title

* Stirile pe scurt:   ...
In logo_ro_top_100_small.gif (3000 bytes) suntem pe pozitia Locul nostru in Romanian Top 100. Daca v-au placut stirile Virtual Arad News, votati pentru noi: Votati Virtual Arad News !
Directia de Telecomunicatii Arad Nega Computer

Stirile Zilei

Vineri, 30 martie 2001

Prof. Pavel Sarbu este din nou inspector scolar generalIn cursul zilei de ieri s-a mai lamurit inca o problema ramasa in suspensie cu privire la "schimbarea schimbarii". Printr-un ordin al Ministerului Educatiei si Cercetarii, Maria Psscalau a fost eliberata din functia de inspector scolar general, in locul ei fiind numit, incepand cu 2 aprilie, Pavel Sarbu. Prim-vicepresedinte al organizatiei locale a PDSR, profesorul Sarbu a mai ocupat aceasta functie intre 1994-98. In scurta declaratie pe care, ne-a acordat-o, Pavel Sarbu a afirmat ca doreste sa continue ce a inceput acum opt ani, insistand pe o relansare a reformei in invatamant, cu gandul la telul numarul unu al acestui proces: copilul. In ceea ce priveste viitorii sai adjuncti, noul inspector general s-a ferit sa faca vreo nominalizare, avand in vedere preconizata reorganizare a Inspectoratului. In conformitate cu acest proiect, Aradul, considerat judet de categorie medie, va pierde un post de inspector general adjunct si va suferi o reducere de pana la 30% a organigramei Inspectoratului. Cea eliberata din functie, Maria Pascalau, ne-a declarat ca nu crede ca va uza de dreptul ei de contestatie avand in vedere faptul ca ordinul invoca rezultatele evaluarii ministeriale de acum cateva zile si se gandeste la cateva saptamani de concediu, iar mai apoi la obtinerea doctoratului in specialitatea ei, care este fizica.
Presedintele Petre Roman este bine primit in Arad...Opiniile sunt impartite in privinta strategiei propuse de actualul presedinte al PD
Consiliul de Coordonare Judetean al PD Arad l-a avut ca principal invitat pe presedintele Petre Roman. Acesta, la insistentele conducerii locale, a onorat invitatia de a participa la aceasta reuniune, ocazie cu care si-a prezentat motiunea si a raspuns intrebarilor celor din sala. PD Arad va avea la Conventia Nationala Extraordinara din 18-19 mai 14 delegati de drept si 10 delegati care vor fi alesi de catre Biroul Permanent Judetean. S-a recurs la aceasta metoda, deoarece au existat mai mult de 20 propuneri pentru delegatii la reuniunea la varf, in acest sens existand discutii in contradictoriu. La reuniunea de ieri s-a stabilit ca cele 20 de propuneri vor fi analizate in BPJ. Discutiile au fost monopolizate de catre liderul Petre Roman, care punctual a recunoscut toate gafele si ezitarile pe care le-a avut, dupa care si-a prezentat strategia pentru 2001-2004. "In luna ianuarie am intentionat ca la Consiliul de Coordonare National, Biroul Permanent National sa-si asume raspunderea pentru esecul de la alegeri, dar in loc de asta am avut cu totul altceva. Nu putem vorbi de viitor din moment ce nu stim care sunt carentele partidului. PD e pus intr-o pozitie marginala, dar trebuie sa promovam in Parlament proiecte legislative serioase", a declarat Petre-Roman. Referitor la parlamentarii PD, cei prezenti in sala au tinut sa-si manifeste nemultumirea fata de prestatia deputatului PD de Arad, Dan Ionescu. Acestia au reclamat faptul ca parlamentarul nu a avut dupa alegeri nici o deplasare in teritoriu. Petre Roman si-a adus aminte cu nostalgie de perioada cand PD se afla in opozitie, dar celor de la guvernare le era frica de parlamentarii acestui partid. "Eram o echipa extraordinar de puternica, dar lucrurile s-au destramat. Au plecat din partid Eugen Dijmarescu, Adrian Severin, Victor Babiuc, Doru Ursu si altii." Liderul PD a spus ca viitorii vicepresedinti ai PD ar trebui sa fie purtatori de cuvant pentru anumite zone. Acesta a spus ca agreeaza ideea PD Arad de a creste numarul vicepresedintilor si ca acestia ar trebui sa provina din randul filialelor teritoriale. Motiunea Petre Roman are trei parti in care sunt cuprinse strategia, bazinul electoral si reconstructia organizatorica. Unii democrati prezenti in sala au remarcat ca asupra lui Petre Roman si-a pus amprenta oboseala, in timp ce ferventii sai sustinatori, printre care se numara femeile democrate au fost incantati de motiunea acestuia. In momentul de fata, liderul PD Arad, Gheorghe Seculici este pentru motiunea Roman, iar alaturi de domnia sa printre cei care au acelasi punct de vedere numara si trei femei democrate care au fost delegate la reuniunea din mai. Cu siguranta ca certurile pentru persoanele care vor fi delegate la Conventie vor continua avand in vedere interesele care sunt puse in joc.
S-au incheiat olimpiadele scolare judetene, incep cele nationaleCei mai multi reprezentanti vin din partea unitatilor de prestigiu
Zilele trecute s-au incheiat fazele judetene la olimpiadele scolare. Cei mai buni elevi din Arad vor reprezenta judetul, luna urmatoare, la etapele nationale ale acestor concursuri. In topul "inteligentei" conduc detasat unitatile de prestigiu din municipiul Arad: Colegiul National "Moise Nicoara", Colegiul National "Elena Ghiba Birta" si Liceul Padagogic "Dimitrie Tichindeal". O surpriza o reprezinta nivelul de scolarizare din mediul rural, pentru ca o multime de elevi din judet vor fi prezenti la olimpiadele nationale. Conform programarilor facute de MEC orarul este urmatorul: limba engleza in data de 31.03.2001, interpretarea instrumentala va avea loc in 31.03.2001- 01.04.2001, limba si literatura romana in data de 06.04.2001- 09.04.2001, matematica in 08.04.2001- 13.04.2001, artele plastice, istoria, educatia civica, cultura civica, logica, psihologia, economia si filosofia vor fi sustinute in perioada 17.04.2001- 21.04.2001, pe cand sarba si slovaca sunt programate in perioada 18.04.2001-21.04.2001. Dar sa nu-i uitam nici pe cei care au pus burta pe carte si au luptat din rasputeri pentru a reprezenta Aradul la un nivel superior. Olimpiada de limba engleza va fi sustinuta doar de liceeni. Astfel, peste doua zile Malina Duta, eleva in clasa a IX-a la Colegiul National "Elena Ghiba Birta", Nataniel Mladin din clasa a IX-a a Liceului Teologic Baptist, Paula Stanca, eleva clasei a X-a a Colegiului National "Elena Ghiba Birta", Claudiu Crisan, Iulia Notaros, Nicoleta Cintina, elevi in clasa a XI-a la Colegiul National "Elena Ghiba Birta", Ana-Maria Efflar si Rares Trocan din clasa a XI-a a Colegiului National "Moise Nicoara", Ioana Gheorgiu, eleva in clasa a XII-a la Colegiul National "Elena Ghiba Birta", Paul Cociuba si Raluca Puie din clasa a XII-a a Colegiului National "Moise Nicoara" vor fi prezenti la Liceul Pedagogic "Dimitrie Tichindeal". In acest an Aradul a fost ales sa gazduiasca elevii din opt judete ale tarii care vor participa la olimpiada nationala de limba si literatura romana. La acest concurs vor participa 24 de elevi din judetul Arad. Ei sunt: Bianca Ficut de la Scoala Generala nr. 21, Arabela Trif si Anamaria Gavra de la Colegiul National "Elena Ghiba Birta", Silviu Popa de la Colegiul National "Moise Nicoara", Rebeca Bradu, eleva la Scoala Generala nr. 4, Lavinia Jurca de la Scoala Generala nr. 5, Madalina Condrea de la Liceul Teoretii "A.M. Guttenbrunn" Andreea Babut de la Scoala Generala nr.4, Floarea Rus, Octavia Biris, Raluca Crisan, Alexandru Goldis, Sonia Lodi si Pantea Corina de la Colegiu National "Moise Nicoara", Octavia Olarii de la Colegiul Economic, Laurentiu Buie, elev la Colegiul National "Elena Ghiba Birta", Emilia Toader de la Liceul din Ineu, Ioana Pietricica de la Liceul Pedagogic "Dimitrie Tichindeal", Adriana Nadaban de la Liceul "Mihai Veliciu" din Chisineu-Cris, Ioana Ilinca Domsa de la Liceul Teoretic "Vasile Goldis", Simona Vancea eleva la Colegiul Economic, Patricia Stanca de la Liceul "Mihai Viteazul", Ada Stepan si Ana Carstea de la Liceul Pedagogic "Dimitrie Tichindeal".
Interviu cu Ioan Horhat - directorul CEC AradInterviu cu Ioan Horhat, directorul CEC, sucursala Arad
- Care sunt reglementarile privind acordarea in anul 2001 a unui sprijin direct de un milion de lei, producatorilor agricoli?
- Reglementarile sunt Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 30/2001, normele metodologice privind aplicarea acesteia, precum si circulara bancii CEC privind aplicarea sprijinului.
- Cine sunt beneficiarii?
- Beneficiarii sprijinului direct sunt persoanele fizice sau juridice cu capital privat ori mixt, institutii de invatamant si cercetare in agricultura care cultiva si cerceteaza terenul.
- Cum se poate intra in posesia banilor?
- Aplicarea ordonantei presupune trei etape: etapa de solicitare a acordarii acestui sprijin, care se face printr-o cerere si se depune la primarie, etapa de verificare a solicitarii si certificare a acesteia, efectuata de primarie, Directia Agricola si centrul de consultanta, si a treia etapa consta in acordarea efectiva a sumelor inscrise si certificate de primarie si Directia Agricola.
- Care sunt modalitatile de acordare a sumelor inscrise si certificate
- Acordarea sumelor inscrise se face dupa cum urmeaza: pentru persoanele fizice plata se face in numerar prin agentiile CEC la care sunt arondate comunele cu satele apartinatoare. De regula arondarea s-a facut la unitatea CEC cea mai apropiata. Pentru persoanele juridice plata sumelor se va face numai la Sucursala CEC Arad prin ordin de plata intr-un cont deschis la sucursala sau la alta banca. As dori sa fac precizarea pentru aceste unitati ca este benefica deschiderea contului la sucursala, lucru motivat de operativitate, lipsa comisioanelor si program prelungit de 12 ore pe zi. Pentru relatii suplimentare se poate contacta sucursala sau orice agentie mai apropiata. Datele inscrise in actele cu care se ridica banii trebuie sa fie corecte, in concordanta cu datele de identificare a persoanei.
- Cand va incepe efectuarea plafilor?
- In momentul in care Directia Agricola a judetului Arad ne transmite banii in contul sucursalei, de a doua zi noi efectuam plata, situatie care se va anunta prin mass- media, primarie si agentiile la care sunt arondati.

A consemnat Florin Tomuta

Doctorul Heretiu anunta scaderea numarului bolnavilor de hepatitaLa Spitalul Clinic Municipal mai sunt internati 63 de bolnavi
Primavara a dus cu ea, pe langa temperaturile ridicate, si o scadere a numarului de imbolnaviri specifice anotimpului rece. In urma cu doua saptamani, la Spitalul Clinic Judetean, Sectia de boli infectioase, se aflau internati 15 copii bolnavi de hepatita virala acuta de tip A. In aceeasi perioada, la Spitalul Clinic Municipal se aflau, in cele 80 de paturi ale Sectiei de boli contagioase, 63 de bolnavi de hepatita, cu varste cuprinse intre 16 si 70 de ani. O saptamana mai tarziu numarul bolnavilor de hepatita a scazut la 47. Seful Sectiei de boli contagioase din cadrul Spitalului Clinic Municipal, Dinu Heretiu, a declarat ca "imbolnavirile de hepatita sunt in scadere, semn ca nu a fost depasit maximul epidemic" Majoritatea cazurilor de hepatita virala sunt cele date de virusul de tip A, din care rezulta boala supranumita si "a mainilor murdare", care se transmite pe cale digestiva. Boala se transmite, in general, in randul copiilor, dar aceasta nu inseamna ca, adultii care nu au suferit de hepatita in copilarie sunt exceptati de la regula. In ceea ce priveste starea de sanatate a lui Pavel Hirina, care in urma cu mai bine de o saptamana a fost internat la Spitalul Clinic Muncipal prezentand semne clinice de botulism, se poate spune ca nu peste mult timp va fi externat.

Cafenea

Cafa... Va asteptam la o cafea virtuala pentru a comenta stirile VAN


Arhiva

Arhiva Ati pierdut cumva o stire importanta? O veti gasi in arhiva VAN.

Cautati in arhiva Virtual Arad ! Cautare in arhiva Virtual Arad.

   Search this site                 powered by FreeFind
 


new88.gif (2109 bytes)van_publicitate.gif (4271 bytes)

home3.gif (1226 bytes) Imobil de vanzare


Redactia

Stiri Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity si Trutiu Florin.
Imagini Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.
Web Adaptarea pentru Web a fost facuta de Draghi Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Agenda de Arad, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Radio Pro FM (stiri locale), TV Arad, TV Intersat, Pro TV Arad.


[Arhiva 2001] [Arhiva 2000] [Arhiva 1999] [Arhiva 1998]

Stirile VAN 2001 au avut cititori.

{6DFA5D40A31911d291ADF928011F4932}