Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Joi, 21 februarie 2002

  • Consiliul Municipal va hotara preluarea CET-ului
Primarul Popa doreste constituirea unei societati pe actiuniRecent intors din Statele Unite, primarul Dorel Popa s-a intalnit cu sindicalistii si conducerea CET. Desi, Primaria nu a renuntat la investitorul Torco Industries este posibil sa fie ales un alt investitor american, al carui nume Dorel Popa refuza sa-l faca cunoscut. Acest investitor nu cere nici contributia de 1% a partii aradene. "Ramane sa alegem varianta cea mai buna, deoarece, este posibil ca in saptamana care urmeaza in Arad sa fie prezent un alt grup interesat. Aceasta inseamna ca exista mai multe posibilitati, iar la vremea potrivita Consiliul local va alege varianta cea mai avantajoasa" Intentia Primariei de a infinta o societate pe actiuni, care sa administreze CET este privita cu scepticism de energeticieni. Acestia spun ca societatea nou infiintata nu va putea sa acopere necesarul anual al termocentralei, de peste 800 miliarde de lei. "sa se constituie o societate pe actiuni, si sa se creeze toate premisele ca sa se poata semna protocolul de predare-primire cu termoelectrica, in ceea ce priveste CET-ul", declara primarul. Acesta este optimist si spune ca Hotararea de Guvern va fi aplicata oricum. In prezent administratia locala negociaza cu Termoelectrica modalitatile de preluare a centralei.
  • CCIA prezinta proiecte pentru reconstructia Iugoslaviei

Directorul Grosan doreste dezvoltarea parteneriatului cu sarbiiCamera de Comert Industrie si Agricultura Arad propune un parteneriat international pentru reconstructia Iugoslaviei. In acest sens, 340 de proiecte ce vor fi finantate de Consiliul Europei vor fi prezentate agentilor economici aradeni in cadrul unor conferinte. Aceasta va loc, in paralel cu targul "Confort Construct", primul targ organizat in acest an de CCIA.
Parteneriatul International va incepe la Arad, cu gasirea agentilor economici care doresc sa se implice in proiectul de reconstructie a Iugoslaviei. Acesta e structurat pe noua domenii de la cele energetice, agricultura, transporturi si pana la turism si tehnologii. "Acest parteneriat este prima etapa dintr-un set de trei, in luna aprilie va fi o vizita la Novi Sad si cea de-a treia in luna iunie la Conferinta Donatorilor de la Bruxeles. La Arad o sa incercam sa prezentam cele 340 de propuneri de proiecte pentru ca firmele aradene sa intre in contact direct cu aceste propuneri si sa incerce sa-si dezvolte parteneriatul" a declarat directorul Directiei Targuri si Expozitii al CCIA, Nicolae Grosan. Cele 340 de proiecte vor fi prezentate, in detaliu, la Novi Sad la Congresul Puterilor Locale unde reprezentantii CE vor decide pe cele care le vor finanta. Aici vor fi pusi fata in fata partenerii romani cu cei sarbi.

  • Americanii vor investi in copii strazii din Arad

Copiii strazii vor fi ajutati de americani...Dorel Popa a venit impresionat din SUA
Primarul Dorel Popa s-a intors de doua zile din SUA, unde, timp de doua saptamani, a vizitat diferite zone ale tarii, participand la conferinte cu oameni politici si de afaceri, in Oklahoma City, Washington, San Francisco etc. Dorel Popa ne-a informat ca s-au stabilit contacte intre cele doua tari, in mai multe domenii, cum ar fi cooperarea economica intre Arad si Oklahoma, precum si legaturi academice intre universitatile celor doua orase. Totodata, Aradul ar putea avea, in scurt timp, un "Consiliu de caracter", dupa model american. "Acesta este un fel de instanta morala, nu religioasa, care sa exprime pareri ale unor oameni respectati. Consiliul nu este condus de primar, ci de anumite "voci", de reprezentanti ai societatii civile", ne-a declarat primarul. In data de 4 februarie, Dorel Popa a participat la "National Praser Breakfast", o editie jubiliara la care multi oameni politici si influenti s-au intalnit cu presedintele Americii. "Emotia a atins maximul, in momentul in care seful Pompierilor din New York, cel care a condus echipele de salvare la data atacarilor din 11 septembrie, a fost adus la intrunire", ne-a marturisit primarul Popa, aratandu-se impresionat de entuziasmul si patriotismul americanilor, vorbind de sumele uriase stranse din spectacolele de caritate. Dorel Popa ne-a mai informat ca imaginea tarii in strainatate "se afla pe un trend ascendent, iar evolutia socio-politica a Romaniei este monitorizata si este apreciata". Mai mult, primarul a declarat ca s-a intalnit la San Francisco cu doua grupuri interesate sa colaboreze cu Primaria in domeniul asistentei copiilor strazii. "Voi solicita CLM o cladire care nu este folosibila, pentru ca aceasta sa fie transformata in Centru de zi pentru copiii strazii", ne-a declarat Popa, subliniind ca americanii sunt dispusi sa angajeze personal si sa finanteze programul.

Simona Mazare - Observator

  • Amenintare cu bomba la Sala Decebal

Amenintare cu bomba la Sala "Decebal"La politia municipiului, un telefon anonim a anuntat existenta unei bombe in Sala de sport "Decebal" unde, pe parcursul unei saptamani trebuiau sa aiba loc mai multe meciuri de baschet intre elevii Colegiului National "Moise Nicoara" si elevii Liceului "Ghiba Birta". Imediat dupa primirea telefonului anonim, politistii, membrii ai detasamentului de Interventie Rapida si pirotehnistii de la SRI s-au deplasat la Sala Decebal. Elevii aflati in sala la acea ora au fost evacuati. Dupa ce s-a controlat peste tot cu multa atentie, s-a constatat ca era vorba de o alarma falsa, elevii si-au continuat meciul. Autorul telefonului anonim nu a fost inca identificat, dar in cazul in care politistii vor da de urma vinovatului, acesta poate primi o amenda de 400.000 lei. In ultimul an, in Arad, s-au inregistrat sase amenintari false cu bomba.

  • La UVVG a fost lansat  primul atlas scolar de genetica

Prof. univ. Aurel Ardelean da detalii privind atlasul de genetica...Astazi, la ora 14,00 la Biblioteca universitara "Tudor Arghezi" a UVVG a fost lansat primul Atlas scolar de genetica din Romania. Acesta lucrare este semnata de profesorii Aurel Ardelean, Ionel Rosu si Calin Istrate. Atlasul abordeaza geneticaexperimentala, celulara, moleculara si umana, precum si influenta mediului asupra ereditatii organismelor. Primul atlas scolar de genetica este realizat incat sa acopere domeniile fundamentale ale geneticii. Acesta contine, pe langa imagini, scheme, amprente genetice si notiuni de clonare, precum si harta genetica a genomului uman. Toate acestea au fost realizate intr-o excelenta calitate grafica. Lucrarea este adresata atat profesorilor de biologie, elevilor cat si celor interesati de genetica, in general.


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]