Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Luni, 17 iunie 2002

Virtual Arad impreuna cu , va prezinta ultimele stiri din Arad in format Real Media.
Selectati stream-ul dorit in functie de tipul de conexiune:

Acest serviciu este in stadiu experimental. Va rugam sa ne transmiteti orice observatii la adresa florin@virtualarad.net.

In fiecare dumineca puteti urmari restropectiva stirilor saptamanale, accesand stream-ul pentru modem de 56K.

  • Astazi incepe examenul de capacitate

Examenul de capacitate - incercare majora in viata elevilorPeste 7.000 de plicuri continand subiectele pentru examenul de capacitate din sesiunea iunie au fost sigilate in seifurile din sediul Serviciului National de Evaluare si Examinare (SNEE), de unde vor fi preluate, sambata, de inspectorii scolari din toate judetele, a dedarat agentiei MEDIAFAX Adrian Roica, directorul SNEE. Examenul de capacitate incepe luni, prima proba fiind la limba si literatura romana. Aproximativ 300.000 de absolventi vor participa la primul examen major din viata lor. Proba incepe la ora 10.00, subiectul urmand sa fie extras dintre cele cinci variante posibile, in direct pe postul national de radio, de catre Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei si Cercetarii Directorul SNEE. Adrian Stoica, atrage atentia elevilor asupra faptului ca accesul in sala de concurs este permis numai pe baza unui act de identitate - respectiv buletin sau certificat de nastere pana la ora 9.30. Pentru a nu risca sa fie eliminati din concurs, elevii trebuie "sa lase afara orice mijloc de inspiratie, respectiv telefon mobil, pager, agende electronice, carti sau caiete", a spus Stoica. Graficul examenului de capacitate este urmatorul: examenul la limba romana 17 iunie; examenul la matematica - 18 iunie; examenul la istorie/geografie 19 iunie; examenul la limba materna - 20 iunie; afisarea rezultatelor (ora 12.00) si depunerea contestatiilor (ora 18.00) - 21 iunie; rezolvarea contestatiilor - 22-23 iunie; anuntarea rezultatelor finale - 24 iunie. La Arad vor intra in examen peste 6000 de absolventi ai clasei a VIII-a. Ei vor sustine probele scrise in 33 de centre de examane urmand sa fie verificate in sase centre de corectare. Le dorim succes!

  • Raid de proportii pe strandul "Neptun". Aradenii s-au legitimat cuminti...

Pe Strand a fost verificata identitatea celor prezentiVineri si sambata noaptea comanda Politiei municipiului Arad a organizat razii de proportii in incinta strandului "Neptun". Principalul scop al acestor actiuni a fost de a verifica identitatea celor prezenti pe strand, combaterea fenomenului infractional si nu in ultimul rand combaterea consumului de stupefiante. Jandarrnii, impreuna cu politistii de la municipiu si mascatii de la DPIR au intrat pe strand efectuand o descindere la discoteca "Laser". Toti tinerii prezenti la disco "Laser" au fost scosi pe terenul de sport de unde au intrat inapoi in discoteca nu insa inainte de a fi legitimati si controlati daca nu au asupra lor arme sau droguri. De altfel, este de remarcat faptul ca dupa iesirea tinerilor din discoteca, in urma lor n-au fost gasite arme albe sau droguri abandonate pe jos. Cea de a doua tinta a politistilor a fost clubul Shadows, situat tot in incinta strandului. Aici era foarte multa lume buna, oamenii fiind vizibil deranjati de faptul ca vor fi legitimati. Cu toate acestea nimeni n-a opus rezistenta organelor de ordine, ba pardon, un zurbagiu a reusit sa agite o bere stropindu-i cu spuma pe politisti, jandarmi si chiar pe ziaristi. Autorul a fost imediat imobilizat si condus la sediul Politiei pentru a da explicatii. Nici la clubul "Shadows" nu s-au descoperit arme albe sau droguri, doar o tanara care avea de executat nu mai putin de cinci mandate de executare contraventionala a pedepsei cu inchisoarea. In privinta controalelor pe linie economica trebuie precizat faptul ca politistii de la economic au depistat cateva unitati comerciale care aveau carnea de mici iesita din perioada de garantie. Marfa a fost distrusa iar respectivii comercianti au fost sanctionati contraventional. In aceste raiduri a participat si un inspector de la mediu care a verificat in mai multe randuri nivelul decibelilor de la terasele strandului aradean. Una peste alta s-a dovedit ca totusi tinerii aradeni stiu sa fie civilizati, sa prezinte organelor de control documentele de identitate. Seful Politiei Muriicipiului Arad, col.Gh.Tica ne-a precizat ca astfel de actiuni vor continua pentru descurajarea fenomenului infractional. 

Sorin Ghilea - Adevarul

  • Astra Vagoane este luata in vizor

Ministrul Miron Mitrea a vizitat fabrica Astra VagoaneDesi toata lumea se astepta ca ministrul Miron Mitrea sa aiba ca principal punct al vizitei noul pavilion expozitional al CCIA si Targul Transport-AR, acesta a preferat alte obiective, pe care le considera ceva mai importante. Unul dintre acestea este Astra Vagoane Calatori. Cu toate ca, spun surse neoficiale, o parte a administratiei locale nu a dorit ca ministrul sa ajunga la aceasta societate, avand alte optiuni, acesta s-a aratat hotarat. "Incercam sa depasim problema datoriilor, preluate de AVAB, si sa oferim sanse Astrei Vagoane Calatori sa intre in competitie cu alte firme de gen din tara. Chiar daca porneste cu un usor dezavantaj, datorita pierderii unei licitatii castigate de Electroputere Craiova, are sanse destul de bune pentru a prelua renovarea celor 40 de vagoane de metrou care se va licita in curand", spune Mitrea. O alta bila alba pentru aradeni ar fi faptul ca societatea este preferata de firma Diesel Siemens, care va scoate la licitatie montarea a 67 de motoare, intr-o prima faza, urmand ca mai apoi sa urmeze o colaborare de durata

Alciona Popoviciu - Agenda zilei

  • Noi servicii de la ROMTELCOM - Telverde si Unitel

Telverde si Unitel sunt noi servicii oferite de RomtelecomIncepand cu anul 2001 ROMTELECOM a introdus o serie de servicii IN la nivel nationale:
1. Din 01.08.2001 este disponibil serviciul Telverde
Telverde
este un serviciu care permite utilizatorilor sa acceseze un numar unic fara plata, de forma 0800 8XXXXX.
Abonatul numarului Telverde poate fi apelat atat din centrale analogice sau digitale (doar din reateaua ROMTELECOM), inclusiv de la posturi publice. Cand serviciul este apelat de la posturi publice nu este necesara folosirea cartelei telefonice.
Apelurile catre Telverde sunt finalizate cu raspuns pe un numar de telefon fix sau cu un mesaj inregistrat. Utilizatorul poate sa apeleze orice numar Telverde, indiferent de zona geografica a tarii formand direct numarul respectiv.
Apelurile spre destinatia dorita pot fi indrumate in functie de timp, de origine sau procentual in functie de numarul de apeluri dorite.
Facturarea apelurilor pentru serviciul Telverde se va face intotdeauna in contul firmei care este abonata la acest serviciu.
2. Din 01.05.2002 este disponibil serviciul Unitel
Unitel
este un serviciu care permite utilizatorilor sa acceseze un numar unic de forma 0801 0XXXXX la tariful unei convorbiri locale, indiferent de unde apeleaza.
Tarifarea apelurilor la serviciul Unitel se realizeaza atat in contul utilizatorului serviciului (chematorul), acesta fiind taxat conform tarifelor ROMTELECOM in vigoare pentru convorbirile locale, cat si in contul abonatului serviciului in ceea ce priveste apelurile interurbane, conform tarifelor pentru apelurile interurbane (daca este cazul).
Abonatul numarului Unitel poate fi apelat atat din centrale analogice sau digitale (doar din reateaua ROMTELECOM), inclusiv de la posturi publice. In situatia in care serviciul este apelat de la un post public este necesara folosirea cartelei telefonice, accesul fiind permis ca si in cazul unui apel obisnuit.
Ca si pentru serviciul Telverde, in cazul serviciului Unitel, apelurile spre destinatia dorita pot fi indrumate in functie de timp, de origine sau procentual in functie de numarul de apeluri dorite.
Tarifele pentru convorbirile efectuate spre numerele Unitel sunt :
- pentru convorbiri locale (intrajudetene) - utilizatorul plateste la nivelul tarifului pentru convorbiri locale si abonatul Unitel nu plateste nimic pentru convorbire
- pentru convorbiri interurbane (interjudetene) - utilizatorul plateste la nivelul tarifului pentru convorbiri locale si abonatul Unitel plateste la nivelul tarifului pentru convorbiri interurbane

Dan Cioca - Director Adj. Comercial ROMTELECOM - D.Tc. Arad

  • Stimulati de facilitatile Legii somajului, patronii agreaza somerii si persoanele de peste 45 de ani

Directorul AJOFM - Stefan Pascu anunta avantaje pentru angajatorii de someri si varstniciConform noii Legi a somajului, persoanele care primesc indemnizatia de somaj si care se incadreaza in munca inainte de expirarea termenului de acordare a acesteia, primesc in plus o suma lunara neimpozabila in cuantum de 30 la suta din indemnizatia primita in luna anterioara. Din declaratiile conducerii AJOFM Arad, la Arad s-au inregistrat 219 cereri pentru suplimentarea veniturilor pentru acordarea a 30 la suta din indemnizatia de somaj. Si somerii care sunt incadrati in munca intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 kilometri de zona de domiciliu, beneficiaza de o prima neimpozabila, echivalenta cu doua salarii minime brute pe economie. In cazul in care somerul isi schimba domiciliul in urma acestei incadrari, i se va acorda o prima de instalare echivalenta cu sapte salarii minime brute pe tara. 36 de firme din judetul nostru au depus conventii prin care se preconizeaza angajarea a 245 de persoane, cu varste de peste 45 de ani sau unici intretinatori de familii. In acest sens, au fost depuse deja 6 cereri prin care somerii vor beneficia de 2 salarii minime brute pe tara, ca urmare a schimbarii locului de munca la peste 50 km de domiciliu. Angajatorii care incadreaza in munca, pe durata nedeterminata, absolventi ai unor institutii de invatamant (gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior de stat sau particular, autorizat sau acreditat in conditiile legii) primesc pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o suma lunara reprezentand un salariu minim brut pe tara. Numai in luna mai a acestui an, s-au angajat 17 absolventi, cat si 35 de aradeni cu varste de peste 45 de ani.
Firmele care incadreaza absolventi in conditiile de mai sus sunt obligate sa mentina raporturile de munca sau de serviciu ale acestora cel putin 3 ani de la data incheierii contractului de munca. Angajatorii care incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, someri in varsta de peste 45 de ani sau someri intretinatori unici de familie, primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, o suma egala cu un salariul minim brut pe tara, cu conditia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu, cel putin 2 ani. De asemenea, la AJOFM Arad au fost inregistrate 14 conventii, care vor crea 100 locuri de munca.

Camelia Tuduce Berar - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]