Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Miercuri, 6 februarie 2002

  • 100 de oua pentru Electrica

Angajatii ARIS au inconjurat Palatul administrativMuncitorii de la Aris au continuat si ieri protestele, alegand ca punct de desfasurare a "ostilitatilor" tot Prefectura. Mai putini si mai vehementi decat cu o zi inainte, angajatii fabricii de strunguri i-au pus putin la lucru pe jandarmii care vegheau la buna desfasurare a manifestatei. Ieri, a fost randul presedintelui Consiliului Judetean, Caius Parpala sa-si puna in slujba sindicalistilor de la Aris trecerea pe care o are la Bucuresti, acesta incercad sa ia legatura, telefonic, cu primul ministru, lucru care s-a dovedit a fi imposibil. Astazi, muncitorii de la Aris se vor aduna, din nou, in centrul orasului, incepand cu ora 10, dupa care se vor deplasa spre sediul Sucursalei de Distributie. Sindicalistii au de gand sa "bombardeze" cladirea cu 100 de oua pe care le-au cumparat deja de ieri. "Decat sa dam cu pietre, mai bine vom folosi ouale. Dar, noi speram ca vom putea incepe munca. Am vorbit cu presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu si avem mari sperante ca problemele se vor rezolva", ne-a declarat liderul sindicatului, Stefan Lacsan. La fel de optimist este si administratorul societatii, Teodor Horga, care se afla la Bucuresti. "Am avut o runda de negocieri, la Ministerul Industriei, discutiile vor continua si maine (astazi-n.r.). Am vorbit cu secretari de stat si dupa cum merg lucrurile cred ca situatia se va rezolva", ne-a spus Teodor Horga.

Marinela Barla - Agenda zilei

  • Taximetrist aradean, talharit de doi bucuresteni

Tinerii care au talharit taximetristul au fost prinsi la LipovaDoi bucuresteni au amenintat, ieri dimineata, in jurul orei 6,30, cu un pistol si cu un cutit, un taximetrist care urma sa-i transporte pe strada Abrud (Micalaca). Ajunsi, luni, cu trenul in Arad, Claudiu Alexandru Tuch, de 17 ani, si Nicolae-Marin Klingler, de 19 ani, aveau intentia sa se intoarca in Capitala dar, neavand bani, s-au gandit sa fure o masina. "Pe Calea Radnei, cei doi i-au cerut taximetristului sa opreasca, moment in care unul dintre ei l-a amenintat cu un pistol, cerandu-i sa coboare din masina. Observand ca pistolul nu este veritabil soferul a refuzat sa-si paraseasca masina. Cel de-al doilea individ a scos un cutit, trecand la amenitari si reusind, in cele din urma, sa-l deposedeze de autoturism" ne declara lt. Emil Motiu, purtator de cuvant la Inspectoratul de Politie al Judetului Arad. In momentul in care taximetristul Ioan Burca, de 57 de ani, din Arad a ramas fara "obiectul" muncii, a sunat de urgenta Politia, anuntand ca talharii au luat-o spre Lipova. "S-a format un filtru la intrarea in Lipova, dar hotii au ocolit si au intrat, din neatentie, in raul Radna. Au fost retinuti de politisti. Este unul dintre cele mai rapide cazuri rezolvate" ne-a declarat col. Teodor Pantea, prim-adjunctul in spectorului sef al IPJ Arad. Din primele cercetari, reiese ca bucurestenii au premeditat fapta, cei doi testand, dinainte, locul , unde urmau sa comita talharia. "Pe numele celor doi, Politia urmeaza sa propuna Parchetului emiterea unui mandat de arestare preventiva, pe timp de 30 de zile. Pedeapsa, in cazul in care vor fi gasiti vinovati, conform art. 211, al. 2, va fi intre 5 si 20 de ani inchisoare, fiind vorba de talharie in forma agravanta", ne-a declarat procurorul Florin Roman.

Dacian Don - Observator

  • Adam Michnik a coagulat intelectualitatea aradeana

Adam Michnik s-a intalnit cu intelectualii aradeniCelebrul disident polonez din perioada comunista, colaboratorul lui Lech Valesa, Adam Michnik a fost, luni seara, oaspetele Aradului pret de cateva ore. Vizita sa a reusit sa reuneasca in sala mare a Consiliului Judetean peste 100 de intelectuali aradeni, curiosi sa-l asculte pe cel mai controversat lider de opinie din Polonia. Intalnirea, pregatita de catre Centrul Cultural Judetean Arad, Consiliul Judetean, Editura Polirom, Institutul Polonez si Fundatia "A treia Europa", a prilejuit si lansarea ultimei, carti a lui Adam Michinik, tradusa in limba romana la Editura Polirom "Restauratia de catifea". Seara de exceptie in compania lui Adam Michnik a fost pigmentata cu doua interventii: cea a consilierului judetean, Cristian Moisescu si a consilierului municipal, Marcel Chiscan. Moisescu a precizat, ironic, ca prilejul intalnirii ar fi putut sa scape Aradul de cei mai incomozi intelectuali, printr-o simpla mitraliere in sala. Marcel Chiscan i-a daruit lui Michnik o bucata din Zidul Berlinului. Aflat pentru prima oara in Romania, autorul "Scrisorilor din inchisoare", Adam Michik s-a marturisit impresionat de intalnirea de la Arad si coplesit de atentia si ospitalitatea aratata. In stirile viitoare vom publica, in intregime, raspunsurile pe care Adam Michnik le-a acordat intelectualilor aradeni.

Ovidiu Balint - Agenda zilei

  • Aradul va fi incalzit cu microcentrale

Se doreste imbunatatirea sistemului de incalzire in AradPrimaria a achizitionat, anul trecut, serviciile unei societati germane de consultanta, pentru elaborarea unui studiu privind incalzirea orasului. Studiul nu este finalizat, insa, am fost informati ca se au in vedere trei modalitati de a acoperi necesarul de energie termica la nivelul municipiului. Acestea sunt, bineinteles, activate in sistemul CET Arad, la care se adauga posibilitatea de a construi centrale in cogenerare (care produc atat caldura, cat si curent) sau centrale de blocuri, cu schimbator de la aburi de inalta presiune la caldura. Consilierul, local PNL, Doru-Sever Puia, ne-a declarat ca, "in urma finalizarii studiului, se va stabili exact pentru care parte din populatie este mai rentabila una dintre cele trei variante". Consilierul a adaugat, insa, ca "in functie de cerintele studiulii se va sti clar daca este nevoie de marirea capacitatii CET", ceea ce inseamna ca nu se va merge spre desiintarea centralei si inlocuirea acesteia cu microcentrale, dimpotriva, "celelalte doua sisteme vor compensa cu brio necesarul de incalzire". Cum pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de importante sume de bani, consilierul ne-a spus ca se are in vedere obtinerea de fonduri PHARE.

Simona Mazare - Observator

  • Cu toate ca problema trebuia rezolvata pana la sfarsitul lunii trecute, cabinetul de tratamente nu are inca un inlocuitor
Se doreste reinfiintarea cabinetului de tratamente la Policlinica - Virtual Arad News (c)2002Zeci de aradeni ne-au sesizat constant, in ultima perioada de timp, in legatura cu inexistenta unui cabinet de tratamente in municipiul Arad. Dupa ce in primavara anului trecut a fost desfiintat cel din incinta Policlinicii Municipale, bolnavii au ramas lipsiti de posibilitatea de a-si face, gratuit, o injectie, dupa ce programul cabinetului medicului de familie s-a incheiat.
Medicii de familie: "PERMANENTA TREBUIE DISOCIATA DE TRATAMENT" 
Despre aceasta problema am mai scris. Solutia cea mai vehiculata pentru rezolvarea ei: infiintarea unor centre de permanenta in care forta de munca sa fie asigurata de medicii de familie. "Asigurarea serviciilor de permanenta este, intr-adevar, o sarcina care intra in atributiile noastre. Dar problema serviciilor de permanenta trebuie disociata de problema cabinetului de tratamente. Permanenta e ca un fel de ambulator al medicilor de familie care tripleaza Salvarea si Ambulanta. Serviciul de tratamente e o problema a intregului corp medical al judetului Arad. Pentru ca toti medicii, fie ei internisti, ginecologi sau de alta specialitate, prescriu tratament injectabil. Medicii de familie o fac chiar cel mai putin. Si fiecare medic are interesul de a urmari ca tratamentul prescris de el sa fie facut. De aceea, este necesar efortul comun al intregului corp medical din Arad pentru a reinfiinta un cabinet de tratamente care sa corespunda necesitatilor reale ale oamenilor. Noi suntem de acord sa participam, alaturi de colegii nostri de celelalte specialitati, la crearea si functionarea acestui cabinet de tratamente. Pentru ca, daca permanenta este problema medicilor de familie, tratamentul este problema tuturor" – spune dr. Nicolae Nedea, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie din judetul Arad (AMFA).
VORBE FARA ACOPERIRE
Chiar daca nu este agreata de medicii de familie, inlocuirea cabinetului de tratamente cu centrele de permanenta este varianta preferata de Directia de Sanatate Publica (DSP) si Casa de Asigurari de Sanatate (CAS). Daca de partea financiara a problemei trebuie sa se ocupe CAS, institutia careia ii revine sarcina de a organiza serviciile de permanenta si de a asigura spatiile necesare la nivelul judetului este DSP. In 12 martie anul trecut, dr. Ioan Crasnic – proaspat numit in functia de director al DSP Arad – declara ca "situatia se va clarifica intr-o saptamana". Data fiind complexitatea problemei, afirmatia sa parea cel putin hazardata. N-a crezut-o nimeni si nici nu s-a concretizat in vreun fel. Dar despre felul in care au evoluat lucrurile in aceasta privinta am incercat sa aflam la sfarsitul anului trecut. In 17 decembrie 2001, dr. Ioan Crasnic ne informa ca "astfel de centre de permanenta functioneaza foarte bine in judet, la Pancota, Siria, Pecica si Curtici. Iar pana la 31 ianuarie 2002 o sa rezolv aceasta problema si in municipiu, in sensul ca vom infiinta cate un centru de permanenta in fiecare cartier. M-am angajat sa fac acest lucru si il voi face!". In ceea ce priveste prima parte a declaratiei directorului DSP, am descoperit ca ea nu corespunde intru-totul cu realitatea. Din cele patru localitati nominalizate ca avand centre de permanenta, doar doua aveau (si mai au si acum). La Curtici, asigurarea serviciilor de permanenta a fost sistata in noiembrie 2001, iar la Pecica nu s-a mai auzit de permanente de trei ani de zile! Sa nu fi stiut directorul DSP acest lucru? 
Dr. Crasnic: "SARU’MANA"
In privinta promisiunii facute in a doua parte a declaratiei, dat fiind ca "termenul de angajament" a expirat acum cateva zile, am incercat sa aflam ce a facut Directia de Sanatate Publica pentru a rezolva problema permanentelor. Firesc, am luat legatura (telefonic) cu autorul promisiunii, dr. Ioan Crasnic. Nici n-a asteptat bine sa terminam intrebarea, ca ne-a si raspuns: "Pentru ca ati scris chestia aia in ziar (articolul "Dr. Crasnic – obligat sa aleaga" aparut sambata, 26 ianuarie 2002 – n.r.), care mi-a facut foarte multe greutati, trei luni de-acum ianinte eu nu va voi mai spune nimic in afara de saru’mana." Si apoi s-a scuzat ca trebuie sa intre intr-o sedinta la Prefectura. In aceasta situatie, cititorii nostri care doresc sa stie ce se mai intampla cu problema permanentelor si a tratamentelor, au doua variante: ori se multumesc cu un "saru’mana" rostit de directorul DSP, ori se duc la sediul Directiei pentru a-si face (mai bine) auzit necazul. Nu e prea tarziu pentru ca de rezolvat, stim sigur, inca nu s-a rezolvat nimic. Pana acum. Iar un alt termen (care oricum nu ar fi respectat) n-am mai avut sansa sa aflam…
***Solutia problemei? 
Sa mergem cu miloaga pe la cadrele medicale din vecini sau de la serviciile de urgenta si ambulanta din spitale, pentru a ne face o injectie. N-avem voie sa uitam de cei 15.000 - 30.000 de lei, contravaloarea manoperei injectabile. Pentru ca asta-i grija pe care o poarta sistemul sanitar aradean pacientilor asigurati! Ca oameni cu bun simt ce suntem, se cuvine sa-i multumim.

Diana Dutu - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]