Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Sambata, 5 octombrie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • Institutul National de Meteorologie incalca legea cum vrea. Vremea aradeana, via Timisoara!

Directorul INMH - Marinel Ioana doreste mutarea la Timisoara a Centrului MeteoAngajatii Serviciului de Meteorologie Arad vor lua drumul Centrului Regional Timisoara. Aceasta a fost concluzia (cei drept mascata) directorului general al Institutului National de Meteorologie si Hidrologie, Marinel Ioana. Impreuna cu Nicolae Udriste, directorul Centrului Regional de Meteorologie Banat - Crisana, acesta a incercat sa dovedeasca, prin afirmatii care se bateau cap in cap, ca Timisoara este singurul loc propice centrului regional. Cu  concluzii schimbate de la o fraza la alta, directorul general al INMH a spus un "nu" raspicat chiar textului de lege (HG980/1998), potrivit caruia Aradul ar fi trebuit sa fie gazda Centrului Regional de Meteorologie, in timp ce Timisoara si Oradea si-ar fi mentinut servicii teritoriale. Directorul a afirmat ca hotararea consiliului de administratie al INMH poate modifica textul unei ordonante de Guvern!
In pofida argumentelor aduse de directorul serviciului aradean de meteorologie, de prefectul Dan Ungureanu, viceprimarul Levente Bognar si liderii locali ai principalelor sindicate, invitatii au pedalat pe transferarea personalului din Arad la Timisoara, cu tot cu servicii. Nici dotarea exceptionala a serviciului aradean, nici faptul ca specialistii de care are nevoie centrul sunt tot aradeni si nici problemele pe care le-ar crea transferul acestora (1,5 milioane – transportul lunar pe persoana, patru ore pierdute cu  naveta, etc.) si nici hotararea cu care prefectul a militat pentru mentinerea centrului in judet, nu i-a induplecat pe sefi.
In pofida faptului ca toti cei prezenti la sedinta au inteles ca Bucurestiul a luat deja hotararea in detrimentul aradenilor, directorul INMH a negat (un timp) acest lucru. Initial, a sustinut ca va prezenta punctul de vedere al aradenilor si ca nu s-a decis inca intre Arad si Timisoara; ulterior a declarat, vizavi de amplasarea centrului, ca lucrurile trebuie sa se concentreze intr-un singur lor si acela este Timisoara. Singura problema inca nerezolvata este cea sociala (financiar, tehnic si functional este preferata Timisoara).
Radicalitatea aradenilor a fost intampinata de Marinel Ioana cu: " Aradul poate ramane pe loc, dar atunci eu imi voi construi echipa in maximum un an. Este, insa, pacat ca specialistii aradeni sa ramana pe loc… Pe masura ce aradenii vor iesi la pensie, vor putea fi inlocuiti cu timisorenii (!)".
Faptul ca angajatii din Arad sunt nu numai mai pregatiti, dar si mai multi decat cei din Timisoara, ca Aradul are singura scoala de meteorologie din tara (argumentele aduse de administratia locala) nu au contat in fata…"stalpului existent la Timisoara, pe care se va amplasa radarul performant" si a faptului ca acolo numarul celor din administratie este mai mare. Au fost desigur amintite si considerentele politice si sumele care sunt in joc (55 de milioane dolari, pentru modernizarea serviciilor meteo din tara). Degeaba.
In urma discutiei ("cartile erau facute dinainte" - a subliniat Dan Ungureanu), Aradul are de ales: sa accepte hotararea centrului sau sa recurga la instanta.

Adriana Barbu - Observator

  • Parlamentarul german, Susanne Kastner, este la Arad

Susanne Kastner se afla in vizita la AradLa invitatia consulului Germaniei la Timisoara, dl. Klaus Peter Marte, prefectul Dan Ungureanu a participat la Timisoara, in cursul zilei de marti, la concertul de gala oferit de Consulatul Germaniei la Timisoara, in colaborare cu Opera Romana din Timisoara, cu ocazia sarbatoririi a 12 ani de la unificarea Germaniei. La eveniment au mai fost prezenti si doamna Susanne Kastner, membra a parlamentului Germaniei, o "adevarata prietena a judetului nostru" - dupa cum s-a exprimat prefectul Ungureanu - care se si afla, zilele acestea, in vizita in Arad si dl. Erwin Teufel, prim ministru al Landului Baden - Wurttemberg. 
Prefectul Ungureanu a salutat prezenta oaspetilor germani si a remarcat cursul ascendent al relatiilor cu aceasta tara, dar si-a aratat nemultumirea pentru faptul ca dl. Teufel nu a putut onora invitatia sa de a vizita orasul si judetul Arad, cu ocazia acestei vizite in Romania. Susanne Kastner intentioneaza sa participe, la Lipova, in cursul zilei de astazi, la o intalnire cu parintii copiilor institutionalizati in casele de tip familial din localitate. Tot astazi, parlamentarul european va avea, in cursul dupa-amiezii, o intalnire cu prefectul Aradului, Dan Ungureanu.

Eugenia Bardas - Adevarul

  • Timp de doua zile, cainii vor fi stapanii Strandului "Neptun"

Caini din 26 de tari se intrec la AradCupa Europei centrale de est va aduce la Arad caini din 26 de tari
Astazi si maine, Aradul va fi gazda unei competitii chinologice de marca. Pentru prima data in Romania este organizata Cupa Europei centrale de est. "Am muncit foarte mult pentru a aduce la Arad acest mare eveniment. Trebuie precizat faptul ca o competitie de o asa mare amploare nu va mai fi organizata prea curand in tara noastra. Spre exemplu, in viitorii opt ani toate expozitiile de o asemenea anvergura sunt deja licitate"- ne-a declarat Gheorghe Schill, presedintele Asociatiei Chinologice Romane, Filiala Arad. 
Astazi, la ora 10.00, la Strandul "Neptun" va avea loc deschiderea oficiala a Cupei Europei centrale de est, iar duminica va fi organizat Campionatul Romaniei. Cei mai frumosi caini din 26 de tari se vor intrece in competitia ce va avea loc azi. Conform informatiilor primite de la Asociatia Chinologica Romana Arad, in cele doua zile de concursuri la strand vor fi arbitrati aproximativ 2.400 de caini. Pretul de intrare pentru orice persoana, indiferent de varsta, este de 25.000 de lei pe zi.
In afara competitiei vor putea fi admirati 200 de ciobanesti romanesti. Conform organizatorilor, se spera ca in viitorul cel mai apropiat aceasta rasa sa fie omologata.

Simona Valan - Agenda zilei

  • Maine se deschide stagiunea teatrala aradeana cu "Jucatoarea de carti"

"Jucatoarea de carti" - premiera la Teatrul de Stat din AradMaine se deschide cea de-a 54-a stagiune a Teatrului de Stat Arad. Spectacolul cu care va debuta stagiunea 2002-2003 este comedia "Jucatoarea de carti", a 394-a premiera a teatrului aradean. Piesa este scrisa de autorul grec Dimitris Psathas, ale carui comedii, in traducerea lui Ion Varan, s-au jucat cu mare succes pe scena aradeana de-a lungul timpului: "Asociatia minunilor" (1974), "Se cauta un mincinos" (1981, reluat in 1989), "Hai sa ne dezbracam" (1991). Si acest text - "Jucatoarea de carti" - a fost tradus si adaptat tot de directorul teatrului, Ion Varan. "De obicei, deschideam stagiunea cu Festivalul de Teatru Clasic, insa din motive obiective, in acest an Festivalul va incepe in 3 noiembrie.", a precizat Ion Varan, in cadrul conferintei de presa de ieri. "La acest spectacol, «Jucatoarea de carti», repetitiile au inceput din stagiunea trecuta. Este o comedie de situatie, de moravuri, tonica si putin moralizatoare.", a adaugat directorul Varan, sugerand un posibil subtitlu al piesei: "Sunt greu parintii de crescut"
Regia artistica a spectacolului apartine lui Laurian Oniga, scenografia purtand semnatura lui Doru Pacurar. Distributia cuprinde o mare parte a colectivului artistic al TSA: Gina Cazan, Costin Gavaza, Carmen Butariu, Doru Nica, Mihaela Murgu, Radu Cazan, Oltea Aciocarlanoaiei Blaga, Teodor Vuscan, Dan Covrig, Calin Stanciu, Florin Covalciuc, Bogdan Costea, Constantin Florea, Ioan Peter, Ana Maria Dumitrean, Elena Ivascu, Adelin Ghionghiosan.
Premiera va avea loc maine, 6 octombrie, la ora 18.00.

Cosmin Trif - Adevarul

  • Mai mult ca fotbalul

Suporteri UTA s-au pregatit pentru confruntarea cu PoliAstazi, proaspata divizionara A "Poli" AEK va infrunta UTA pe stadionul timisorean. Suporterii ii cer victoria. Ceea ce inseamna, deja, ceva mai mult decat fotbal. Rivalitatea dintre cele doua echipe are notorietatea celei de odinioara intre Steaua si Dinamo. E un mic razboi al celor doua roze, cu ciocniri intre galerii, cu imnuri, cu revanse niciodata ajunse la un numitor comun. Fiecare are de razbunat cate ceva. Un meci pierdut, o perioada nefasta, o bataie intre suporteri, o promisiune fara acoperire. Mai mult, "Poli" are de razbunat intreaga serie de esecuri care i-a dus numele aproape de anonimat, in ciuda unor victorii de-a dreptul fabuloase obtinute de-a lungul istoriei sale. Revenirea insa e grea. Nimic nu seamana cu filmele americane pline de eroi care depasesc o criza aparent fara iesire, se pun pe flotari si pe alergat prin oras si, la sfarsit, isi snopesc adversarii in aplauzele frenetice ale tribunelor. Poate ca uneori se mai intampla si asa. De obicei nu. Nici o victorie incredibila nu s-a mai inregistrat de mult pe stadioanele romanesti. Or, ca sa duca 90 de minute sperantele cu care e impovarata, "Poli" ar trebui sa bata cu 15 la zero, eventual jucand intr-un singur picior si cu un arbitru aradean la centru. Si, la capatul meciului, tot ar mai ramane destui bosumflati. Pentru ca, in toata aceasta poveste, nu e vorba numai despre fotbal. E vorba despre rivalitatea dintre cele doua orase vecine si prietene. Despartite doar de o jumatate de ora de gonit cu masina putin peste limita vitezei legale, cele doua orase isi disputa tot felul de intaietati. Daca unul are aeroport international, de ce n-are si celalalt? Daca unul are consulat german, celalalt ar trebui sa aiba cel putin consulat austriac. Daca o firma straina are de investit undeva in vest, de ce ar trebui s-o faca tocmai la Arad sau invers, tocmai la Timisoara? Daca primarul Timisoarei e barbos, cum ar trebui sa fie cel al Aradului ? Daca prefectul Aradului e independent, cum ar trebui sa fie cel al Timisului? Atmosfera se tensioneaza si mai tare cand e vorba de competitii directe, cum sunt cele sportive. Sunt puse in balanta nu doar calitatile unuia sau altuia dintre concurenti, ci si superioritatea unuia dintre orase asupra celuilalt. Toate astea sunt simpatice cand lumea nu ia lucrurile in serios. In definitiv, competitia nu poate aduce decat victorii de ambele parti. Institutii mai eficiente, personalitati mai oneste, manifestari mai valoroase. Fotbalul insusi n-are nimic de pierdut. Meciul nu poate fi decat mai inversunat, mai spectaculos, mai "pe bune", fara balcanicele noastre aranjamente de culise. Rivalitatea "Poli" - UTA promite, cel putin, o confruntare de calitate. Cu conditia sa nu coboram standardul ei la acela de huliganism si porcaiala. De a pastra ca unic criteriu de apreciere frumusetea sportului si inteligenta galeriilor in sustinerea echipei favorite. Pentru ca, in definitiv, acest meci nu e decat continuarea unei prietenii travestite in ranchiuna pentru cei care nu pricep nimic. La Arad si la Timisoara, soarele apune cu o diferenta egala fata de Bucuresti.

Radu Ciobotea - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • FILMELE SAPTAMANII
Dacia 5 - 11 octombrie 2002  Drumul spre pierzanie - (SUA)
Muresul 5 - 11 octombrie 2002  Destul ! - (SUA)
Arta 5 - 11 octombrie 2002 - Sala A  Profetiile omului molie - (SUA)
Arta 5 - 11 octombrie - Sala B  Belea mare in Miami - (SUA)

Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]