Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Joi, 12 septembrie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • AGROMALIM a ajuns la a XIII a editie

Astazi si-a deschis portile Targul Agroalim editia a VIII-a - Virtual Arad News (c)2002Concomitent targului de agricultura se va desfasura si cel de papetarie.
Targurile vor avea un program bogat de manifestari economice si culturale
In perioada 12 - 15 septembrie, la Expo Arad International, se va desfasura, in organizarea Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Arad, targul international de agricultura si industrie alimentara, AGROMALIM, ajuns la a XIII a editie. In paralel e organizat si targul de ambalaje, papetarie, tiparituri, SMART-PACK. La cele doua targuri si-au anuntat participarea 93 de firme din tara si strainatate, care vor expune ultimele noutati in domeniu, atat in interior, pe o suprafata de 1550 de metri patrati, cat si in exterior, pe 5000 de metri patrati. 
Firmele expozante sunt din Arad, Bucuresti, Timisoara, Bistrita, Satu-Mare, Galati, Buzau, Sf. Gheorghe. De asemenea, vor fi prezente in standuri colective 7 firme din Austria si 5 din Ungaria. Toti participantii isi vor prezenta oferta de produse si servicii atat producatorilor si comerciantilor aradeni, cat si publicului larg. 
Pe toate cele patru zile de targ va fi organizata o expozitie de taurine. Intr-un stand special amenajat vor fi expuse 70 de animale, aduse de la ferme si crescatori particulari din judet. Cele mai reusite exemplare vor fi premiate sambata, cand vor avea loc si licitatii deIn paralel cu Targul Agromalim a fost deschis si Targul Smart Pack - Virtual Arad News (c)2002 animale.Cei interesati de programul SAPARD vor putea obtine informatii si consultanta pentru derularea proiectelor de finantare de la standul amenajat in acest sens. De asemenea, pasionatii de turismul rural vor putea afla mai multe informatii vizitand standul de agroturism, realizat in colaborare cu Centrul Cultural Judetean. Pe perioada celor doua targuri vor avea loc mai multe manifestari economice (intalniri bilaterale, conferinte sustinute de specialisti), dar si culturale. Astfel, vineri, aradenii sunt asteptati la emisiunea-concurs "Mostenitorii" realizata de Marioara Murarescu, unde vor concura solisti debutanti, dar vor canta si nume consacrate. 
Ca sa dea o culoare targului, CCIA l-a invitat pe Mircea Dinescu; acesta se va intalni cu simpatizantii sambata dupa-masa, dar va participa si ca expozant.
O mare atractie va fi, cu siguranta, si Marele premiu al Aradului, un concurs de indemanare pentru tractoristi organizat vineri, dar si demonstratia de dresaj caini din ultima zi. 
Astazi, la deschiderea targului, un stand va primi din partea reprezentantilor presei Premiul presei. CCIA va acorda un premiu celui mai vechi participant dar si celui mai frumos stand.
Transportul vizitatorilor la Expo Arad International se va face gratuit, cu autobuze ce pleaca de la Podgoria. Biletul de intrare va costa 10.000 de lei. Premiul vizitatorului oferit de organizatori este un revelion pentru doua persoane, extragerea castigatorului fiind duminica.

Gerlinde Knap - Adevarul

  • Continental Astoria se inaugureaza astazi

Astazi a fost inaugurat oficial Hotelul Continental Astoria - Virtual Arad News (c)2002Astazi are loc inaugurarea oficiala a Hotelului Continental Astoria din Arad, in prezenta ministrului Turismului, Dan Matei Agathon. Inca de ieri, la Arad a sosit secretarul general al Ministerului, Anghel Penciu, impreuna cu doi directori din minister. La ora 18,00 va avea loc inaugurarea oficiala a hotelului, la care vor participa, pe langa ministru si oficialitati locale, presedintele C.A. al SC Continental SA, Radu Enache, directorul general al societatii Continental Romania, Nicolae Ferti, arh. Daniela Milea, proiectantul lucrarii, precum si alti reprezentanti ai lantului hotelier. Directorul Hotelului Continental Astoria Arad, Constantin Baja, ne-a declarat: "Hotelul este in circuit din data de 1 august, dar inaugurarea oficiala se face acum. Investitiile totale in renovare sunt de aproximativ cinci milioane USD. Avem 160 camere, dotate cu aer conditionat, unde totul este nou. La doua niveluri avem cinci sali de conferinte, cu aproximativ 500 locuri, dar si un centru sportiv, cu masaj, sauna, fitness si aerobic, precum si galerie comerciala".

Marius Grada - Agenda zilei

  • Aradul a fost prezentat presedintelui Slovaciei

Prefectul Ungureanu l-a intalnit pe presedintele SlovacieiDan Ungureanu, insotit de Florin Remetan si Radu Balanescu au luat, marti, drumul Timisoarei, pentru a se intalni cu presedintele Slovaciei, Rudolf Schuster. Aceasta, in conditiile in care vizitele la Arad si Nadlac au fost anulate, pe motiv de sanatate. Demnitarul, insotit de oameni de afaceri si ziaristi, a avut la Timisoara o intalnire cu segmentul economic din Arad si Timisoara,  la care au participat si oameni de afaceri din judet si reprezentantii Camerei de Comert, in frunte cu Nicolae Grosan.
Cea de a doua  dimensiune a vizitei, cea oficiala, i-a oferit prilej prefectului Dan Ungureanu de a prezenta cateva obiective economice aradene. "Am prezentat Zona Libera Curtici Arad – platforma Aeroport, zonele industriale de la iesirea din Arad, Chisineu Cris si oportunitatile pe care le ofera Complexul Expozitional al Camerei de Comert. Tinand cont de interesul real al slovacilor de a face afaceri cu Nadlacul  si cu toata zona de vest a tarii, am  lansat initiativa «Zilelor Economice Slovace la Arad», cu reciproca la Kosice. Intalnirea a fost momentul in care s-a dat unda verde colaborarii pe toate coordonatele cu slovacii si infratirii dintre localitati".
Slovacii au pus ochii pe liceul din Nadlac (localitate unde se afla cea mai mare comunitate slovaca din Romania), pe care au de gand sa-l imbrace intr-o noua haina.

Adriana Barbu - Observator

  • In trei luni, pe platforma Arad a Zonei Libere - va fi inaugurata cea mai mare investitie

In Zona Libera Curtici vin noi investitori...Reprezentantii Administratiei Zonei Libere Curtici Arad au in aceasta perioada mai multe intalniri cu potentiali investitori din Italia si Germania si se pregatesc pentru participarea la unul dintre cele mai reprezentative targuri din Germania - targul EXPO REAL la sfarsitul lunii octombrie, la Mόnchen.
In numai 5 luni Administratia Zonei Libere Curtici Arad a finalizat investitia in infrastructura Platformei Arad precum si constructia care va gazdui firmele de comisionare vamala.
Peste mai putin de 3 luni pe Platforma Arad a Zonei Libere Curtici Arad va fi inaugurata cea mai mare investitie din municipiu. Firma BOS Automotive Products Romania se afla in faza de finalizare a investitiei, in valoare de a 3 milioane de dolari. In prezent firma e in proces de selectare si recrutare a personalului, urmand ca acesta sa fie instruit de specialisti germani in conformitate cu politica firmei.
Pe platforma Curtici va incepe in scurt timp constructia celui mai mare si modern depozit din Zona Libera Curtici Arad. Acesta apartine firmei bucurestene SC Andami Comp. SRL.
Urmatoarea licitatie pentru concesionari de terenuri in Zona Libera Curtici-Arad e programata pe 13 septembrie a.c.

Gerlinde Knap - Adevarul

  • "Imi place sa traiesc si il las si pe altii sa traiasca"

Doctorita Puschita este apropiata de bolnavii ei...Profesor Universitar Doctor, Maria Puschita asa cum nu o cunoaste multa lume
Scurta carte de vizita. Profesor Universitar Doctor, Maria Puschita s-a nascut la 26 decembrie 1946 la Domasnea Jud. Caras Severin. Este absolventa a Institutului de Medicina Timisoara (1965-1971), a Centrului de cercetari medicale Timisoara: intern clinic prin concurs, Medicina Interna (1971-1973) si este doctor in stiinte medicale din 1983. A urmat  zeci de cursuri postuniversitare, in tara si strainatate, din 2000 este profesor universitar, a fost decanul Facultatii de Medicina a Universitatii "Vasile Goldis" Arad,  este sef disciplina Medicina Interna a aceleasi facultati, membra in Consiliul Facultatii de Medicina din 1995, membra in Senatul Universitatii de Vest "V. Goldis" Arad din 1995. In prezent este presedinta Colegiului Medicilor din Arad,  iar din 1998 medic sef la Clinica I Medicala a Spitalului  Clinic Judetean Arad, si membra in Consiliul National al Colegiului Medicilor din Romania . Este membra in Consiliul de administratie al Spitalului Judetean Arad, in Consiliul de administratie al Directiei Judetene de Sanatate Publica Arad. A fost premiata cu peste 10 diplome, membra a numeroase societati  si asociatii  de specialitate si este membra a colectivelor redactionale ale unor publicatii medicale, printre care si "British Medical Journal Ro". A publicat 5 volume de specialitate si are pe masa de lucru inca trei. Vorbeste si scrie curent in limba italiana, franceza si engleza.

Rar se intampla ca o femeie sa aprecieze sincer o alta femeie, atat din punct de vedere fizic cat si din punct de vedere profesional. Cu atat mai mult cand aceasta intruneste ambele calitati.  Maria Puschita este o astfel de femeie,  ea este apreciata atat de barbati cat si de femei, care se stie, atunci cand este vorba de o alta femeie sunt cu mult mai exigente. Doctor in stiinte medicale, specializarea cardiologie, profesor universitar, sefa sectiei Medicala I din cadrul Spitalului Clinic Judetean, presedinta Colegiului Medicilor din Arad si mai cu seama o femeie frumoasa, desteapta si deosebit de joviala, Maria Puschita are de ce (si sunt convinsa ca este) sa fie invidiata.
Cu toate acestea, aveam sa vedem ca este un om modest, o fire deschisa care stie sa asculte pasurile oamenilor, sa aline suferintele pacientilor, stie sa fie un prieten bun, un dascal apreciat si o sefa respectata.
"Tin foarte mult la subalternii mei"
"Nu am stiut ca o sa-mi faceti  poze! - ne-a spus ea la vederea colegului fotoreporter. Nu sunt aranjata, eu sunt acum la serviciu, urmeaza sa-mi vad pacientii - ne-a explicat dr. Puschita. Dar, de fapt, ce conteaza, asta sunt eu, si asa nu sunt fotogenica, asa ca nu conteaza."- s-a resemnat imediat.
"Doar ieri am revenit din concediu si toate sunt vraiste la mine in cabinet" - ne spune Maria Puschita, in timp ce isi imbraca halatul pentru vizita pacientilor. "Femeia de serviciu a facut curatenie exemplara in birou, si probabil a considerat ca ma ajuta daca-mi sorteaza agendele pe marimi. Acum mi-e greu sa le gasesc,  uitati ce este la mine pe birou."
Intre timp, subalternii  au batut de cateva ori la usa, insa nici unul nu a indraznit sa intre pana cand nu si-au auzit sefa spunand "Da!"
– Vad ca este ordine si disciplina pe sectia dumneavoastra. Cum va impacati cu subalternii?
– Eu tin foarte mult la subalternii mei. Sunt un om exigent, dar cred ca am relatii de colaborare foarte stranse cu ei, ii respect si ii iubesc foarte mult.
Vizita pacientilor pare un adevarat ritual, atunci cand medicii care lucreaza aici o insotesc pe sefa lor in saloanele cu pacienti. Fiecare bolnav este consultat in parte, se discuta chiar si probleme aleatorii, pentru ca pacientul sa nu simta atat de mult ca nu este acasa. Oamenii o privesc in ochi pe "sefa" iar ea, atunci cand simte ca asa trebuie ii tine de mana, atunci cand le vorbeste.
"Un medic daca stie interne stie tot"
– Mi-a placut de cand ma stiu medicina. De mica, atunci cand ne jucam, ca orice copil, eu ma jucam impreuna cu surorile mele de-a profesorul si de-a doctorul. Asta  mi-am dorit intotdeauna  sa fac si asta am facut.
– Ati  urmat o traditie din familie?
– Eu sunt  de la tara, avem in familie si medici si magistrati, dar ne tragem dintr-o familie de tarani si nu mi-e rusine sa o spun. Ma mandresc cu asta!
– V-a placut o specialitate anume din cadrul medicinei?
– Mi-a placut chirurgia foarte mult. Am si lucrat foarte mult in facultate pe chirurgie, dar din pura ratiune nu am ales aceasta specializare.
– De ce?
– Pentru o femeie este foarte greu ca si chirurg. Trebuie sa ai o rezistenta fizica foarte mare, pentru a iesi la pensie cu aceasta specializare. Pasiunea vietii mele ramane insa cardiologia, dar am ales pana la urma internele, deoarece un medic daca stie interne stie tot.
Dr. Puschita isi imparte timpul intre serviciu si casa...– Cum ati ajuns sa veniti la Arad?
– Am dat concurs pe tara si am optat pentru acest oras deoarece, pe atunci Aradul avea un renume in medicina si era cel mai aproape de casa. Tatal meu  avea un respect deosebit pentru renumele profesional al Aradului de atunci. Aveam 30 de ani,  iar de atunci lucrez la Spitalul Judetean Arad.
"Nu am gasit un barbat pentru care sa renunt la cariera mea profesionala"
– De ce o femeie frumoasa si inteligenta ca dumneavoastra nu si-a intemeiat o familie?
– Nu m-am casatorit pentru ca nu am avut timp! Am studiat tot timpul, eram foarte preocupata sa iau toate examenele si concursurile. Am avut eu aceasta ambitie. Ganditi-va ca in anii ‘80, in afara de mine si dr.Crasnic care venise atunci de la Cluj nu mai erau alti doctori in medicina. Pentru asta am fost nevoita tot timpul sa studiez, am avut un program deosebit de incarcat si nu am avut timp sa ma indragostesc.
– Totusi nu ati gasit un barbat care sa intruneasca acele calitati pentru a intemeia impreuna o familie?
– Nu am gasit un barbat  pentru care sa renunt la cariera mea profesionala. De fapt, trebuie sa recunosc ca, in anul IV de facultate  mi-am impus, am  hotarat sa nu-mi intemeiez o familie, pentru ca implica foarte multe responsabilitati, ori eu nu aveam  timp sa le fac pe toate bine. Daca ma indragosteam nu mai invatam.
Asta nu inseamna, ca studenta de atunci,  foarte preocupata de studii  nu a avut si alte indeletniciri. A  facut sport  dar si muzica, asa ca  "este clar ca  nu mai aveam cand sa ma preocupe altceva."
– Nu spun ca nu am fost indragostita sau ca nu aveam prieteni. Tot timpul ieseam cu colegii, ne petreceam timpul impreuna.
 Totusi nu cred ca  n-ati fost indrogostita niciodata?
– Poate ca am fost o data indragostita, de un coleg de atunci care  acum este medic stomatolog in Israel.
– Nu v-ati dorit nici copii? Nu regretati ca nu aveti copii?
– Nu regret, pentru ca am patru nepoti de la surorile mele. Am chiar si doi stranepoti. Imi plac foarte mult copiii, insa ei implica responsabilitati foarte mari , iar cum eu sunt o perfectionista si nu am avut nici locuinta, timp de 10 ani  in Arad, astfel ca faceam tot timpul naveta Timisoara - Arad, nu am avut incotro.
Poate si ca am avut exemplul surorii mele mai mari care era si studenta la medicina si  era casatorita si cu copil, m-a determinat sa iau aceasta hotarare.
Un Capricorn  caruia nu-i lipseste copilaria
– Cum v-ati caracteriza?
– Sunt Capricorn, asa ca sunt rationala si modesta,  muncesc mult, dar nu-mi lipseste copilaria. Am ramas o romantica. Imi place sa traiesc si sa-i las si pe altii sa traiasca. Nu-mi place sa  deranjez pe nimeni. Gandesc pozitiv, nu port ranchiuna si ura.
– Regretati ceva anume ce ati facut sau n-ati facut pana acum?
–Nu am regrete,  poate doar dintr-un singur punct de vedere:  ca nu am cunoscut viata cu subtilitatile ei, nu am fost invatata sa cunosc si rautatea, asa m-au educat parintii mei. Poate din acest motiv am avut de suferit, dar nu cred ca as putea fi altfel.
– Ce ati face daca ar trebui sa luati viata de la inceput?
– As face mai multa miscare, pentru ca am intrerupt sportul dar fortata, deoarece am avut o hernie  de disc cervical,  si nu mi-as mai lua multe responsabilitati pe cap. M-as vinde mult mai scump. As avea pretentii mult mai mari pentru un post.
"Cred in soarta dar si in D-zeu"
Atat in cabinetul de la spital cat si in cele doua camere ale apartamentului ei, pe pereti,  am vazut multe icoane.
– Sunt o persoana credincioasa. Cred in soarta, dar cred si in Dumnezeu.
– Si cum se impaca medicina cu credinta?
– Se impaca foarte bine! Nu trebuie sa uitam ca nu te poti dispara niciodata  de natura. Cred ca de aici pornesc toate bolile, din dezechilibre. Trebuie sa fim intotdeauna noi insine.
In putinul timp liber pe care il are, Maria Puschita merge la concerte si a  reinceput mersul pe jos timp de o ora.
– Tot timpul ma grabesc si  atunci ma deplasez cu masina. Asa ca de cateva zile imi rezerv din nou o ora pentru a merge pe jos.  Imi mai place sa inot, sa citesc.
In general, presedinta Colegiului medicilor prefera sa citeasca poezii. Ii plac Minulescu, Labis, Blaga, Goga.
In timp ce lucreaza, obisnuieste sa asculte si muzica. Imi place Mozart, lucrez foarte bine pe muzica lui Chopin, imi place Bach si il simt foarte aproape de oameni pe Bethoven.
Medicul Puschita se simte bine in locuri putin aglomerate"Femeile ar trebui sa aibe sanse egale cu barbatii"
Despre conditia femeii in Romania, Maria Puschita spune ca ar mai fi multe de facut. "Femeilor nu li se da respectul cuvenit si nici creditul pe care il merita. Desi romancele sunt inteligente, tandre, curajoase, la noi deocamdata, asta este situatia. Din pacate!"
– Considerati ca pentru o femeie este mai usor sau mai greu sa se realizeze profesional?
– Femeile ar trebui sa aibe sanse egale cu barbatii.
– Dumneavostra considerati ca v-a fost mai greu sau mai usor in ascensiunea profesionala?
– Si eu am avut foarte mari greutati dar am reusit pentru ca la toate concursurile, examinatorii au fost foarte corecti.
"As manca icre cu lingura!"
Desi sta foarte putin timp acasa, interlocutoarea noastra recunoaste ca este o gurmanda.
– Imi place absolut orice fel de mancare, nu am preferinte. Totusi , ce sa va spun, nu vreau sa par ca sfidez, mai ales in conditiile actuale, dar as manca icre cu lingura! Imi plac foarte mult, mai ales icrele de Manciuria, morunul, carnea de vita. Dupa dulciuri nu ma prea dau in vant. Nu gatesc, mai fac supa la kukta ca asta-i gata in cateva minute.
– Nu va place sa gatiti?
– Mi-ar place sa gatesc dar nu am timp. Tot timpul am avut prietene, vecine care mi-au gatit. Eu imi pregatesc minuturi, sau daca am pofta ma duc la restaurant. Acum insa nu prea mai mananc, pentru ca vreau sa  scap de cateva  kilograme. Eu stiu sa mananc bine dar tot asa de bine stiu si sa nu mananc.
"Imi plac lucrurile simple"
Pentru ca Maria Puschita este tot timpul foarte eleganta nu am putut sa nu fiu curioasa.
– Aveti o Casa de moda unde va imbracati?
– De imbracat ma imbrac  de foarte multi ani la Moda SA, dar acum n-am mai fost tare de mult la ei. Mi-am adus foarte multe haine si din strainatate, mai ales din Italia, unde  am gasit lucruri foarte frumoase si de calitate. Imi place eleganta dar sa aiba si o scanteie sportiva. Imi plac lucrurile simple, nu volane si dantelute.
In materie de parfumuri, nu-i plac parfumurile dulci, foloseste parfumurile din gama Casei Lancome, mai ales Magie Noire.
"Prefer satul natal, Parisului"
Marea este locul preferat in care mergea Maria Puschita in concedii.
– De cand ma stiu insa, la mare am fost numai in luna septembrie. Atunci nu este aglomeratie. Dar nici acolo  nu am mai fost de cativa ani buni. In general, vacantele le-am rezervat parintilor mei, la Domasnea. Imi doresc foarte mult satul natal. Prefer oricand cateva zile acolo decat la Paris.
Acasa la Maria Puschita. Obtinut dupa mai bine de doua decenii de cand a venit in Arad ca si medic, apartamentul cu doua camere al Mariei Puschita are aerul unei epoci de mult trecute. Mobila stil, obiectele asisderea, multimea de tablouri, si biblioteca plina cu carti ne face sa intelegem ca, acest loc o reprezinta foarte bine ca om. Camera de birou este plina cu lucrari de specialitate, volume  valoroase si tot felul de manuscrise,  iar calculatorul in fata caruia recunoaste ca pierde notiunea timpului sunt doar cateva din obiectele remarcate. Si aici, tablouri de calitate, goase si schite foarte multe ale Aculinei Strasnei Popa atarna pe pereti, alaturi de cateva icoane.
 –Aici imi place sa ma asez atunci cand simt nevoia sa ma relaxez - ne spune ea, vazand ca privim spre balansoarul pe care stau asezate doua figurine din plus. Aici imi regasesc linistea cand ma intorc de la serviciu.
Spre deosebire de majoritatea femeilor,  uraste sa mearga prin magazine si prin piata.
- Cand am de facut cumparaturi ma duc strict la raionul de unde trebuie sa cumpar, iar in piata, de multe ori, rog pe cineva sa-mi faca cumparaturile.  Nu-mi place aglomeratia.
In bucatarie si-au facut tot mai mult loc in ultima perioada, oalele din pamant, linguri de lemn, farfurii din ceramica.
– Simt ca trebuie sa ma apropii mai mult de natura. Incerc si sa mananc cat  se poate de ecologic, de aceea mi- am cumparat,  toate aceste obiecte.

Camelia Tuduce Berar - Occident


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]