Luni, 4 martie 2002

• Prefectul nu este multumit de activitatea in agricultura aradeana

Prefectul vrea sa puna pe roate agricultura aradeana si incearca sa gaseasca punctele slabe din acest sector. In acest sens, el s-a intalnit cu directorii societatilor agricole din judet, anuntand ca va dispune un control al intregii activitati a Directiei Agricole. Reprezentantii societatilor agricole se plang ca au pierderi de la un an la altul. Daca in 2001 un kilogram de grau era cu 3500-4000 de lei acesta a ajuns in prezent la cel mult 2800 lei. Lucrarilecare se fac au niste preturi deosebite la nivelul tarii, iar iesirile care se fac prin vanzarile pe care le facem noi, sin la preturile cunoscute. Fara o subventie care sa se faca pe hectarul de teren, nu pe tona de produs, nu se va putea face nimic fara un echilibru intre intrari si iesiri. La intalnirea cu reprezentantii societatilor agricole, prefectul Dan Ungureanu a afirma ca persoanele sau societatile agricole care au peste 110 hectare vor primi subventii de la stat in doua transe, 30% din suma se acorda la insamantare, iar restul banilor la vanzarea produsului. Dan Ungureanu a identificat deja, cateva puncte slabe in agricultura aradeana. "Sunt masuri organizatorice care nu au fost bine concepute de la nivelul Directiei Generale pentru Agricultura. Cred ca nu s-au transmis in teritoriu semnalele corespunzatoare, Oficiul de Consultanta Agricola nu s-a preocupat, interitoriu, de explicarea politicii agricole, deci aceste actiuni au fost actiuni formale, care nu se regasesc in planul agricultorului, al fermierului". Prefectul Aradului a dispus un control la Directia Agricola. Acesta va fi facut de o comisie special infiintata, care in doua saptamani va prezenta un raport al activitatii acestei insitutii.

• Horia - Roman Patapievici si-a lansat o cartea "Omul recent" la Arad

Unul dintre cei mai importanti si controversati intelectuali romani contemporani a fost prezent la Arad, unde sute de aradeni s-au adunat vineri, in Sala festiva a Consiliului Judetean pentru a-l intalni pe Horia Roman Patapievici. Acesta a venit la Arad la invitatia Centrului Cultural Judetean, Consiliul Judetean, in coalaborare cu Fundatia "A treia Europa" si cu Libraria "Ca si cum"  care, au initiat de curand un proiect prin care intentioneaza sa atraga in orasul nostru  cat mai multi oameni de cultura si personalitati din Romania. Prezent la Arad, Horia Roman Patapievici, si-a lansat noul volum intitulat "Omul recent". Cartea denumita de "Observatorul cultural" drept o "carte cu probleme" incearca sa dea  un continut punerii in critica a modernitatii din perspectiva intrebarii simple "Ce se pierde atunci cand ceva se castiga". Horia Roman Patapievici a reusit sa-si formeze o imagine despre orasul nostru unde dupa cum spunea ca "se vad urmele comunismului, dupa mizerie, dupa incapacitatea de a intretine casele, intr-o umbra de degradare care a imbracat totul. Pe langa aceasta trista constatare se vede ca Aradul are resursele in propriul sau trecut  pentru a redeveni un foarte simpatic oras de burghezie liberala".  In ceea ce priveste ideile promovate de Patapievici el sustine "ca nu exista nici un fel de granita intre civic, politic si cultural. Sa te nasti intr-un oras care arata arhitectural ca vechiul Arad este  un mare privilegiu. Tot asa cum se nasc florentinii in Florenta, a acelor exceptionale vestigii de arhitectura renascentista, acestia devin cu un plus de cultivare fata de oricare alti muritori. Fata de bucuresteni bunaoara, aradenii au un atuu extraordinar, din acest punct de vedere" . Intalnirea a fost  pigmentata de mai multe intrebari, multe dintre acestea puerile, dar la care autorul a raspuns cu bunavointa si cu humor.

• Pentru salarii de peste 600 de dolari, tot mai multi asistenti medicali parasesc tara

Tot mai multi asistenti medicali parasesc unitatile sanitare din Romania pentru a se angaja in strainatate. Firme acreditate isi prezinta ofertele prin intermediul Federatiei Sanitas care le aduce la cunostinta personalului medical interesat. "Aproape zilnic avem asistente care vor sa stie statele si conditiile de angajare. Problema este ca multe nu au bani destui pentru a-si asigura toate actele necesare si pentru a locui in Bucuresti pana la rezolvarea tuturor problemelor" aflam de la Delia Bonca, liderul Sindicatului Sanitas Arad. Tarile care si-au exprimat disponibilitatea de a angaja personal din Romania sunt Italia, Dubai si Israel. Durata contractului este de un an, respectiv doi, in functie de tara, cu posibilitate de prelungire. Asistentii pot sa ingrijeasca persoane bolnave la domiciliu sau sa lucreze in spitale pentru salarii de peste 600 de dolari lunar. "Aceste oferte de a pleca in strainatate la lucru apar ca o necesitate pentru ca sunt foarte multi asistenti medicali care lucreaza in sistem si care au salarii de mizerie. Aceasta in timp ce dincolo este o nevoie extraordinara de o astfel de forta de munca" mai spune Delia Bonca. Intrebarea care se ridica este, insa, in conditiile in care tot mai multi asistenti medicali parasesc tara, cine va mai ramane sa ingrijeasca bolnavii romani?! Anca Bugari - Adevarul

• Elicopterul a fost inventat de un aradean

Inginerul care a realizat primul zbor pe verticala din istoria aviatiei s-a nascut la Pancota si a studiat la Arad Este cunoscut in intreaga lume. Fiecare enciclopedie tehnica ce se respecta ii acorda macar un paragraf. A fost unul dintre inventatorii cei mai faimosi ai Ungariei, fiind considerat parintele elicopterului. S-a nascut la Pancota si a facut scoala in Arad. Si totusi, in manuaele de istorie romanesti, numele sau este de negasit. In Romania, Oszkar Asboth este un ilustru necunoscut. Demonstratia Oszkar Asboth este primul om care a reusit sa construiasca un aparat de zbor capabil sa se ridice in aer pe verticala. La 9 septembrie 1928, primul elicopter functional din istoria aviatiei s-a ridicat de pe pamant la o inaltime de 10 metri, unde a stationat timp de 10 minute, spre satisfactia tanarului inginer aradean si a numeroasei asistente internationale. "Elicopterul lui Asboth se ridica pe verticala cu o viteza remareabila (...) la orice inaltime si poate stationa in aer o buna bucata de vreme. Dar cel mai remarcabil lucru este ca, spre diferenta de modelele vechi de elicopter, acesta ramane absolut stabil de-a lungul tuturor axelor", aprecia R.N Liptrot, director al departamentului de cercetare a Ministerului Britanic al Aviatiei, intr-o revista de specialitate din 1931. In urma faimosului sau zbor, aradeanul Oszkar Asboth si-a castiga renumele de "geniul tehnic al Ungariei postimperiale. Elev la..."Moise Nicoara" Asboth s-a nascut la 31 martie 1891 la Pincota, intr-o familie simpla, tatal sau Gyula Asboth, fiind de meserie padurar. Datorita faptului ca registrele de stare civila din acea vreme nu au supravietuit pana in zilele noastre fosta adresa din Pancota familiei este necunoscuta. De altfel, nici un pancotan in ziua de azi, nu-si aduce a minte sa fi auzit de existenta unui faimos inventator care sa se fi nascut in aceasta comuna. Si totusi, absolut toate enciclopediile maghiare de dupa primul razboi mondial mentioneaza Pancota ca fiind localitatea natala a lui Oszkar Asboth. Primele documente oficiale din Arad care poarta numele tanarului sunt doua matricole scolare din 1907 si, respectiv, 1908, aflate in arhivele Liceului "Moise Nicoara". Conform acestor registre, Oszkar Asboth a fost elev in clasa a 7- a la Gimnaziul Superior Regal Maghiar de Stat (vechiul nume al institutiei) vreme de doi ani, tanarul repetand clasa din motive necunoscute. In 1909, Asboth se retrage de la aceasta scoala. Zmeu tras de motocicleta Ambele matricole consemneaza faptul ca, la terminarea celor doi ani, Oszkar Asboth a primit calificativul "suficient", ceea ce inseamna ca nu a fost unul dintre elevii straluciti ai gimnaziului. Se mai mentioneaza ca a avut o comportare "conform regulamentului" si ca nu a primit nici un fel de bursa, platind cursurile integral. In 1909, imediat dupa parasirea institutiei, tanarul aradean da primele semne ale afinitatii sale pentru tehnica aviatica, construindu-si primul aparat de zbor, un zmeu sofisticat, pe care l-a inaltat tractandu-l cu ajutorul unei motociclete. Curand dupaacest experiment, Asboth concepe un model inovator de avion cu motor si stabilizator, acesta din urma fiind premiat la o competitie organizata de Ministerul Austro-ungar al Apararii.Asa a intrat in atentia specialistilor in aviatie, fiind invitat sa colaboreze cu diversi cercetatori maghiari, austrieci si germani. Inovatii de razboi La 28 iulie 1914 Austro-Ungaria ataca serbia si incepe primul razboi mondial Asboth, in varsta de 23 de ani, este inrolat in armata imperiului si este repartizat la fabrica de avioane de la Fischamend, in nord estul Austriei. Aici isi castiga curand respectul celorlalti ingineri, ajungand in fruntea departamentului de manufacturare a elicelor. Pe toata perioada razboiului Asboth construieste si testeaza peste 1500 de modele de elice, reusind chiar sa obtina cateva patente de inventator. Multe din inovatiile sale au fost preluate de fortele aeriene imperiale, care le-au instalat pe avioanele de vanatoare. In 1917, alaturi de locotenent colonelul Istvan Petroczy, profesorul Todor Karman si Vilmos Zurovetz, trei cercetatori ai imperiului, Asboth incepe o serie de experimente pentru realizarea unui aparat de zbor capabil sa se ridice pe verticala. In ultimii ani ai razboiului, modelele sale de elice sunt produse in masa, ceea ce-i aduce atat o faima internationala,cat si venituri considerabile. Premiera in aer In 1919, dupa destramarea Imperiului Austro-ungar, Oszkar Asboth lucreaza la Uzinele "Express" din Ungaria, care, in 1922, isi vor schimba denumirea in Uzinele Aeronavale "Oszkar Asboth", dupa numele noului proprietar. Timp de mai bine de zece ani, aceste uzine vor construi elice si caroserii de lemn pentru automobile si avioane. In 1928, inginerul isi reia experimentele de zbor pe verticala, beneficiind si de sprijinul financiar si logistic al armatei. Astfel, la 9 septembrie 1928, elicopterul AH-1 (Asboth-Helikopter 1) se ridica maiestuos in aer si ramane acolo vreme de... 1.100 de rotatii, coborand apoi usurel pe pamant. Masinaria era pusa in functiune de un motor de 9 cilindri si 120 de cai-putere, avand doua elice de lemn, fiecare cu diametrul de 4,35 metri. Cele doua rotoare erau plasate paralel, unul deasupra celuilalt, si se invarteau in sensuri diferite. Rotile au fost inlocuite cu patru mingi de fotbal, pentru a asigura o flexibilitate deosebita a aparatului la aterizare. Sfarsitul odiseei  Intre 1928 si 1931, Oszkar Asboth, de-acum un cercetator faimos in intreaga lume, a experimentat patru modele diferite de elicoptere. Ultimul prototip, AH-4, folosea un motor Clerget de 110 cai-putere si atingea o altitudine de 30 de metri, fiind capabil a se deplasa pe o distanta de 3,2 kilometri, la o viteza de 19 kilometri pe ora. Asboth primeste o multime de comenzi de aparate zburatoare din intreaga lume, fiind si intervievat de nenumarate ori de ziarele importante din Europa. In jurul anului 1935, insa, soarta isi intoarce fata de la genialul inginer. In urma unui accident fatal petrecut in uzinele sale in timpul operarii unui vehicul experimental, Asboth pierde toate contractele internationale si isi inchide uzina. Va lucra in continuare, mai bine de 5 ani, pentru diferite companii aeronautice din Franta, Anglia si Germania. In 1941, se reintoarce in Ungaria, unde moare la 27 februarie 1960, la varsta.de 69 de ani. Razvan Sibii - Aradeanul

• Satul Labasint, un colt de rai, in care timpul a uitat de oameni

Dupa mai mult de o ora si jumatate cu masina, printr-o padure mirifica, cu stejari semeti care inca se incapataneaza sa-si pastreze frunzele ruginii, unde doar pasarile si razele soarelui se strecoara, indraznete, printre copaci si mangaie cu caldura lor totul, pe cand eram cuprinsi de frumusetea si sabaticia acestor locuri, ne-am impotmolit in una din gropile drumului Sistarovat-Labasint, care figureaza pe harta ca drum judetean pietruit. Reveniti cu picioarele pe pamant, am realizat ca rar ajunge picior de om pe aici si ceea ce incercam noi sa facem este un adevarat gest temerar. Numai indemanarea colegului nostru sofer a facut sa nu strabatem cei opt kilometri de padure pe jos, astfel ca, desi aproape ingropata in noroi, masina a fost scoasa si am pornit mai departe. Desi ne asteptam ca drumul, in plina padure, sa ne fie taiat de turme de mistreti ori cerbi, zgomotul masinii a facut, probabil, ca un singur fazan aa ne intampine pe marginea drumului, nederanjat nici de noi si nici de huruitul indepartat al unei drujbe, care isi facea treaba, undeva in miezul padurii. Luminisul ce ni se dezvaluie in fata ne arata ca ne apropiem de satul Labasint, tinta drumului nostru. Satul fara nume  O prima casa ne arata ca ne aflam intr-o zona locuita, dar nici un fel de tablita cu numele localitatii nu marcheaza acest lucru. Poate gresim, si este doar o casa razleata... Nu, deoarece, la cateva sute de metri, mai sus, pe deal, mai vedem doua case, ce-i drept, aproape darapanate, iar o stana de oi si o ferma pe partea dreapta a drumului ne conving ca, totusi, zona este locuita. O haita de caini care navalesc dupa noi, din ograda unei case, ne intaresc acest lucru. Ulita este pustie, nici urma de oameni. Mai in sus, pe deal, din cosul unei case vedem ca iese fum, asa ca ne indreptam intr-acolo, macar sa avem cu cine schimba o vorba. Un barbat ne intampina in poarta casei, alarmat de zgomotul masinii, fapt care aveam sa aflam ca este un lucru deosebit pentu cei de aici. "Pe cine cautati?"-  intreaba barbatul imbracat intr-un fel de salopeta de lucru  De la el aflam ca am ajuns in satul Labasint si vazand ca suntem contrariati adauga: "Da, cum ati ajuns la noi, ce vant va aduce?". Ii explica ca dorim realizarea unui reportaj si ca, dupa primele impresii, se pare ca avem parte de  lucruri inedite. Intre timp, cei cativa barbati care munceau in imediata apropiere a casei, se opresc din lucru, curiosi cum am ajuns noi, orasenii, aici. Intre timp, din casa iese si sotia celui care ne-a intampinat si ne invita sa intram ."Noi suntem familia Pop si am venit aici din judetul Cluj. Suntem singurii de aici care suntem angajati. Lucram la ferma de oi a unui patron olandez si locuim in aceasta casa din 1991" , ne spune Ica Pop, o femeie muncita, dar al carei chip pastreaza nealterata frumusetea simpla a tarancii care stie ca singura ei menire este cea de a fi sote, mama si gospodina. "In rest iaca asta-i tat satul" - si ne arata spre cele cateva case care abia mai stau in picioare. "Dar cele doua vile de mai sus?", intrebam noi, fara sa ne ascundem curiozitatea. "Astea sunt construite acum, si una-i a unui director din Arad, care a cumparat si cateva sute de hectare de pamant si asta, din lemn, care inca se construleste, este a lui Giovanni, un Italian care si el a cumparat mult pamant aici" ne mai spune femeia. "Va conduc eu prin sat" - se ofera Maria, fica Clujeanului, cum i se spune familiei Pop, studenta in Timisoara, venita pentru un "respiro", aici. O oala de cartofi De fapt, aveam sa vedem ca tot satul are cinci case, exceptand cele doua vile de pe deal. Rasfirate, cu peretii din vaiuga si acoperisuri subrede, casutele abia mai rezista. Cu toate astea, in ele traiesc oameni. "Doar cinci familii de localnici mai traiesc in Labasint ne spune Maria si toti sunt batrani si singuri". Desi este greu de crezut, satul mai are doar catevaa suflete. Nici casele nu mai exista. Au ramas doar vetrele acoperite de pamant si iarba. Intr-o casuta, la care am urcat pe deal, de-am obosit serios, am gasit doi batrani, impovarati de ani, cu trupurile stinse, aproape cat ale unor copii, ce nu avea mai mult de 40 de kilograme. Au 80, respectiv 81 de ani si se numesc Partenie si Lucretia Pantea. Asezat pe un butuc, mosul cioplea un mai de lemn, cu care sa poata sparge apoi lemnele. Abia aude, astfel ca nici macar nu ne-a observat atunci cand am ajuns langa el. Cu greu ne-am inteles, pentru ca, atunci cand nu se uita pe chipurile noastre sa vada daca-i vorbim, canta incontinuu ceva cantece religioase. Fredona si cioplea, cu mana stanga infasurata intr-un bandaj improvizat, deoarece se taiase si avea o rana destul de urata. Femeia pregatea, in saingura incapere locuibila a casei, o oala cu cativa cartofi, mancare care va constitui singura masa a zilei. "Vai, vai, da ce sa facem? Abia traim, ii vai de noi se tanguie batrana. Io cu mosu avem tri sute de mii pensie pe luna. Nici de pita nu ni-i destul.Ce sa mai mancam in rest? Traim aci de cand ne-am nascut, da, uita-te fatuca, numai noi mai suntem, niste batrani amarati care facem umbra pamantului. Ii pustiu satu, iaca doar casele astea mai is, din 200 de numere cat or fost. Toti or murit, iar cei tineri or plecat la oras", ne spune batrana firava si cu fata brazdata de greutatile vietii. La lumina lampii De cand s-au nascut, ei nu stiu ce-i curentul electric, traiesc la lumina lampii si a lumanarilor. Nu au radio, iar de televizor nici nu pot sa vorbesca. Abia stiu pronunta cuvantul. De 80 de ani, ei, muncesc gradina, si tot de atatia ani, nu au mai nimic din recolta, pentru ca le-o mananca mistretii si cerbii. "Abia avem cartofi - ne, spune batrana. gainile ni le manca vulpea si uliul. Si ieri o dus vreo doua. Da, ne-am obisnuit", spune ea, strangandu-mi mana, in semn de bucurie ca are cu cine sta de vorba. Mosu Partenie, desi s-a nascut cu un picior mai scurt, lucreaza toata ziua pe afara. Duce si acum lemne din padure cu ajutorul unui ham." Il leg pe umeri si cu el treg lemnele din padure", ne spune batranul. Toata viata asa am facut, doar nu o sa ma las amu", continua acesta. Din gradina lor incepe padurea. Toti porcii pe care i-am vazut aici, sunt lasati liberi pe ulita, ori prin padure si au parul lung si sarmos, la fel ca si mistetii. "S-or incrucisat cu porcii din padure - ne lamureste batrana. Aproape toti is asa, ca unde si cu ce sa-i tinem. Asa, le dam drumu in padure si au ce manca, pana cresc". "Nici groapa nu are cine sa ne-o sape" Mai jos, la intrarea in sat, mai traiesc doua batrane, iar intr-o bojdeuca mai la vale, mos Avram, un batran singur si el, cu mult peste 80 de ani. Din cauza ca acoperisul casei s-a spart si nu are cine sa il repare, mos Avram isi muta patul, dintr-un colt in altul al incaperii, atunci cand ploua sau ninge, ca sa nu se umple cu apa. Locuitorii din Labasint nu stiu ce-i asistenta medicala, nu au medic si majoritatea dintre ei nu au fost in viata lor la un cabinet medical."Cand ne imbolnavim murim" - spun ei, fara nici o indoiala. Dar nici aceasta varianta nu se poate rezolva fara probleme, deoarece aici nu au nici un preot . "Cand moare cate unul din noi, vine popa de la Sistarovat. Da, de cele mai multe ori, mortul ii dus de copiii de aici. Ca nici groapa nu are cine sa ne sape." spune nana Lucretia. Biserica bufnitelor Chiar daca nu mai are decat cateva case Labasintul are o biseric mare, din caramida, chiar langa casa in care locuieste Clujeanul. De fapt am aflat ca aici a fost odinioara centrul satului, iar casa in care stau ei, era scoala satului. La fel ca si casele de aici biserica se afla intr-o stare de degradare foarte avansata, cu toate eforturile depuse de familia Pop, care a mai facut reparatii si curatenie. Prin crapaturile imense ale peretilor ploua si se adoposteau tot felul de animale si pasari. "Am avut noroc cu niste americani care au venit pe aici si care, atunci cand au vazut in ce stare este biserica, ne-au trimis niste geamuri, pentru a nu mai ploua si intra pasarile", ne spune Ica Pop. Cu toate acestea, in biserica s-au aciuit de mult cateva bufnite, a caror vietuire este remarcata de excremente, pe care le matura aproape zilnic, familia Clujeanului, chiar din fata altarului. Biserica este destul de mare si incapatoare, este pictata si are toate cele trebuincioase slujbelor. In altar, chiar si straiele preotului puse in cui, parca de ieri, arata ca aici timpul s-a oprit in loc. "Pana mai anii trecuti, cand traiau mai multi localnici, duminica deschideam biserica si ascultam la radio, slujba difuzata, in direct, de la Patriarhie, isi aminteste Ica Pop. Era ca si cum aveam popa si participam la slujba in biserica noastra. Fara paine La familia Pop vin, pe rand, toti locuitorii acestui sat. "Ne este mila de ei, ca nu au ce manca, asa ca eu fac mancare si le dam la toti. Sunt zile cand nici paine nu au" ne spune Ica Pop. Din cauza drumului lung impracticabil, ce serpuieste prin padure, batranii din Labasint nu au de unde, dar nici cu ce sa-si cumpere painea. Singurul care vine zilnic aici este "domnul Ionel", seful fermei de oi, care le face "cumparaturile". Numai ca se intampla de multe ori ca drumul sa fie foarte rau, iar omul sa nu poata veni, si atunci batranii nu au, pur si simplu, ce manca. "Atunci fac o oala de mamaliga si mancam toata lumea de aici, pana cand primim paine.", adauga Ica Pop. *** Drumul de intoarcere prin padurea ce ascunde acest (candva) sat si oameni uitati de lume ne pare mult mai lung, Timpul parca s-a oprit in loc, sau poate ni se pare. Suntem mai tristi, aproape ca nu vorbim nimic, desi sunt convinsa ca ne gandim la acelasi lucru. Cat de nedreapta este viata pentru unii! Camelia Tuduce Berar - Observator

Publicitate

  Imobil de vanzare

Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.

O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.