Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Luni, 7 octombrie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • Ungurii i-au comemorat pe cei 13 generali

Si in acest an maghiarii i-au comemorat pe cei 13 generali executati la AradOaspetele de onoare a fost Szilli Katalin, presedintele Parlamentului maghiar
Ieri, la Monumentul celor 13 generali din Subcetate, maghiarii au comemorat , "153 de ani de la Revolutia de la 1848 si uciderea generalilor. Cu acest prilej, pe langa o serie de musafiri din Ungaria, la acest moment au mai participat primarul Dorel Popa, prefectul Dan Ungureanu si vicepresedintele Consiliului Judetean Arad, Claudiu Cristea. Oaspetele de onoare din Ungaria a fost Szilli Katalin, presedintele Parlamentului maghiar, precum si Ibolya David, ex-ministru al Justitiei din aceasta tara. Prefectul Dan Ungureanu a subliniat, in cuvantul sau, necesitatea de a conlucra, intr-o Europa unita. Primarul Dorel Popa a precizat, in discursul sau, ca "am fost, suntem si vom fi vecini, prieteni, frati. Exista trei considerente. Traim impreuna in Romania, traim impreuna in Europa, dar inainte de orice, suntem oameni. Suntem crestini si trebuie sa traim impreuna. Contati pe noi, vrem sa contam pe voi. Asa sa ne ajute Dumnezeu!". Urmatorul la cuvant a fost presedintele UDMR, Marko Bela, care le-a adus aminte de trecut celor care au venit sa "retraiasca clipa". Presedintele Parlamentului maghiar, Szilli Katalin, a spus "locul ne obliga, dincolo de amintire, la meditatie. Rezistenta din acele vremuri a demonstrat o unitate pentru o Revolutie multicolora. Cei ce au luptat nu au fost prieteni, dar au fost uniti. Nu se imaginau in Panteonul national. Calvarul martirilor ne, uneste, vecinii au nevoie unul de altul". Deputatul UD de Arad a vorbit, in discursul sau, despre unitate si respect. In final, a urmat momentul festiv al depunerilor de coroane, unde cea mai aplaudata fost Ibolya David. Asta si pentru ca atunci cand a fost ministru al Justitiei, a sustinut Legea statului Maghiarilor.

Marius Grada & Calin Ghinaciu - Agenda zilei

  • Eveniment chinologic inedit - Peste 2400 de exemplare canine din 26 de tări s-au intrecut la Arad

Retusul coafurii inainte de concurs e important... - Virtual Arad News (c)2002Aradul a fost pentru doua zile gazda unei manifestări chinologice de anvergura internationala. In incinta strandului "Neptun", au fost prezenti participanti din 26 de tari, care au venit cu 2400 exemplare canine, din peste 200 de rase. La acest eveniment au fost prezenti specialisti in domeniu si iubitori de caini, public care a avut ocazia să vada exemplare rare, unele dintre ele aflandu-se in premiera in Romania.
 Organizare excelentă si personalitati de marca
Cupa Europei Centrale si de Est (desfasurata sambata) si Campionatul Romaniei (desfăsurat duminica) a reunit participanti din SUA, Olanda, Polonia, Ungaria, Belgia, Rusia, Austria etc. Strandul Neptun a fost impanzit de ringuri in care au defilat mandri Husky Siberieni, Terrieri, Schanuzeri, Rottweileri, Ciobanesti, Ogari si multe alte rase ale caror denumiri si descrieri ar fi de prisos, deoarece frumusetea acestora este greu de prezentat in cuvinte. Fiecare exemplar a trecut prin focul selectiei pe rase, urmand ca mai apoi sa concureze la Best in Shows, adica intre cei mai buni dintre cei mai buni. La capitolul organizare trebuie sa recunoastem ca s-a investit mult timp si multa munca pentru ca acest eveniment sa fie unul pe masura asteptarilor. Din discutiile pe care le-am avut cu cativa dintre concurenti, pe fundalul schelalaitului patrupedelor care nu au fost ... bagate in seama, a reiesit ca evenimentul desfasurat la Arad s-a ridicat la standardele internationale, si ca "nu am simtit nici o diferenta intre conditiile oferite in orasul dumneavoastra si cele pe care le-am avut la alte concursuri desfasurate in alte tari", cum spunea unul dintre participanti. Pe langa faptul ca majoritatea arbitrilor erau membri de marca si specialisti in domeniu (multi dintre ei fiind invitati din tari cu o bogata experienta in domeniu), la evenimentul chinologic desfasurat la Arad au fost prezenti: Hans Muller - presedintele Federatiei Chinologice Internationale (F.C.I.), Karl Reisinger - vicepresedintele F.C.I., Stefik Stefan - membru al comitetului de conducere al F.C.I., Ives Declerk, secretar general al F.C.I. si Gheorghe Schill - presedintele Asociatiei Chinologice Romane Arad,
Patrupede extraordinare si trucurile stăpanilor
Interesant de observat la acest eveniment a fost modul in care stapanii isi ingrijau patrupedele si modul in care cainii erau pregatiti pentru iesirea la rampa. Pudelii erau pieptanati de stapani sau pudrati cu tot felul de prafuri si chiar parfumati, ogari au fost lustruiti literalmente cu perii speciale, coafurile excentrice, coditele si funditele multicolore fiind la mare trecere in randul competitorilor, toate aceastea aducand un plus de culoare peisajului din incinta strandului. Am putut observa si unele dintre trucurile folosite de stapani pentru a ascunde cateva dintre "defectele" cainilor lor. Spre exemplu, stapanul unui American Amstaff a apelat la ajutorul unui carbune special pentru a acoperi o rana mai veche a cainelui. Se pare ca acest truc a dat roade, pentru ca respectivul caine a primit laude nu doar din partea spectatorilor ci si din partea arbitrilor.
La expozitia chinologica internationala, ciobanestii autohtoni au fost prezentati cu surlePersonalităti aradene - spectatori si ... concurenti
La grandiosul spectacol canin am avut placerea să vedem si cateva personalitati aradene care au venit ca simpli spectatori sau chiar pe post de ... participanti. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul UVVG, a fost unul dintre cei care a luat parte la spectacolul chinologic, fiind insotit de cainele sau, un exemplar canin deosebit, al carui mandru proprietar este. "Sunt foarte impresionat de ceea ce vad aici si sunt mandru ca la Arad a fost organizat un asemenea eveniment, cu atat mai mult cu cat este pentru prima oara cand in Romania are loc un spectacol chinologic de aceasta amploare", ne-a declarat dl. Aurel Ardelean care, este nu doar o personalitate a invatamantului universitar aradean dar, asa dupa cum am putut observa, si un iubitor de animale. O a doua personalitate cu care am avut ocazia să ne intalnim a fost Pavel Piros, directorul Agentiei "Detectiv" Arad, care a luat parte la eveniment in calitate de ... concurent, dansul fiind proprietarul unui excelent exemplar Malamut de Alaska. "Am dorit să particip la concurs si trebuie sa recunosc ca emotiile au fost destul de mari", a afirmat dl. Pavel Piros. Cainele sau a fost premiat, castigand premiul C.A.C.I.B. si premiul excelent I, semn ca dl. P. Piros nu este doar un specialist in probleme de securitate ci si in probleme...chinologice.
Excelent, la toate capitolele
Una peste alta, acest eveniment a fost un real succes atat pentru cei care l-au organizat cat si pentru cei care au fost simplii spectatori, exemplarele prezente fiind de o deosebita valoare si prestanta. Dl. Gheorghe Schill a tinut sa multumeasca pentru ajutorul primit, conducerii GCA, directorilor de hoteluri care au gazduit participantii, elevilor Grupului Scolar de Industrie Alimentara - clasa veterinară care au ajutat la buna desfasurare a "ostilitatilor", sponsorilor aradeni care au furnizat logistica si au asigurat baza materiala necesara. Cert este că un astfel de eveniment nu se va mai desfăsura in Romania decat peste multi ani, cei care au avut inspiratia sa participe fiind, fara a lauda sau denigra pe cineva, mai mult decat inspirati. Felicitări tuturor care si-au adus contributia la organizarea concursului chinologic, ce s-a dovedit a fi un adevarat succes si o bulina alba pentru Arad si aradeni.

R. Muntean - Adevarul

  • Chiar daca au 20 ori 92 de ani, aradenii isi pun urechi, nasuri si sani ca "la carte"
Chirurgul Constantin Frimu este printre primii esteticieni romaniDoctorul Constantin Frimu este un nume arhicunoscut, unul dintre cei mai renumiti chirurgi plasticieni din tara. Ca unul dintre printre primii practicieni ai chirurgiei estetice, a infiintat Sectia de Chirurgie Plastica si Reparatorie din Arad si a fost autorul a foarte multor operatii in premiera. Doctorul Frimu detine  "recordul" la operatia de lipoabsortie (extragerea de grasime), reusind sa scoata unui pacient, la o singura interventie chirurgicala, 7 kilograme de grasime!
Cu aceste ganduri, am intrat in cabinetul, de pe strada Lucian Blaga, unde lucreaza de un an, doctorul Constantin Frimu. Pe peretii imaculati ai incaperii in care am stat de vorba, nu am putut sa nu remarcam numeroasele diplomele cu numele doctorului Frimu. Diplome de membru fondator, diplome de onoare si diplome de excelenta ale Societatii Romane de Chirurgie Plastica
Cele mai  solicitate operatii - remodelarea urechilor si a sanilor
Semn ca aradenii stiu de existenta  si rolul acestui cabinet au fost pacientii care "au curs" pe tot parcursul documentarii noastre aici. Pentru programari, la control ori la pansat, barbati si femei au intrat in cabinetul doctorului Constantin Frimu cu incredere, speranta si altfel decat se patrunde de obicei la medic. Cu zambetul de buze. Si asta pentru ca stiu ca aici au toate sansele sa arate altfel, sa le fie rezolvate varicele dureroase si inestetice - si toate astea fara a fi internati.
Beneficiind de cele mai bune conditii, de aparatura si ustensile din cele mai performante, aradenii pot, aici, sa isi modifice nasurile, buzele, urechile, sanii, coapsele, picioarele. Pot sa scape de kilogramele in plus, de celulita, de anumite deformari genetice ori de urmari ale unor accidente, pot scapa de riduri.
Premiera fara silicon
"Am abordat aici  aproape tot ce se poate in chirurgia estetica- ne-a spus dr. Frimu. Cele mai multe solicitari sunt insa, in aceasta vara, mai ales, pentru urechi, sani si varice. Efectuam operatii de lipoaspiratii, lipectomii, lipoascultura si liftinguri, mariri si micsorari ale sanilor, varice, remodelari ale nasului, urechilor, buzelor, ale gambelor, coapselor, feselor ."
Premiera absoluta cu care se mandreste dr. Frimu este noul produs pe care il foloseste la remodelari, inclusiv la cele de san. "Este vorba de un gel ce se numeste Interfal. Este un gel sintetic polimer, care nu se resoarbe, asa cum se poate intampla in cazul siliconului. Suntem, cred,  primii in Romania care folosim acest gel,  care are diploma de universalitate pe plan european. Introducem acest gel  special in sani, putem remodela aproape orice parte a corpului. Cu el se pot sterge ridurile si are trei mari avantaje. In primul rand este mult mai ieftin decat protezele de silicon, pretul fiind la jumatate. De exemplu, daca100 de grame de silicon costa 485 de dolari, aceeasi cantitate de gel costa 250 de dolari. Cel de-al doilea avantaj este ca nu necesita interventii chirurgicale cu bisturiul. El se injecteaza, astfel ca nu lasa cicatrice, se vindeca mult mai usor, insa este adevarat, nu poate fi facut de oricine. Pentru aceasta trebuie sa ai foarte multa experienta, operatia nu poate fi efectuata de orice medic si in orice conditii. Al treilea avantaj este ca gelul, odata introdus in corp, nu mai este supus deformarii. La proteze exista pericolul ca siliconul sa se sparga, sa alunece de la loc, sase deformeze."
Noul produs este  fabricat si se poate cumpara deocamdatanumai din Ucraina, Austria, Elvetia si Canada, insamai sunt cateva tari care doresc sa cumpere licenta. Este interesant ca, in Ucraina, acest gel este folosit cu succes in contra spionaj de mai bine 70 de ani. Doctorul Frimu spune ca a inceput demersurile, tocmai pentru a veni in sprijinul pacientilor, astfel ca s-ar putea sa devina furnizor al acestui produs.
Doctorul Frimu - un chirurg care corecteaza deficientele pacientilor...Recordman-ul - dr. Frimu
Revenind la operatiile efectuate in acest cabinet, este bine sa se stie ca lipoabsortiile, cele mai solicitate operatii in Arad,  inseamna operatiile de aspiratie a grasimii din zonele care prezinta surplus de celulita  Acestea se adreseaza corectarii deformarilor in unele zone ale corpului si nu obezitatii. Pentru persoanele obeze, care vor sa scape se kilogramele in plus si au surplus de grasime pe intreg corpul se indica liftingurile, lipectomiile, operatii care se executa cu ajutorul bisturiului, putand fiind scoase mai multe kilograme de grasime. Recordul la acest fel de operatie este de 7 kilograme la o singura interventie, si este detinut de doctorului Frimu. La cabinet, fara a fi nevoie de internare, a reusit "sa usureze"  o pacienta de 4 kilograme intr-o singura sedinta "Este enorm de mult, daca tinem cont ca nu atat kilogramele in sine sunt numeroase, ci masa de grasime ce se regaseste in aceste kilograme. Este important de retinut ca din zonele de unde s-a scos grasimea s-a demonstrat ca aceasta nu se mai reface."- spune dr. Frimu.
In alta ordine de idei, aceste operatii sunt foarte complexe si nu pot fi efectuate decat de medici cu mare experienta in domeniu. "Avem o raspundere foarte mare. Nu ne putem permite sa gresim pentru ca este vorba si de viata pacientilor dar si de faliment."
recunoaste dr. Frimu.
Dacao lipoabsortie dureaza, in functie de complexitate,  intre 2 si 3 ore, o lipoascultura poate dura si cinci ore.
Legat de riscul acestor operatii si de ideea ca sunt deosebit de riscante si in unele cazuri duc la cancer, dr. Constantin Frimu ne-a spus ca: "nu se citeaza nicaieri, in literatura de specialitate, cazuri de deces ori de cancerizare. Riscul exista, dar este acelasi ca la orice altainterventie chirurgicala, iar legat de cancer, in SUA de exemplu, se efectueaza anual,  sute de mii de introduceri de proteze cu silicon si nu s-a constatat o legatura privind cresterea numarului de cancere."
Preturile  operatiilor estetice la acest cabinet sunt stabilite in functie de complexitatea lor, dar si prin prisma costurilor, incepand cu firele de cusut folosite,  medicatia necesara, instrumentar etc. De exemplu, lipoabsortiile si operatiile cele mai complicate de corectare a nasului costa panala 5 milioane de lei, mamoplastiile, adica corectarea sanilor, intre 9 si 11 milioane lei,  lipoaspiratiile intre 4 si 6 milioane de lei.
Chiar daca ne-am obisnuit, atunci cand este vorba de operatii estetice, sa vorbim de preturi de mii de dolari, tarifele mai sus enumerate sunt cele maximale la acest cabinet.
Femeile sunt cele mai curajoase
Cei mai multi pacienti care apeleaza la serviciile acestui cabinet sunt fara doar si poate, femeile. Categoria de varsta predominanta este intre 20 si 40 de ani, dar la operatii de varice si chirurgie faciala, au fost si cazuri de pacienti de peste 90 de ani. "Am avut o femeie de 92 de ani, pe care am operat-o  de varice. Cazuri deosebite pentru mine sunt toate. Dar as putea sa va mai exemplific cazul unei fetite muscate de caine, pe care am operat-o, al unei tinere de 20 de ani, caruia i-am efectuat mai multe operatii la sani si abdomen.  Aceasta s-a ingrasat intr-un an,  in asemenea masura ca a ajuns sa aiba sanii lasati pana la talie. Pe langa aspectul inestetic, fata se plangea, din cauza greutatii acestora si de dureri insuportabile de spate. Am operat-o si am scos din fiecare san cate 2 kilograme si jumatate. Zilele trecute am avut un pacient in varsta de 84 de ani, care,  pentru a nu fi inrolat in cel de-al doilea razboi mondial, si-a injectat in picior ulei auto. Timp de aproape 60 de ani, lichidul s-a calcificat, astfel ca a trebuit sa-i sacrific niste vene, dar l-am salvat."- ne spune interlocutorul nostru.
Dupa cateva ore de supraveghere, imediat dupa operatie, pacientii pot sa mearga acasa si - la 24 de ore de la interventie - sa isi reia activitatea. "Pot sa mearga la serviciu, sa-si faca baie, dar nu au voie sa faca sport decat dupa 8 zile spune dr. Frimu. Dupa 21 de zile pot chiar sa si inoate. In functie de zona la care s-a intervenit, pacientii trebuie sa poarte, timp de o luna, o fasa sau burtiera "
Chiar si in cazul operatiilor de sani, dupa 3-4 zile, femeile pot sa poarte sutien, dar fara suport de metal, iar dupa10 zile pot sa efectueze  miscari care sa solicite regiunea pectorala

Camelia Tuduce Berar - Observator

  • Intalnire de suflet la Alunis. Nemtii s-au intors acasa

La Alunis nemtii plecati au fost primiti cu caldura...Vineri, in satul Alunis, din comuna Fantanele, a avut loc un eveniment inedit. Peste 100 de etnici germani plecati cu multi ani in urma din Alunis s-au intors in satul natal pentru o vizita de patru zile. Initiativa apartine lui Johann Hoch, care vine in tara de cel putin doua ori pe an, cu ajutoare pentru comunitatea locala. "Stiu ca multi dintre cei care au plecat dupa si chiar inainte de 1980 nu s-au mai intors niciodata in Romania. In luna ianuarie am inceput sa-i caut, pentru ca sunt raspanditi in toata Germania, sa le propun aceasta excursie si spre surprinderea mea au acceptat foarte multi", ne-a informat organizatorul, imediat dupa coborarea din autocar. Etnicii germani au fost asteptati cu fast de fostii consateni in fata Bisericii romano catolice din localitate, unde s-au schimbat primele cuvinte. Si de o parte si de cealalta revederea a fost dureroasa, astfel ca am asistat la un moment emotionant, decupat parca din cunoscuta emisiune "Surprize, surprize". Dupa ce s-au recunoscut, s-au pupat, s-au imbratisat si au plans de bucuria revederii, fostii locuitori ai Alunisului au intrat in biserica unde preotii ortodocsi si catolici si oficialitatile locale au rostit cateva cuvinte de bun venit.
Dupa acest moment, copiii instruiti de profesorul Laza au prezentat un scurt spectacol artistic care a impresionat asistenta. Impreuna cu numeroasa delegatie din Germania a sosit si o doamna din Canada, plecata din Alunis in 1944, adica de peste 58 de ani. Anne Miller a plecat impreuna cu parintii cand avea doar 14 ani si nu a revenit niciodata in Romania. Chiar daca nu-si mai aminteste prea multe despre Alunis, ea a tinut sa vina tocmai din Canada pentru a  revedea satul in care s-a nascut. Cu lacrimi in ochi, doamna Miller, in varsta acum de , 72 de ani, ne-a spus "Ma bucur foarte mult ca ma aflu aici si sunt impresionata de primirea de care am avut parte, desi eu nu mai cunosc pe nimeni din sat. Dupa plecarea noastra, parintii mei au mai venit de trei ori in Romania, dar nu m-au dus si pe mine. Nu stiu cat mai am de trait si de aceea am tinut sa vin acum." In zilele care au urmat etnicii germani au vizitat casele in care au locuit, salile de clasa in care au invatat si cimitirul in care se odihnesc parinti, frati, prieteni dupa care astazi se vor intoarce in Germania.

Sorina Ambrus - Adevarul

  • O victorie smulsa din zona crepusculara. Mai frumos nu se putea!

La Timisoara, UTA a dovedit superioritate..."Poli" AEK Timisoara – FC UTA Arad 3-4 (2-0)
Timisoara
– Stadion: "Dan Paltinisan" – Timp: frumos – Teren: moale – Spectatori: 40.000
Au marcat: M. Oprea (’1 si ’67), R. Stancu (’39) / Constantinovici (’50), Njok (’60), Manta (’79), Chitescu (’90+2)
"Poli" AEK: A. Bogdan – Dumitru, Constantinovici, Soltuz, Ir. Voicu, Dobre, M. Nicolae, R. Stancu (’86 Zanc), Buia, M. Oprea (’74), C. Prodan (’56 Balauru)
Rezerve: Stanciu, Ionila, Marisescu, B. Mihai, Belciug
Antrenori: Basarab Panduru, Stelian Gherman, Dumitru Stangaciu
FC UTA: D. BOGDAN – PANIN, BALDOVIN, BOTIS, PANAITESCU, M. POPESCU (’64 VINTILA), ROLAND NAGY, MARGINEAN, PIT (’46 IANU, ’88 CHITESCU), NJOK, MANTA.
Rezerve: TUFISI, ZAHA, DEMIAN, FRITEA
Antrenori: IONUT POPA, GHEORGHE BORUGA, MARCEL SARBU, DAN TAPOS
Suturi la poarta: 10-16
Pe spatiul portii: 8-7
Cornere: 6-3
Cartonase galbene: Soltuz (’6), Dumitru (’37), Balauru (’81), Buia (’86) / Botis (’37), Vintila (’74), Ianu (’81), Njok (’88)
Arbitru: Marian Salomir (Cluj Napoca)
Asistent 1: Nicolae Marodin (Bucuresti)
Asistent 2: Adrian Vidan (Bucuresti)
Rezerva: Dorin Mudura (Oradea)
Observatori FRF: Mircea Stoenescu (Bucuresti) si Aron Huzu (Sibiu)
Jucatorul meciului: Jeremie Njok (UTA)
File de poveste
Orice am scrie despre acest meci nu poate cuprinde tot ce s-a intamplat sambata la Timisoara. A fost ceva de vis, ceva care peste multi ani va putea fi povestit nepotilor. A fost cu adevarat un mare derby, o atmosfera cum, probabil, la nici un alt derby autohton nu se poate vedea. A fost un meci ignorat de televiziunile acreditate sa transmita un astfel de eveniment, ignoranta care a privat o tara intreaga de un spectacol in adevaratul sens al cuvantului. Un "show" total, un duel pe toate planurile, atat in teren cat si in tribune, ambele castigate (spre marea noastra satisfactie) de aradeni. Faze spectaculoase de poarta, rasturnari incredibile de scor, public incendiar, asa se poate caracteriza fara a acoperi totul marele meci de la Timisoara, care – exact asa cum titram in ziarul nostru de sambata – poate concura cu partidele pe care  le vedem in "UEFA Champions League".
„Poli” incepe in avantaj
Nici nu a debutat bine partida si timisorenii deschid scorul. Era secunda 29 si M. Oprea trimitea balonul in plasa portii lui Daniel Bogdan, dupa o actiune pe partea stanga a lui Romeo Stancu. In tribune e isterie, 35.000 de timisoreni striga numele favoritilor, dar si galeria aradeana continua sa spere. UTA nu da semne de slabiciune si incearca sa revina in joc. Botis iroseste o buna ocazie in minutul 6, trimitand cu capul peste poarta, din pozitie centrala, o minge centrata de Panin. In minutul 19 asistam la ocazii de ambele parti, dupa ce Daniel Bogdan respinge un sut al lui Stancu, UTA pleaca pe contraatac si Roli Nagy trimite o torpila de la 20 m., dar Adrian Bogdan respinge cu dificultate in corner.
Primim si golul doi…
UTA da semne ca poate sa obtina un rezultat bun, insa vine minutul 37, Stancu face slalom printre mai multi jucatori textilisti si este faultat la 20 m. de poarta. Salomir dicteaza lovitura libera, acelasi Romeo Stancu (cel mai bun jucator al gazdelor) executa magistral, facand inutil efortul lui Daniel Bogdan: 2-0. Parea un scenariu pe care l-am mai vazut la Piatra Neamt. Galeria UTA-ei este acoperita de vocea celor peste 35.000 de fani ai gazdelor, care incep un adevarat spectacol scandand: "UTA in B!" sau "Plecati acasa!". Urmeaza, timp de mai bine de zece minute, celebra "mexicana" (valuri provocate de spectatori) si totul parea pierdut. Intram cu un dezavantaj de doua goluri la vestiare, acolo unde Ionut Popa isi mustruluieste serios elevii, pregatind schimbarea mijlocasului Pit, cu "varful" Ianu si cerand sa se marcheze foarte repede un gol in poarta timisoreana.
Galeria aradeana castiga teren
Pe fondul linistirii suporterilor gazda, suporterii "alb-rosilor", care au cantat necontenit pe intreaga durata a partidei, acopera fondul sonor din stadion. Se afiseaza banere cu "Poli ? Timisoara" si "Identificati-va!". Coli albe cu inimioara rosie in mijloc apar deasupra capului fiecaruia dintre cei aproximativ 3500 de aradeni care formau galeria UTA-ei. Ei inca mai credeau ca jocul nu este pierdut.
Suporteri "Batranei doamne" si-au vazut implinit visul...Constantinovici readuce sperantele in… tabara aradeana
Reintrata in teren intr-o formula cu trei atacanti, UTA forteaza golul. Dupa ce Manta (’49) trimite din lovitura libera putin peste poarta, vine minutul 51, cand Njok insista la o minge ce parea sa ajunga in bratele lui Andrian Bogdan si Constantinovici, crispat, impinge mingea in coltul scurt al propriei porti: 2-1.
Njok, precum Jonah Lomu
Dupa o prima repriza, in care a fost practic absent, Jeremie Njok explodeaza in minutul 60. Roli Nagy depaseste elegant doi mijlocasi timisoreni, il lanseaza pe camerunez care pleaca ca din pusca, precum celebrul rugbyst neo-zeelandez Jonah Lomu, neclintit de imbrancelile lui Constantinovici si trage cu… ura in coltul scurt al portii timisorene, restabilind egalitatea, 2-2, alergand spre o galerie aradeana aflata in delir, in timp ce publicul timisorean a fost redus la tacere.
Primim un nou gol stupid
Totul parea ca decurge in favoarea textilistilor, dar in minutul 67, la o faza care nu se anunta periculoasa, defensiva UTA-ei face gresit pasul la off-side si Dobre scapa pe partea stanga, face asezare pentru M. Oprea, care, singur in careul aradean, inscrie pe langa Daniel Bogdan, 3-2, si suporterii "alb-violeti" revin la viata, dar si tifosii "alb-rosii" simt ca nu este totul pierdut si continua sa isi incurajeze favoritii.
Manta, in premiera
Textilistii au incredere ca la Timisoara e o "paine buna de mancat" si forteaza atacul. In minutul 79, Panin trimite de la jumatatea terenului o bolta spre careul gazdelor, Njok deviaza cu capul si Manta lobeaza balonul peste goalkeeperul timisorean, iesit inoportun, egaland la trei. A fost primul gol oficial reusit de Manta in tricoul UTA-ei.
Partida decurge spre o remiza, dar Buia incearca sa-i schimbe destinul printr-un voleu aparat de Daniel Bogdan.
Chitescu inmarmureste Timisoara
Decupata parca dintr-un scenariu de Alfred Hitchcock, deloc recomandata celor mai slabi de inger (un timisorean a si decedat datorita problemelor cardiace), partida are un deznodamant cum nu se putea mai favorabil pentru "Batrana Doamna" si pentru miile de sustinatori prezenti la Timisoara sau cu urechile la transmisia radiofonica. Era minutul doi al prelungirilor dictate de Salomir, noul idol al Aradului, Jeremie Njok ia o actiune pe cont propriu, undeva lipit de linia de margine din dreapta in sensul de atac al UTA-ei, Soltuz incearca sa-l tina, sa-l loveasca, dar Jeremie se dovedeste mai tare ca o stanca. Ajuns in careu, Soltuz ii "fura" pentru un moment mingea camerunezului, insa acesta insista, o recastiga si paseaza lui Leo Chitescu, intrat de doua minute in teren (inspirata schimbare!), care singur pe sase metri, isi indeplineste visul si il executa pe portarul timisorean, "Poli" AEK – FC UTA 3-4!!! Ironia soartei, un timisorean a marcat golul victoriei in poarta timisorenilor!
Galeria UTA-ei a sarit in aer
Golul lui Leo Chitescu a provocat o explozie de bucurie in randurile fanilor UTA-ei deplasati la Timisoara. Timisorenii, atat cei din teren, cat si cei din tribune au amutit. Pe stadion nu se mai auzeau decat urletele de bucurie ale jucatorilor si suporterilor "Batranei Doamne". Am invins la Timisoara! UTA nu a murit, de acum incepem sa speram ca avem echipa de A. Textilistii si-au aruncat tricourile celor care i-au insotit in orasul de pe Bega si care au crezut tot timpul in sansa lor.
Incidente la final
Dupa ce si-au salutat proprii suporteri, unii dintre jucatorii UTA-ei au traversat terenul pentru a saluta si galeria timisoreana. Indignati, fotbalistii de la "Poli" au tabarat peste ei, lovindu-i cu pumnii si cu picioarele pe Botis si pe M. Popescu, cei mai infocati fiind "polistii" Zanc si Belciug, scandalul incetand la interventia jandarmilor si a lui Ionut Popa.
Am predat "lanterna rosie"!
Prin victoria de vis de la Timisoara, UTA a parasit ultima pozitie din clasament. Timisorenii erau "anesteziati" dupa ce au urmarit o partida halucinanta: "nu este adevarat ce s-a intamplat! Puteam pierde cu oricine, dar nu cu UTA! Aradenii au fost fantastici dupa pauza" spunea un suporter timisorean la finalul meciului.

Lucian Danila - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]