Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Marti, 2 iulie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • Clinica Universitara de Stomatologie va fi dotata de americani

La Facultatea de Stomatologie de la Universitatea "Vasile Goldis" au sosit americanii - Virtual Arad News (c)2002Rectorul Universitatii de Vest "Vasile Goldis" din Arad a avut in aceasta saptamana o intalnire cu universitari americani
* Partea americana a inaintat proiecte concrete de colaborare  
Sustinere americana in domeniul cercetarii  
La finele saptamanii trecute, profesorii americani Petru Cocirteu, presedintele Universitatii Liberty, din California si presedintele Laboratorului dentar din Cleveland, Viorel P. Duca, cancelar al Universitatii Liberty, din California si presedintele Fundatiei romane de studii internationale, Octavia Plesh, profesor la Universitatea din San Francisco, presedinte al Academiei Intenationale de Stomatologie, si Ralph Harley, profesor la Kent State University, din Ohio, aflati in vizita la Arad, au prezentat un program amplu, intitulat The Academic Business and Cultural International Program For Eastern Europe. Acesta este conceput special pentru Estul Europei si cuprinde mai multe compartimente de actiune: in domeniu universitar, academic (care prevede schimbul de studenti romani si americani, schimbul de profesori pe o perioada de la unu la trei ani si sustinere academica in domeniul cercetarii), economic (business), urmand a oferi consultanta firmelor romanesti aflate in dificultate si programul cultural, care implica programe de sustinere a monumentelor istorice si proiectelor culturale
Medicii americani vor lucra in regim de voluntariat  
Universitatea de Vest "Vasile Goldis" Arad a semnat, in anul 1999, un protocol general cu Universitatea Liberty din Sacramento, saptamana aceasta incheindu-se un protocol aditional care sa-l intareasca pe primul cu actiuni concrete. Astfel, Facultatea de Stomatologie a incheiat cu partea americana un protocol avantajos, nu numai pentru studentii Univeristatii de Vest "Vasile Goldis" si pentru comunitatea academica aradeana, ci si pentru cetatenii Aradului.
Medicii stomatologi americani trateaza aradenii Partea americana, reprezentata de prof. Octavia Plesh de la Universitatea din San Francisco, a venit cu un program concret, prin care se va dota, cu echipamente stomatologice performante, Clinica de Stomatologie a Universitatii. "Intentionam sa punem Clinica Universitara de Stomatologie in cea mai buna forma din punct de vedere al dotarilor cu aparatura. Avem deja acceptul a doua organizatii internationale, World Dental Organisation si North West Organisation, care ne vor ajuta in acest sens" a spus Octavia Plesh.
Partea americana doreste crearea unei clinici de stomatologie performante, iar medicii americani sunt dispusi sa vina si sa lucreze in regim de voluntariat, pentru a ajuta populatia din Arad cu resurse materiale reduse.
Aceasta initiativa a stomatologilor americani face parte dintr-un program de preventie a cariilor dentare, gandit pentru Europa de Est.
Programul Civil Justice Reform va fi lansat la Arad  
Tot in aceasta saptamana, s-a semnat si un Protocol de colaborare intre Facultatile de Marketing si Drept ale Universitatii de Vest "Vasile Goldis" si partea americana. Protocolul cu Facultatea de Drept se bazeaza pe proiectul Civil Justice Reform, initiat de Hiriam E. Cohosh, profesor la Case Western Resurse University si director al Centrului de Drept International "Frederick K. Cox".
Programul Civil Justice Reform va fi lansat la Arad si apoi la universitati din Iugoslavia, Macedonia si Bulgaria. Facultatea de Drept din Arad va realiza, prin semnarea Protocolului de astazi, un schimb anual de publicatii cu universitatile americane prezente la intalnire, participand si la un proiect comun de cercetare in domeniul "Protectiei naturale si internationale a drepturilor omului".
In cadrul acestui program, este prevazuta si sustinerea unor conferinte pe teme de drept international public si privat pentru studentii romani si americani. In fine, protocolul semnat cu Facultatea de Stiinte Economice a Univeristatii de Vest "Vasile Goldis" are pe ordinea de zi perfectarea unui acord in care studentii romani vor pleca in SUA la studii. Programul se numeste Exchange Students and Faculty. Numarul exact de studenti si conditiile de participare vor fi transmise de partea americana luna viitoare, schimbul urmand sa se faca pentru anul academic 2003- 2004. Universitatea americana va oferi sprijin academic in realizarea programelor universitare de master si doctorat pentru Universitatea Goldis si va oferi consultanta in afaceri pentru firmele aradene aflate in dificultate.

Adina Cosa - Ziua de Vest

  • Viceprimarul Levente Bognar a scapat basma curata

Viceprimarul Bognar a fost acuzat degeaba...Prin rezolutia din 19 iunie 2002, Parchetul de pe langaTribunalul Arad a dispus incetarea urmaririi penale inceputa impotriva viceprimarului Levente Bognar. Acesta a fost acuzat de catre unii reprezentanti ai Partidului Romania Mare de inselaciune, uz de fals, fals in inscrisuri sub semnatura privata si fals in declaratii. Organele de cercetare penala au constatat ca faptele nu exista.
– Se pare ca tevatura care a durat mai mult de un an s-a terminat. Cum vedeti acum tot ce vi s-a intamplat si cum veti reactiona la acuzele care vi   s-au adus?
– Cred ca acuzele care mi s-au adus sunt foarte grave: s-a spus despre mine ca am falsificat testamentul matusii nevestei mele, in baza caruia aceasta (n.r.: Gizela Grosescu) a revendicat dreptul de proprietate asupra imobilului din P-ta Avram Iancu. Eu nu am si nici nu am avut nimic de a face cu acest caz, cu atat mai putin cu procesul de revendicare a imobilului, care este un proces de drept civil asemanator altor sute aflate pe rol. Nu inteleg de ce unii s-au legat tocmai de acest caz. Consider ca s-a dorit compromiterea mea pe plan politic. In ceea ce priveste manifestatiile cu iz antimaghiar – arborarea drapelului Ungariei intr-un context negativ, afisarea unor pancarte bilingve – organizate de locatarii imobilului, cred ca au avut ca scop sa impiedice ajungerea unei averi in proprietatea unei familii maghiare. Cu toate ca de la bun inceput am fost convins ca in spatele acestor manifestatii sta cineva, am avut si am in continuare incredere in justitie. Este trist si regretabil ca datorita unor acuze neintemeiate am ajuns intr-o situatie atat de incomoda, dar probabil ca in democratie este posibil ca un demnitar sa fie pus la perete oricand. Nu am luat inca o hotarare ferma, dar probabil ii voi actiona in judecata pe toti cei care m-au impins in acest caz.
– In ce masura a fost sifonata imaginea dvs. politica si  cea de viceprimar?
– Despre acest caz au aparut foarte multe articole in presa locala, iar majoritatea nu au fost in favoarea mea. Senzationalul intereseaza intotdeauna, chiar daca nu reprezinta realitatea. Adevarul a fost distorsionat, iar anumite puteri politice au incercat sa se amestece in justitie.
– In timpul urmaririi penale ati intampinat greutati in privinta reprezentarii alegatorilor dvs.,  in mare parte maghiari?
– Cred ca cei care mi-au dat girul, care au avut incredere in mine inainte de aceasta intamplare vor avea si in viitor. Nu lucrez in administratie de ieri si incerc sa fac tot timpul ceva util comunitatii. Pe undeva este firesc ca alegatorii sa aiba uneori dubii, sa-si piarda pe moment increderea, avand in vedere numarul mare a cazurilor de coruptie. In acest caz insa este evident ca a fost vorba de acuze neintemeiate, create peste noapte.

Gujdar Gabriela - Occident

  • Instalare unitati distante ale CTD Ericsson la Siria si Sintana

Si in judet, Romtelecom a introdus centrale performanteIn data de 15.04.2002 ROMTELECOM - D.Tc. Arad a pus in functiune inca doua noi unitati distante ale Centralei Telefonice Digitale (CTD) Ericsson, in localitatile Siria si Santana.
Capacitatile noi instalate in cele doua localitati sunt de 180 linii la Siria si de 240 de linii la Santana. Abonatii conectati in aceste doua unitati distante vor avea acces la automatul interurban si international, la serviciile cu valoare adaugata si la toate serviciile suplimentare oferite de centralele digitale. Astfel in prezent, sunt instalate unitati distante ale CTD Ericsson in 43 de localitati din judetul Arad.
Mentionam ca in ambele localitati raman in functiune si actualele CTD Goldstar, cu aceeasi numerotatie ca si pana in prezent.
Noua numerotatie pentru abonatii care vor fi conectati in unitatile distante ale CTD Ericsson vor fi:
- 384000-384179 pentru Siria
- 374000-374239 pentru Santana

Dan Cioca - Director Adj. Comercial ROMTELECOM - D.Tc. Arad

  • Asistenta copiilor cu boli infectioase se desfasoara in conditii improprii

Pentru finalizarea lucrarilor Spitalul de contagiosi mai are nevoie de fonduriNici dupa patru ani de zile lucrarile de dezafectare a sectiei Boli Infectioase nu au fost finalizate
De mai bine de patru ani de zile, asistenta copiilor cu boli infectioase din judetul Arad se desfasoara in conditii improprii. Intrucat starea cladirii sectiei Boli Infectioase din cadrul Spitalului Clinic Judetean, nu mai oferea garantii pentru securitatea bolnavilor internati si a personalului angajat, in luna martie '98 au inceput lucrarile de dezafectare a cladirii, in vederea realizarii unor lucrari de recompartimentare, ameliorare a circuitelor si consolidare, lucrari imperios necesare.
33 de paturi de la 45
Din cele 45 de paturi de cat dispunea la acea vreme sectia Boli Infectioase a Spitalului Clinic Judetean, in prezent, asistenta copiilor cu aceste boli, din judetul Arad se desfasoara in doua cladiri ale unor sectii de Pediatrie, numarul paturilor fiind redus la 33.
Lucrarile de reparatii au demarat, pe baza unui proiect avizat de Inspectoratul de Sanatate Publica, din fonduri puse la dispozitie de THW (o organizatie germana care s-a implicat anterior si in amenajarea altor sectii ale Spitalului Judetean, din Arad). "Din aceste fonduri urmau a se realiza, integral, instalatiile sanitare si electrice, in valoare de 60 de mii de marci germane, cat si repararea acoperisului cladirii, care insemna alte cinci mii de marci germane" ne spune dr. Dorin Lazar, directorul Spitalului Clinic Judetean Arad. Pe parcursul anilor lucrarile au fost sistate, din lipsa banilor. Astfel, anul trecut, lucrarile au fost continuate, folosindu-se bani din resursele proprii ale Spitalului Judetean. Numai ca, spre sfarsitul anului, lucrarile au fost din nou sistate din lipsa finantelor.
Din cauza lucrarilor a scazut numarul de paturi la Sectia contagiosiReluarea lucrarilor imperios necesara
"Situatia epidemiologica existenta la nivelul judetului Arad ca si in intreaga tara caracterizata prin cresterea incidentei bolilor infectioase in randul populatiei infantile, cu reaparitia unor boli considerate "istorice", cu resurgenta unor forme deosebit de severe de boala si cu cresterea alarmanta a numarului copiilor infectati cu HIV, impune ca imperioasa reluarea lucrarilor. Avand in vedere atat degradarea continua a cladirii dezafectate cat si evolutia preturilor la materialele necesare, in prezent, suma necesara pentru realizarea lucrarilor este de patru miliarde de lei" ne spune dr. Dorin Lazar, directorul Spitalului Clinic Judetean, facand mentiunea ca atat institutia pe care o reprezinta cat si DSP-ul au depus eforturi sustinute si au facut demersurile necesare in vederea obtinerii fondurilor necesare continuarii lucrarilor.
Sectia Contagioase singura, din judet, pentru copii
Finalizarea, cat mai repede posibil, a lucrarilor este necesara cu atat mai mult cu cat sectia de Boli Infectioase din cadrul Spitalului Judetean este singura sectie de spital din judetul Arad care asigura asistenta medicala a populatiei, cu varsta cuprinsa intre 0 si 18 ani, cu boli infectioase, in conditiile in care bolile infectioase reprezinta inca, in tara noastra, una dintre cele mai importante cauze de morbiditate si mortalitate la aceasta grupa de varsta. Asadar, toate cazurile de boli infectioase ale copiilor din intreg judetul sunt tratate la aceasta sectie.
Speranta trecerea spitalelor la comunitate
Speranta ce se intrevede pentru rezolvarea situatiei ar fi aceea ca odata cu trecerea spitalelor in subordinea consiliilor, acest lucru sa ofere oportunitati pentru sectia de Contagioase. Prezenta la Arad, cu ocazia inaugurarii "Centrului de diagnostic imagistic", ministrul Sanatatii si Familiei, dr. Daniela Bartos, a confirmat trecerea institutiilor spitalicesti la comunitate
Lucru ce va intampla numaidecat, dupa aprobarea unei hotarari de guvern in aces sens.
Dr. Dorin Lazar a tinut sa precizeze ca trecerea spitalelor catre comunitate are loc "doar sub aspectul coordonarii, nu si cel al finantarii.
Finantarea spitalelor va continua sa se faca tot prin Casa de Asigurari de Sanatate".

Florina Ghile - Agenda zilei

  • Judetul Arad in festival
Fanfara din Norvegia pe scena teatrului de vara din MoneasaButeni: Parada Fanfarelor
Timp de doua zile, cele mai bune fanfare din tara si strainatate au "defilat" la Buteni in cadrul celei de-a doua editii a Paradei Fanfarelor.
Pe langa fanfarele din Buteni, Arad, Nadlac, Sebis, Deva si Lugoj, la parada au venit si fanfarele Reisner Brass din Germania, Citighaz din Ungaria si Rong Brass din Norvegia.
Fanfara norvegiana a avut un lung sir de recitaluri in localitatile din zona, insa cel deDucu Bertzi a fost prezent la toate editiile festivalului de la Sebis sambata dupa-amiaza, din incinta Teatrului de Vara din Moneasa, a fost extrem de gustat de public.
Fanfara a fost dirijata de Oddvar Nostdal, care la ora actuala dirijeaza permanent cinci formatii de pe coasta de vest a Norvegiei.
Sebis: Festival muzical
Sebisul a fost in acest weekend capitala muzicii. Orasul de la poalele Muntilor Zarandului a gazduit editia a patra a traditionalului festival muzical care a adus laolalta nume consacrate ale muzicii romanesti. Pe aceeasi scena, in prima seara a festivalului s-au produs cateva glorii ale muzicii populare din zona, alaturi de nume cunoscute in cu totul alt gen de muzica, cum ar fi Andra, Blondy sau Ducu Bertzi. Acesta a sustinut singur un recital de o ora, gustat de toate categoriile de public.
Festivalul, organizat de Disco Ring din Sebis in colaborare cu primaria orasului, a continuat noaptea trecuta cu alte recitaluri sustinute de solistul de muzica populara Aurel Tamas si trupa Akcent.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]