Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Sambata, 2 noiembrie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • Ziua cu parfum de seu si crizanteme. " Ce trist amor, sa vrei sa stai cu cei ce mor"…
Ziua Mortilor - prilej de aducere aminte a celor disparuti - Virtual Arad News (c)2002Mic cimitir cu ochi smeriti / Si totusi, de-ndrazneala grei / Se uita fix in ochii mei / Si pana-n zori ne tot privim. // (…) In somnul treaz de spaime plang / Si-ntreb de mii de ori la fel: / Merg eu spre dansul? Vine el?... (Ady Endre, Aproape de cimitir – trad. Marin Sorescu)
Poetul maghiar Ady, nascut la Oradea, din a carui creatie am selectat motto-ul mini-reportajului nostru, se considera ruda mortii… Prin extensie, voia sa ne avertizeze ca, de fapt, toti suntem rude cu infricosatoarea "Doamna in negru". La noi sau aiurea, mortii ne sunt, uneori mai mult chiar decat viii, rude, pentru ca lumea abstracta in care au trecut, chiar daca ne e cvasi-necunoscuta, ne domina constiinta prin prezenta ei perpetua: ne izbim de moarte in fiecare zi – e suficient sa deschidem televizorul sau sa iesim la cumparaturi.
Prima zi a lunii noiembrie este o data cum nu se poate mai potrivit aleasa pentru pomenirea celor care ne-au fost dragi, care nu mai sunt printre noi, dar care ne asteapta iminenta sosire. Contam pe ei, pe prezenta lor ACOLO, pe veghea lor – ca pe niste "pile" in lumea de dincolo, pe care o dorim mai… altfel. De aceea (dar nu numai de aceea), "sarbatoarea-comemorare" de la 1 noiembrie este mai mult decat o datorie; este ruga noastra infricosata de a fi bine primiti in necunoscutul care nu ne arata alte "borne" in afara vizibilelor, tacutelor si simbolicelor pietre funerare. Ziua mortilor, de la 1 noiembrie, in fapt o sarbatoare venita din catolicismul timpuriu, a fost asimilata de credinciosii ortodocsi si de toti cei care traiesc in aceasta zona a tarii; e adevarata proba a tolerantei si, paradoxal,a convietuirii, pentru ca, macar in fata mortii, suntem toti egali.
Asezam lumanari pe obiectul care, in viziunea unui filosof englez, ar merita sa contina un singur mesaj (epitaf):
"Aceasta este piatra filozofala"
"Cele doua cruci alaturate pe care le cinstesc sunt asezate pe ramasitele celor doua nepoate pe care, acum 11 ani, le-am pierdut in urma unui stupid accident de masina. Aveau 12, respectiv 14 ani. La inmormantarea lor, desfasurata dupa un ritual baptist, in curtea in forma de «U», intre blocuri, s-au inregistrat vreo zece lesinuri – colegi de clasa de-ai fetitelor, dar si oameni in toata  firea plangeau, aproape la unison. Se petrecea un fenomen ciudat: desi nu era cazul, parca toata asistenta prezenta la funebra procesiune din banalul cartier Micalaca se simtea vinovata de moartea prematura a Dianei si a Dorei."

Micul cimitir micalacean e strabatut de oameni indoliati si ploaia mocaneasca miroase a crizanteme. In stanga capelei, copiii nascuti si crescuti intre blocuri au amenajat un teren de miuta. Este un raspuns cum nu se poate mai inocent  – si inteligent – la imaginea pe care o ofera privirii  contemplarea sutelor de cruci, care modeste, care somptuoase.
Ireversibil si nostalgie
"Eu sunt botezat ortodox, dar mama era catolica. O sfanta catolica, cred acum, cand nu o mai  am  langa mine. Am fost un copil nu tocmai cuminte…, i-am facut multe necazuri. Vin, de 1 noiembrie, din Italia, in fiecare an, sa ma reculeg la crucea aceasta,  fapt ce ma face sa visez tot restul anului, la lucruri placute ce par a veni dintr-o viata viitoare. O chema, pana sa n-o cheme ingerii, Tereza Martinescu… A trait 48 de ani."
Crucea e una micuta, din acelea facute dupa un anumit tipic, atat pentru catolici cat si pentru ortodocsi. Tie, strain de numele inscris pe ea, nu-ti spune nimic. Dar pentru Dani, fiul celei disparute, e punte spre eternitate, vis, ireversibilitate si nostalgie.
Moartea frumoasa este un pact indeplinit
"Bunica a trait atata cat sa ne vada pe toti la casa noastra. I-am ramas datoare, pentru ca nu a apucat sa fie prezenta la nunta mea… A trait  87 de ani, a lasat in urma o casa frumoasa, cinci copii si 23 de nepoti si stranepoti. Ea m-a invatat sa ma rog si mi-a spus ca sa mori impacat cu tine este o datorie, poate singura pe care trebuie s-o luam in serios".
Pe cruce scrie, sub INRI, Brezan Elena.
Am tulburat, prin curiozitatea noastra, (si) alte cateva dureri linistite. Am vrut sa stim cum isi mai respecta aradenii mortii. Ca despre vii…

Lucian Valeriu - Observator

  • Leaganul de copii din Arad se va desfiinta

Leaganul de copii va fi restructuratDirectia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului Arad a intrat intr-o noua faza de restructurare, iar Leaganul de copii din Arad se va desfiinta in forma in care functioneaza acum.
In Centrul de plasament nr. 1, cunoscut sub numele de Leaganul de copii, erau 120 de copii, dar acum mai sunt 20. Prima etapa a avut loc in luna iulie, cand 60 de posturi au fost restructurate, 18 persoane fiind redistribuite in alte centre de plasament, iar 42 de functii transformate in alte posturi din organigrama de functionare. Acum, in etapa a doua, care va incepe la 1 decembrie, vor fi vizate 65 de persoane. O parte din ele vor fi transferate in centrele de zi care vor functiona la Curtici, Nadlac, Pancota si Ineu, la adaposturile de zi si noapte care se vor deschide pentru copiii strazii. Restul personalului va fi redistribuit in administratie si ca asistenti maternali.
O parte din copiii de la Leagan au fost transferati in case de tip familial din Santana, o parte au ajuns in grija asistentilor maternali si o parte au fost reintegrati in familii. In curand, si cei care au ramas in Leagan se vor bucura de reforma din cadrul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Arad.
S-a observat ca, in cazul in care copiii ajung in case de tip familial, sunt integrati in familii sau sunt in grija asistentilor maternali, progresele pe care le fac sunt mult mai mari decat daca raman in Leagan.
De asemenea, scad si cheltuielile. Cladirea Leaganului din Arad nu va fi insa abandonata. Aici va functiona un centru de plasament in regim de urgenta, unde vor fi ingrijiti copiii cu handicap sever, actualul spatiu fiind insuficient pentru ei, si va fi creat un centru pentru copiii delincventi.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)
  • Investitorii germani, interesati de zona industriala a Ineului

Ineul a devenit zona atractiva pentru investitori - Virtual Arad News (c)2002Primaria Ineu a reusit, cu ceva timp in urma, in urma unei licitatii, vanzarea a sase hectare de teren in proaspat infiintata zona industriala a localitatii. Cea mai mare parte a terenului a fost achizitionata de firma Incontro, din Timisoara, care va construi mai multe hale ce urmeaza a fi inchiriate, ulterior, altor investitori interesati. De asemenea, 0,5 ha au fost achizitionate de catre o firma din Oradea, care, conform primarului Nicolae Mehelean, "are ca obiect de activitate inspectia tehnica a masinilor mari si a utilajelor agricole". Multumit la vremea respectiva de reusita licitatiei, Nicolae Mehelean a precizat: "Trebuia sa gasim niste modalitati de a atrage investitori, care sa dea de lucru cetatenilor in urma disponibilizarilor masive care au avut loc in localitate si in intreaga regiune. Consider ca am facut un pas mare spre descentralizarea de care se tot povesteste, mai ales ca noi ne-am luptat sa atragem investitori. N-am asteptat sa vina ei la noi ca si in alte parti". Interesul pentru Ineu nu se opreste insa aici. O importanta firma germana, care ocupa locul intai in lume in domeniul in care activeaza, este interesata de achizitionarea a 10 hectare de teren in zona industriala, ne-a declarat, ieri, Florica Ganescu, viceprimarul localititii. De altfel, nemtii au si insarcinat o banca (tot germana) pentru a studia oportunitatea unei afaceri la Ineu. Trebuie spus ca, pe viitor, Ineul va fi una dintre localitatile care vor antrena dezvoltarea intregii zone situate pe cursul mijlociu al Crisului Alb. Orasul va deveni un "centru- putere", in jurul caruia se vor dezvolta celelalte localitati, conform Planului de Amenajare a Teritoriului judetului Arad. Infiintarea unui parc industrial va inghiti forta de munca, lucru care va duce la reducerea somajului si a gradului de saracie al populatiei din mediul rural aferent localitatii. Trebuie spus ca firmele care vor investi in parcul industrial beneficiaza de o serie de facilitati si, bineinteles, de utilitatile fara de care nu ar putea functiona. Iar daca amintim ca nu peste mult timp conducta de gaz va ajunge in localitate, viitorul zonei pare mai putin sumbru decat pana acum. 

Orlando Toader - Agenda zilei
  • Se deschide la Arad Festivalul National de Teatru Clasic

La Arad incepe Festivalul de Teatru ClasicAjuns la a opta editie, Festivalul National de Teatru Clasic va avea loc la Arad, intre 3 si 10 noiembrie. Festivalul este organizat de Teatrul de Stat din Arad, Consiliul Local, UNITER, Sectia romana a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru si MCC. Pe afis spectatorii vor regasi o seama de spectacole semnificative pentru starea teatrului romanesc de azi. O surpriza este prezenta lui Dan Puric, cu un "One man show" in care se imbina, ca-n atatea alte spectacole ale cunoscutului om de teatru, pantomima si dansul. Selectioner unic si director artistic al festivalului este criticul Ion Parhon, care, intrebat asupra semnificatiilor acestei editii a festivalului, ne-a declarat urmatoarele:
* "In contextul preocuparilor de a oglindi interesul scenelor romanesti pentru textul clasic, dar si varietatea infatisarilor sale in spectacolele ultimelor stagiuni, ne straduim sa punem sub luminile rampei acestei editii a festivalului aradean atat creatiile unor regizori de notorietate, ca Silviu Purcarete, Alex. Dabija sau Mihai Maniutiu, cat si talentul unor mai tineri directori de scena, care bat la portile consacrarii, asa cum este brasoveanul Claudiu Goga."
* "Dramaturgia romaneasca va fi bine reprezentata in aceasta editie, prin capodopera D'ale carnavalului, in montarea Teatrului National din Bucuresti, fapt menit si el sa onoreze «Anul Caragiale', dar si prin premiera nationala cu Rege, preot si profet, de Radu Stanca, opera necunoscuta publicului roman, pusa in scena la Teatrul de Stat din Arad."
* "Potrivit intentiilor noastre programatice de a evita imaginile comode, «muzeistice», somnolente din dialogul teatrelor cu textul clasic, am pus accentul pe prospetimea viziunilor regizorale, pe tineretea lor de spirit, pe acea performanta menita sa sublinieze totodata cateva dintre tendintele afirmate in ultima vreme in spatiul teatral romanesc si european. Stau marturie acestei preocupari spectacolele cu Unchiul Vanea si Revizorul, demersul incitant in planul teatrului-imagine cu Pilafuri si parfum de magar, realizat, la Sibiu, de Silviu Purcarete, care a cules in acest an elogii la festivalurile din Freiburg, Ulm si Sankt-Petersburg, dar si acel One man show datorat lui Dan Puric, in care mijloacele «clasice» de expresie scenica fac obiectul unei sinteze artistice moderne, plina de umor, poezie si amar, ce a inregistrat un mare succes la Chicago sau Marsilia, in Irlanda sau Germania, cat si pe scena Nationalului bucurestean."
* "Festivalul se desfasoara, la aceasta editie, sub inaltul patronaj al bunului Dumnezeu, cu bani putini si multa credinta in nobletea rostului pe care nazuim a-l implini, continuand astfel pilda eforturilor generoase din editiile trecute ale unor oameni de teatru ca regizorul Alexa Visarion (editia de debut) si regretatul critic Victor Parhon, alaturi de implicarea energica si competenta a domnilor Vasile Cornea, actualul secretar literar, si Ion Varan, directorul Teatrului aradean, acum in calitate de directori executivi ai festivalului. Putine teatre din tara se pot lauda cu sali pline si chiar arhipline. Cred ca, alaturi de generosul sprijin al forurilor locale, acesta este principalul motiv pentru care Festivalul de teatru clasic de la Arad a ajuns la cea de-a 8-a editie si are toate sansele de a nu se opri aici".
Iata si spectacolele care vor putea fi vazute pe scena Teatrului din Arad:
* "Unchiul Vanea" de Cehov, in regia lui Iuri Kordonski, Teatrul Bulandra - duminica, 3 noiembrie
* "Gaitele" de Al. Kiritescu, in regia lui Alexandru Dabija, Teatrul Odeon - luni, 4 noiembrie
* "Revizorul" de Gogol, in regia lui Claudiu Goga, Teatrul National din Craiova - marti, 5 noiembrie
* "Pilafuri si parfum de magar", in adaptarea si regia lui Silviu Purcarete, Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu - miercuri, 6 noiembrie
* "D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Gelu Colceag, Teatrul National din Bucuresti - joi, 7 noiembrie
* "...Escu" de Tudor Musatescu, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Comedie - vineri, 8 noiembrie
* "One man show" de Dan Puric si avanpremiera cu "Patima rosie" de Mihail Sorbul, regia Geo Saizescu, Teatrul National de Televiziune - sambata, 9 noiembrie
* "Rege, preot si profet" de Radu Stanca, premiera absoluta, regia Radu Dinulescu, Teatrul de Stat din Arad - duminica, 10 noiembrie.
In ultima zi, duminica, 10 noiembrie, va avea loc si un colocviu intitulat "Duet sau duel cu textul clasic?".

  • Maine dimineata - Ministrul Georgiu Gingaras va inaugura prima pista privata de Karting din tara

La Arad a fost construita prima pista privata de karting din RomaniaA sosit clipa cea mare pentru Calin Muresan, patronul clubului VIK Arad. Maine dimineata, la ora 10, va avea loc inaugurarea primei piste private de Karting din Romania, moment festiv la care si-a anuntat prezenta ministrul Tineretului si Sportului, dl. Georgiu Gingaras. Pe langa dl. ministru, la taierea panglicii vor mai participa reprezentanti ai administratiei publice locale, parlamentari, dar si grupul de umor "Vacanta Mare" în frunte cu "militianul" Mugur Mihaiescu.
Si aceasta sarbatoare nu ar fi fost implinita fara organizarea unui concurs. Asa s-a nascut Cupa VIK, la Karting, competitie ce se vrea a deveni una de mare traditie in Romania. Participarea - asa cum ne-a asigurat Calin Muresan - e una selecta, pe langa cei mai buni piloti din tara, anuntandu-si prezenta si sportivi din Italia, Austria ori Ungaria.
Daca ieri s-au desfasurat primele antrenamente, programul Cupei VIK vi-l prezentam in cele ce urmează: astazi - ora 9 - antrenamente libere; ora 14 - prima mansa a concursului; maine - ora 10 - inaugurarea festiva a pistei din Micalaca (la iesirea din Arad, pe drumul spre Deva); ora 11,30 - antrenamente libere, ora 13 - mansa a doua a competitiei; ora 16 - festivitatea de premiere a Cupei VIK.
Nu ne rămane decat să invitam toti iubitorii Kartingului la acest eveniment sportiv, ce se anunta a fi un veritabil regal de "Formula 1", evident, pastrand proportiile. 
Dar, sa nu uitam ca de-aici, din mirifica lume a Kartingului s-a lansat marele campion Michael Schumacher. Un exemplu cat se poate de convingator, pentru o invitatie la Cupa VIK.

Daniel Scridon - Adevarul

  • FILMELE SAPTAMANII

Dacia 1 noiembrie - 7 noiembrie 2002  Regatul de foc - (SUA)
Muresul 1 noiembrie - 7 noiembrie 2002  Austin Powers- Goldmember - (SUA)
Arta 1 noiembrie - 7 noiembrie 2002 - Sala A  Turnul din Pisa - (ROM)
Arta 1 noiembrie - 7 noiembrie - Sala B  Pinero - (SUA)

Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]