. Modul cum a fost gandita deschiderea anului universitar este in masura sa nemultumeasca conducerea UAV care, asteapta sosirea rectorului Lizica Mihut pentru a lua o decizie. Alaiul prezidential are cuprinsa in descinderea la Arad o deplasare la Combinatul Agro-Industrial Curtici, la Centrul de Plasament SOS Copii, popasul final producandu-se la Chisineu-Cris.
Pentru repararea drumurilor judetene si comunale sunt necesare fonduri - Virtual Arad News (c)2001Peste 60% din drumuri au durata de exploatare depasita si necesita reparatii capitale
In judetul Arad, reteaua de drumuri insumeaza 1.835 km, din care 1078 km sunt drumuri judetene, iar 757 km sunt drumuri comunale. Dintre acestea, 777 km sunt drumuri modernizate, 820 km sunt drumuri pietruite si 238 km sunt drumuri de pamant. Din reteaua modernizata, 500 de kilometri, care inseamna 64,35% se prezinta cu durata de exploatare depasita, necesitand reparatia capitala. Dintre poduri, cel de la Savarsin este inchis pentru traficul greu, iar cel de la Socodor este inchis total. De asemenea, a fost casat si podul de la Sintea Mica, iar cel de la Bocsig ar trebui reparat. Din pacate, exista mari probleme datorita problemelor financiare. Fata de solicitari, de la buget s-au alocat pentru aceasta activitate doar 18,5 miliarde de lei, ceea ce inseamna 15,28% din solicitari. In aceste conditii, s-a acordat atentie lucrarilor de plombare a drumurilor asfaltate si aprovizionarea minima cu material pietros de pe vaile locale, pentru drumurile pietruite. Pe primele opt luni ale acestui an, s-au facut lucrari in valoare de 13 miliarde de lei. Deci exista o nerealizare de 1,58 de miliarde de lei. Sarcinile fizice nerealizate se materializeaza in 5808 metri patrati de plombari, neaprovizionarea cu 2349 metri cubi de material pietros si neefectuarea unor lucrari de intretineri si reparatii. Banii care au mai ramas nu acopera lucrarile strict necesare pentru trimestrul IV. De asemenea, este strict necesar asigurarea unor fonduri pentru aprovizionarea cu nisip antiderapant, precum si pentru interventiile pentru combaterea poleiului si a deszapezirii in caz de necesitate. Administratia de Drumuri si Poduri a judetului Arad.(ADPJ) lucreaza cu banii proveniti din trei surse distincte: capitolul Investitii al bugetului propriu, din fondurile Ministerului Lucrarilor Publice, Transportului si Locuintei si din "Fondul special pentru drumuri publice". Din acest ultim fond, fata de solicitarile de 51,58 de miliarde de lei, s-a aprobat un program de 38 de miliarde de lei. Din aceste fonduri, o serie de drumuri judetene au beneficiat de lucrari mai mult sau mai putin complexe.
Gelu Roman e multumit de facilitatile pe care le ofera ACACreditele sunt acordate pe o perioada de 24 de luni
Asociatia Comerciantilor Aradeni (ACA) a fost constituita cu scopul de a ajuta agentii economici care desfasoara activitati comerciale. Printre facilitatile de care se pot bucura membrii ACA este si intermedierea de credite, ca urmare a colaborarii Asociatiei cu CHF. Gelu Roman, presedintele Asociatiei Comerciantilor Aradeni, ne-a declarat ca recent au fost intocmite de ACA patru dosare de creditare ca urmare a solicitarilor venite din partea agentilor economici. Creditele, in valoare de 10.000 USD, sunt acordate pe o perioada de 24 de luni, cu o dobanda anuala de 8,8%. Asociatia Comerciantilor este cea care ofera sprijin logistic agentilor economici care doresc obtinerea unor imprumuturi. Practic, ACA este cea care intocmeste dosarele de creditare, in conditiile prevazute in acordul semnat cu CHF. "Dorim ca numarul agentilor economici care vor sa obtina imprumuturi de la noi pentru extinderea afacerilor sa creasca. Membrii Asociatiei Comerciantilor Aradeni se bucura de o serie de facilitati, cum ar fi consultanta juridica, oferita gratuit, o baza de date cu toti agentii economici. In aceasta baza sunt incluse date despre activitatea potentialilor parteneri de afaceri", ne-a mai declarat Gelu Roman.
Colonelul Gheorghe Tica face declaratii Presei...In numai cateva ore de la anuntarea existentei unei bombe in sediul Politiei Municipiului Arad, politistii au reusit sa identifice si sa retina persoanele care au facut, telefonic, acest anunt. Marti, in jurul orelor 12,00, ofiterul de serviciu de la PMA a primit un apel telefonic, de pe un telefon celular, prin care se anunta ca a fost montata in interiorul cladirii o bomba cu bujie incandescenta. Specialistii de la Unitatea anti-terorista, dupa ce au cercetat minutios cladirea din care nu au fost evacuate persoanele, au ajuns la concluzia ca a fost o alarma falsa. Demarand cercetarile de rigoare, nu mica le-a fost mirarea politistilor cand au ajuns la cei care au facut aceasta gluma sinistra. Este vorba despre doi elevi ai Scolii Generale "Aurel Vlaicu", din Arad, fosta Scoala Generala nr.21. V.S. si R.A.M. sunt elevi in clasa a VIII-a ai acestei scoli si, in pauza, s-au gandit sa apeleze Politia de pe telefonul mobil al lui V.T. "Cei doi nu sunt la prima gluma de acest fel. In timpul audierilor au recunoscut ca au mai sunat la politie, iar saptamana trecuta au anuntat, la Pompieri, un incendiu fictiv. Dat fiind faptul ca sunt minori, am anuntat Inspectoratul Scolar Arad, personal pe inspectorul scolar general Pavel Sarbu, pentru a lua masurile disciplinare care se impun in aceasta situatie. De asemenea, i-am chemat la sediul politiei pe parintii celor doi copii si i-am sanctionat contraventional pentru ca nu si-au supravegheat odraslele." - ne-a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, col. Gheorghe Tica, comandantul Politiei Municipiului Arad. Din pacate, conform legislatiei Romaniei, cei doi copii, datorita faptului ca sunt minori, nu vor avea de suferit prea mult pentru fapta nesabuita pe care au comis-o. Practic, parintii acestora vor trebui sa plateasca o amenda infima, egala cu contravaloarea a doua pachete de tigari, pentru ceea ce au facut copiii lor. Col. Gheorghe Tica, ne-a mai comunicat faptul ca la ofiterul de serviciu sunt montate trei aparate telefonice pe care se poate apela numarul 955, aparate prevazute cu ecran pe care este afisat numarul de telefon de la care se suna ceea ce inlesneste gasirea unor eventuali "mistocari". Cat priveste pozitia Inspectoratului Scolar, Pavel Sarbu ne-a declarat: "Masurile pe care putem sa le luam in cazul celor doi elevi sunt limitate. Cu siguranta, le vom scadea nota la purtare, vor fi popularizati ca exemplu negativ in toata scoala pentru gestul pe care l-au facut. De asemenea, comportamentul lor va fi discutat in colectivul de elevi."

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN: [Message Board]


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

   Search this site                 powered by FreeFind
 


new88.gif (2109 bytes)van_publicitate.gif (4271 bytes)

home3.gif (1226 bytes) Imobil de vanzare


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity si Trutiu Florin.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Agenda de Arad, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Saptamanalul Aradeanul, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2001] [Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2001 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}