Prefectul
nu este multumit de activitatea in agricultura aradeana
Prefectul
vrea sa puna pe roate agricultura aradeana si incearca
sa gaseasca punctele slabe din acest sector. In acest
sens, el s-a intalnit cu directorii societatilor agricole
din judet, anuntand ca va dispune un control al intregii
activitati a Directiei Agricole. Reprezentantii societatilor
agricole se plang ca au pierderi de la un an la altul.
Daca in 2001 un kilogram de grau era cu 3500-4000
de lei acesta a ajuns in prezent la cel mult 2800
lei. Lucrarilecare se fac au niste preturi deosebite
la nivelul tarii, iar iesirile care se fac prin vanzarile
pe care le facem noi, sin la preturile cunoscute.
Fara o subventie care sa se faca pe hectarul de teren,
nu pe tona de produs, nu se va putea face nimic fara
un echilibru intre intrari si iesiri. La intalnirea
cu reprezentantii societatilor agricole, prefectul
Dan Ungureanu a afirma ca persoanele sau societatile
agricole care au peste 110 hectare vor primi subventii
de la stat in doua transe, 30% din suma se acorda
la insamantare, iar restul banilor la vanzarea produsului.
Dan Ungureanu a identificat deja, cateva puncte slabe
in agricultura aradeana. "Sunt masuri organizatorice
care nu au fost bine concepute de la nivelul Directiei
Generale pentru Agricultura. Cred ca nu s-au transmis
in teritoriu semnalele corespunzatoare, Oficiul de
Consultanta Agricola nu s-a preocupat, interitoriu,
de explicarea politicii agricole, deci aceste actiuni
au fost actiuni formale, care nu se regasesc in planul
agricultorului, al fermierului". Prefectul
Aradului a dispus un control la Directia Agricola.
Acesta va fi facut de o comisie special infiintata,
care in doua saptamani va prezenta un raport al activitatii
acestei insitutii.
Horia
- Roman Patapievici si-a lansat o cartea "Omul recent"
la Arad
Unul
dintre cei mai importanti si controversati intelectuali
romani contemporani a fost prezent la Arad, unde sute
de aradeni s-au adunat vineri, in Sala festiva a Consiliului
Judetean pentru a-l intalni pe Horia Roman Patapievici.
Acesta a venit la Arad la invitatia Centrului Cultural
Judetean, Consiliul Judetean, in coalaborare cu Fundatia
"A treia Europa" si cu Libraria "Ca
si cum" care, au initiat de curand
un proiect prin care intentioneaza sa atraga in orasul
nostru cat mai multi oameni de cultura si personalitati
din Romania. Prezent la Arad, Horia Roman Patapievici,
si-a lansat noul volum intitulat "Omul recent".
Cartea denumita de "Observatorul cultural"
drept o "carte cu probleme" incearca
sa dea un continut punerii in critica a modernitatii
din perspectiva intrebarii simple "Ce se pierde
atunci cand ceva se castiga". Horia Roman
Patapievici a reusit sa-si formeze o imagine despre
orasul nostru unde dupa cum spunea ca "se vad
urmele comunismului, dupa mizerie, dupa incapacitatea
de a intretine casele, intr-o umbra de degradare care
a imbracat totul. Pe langa aceasta trista constatare
se vede ca Aradul are resursele in propriul sau trecut
pentru a redeveni un foarte simpatic oras de burghezie
liberala". In ceea ce priveste ideile promovate
de Patapievici el sustine "ca nu exista nici
un fel de granita intre civic, politic si cultural.
Sa te nasti intr-un oras care arata arhitectural ca
vechiul Arad este un mare privilegiu. Tot asa
cum se nasc florentinii in Florenta, a acelor exceptionale
vestigii de arhitectura renascentista, acestia devin
cu un plus de cultivare fata de oricare alti muritori.
Fata de bucuresteni bunaoara, aradenii au un atuu
extraordinar, din acest punct de vedere" . Intalnirea
a fost pigmentata de mai multe intrebari, multe
dintre acestea puerile, dar la care autorul a raspuns
cu bunavointa si cu humor.
Pentru
salarii de peste 600 de dolari, tot mai multi asistenti
medicali parasesc tara
Tot
mai multi asistenti medicali parasesc unitatile sanitare
din Romania pentru a se angaja in strainatate. Firme
acreditate isi prezinta ofertele prin intermediul Federatiei
Sanitas care le aduce la cunostinta personalului medical
interesat. "Aproape zilnic avem asistente care
vor sa stie statele si conditiile de angajare. Problema
este ca multe nu au bani destui pentru a-si asigura
toate actele necesare si pentru a locui in Bucuresti
pana la rezolvarea tuturor problemelor" aflam
de la Delia Bonca, liderul Sindicatului Sanitas Arad.
Tarile care si-au exprimat disponibilitatea de a angaja
personal din Romania sunt Italia, Dubai si Israel. Durata
contractului este de un an, respectiv doi, in functie
de tara, cu posibilitate de prelungire. Asistentii pot
sa ingrijeasca persoane bolnave la domiciliu sau sa
lucreze in spitale pentru salarii de peste 600 de dolari
lunar. "Aceste oferte de a pleca in strainatate
la lucru apar ca o necesitate pentru ca sunt foarte
multi asistenti medicali care lucreaza in sistem si
care au salarii de mizerie. Aceasta in timp ce dincolo
este o nevoie extraordinara de o astfel de forta de
munca" mai spune Delia Bonca. Intrebarea care
se ridica este, insa, in conditiile in care tot mai
multi asistenti medicali parasesc tara, cine va mai
ramane sa ingrijeasca bolnavii romani?!
Anca Bugari
- Adevarul
Elicopterul
a fost inventat de un aradean
Inginerul
care a realizat primul zbor pe verticala din istoria
aviatiei s-a nascut la Pancota si a studiat la Arad Este cunoscut in intreaga lume. Fiecare enciclopedie
tehnica ce se respecta ii acorda macar un paragraf.
A fost unul dintre inventatorii cei mai faimosi ai
Ungariei, fiind considerat parintele elicopterului.
S-a nascut la
Pancota si a facut scoala in Arad. Si totusi,
in manuaele de istorie romanesti, numele sau este
de negasit. In Romania, Oszkar Asboth este un ilustru
necunoscut. Demonstratia Oszkar Asboth este primul om care a reusit sa
construiasca un aparat de zbor capabil sa se ridice
in aer pe verticala. La 9 septembrie 1928, primul
elicopter functional din istoria aviatiei s-a ridicat
de pe pamant la o inaltime de 10 metri, unde a stationat
timp de 10 minute, spre satisfactia tanarului inginer
aradean si a numeroasei asistente internationale.
"Elicopterul lui Asboth se ridica pe verticala
cu o viteza remareabila (...) la orice inaltime si
poate stationa in aer o buna bucata de vreme. Dar
cel mai remarcabil lucru este ca, spre diferenta de
modelele vechi de elicopter, acesta ramane absolut
stabil de-a lungul tuturor axelor", aprecia
R.N Liptrot, director al departamentului de cercetare
a Ministerului Britanic al Aviatiei, intr-o revista
de specialitate din 1931. In urma faimosului sau zbor,
aradeanul Oszkar Asboth si-a castiga renumele de "geniul
tehnic al Ungariei postimperiale. Elev la..."Moise Nicoara" Asboth s-a nascut la 31 martie 1891 la Pincota,
intr-o familie simpla, tatal sau Gyula Asboth, fiind
de meserie padurar. Datorita faptului ca registrele
de stare civila din acea vreme nu au supravietuit
pana in zilele noastre fosta adresa din Pancota familiei
este necunoscuta. De altfel, nici un pancotan in ziua
de azi, nu-si aduce a minte sa fi auzit de existenta
unui faimos inventator care sa se fi nascut in aceasta
comuna. Si totusi, absolut toate enciclopediile maghiare
de dupa primul razboi mondial mentioneaza Pancota
ca fiind localitatea natala a lui Oszkar Asboth. Primele
documente oficiale din Arad care poarta numele tanarului
sunt doua matricole scolare din 1907 si, respectiv,
1908, aflate in arhivele Liceului "Moise Nicoara".
Conform acestor registre, Oszkar Asboth a fost elev
in clasa a 7- a la Gimnaziul Superior Regal Maghiar
de Stat (vechiul nume al institutiei) vreme de doi
ani, tanarul repetand clasa din motive necunoscute.
In 1909, Asboth se retrage de la aceasta scoala. Zmeu
tras de motocicleta Ambele matricole consemneaza faptul ca, la terminarea
celor doi ani, Oszkar Asboth a primit calificativul
"suficient", ceea ce inseamna ca nu
a fost unul dintre elevii straluciti ai gimnaziului.
Se mai mentioneaza ca a avut o comportare "conform
regulamentului" si ca nu a primit nici un fel
de bursa, platind cursurile integral. In 1909, imediat
dupa parasirea institutiei, tanarul aradean da primele
semne ale afinitatii sale pentru tehnica aviatica,
construindu-si primul aparat de zbor, un zmeu sofisticat,
pe care l-a inaltat tractandu-l cu ajutorul unei motociclete.
Curand dupaacest experiment, Asboth concepe un model
inovator de avion cu motor si stabilizator, acesta
din urma fiind premiat la o competitie organizata
de Ministerul Austro-ungar al Apararii.Asa a intrat
in atentia specialistilor in aviatie, fiind invitat
sa colaboreze cu diversi cercetatori maghiari, austrieci
si germani. Inovatii de razboi La 28 iulie 1914 Austro-Ungaria ataca serbia si
incepe primul razboi mondial Asboth, in varsta de
23 de ani, este inrolat in armata imperiului si este
repartizat la fabrica de avioane de la Fischamend,
in nord estul Austriei. Aici isi castiga curand respectul
celorlalti ingineri, ajungand in fruntea departamentului
de manufacturare a elicelor. Pe toata perioada razboiului
Asboth construieste si testeaza peste 1500 de modele
de elice, reusind chiar sa obtina cateva patente de
inventator. Multe din inovatiile sale au fost preluate
de fortele aeriene imperiale, care le-au instalat
pe avioanele de vanatoare. In 1917, alaturi de locotenent
colonelul Istvan Petroczy, profesorul Todor Karman
si Vilmos Zurovetz, trei cercetatori ai imperiului,
Asboth incepe o serie de experimente pentru realizarea
unui aparat de zbor capabil sa se ridice pe verticala.
In ultimii ani ai razboiului, modelele sale de elice
sunt produse in masa, ceea ce-i aduce atat o faima
internationala,cat si venituri considerabile. Premiera
in aer In 1919, dupa destramarea Imperiului Austro-ungar,
Oszkar Asboth lucreaza la Uzinele "Express"
din Ungaria, care, in 1922, isi vor schimba denumirea
in Uzinele Aeronavale "Oszkar Asboth",
dupa numele noului proprietar. Timp de mai bine de
zece ani, aceste uzine vor construi elice si caroserii
de lemn pentru automobile si avioane. In 1928, inginerul
isi reia experimentele de zbor pe verticala, beneficiind
si de sprijinul financiar si logistic al armatei.
Astfel, la 9 septembrie 1928, elicopterul AH-1 (Asboth-Helikopter
1) se ridica maiestuos in aer si ramane acolo vreme
de... 1.100 de rotatii, coborand apoi usurel pe pamant.
Masinaria era pusa in functiune de un motor de 9 cilindri
si 120 de cai-putere, avand doua elice de lemn, fiecare
cu diametrul de 4,35 metri. Cele doua rotoare erau
plasate paralel, unul deasupra celuilalt, si se invarteau
in sensuri diferite. Rotile au fost inlocuite cu patru
mingi de fotbal, pentru a asigura o flexibilitate
deosebita a aparatului la aterizare. Sfarsitul odiseei Intre 1928 si 1931, Oszkar Asboth, de-acum un
cercetator faimos in intreaga lume, a experimentat
patru modele diferite de elicoptere. Ultimul prototip,
AH-4, folosea un motor Clerget de 110 cai-putere si
atingea o altitudine de 30 de metri, fiind capabil
a se deplasa pe o distanta de 3,2 kilometri, la o
viteza de 19 kilometri pe ora. Asboth primeste o multime
de comenzi de aparate zburatoare din intreaga lume,
fiind si intervievat de nenumarate ori de ziarele
importante din Europa. In jurul anului 1935, insa,
soarta isi intoarce fata de la genialul inginer. In
urma unui accident fatal petrecut in uzinele sale
in timpul operarii unui vehicul experimental, Asboth
pierde toate contractele internationale si isi inchide
uzina. Va lucra in continuare, mai bine de 5 ani,
pentru diferite companii aeronautice din Franta, Anglia
si Germania. In 1941, se reintoarce in Ungaria, unde
moare la 27 februarie 1960, la varsta.de 69 de ani.
Razvan
Sibii - Aradeanul
Satul
Labasint, un colt de rai, in care timpul a uitat de oameni
Dupa
mai mult de o ora si jumatate cu masina, printr-o
padure mirifica, cu stejari semeti care inca se incapataneaza
sa-si pastreze frunzele ruginii, unde doar pasarile
si razele soarelui se strecoara, indraznete, printre
copaci si mangaie cu caldura lor totul, pe cand eram
cuprinsi de frumusetea si sabaticia acestor locuri,
ne-am impotmolit in una din gropile drumului Sistarovat-Labasint,
care figureaza pe harta ca drum judetean pietruit.
Reveniti cu picioarele pe pamant, am realizat ca rar
ajunge picior de om pe aici si ceea ce incercam noi
sa facem este un adevarat gest temerar. Numai indemanarea
colegului nostru sofer a facut sa nu strabatem cei
opt kilometri de padure pe jos, astfel ca, desi aproape
ingropata in noroi, masina a fost scoasa si am pornit
mai departe. Desi ne asteptam ca drumul, in plina
padure, sa ne fie taiat de turme de mistreti ori cerbi,
zgomotul masinii a facut, probabil, ca un singur fazan
aa ne intampine pe marginea drumului, nederanjat nici
de noi si nici de huruitul indepartat al unei drujbe,
care isi facea treaba, undeva in miezul padurii. Luminisul
ce ni se dezvaluie in fata ne arata ca ne apropiem
de satul Labasint, tinta drumului nostru. Satul fara nume O prima casa ne arata ca ne aflam intr-o zona
locuita, dar nici un fel de tablita cu numele localitatii
nu marcheaza acest lucru. Poate gresim, si este doar
o casa razleata... Nu, deoarece, la cateva sute de
metri, mai sus, pe deal, mai vedem doua case, ce-i
drept, aproape darapanate, iar o stana de oi si o
ferma pe partea dreapta a drumului ne conving ca,
totusi, zona este locuita. O haita de caini care navalesc
dupa noi, din ograda unei case, ne intaresc acest
lucru. Ulita este pustie, nici urma de oameni. Mai
in sus, pe deal, din cosul unei case vedem ca iese
fum, asa ca ne indreptam intr-acolo, macar sa avem
cu cine schimba o vorba. Un barbat ne intampina in
poarta casei, alarmat de zgomotul masinii, fapt care
aveam sa aflam ca este un lucru deosebit pentu cei
de aici. "Pe cine cautati?"- intreaba
barbatul imbracat intr-un fel de salopeta de lucru
De la el aflam ca am ajuns in satul Labasint si vazand
ca suntem contrariati adauga: "Da, cum ati
ajuns la noi, ce vant va aduce?". Ii explica
ca dorim realizarea unui reportaj si ca, dupa primele
impresii, se pare ca avem parte de lucruri inedite.
Intre timp, cei cativa barbati care munceau in imediata
apropiere a casei, se opresc din lucru, curiosi cum
am ajuns noi, orasenii, aici. Intre timp, din casa
iese si sotia celui care ne-a intampinat si ne invita
sa intram ."Noi suntem familia Pop si am venit
aici din judetul Cluj. Suntem singurii de aici care
suntem angajati. Lucram la ferma de oi a unui patron
olandez si locuim in aceasta casa din 1991"
, ne spune Ica Pop, o femeie muncita, dar al carei
chip pastreaza nealterata frumusetea simpla a tarancii
care stie ca singura ei menire este cea de a fi sote,
mama si gospodina. "In rest iaca asta-i tat
satul" - si ne arata spre cele cateva case
care abia mai stau in picioare. "Dar cele
doua vile de mai sus?", intrebam noi, fara
sa ne ascundem curiozitatea. "Astea sunt construite
acum, si una-i a unui director din Arad, care a cumparat
si cateva sute de hectare de pamant si asta, din lemn,
care inca se construleste, este a lui Giovanni, un
Italian care si el a cumparat mult pamant aici"
ne mai spune femeia. "Va conduc eu prin
sat" - se ofera Maria, fica Clujeanului,
cum i se spune familiei Pop, studenta in Timisoara,
venita pentru un "respiro", aici. O
oala de cartofi De fapt, aveam sa vedem ca tot satul are cinci
case, exceptand cele doua vile de pe deal. Rasfirate,
cu peretii din vaiuga si acoperisuri subrede, casutele
abia mai rezista. Cu toate astea, in ele traiesc oameni.
"Doar cinci familii de localnici mai traiesc
in Labasint ne spune Maria si toti sunt batrani si
singuri". Desi este greu de crezut, satul
mai are doar catevaa suflete. Nici casele nu mai exista.
Au ramas doar vetrele acoperite de pamant si iarba.
Intr-o casuta, la care am urcat pe deal, de-am obosit
serios, am gasit doi batrani, impovarati de ani, cu
trupurile stinse, aproape cat ale unor copii, ce nu
avea mai mult de 40 de kilograme. Au 80, respectiv
81 de ani si se numesc Partenie si Lucretia Pantea.
Asezat pe un butuc, mosul cioplea un mai de lemn,
cu care sa poata sparge apoi lemnele. Abia aude, astfel
ca nici macar nu ne-a observat atunci cand am ajuns
langa el. Cu greu ne-am inteles, pentru ca, atunci
cand nu se uita pe chipurile noastre sa vada daca-i
vorbim, canta incontinuu ceva cantece religioase.
Fredona si cioplea, cu mana stanga infasurata intr-un
bandaj improvizat, deoarece se taiase si avea o rana
destul de urata. Femeia pregatea, in saingura incapere
locuibila a casei, o oala cu cativa cartofi, mancare
care va constitui singura masa a zilei. "Vai,
vai, da ce sa facem? Abia traim, ii vai de noi se
tanguie batrana. Io cu mosu avem tri sute de mii pensie
pe luna. Nici de pita nu ni-i destul.Ce sa mai mancam
in rest? Traim aci de cand ne-am nascut, da, uita-te
fatuca, numai noi mai suntem, niste batrani amarati
care facem umbra pamantului. Ii pustiu satu, iaca
doar casele astea mai is, din 200 de numere cat or
fost. Toti or murit, iar cei tineri or plecat la oras",
ne spune batrana firava si cu fata brazdata de greutatile
vietii. La lumina lampii De cand s-au nascut, ei nu stiu ce-i curentul
electric, traiesc la lumina lampii si a lumanarilor.
Nu au radio, iar de televizor nici nu pot sa vorbesca.
Abia stiu pronunta cuvantul. De 80 de ani, ei, muncesc
gradina, si tot de atatia ani, nu au mai nimic din
recolta, pentru ca le-o mananca mistretii si cerbii.
"Abia avem cartofi - ne, spune batrana. gainile
ni le manca vulpea si uliul. Si ieri o dus vreo doua.
Da, ne-am obisnuit", spune ea, strangandu-mi
mana, in semn de bucurie ca are cu cine sta de vorba.
Mosu Partenie, desi s-a nascut cu un picior mai scurt,
lucreaza toata ziua pe afara. Duce si acum lemne din
padure cu ajutorul unui ham." Il leg pe umeri
si cu el treg lemnele din padure", ne spune
batranul. Toata viata asa am facut, doar nu o sa ma
las amu", continua acesta. Din gradina lor incepe
padurea. Toti porcii pe care i-am vazut aici, sunt
lasati liberi pe ulita, ori prin padure si au parul
lung si sarmos, la fel ca si mistetii. "S-or
incrucisat cu porcii din padure - ne lamureste batrana.
Aproape toti is asa, ca unde si cu ce sa-i tinem.
Asa, le dam drumu in padure si au ce manca, pana cresc". "Nici groapa nu are cine sa ne-o sape" Mai jos, la intrarea in sat, mai traiesc doua
batrane, iar intr-o bojdeuca mai la vale, mos Avram,
un batran singur si el, cu mult peste 80 de ani. Din
cauza ca acoperisul casei s-a spart si nu are cine
sa il repare, mos Avram isi muta patul, dintr-un colt
in altul al incaperii, atunci cand ploua sau ninge,
ca sa nu se umple cu apa. Locuitorii din Labasint
nu stiu ce-i asistenta medicala, nu au medic si majoritatea
dintre ei nu au fost in viata lor la un cabinet medical."Cand
ne imbolnavim murim" - spun ei, fara nici
o indoiala. Dar nici aceasta varianta nu se poate
rezolva fara probleme, deoarece aici nu au nici un
preot . "Cand moare cate unul din noi, vine
popa de la Sistarovat. Da, de cele mai multe ori,
mortul ii dus de copiii de aici. Ca nici groapa nu
are cine sa ne sape." spune nana Lucretia.
Biserica
bufnitelor Chiar daca nu mai are decat cateva case Labasintul
are o biseric mare, din caramida, chiar langa casa
in care locuieste Clujeanul. De fapt am aflat ca aici
a fost odinioara centrul satului, iar casa in care
stau ei, era scoala satului. La fel ca si casele de
aici biserica se afla intr-o stare de degradare foarte
avansata, cu toate eforturile depuse de familia Pop,
care a mai facut reparatii si curatenie. Prin crapaturile
imense ale peretilor ploua si se adoposteau tot felul
de animale si pasari. "Am avut noroc cu niste
americani care au venit pe aici si care, atunci cand
au vazut in ce stare este biserica, ne-au trimis niste
geamuri, pentru a nu mai ploua si intra pasarile",
ne spune Ica Pop. Cu toate acestea, in biserica s-au
aciuit de mult cateva bufnite, a caror vietuire este
remarcata de excremente, pe care le matura aproape
zilnic, familia Clujeanului, chiar din fata altarului.
Biserica este destul de mare si incapatoare, este
pictata si are toate cele trebuincioase slujbelor.
In altar, chiar si straiele preotului puse in cui,
parca de ieri, arata ca aici timpul s-a oprit in loc.
"Pana mai anii trecuti, cand traiau mai multi
localnici, duminica deschideam biserica si ascultam
la radio, slujba difuzata, in direct, de la Patriarhie,
isi aminteste Ica Pop. Era ca si cum aveam popa si
participam la slujba in biserica noastra.
Fara paine
La familia Pop vin, pe rand, toti locuitorii acestui
sat. "Ne este mila de ei, ca nu au ce manca,
asa ca eu fac mancare si le dam la toti. Sunt zile
cand nici paine nu au" ne spune Ica Pop.
Din cauza drumului lung impracticabil, ce serpuieste
prin padure, batranii din Labasint nu au de unde,
dar nici cu ce sa-si cumpere painea. Singurul care
vine zilnic aici este "domnul Ionel",
seful fermei de oi, care le face "cumparaturile".
Numai ca se intampla de multe ori ca drumul sa fie
foarte rau, iar omul sa nu poata veni, si atunci batranii
nu au, pur si simplu, ce manca. "Atunci fac
o oala de mamaliga si mancam toata lumea de aici,
pana cand primim paine.", adauga Ica Pop.
*** Drumul de intoarcere prin padurea ce ascunde acest
(candva) sat si oameni uitati de lume ne pare mult
mai lung, Timpul parca s-a oprit in loc, sau poate
ni se pare. Suntem mai tristi, aproape ca nu vorbim
nimic, desi sunt convinsa ca ne gandim la acelasi
lucru. Cat de nedreapta este viata pentru unii!