Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Sambata, 23 martie 2002

  • In Arad a fost lansat oficial noul model de Volkswagen Polo

Noul model de Volkswagen Polo a fost lansat la AradIeri, la Casa de Oaspeti, Quark Motors, singurul dealer aradean autorizat pentru VW si Audi, a prezentat cea mai noua generatie, a patra, a unui autoturism Volkswagen Polo, autoturism care, dupa cum ne-au declarat reprezentantii Quark Motors, confera mai presus de toate, siguranta si fiabilitate.  Acesta se deosebeste de modelele anterioare prin caroseria rigida, schimbarea designului prin introducerea a patru faruri, iar in comparatie cu versiunea anterioara, este mai lung cu 15 cm masurand astfel 3,89 metri lungime. 
Organizatorii au invitat la eveniment reprezentanti ai vietii economice si numai, posibili viitori posesori ai noului model. Acesta, a fost dezvelit sub privirile curioase ale asistentei.
Pentru cei mai curiosi aradeni s-a organizat si o plimbare cu un Volkswagen albastru pus la dispozitie de organizatori in cadrul drive-testului. Pretul pleaca de la 7800 de euro, iar modelul Confort Line are in dotare si instalatie de aer conditionat.
Numai in anul trecut in Arad au fost vandute 85 de autoturismse Volkswagen, ceea ce reflecta preferintele pentru aceasta prestigioasa marca. Pentru ca activitatea este buna si cumparatorii sunt multi, firma Vokswagen este hotarata sa inceapa o constructie, vis a vis de Auto-Schunn, la iesirea din Micalaca, a unui Show Room si a unui Service ca si in Germania.

  • Prin implementarea proiectului Utilitati in Zona Industriala, Aradul ar putea ajunge oras de rangul intai

Zona Industriala se afla intr-o continua dezvoltare - Virtual Arad News (c)2002Vor fi create noi locuri de munca, veniturile la bugetul local vor creste
Zona Industriala Arad este situata de-a lungul drumului european E 68, la o distanta de 5 kilometri de centrul orasului, 3 kilometri de aeroportul Arad si 2 kilometri de statia CFR Arad. Pe o suprafata totala de 150 de hectare, in Zona Industriala au cumparat pana acum teren, 16 firme. Din acestea, cateva isi desfasoara deja activitatea, altele sunt in constructie sau urmeaza sa le inceapa. Cam 80% din teren e ocupat iar o suprafata de circa 30 de hectare este inca disponibila.
Completarea infrastructurii - din fonduri ale UE
Primele investitii au inceput din 1999, iar in urmatorii ani zona industriala a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa. Cum fondurile pentru completarea infrastructurii nu au putut fi acoperite din veniturile bugetului local, Primaria a propus si promovat proiectul "Utilitati in Zona Industriala Arad" care, asa cum se stie deja, beneficiaza de finantare din partea Uniunii Europene. O parte din costul total al proiectului va fi acoperita din fonduri nerambursabile prin Programul Phare 2000 (circa 2 milioane de euro). Va fi creata astfel o retea de utilitati necesare pentru desfasurarea activitatii firmelor care investesc in zona, precum si facilitat accesul fortei de munca la societatile din zona.
Obiective
In cadrul proiectului sunt prevazute urmatoarele investitii: prelungirea liniei de tramvai existente pana in Zona Industriala, realizarea unei retele de apa potabila, a unor retele de canalizare menajera, respectiv pluviala, construirea unui rezervor de apa de incendiu, dezvoltarea retelei de gaz, amenajarea unor parcari, construirea unui pasaj pietonal subteran, drumuri de acces.
Cea mai mare parte din bani vor fi "inghititi" de extinderea liniei de tramvai. Aceasta va fi prelungita cu 3,7 kilometri din zona societatii Indagrara pana in Zona Industriala. Vor fi de asemenea construite sase statii de tramvai.
In perioada realizarii pasajului pietonal subteran, circulatia autovehiculelor pe drumul de centrua va fi deviata, dar se va reveni la normal odata pasajul terminat. In momentul de fata se lucreaza la intocmirea documentatiei in vederea organizarii licitatiei pentru contractarea executantului lucrarilor. Primaria Arad apreciaza ca lucrarile vor fi finalizate in maximum 16 luni.
Un sfert din actualii muncitori - din randul Somerilor
Pana in prezent, in Zona Industriala Arad au fost create 2000 de locuri de munca. Aproape un sfert din persoanele ce lucreaza in societatile din Zona Industriala provin din randul somerilor. Astfel, Zona a avut un rol esential in reducerea somajului in Arad. De altfel, se estimeaza ca in urmatorii doi ani vor fi create alte 1000 de locuri de munca.
Aradul va ajunge oras de rangul intai
Proiectul va duce la dezvoltarea orasului si a judetului. Implementarea proiectului va aduce cateva beneficii regiunii. Vor fi create noi locuri de munca pentru cetatenii Aradului si pentru locuitorii comunelor apropiate, ceea ce va duce la reducerea somajului in Arad. Veniturile la bugetul local vor fi mai mari, prin cresterea volumului impozitelor si taxelor aferente noilor investitii. Gradul de competivitate la export a produselor zonei va creste.
Primaria Arad crede ca Aradul va ajunge oras de rangul intai, ceea ce ar insemna mai multi bani primiti la impartirea bugetului. In general, imaginea Aradului va avea de castigat.
Unul din principalele atuuri ale investitorilor straini de a veni la Arad (si in general, in Romania) este si cheltuiala cu forta de munca. Ca o comparatie, in parcurile industriale din Ungaria, societatile straine isi platesc angajatii cu circa 300 de dolari. La Arad, cheltuielile cu forta de munca sunt de 2,5 ori mai mici.

Gerlinde Knap - Adevarul

  • Hot de masini prins de politistii aradeni

Daniel Latco recidivist in ale hotieiIn timpul patrularii, un echipaj al politiei aradene, a prins aupra faptului pe numitul Daniel Cristian Latco in timp ce  incerca sa fure mai multe bunuri dintr-un autoturism parcat pe strada Banu Maracine. Acesta, desi eliberat conditionat pentru buna purtare din penitenciar in data de 27 februarie 2002, unde a executat o pedeapsa de aproape patru ani, tot pentru furt din masini si distrugerea prin incendiere a unui autoturism, a revenit la vechiul narav. In timp ce politistii incercau sa-l imobilizeze, tinandu-l de haine, acesta a reusit sa scape dupa ce s-a dezbracat de jacheta. Politistii au pornit in urmarirea lui dar tanarul nu s-a oprit decat atunci cand acestia au tras doua focuri de avertisment. Asupra lui Latco au fost gasite bunuri furate aseara din mai multe masini, iar politistii incearca acum sa-i identifice pe pagubasi. In prezent infractorul este cercetat pentru savarsirea infractiunii de furt calificat si urmeaza sa fie prezentat Parchetului. Acum el risca sa stea dupa gratii timp de 15 ani.

  • Municipalitatea poate prelua stadionul UTA

Senatorul Avram Craciun sustine preluarea stadionuluiAlaturi de jena financiara care caracterizeaza echipa UTA, o alta problema ce trebuie rezolvata a fost si este stadionul. Practic, la aceasta ora, stadionul este al nimanui. Pe hartie, proprietara este fabrica, dar doar pe constructii (tribune, mini-hotel, popicarie, etc.), terenul pe care se afla stadionul este domeniu public, in timp ce clubul foloseste propriu-zis arena. Sau incercat diferite modalitati de recuperare a stadionului, de la incercarea de implicare a fabricii, la preluarea arenei de catre municipalitate, variantele cazand, insa, una dupa alta, fie datorita legislatiei si birocratiei, fie dezinteresului manifestat de mai toti care puteau face ceva. Insa, odata cu asumarea raspunderii Guvernului asupra proiectului de lege privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, s-a mai deschis o portita prin care stadionul poate ajunge in proprietatea municipalitatii. In textul proiectului de lege exista o prevedere, conform careia se pot transfera cu titlu gratuit activele cu caracter social. Or, in aceasta categorie pot intra si stadioanele, astfel ca preluarea stadionului UTA nu va mai fi legata de diferite chichite birocratice. Normal, prima reactie ar fi trebuit sa o receptam de la parlamentari, cei care si-au manifestat, prin vot, parerea legata de accelerarea privatizarii.
"Am in geanta toate actele" 
Senatorul Avram Craciun a participat la sedinta de miercuri, votul sau fiind unul de sustinere a Guvernului. Contactat in drum spre casa, senatorul aradean ne-a declarat ca are cunostinta de intregul proiect legislativ, implicit de prevederea prin care se poate obtine stadionul UTA. "Ajung maine (n.r. vineri) la Arad, am in geanta toate actele, inclusiv cele legate de aceasta problema si va stau la dispozitie", a precizat senatorul Avram Craciun. 
"Ar fi extraordinar daca s-ar incadra" 
Deputatul Nicu Cojocaru, prezent si el la sedinta comuna a celor doua Camere, a recunoscut ca "efectiv, nu m-am gandit la acest aspect, dar cred ca se poate rezolva problema". De altfel, la inceputul convorbirii deputatul aradean a fost de-a dreptul entuziasmat de posibilitatea preluarii stadionului de catre municipalitate. "Ar fi extraordinar daca s-ar incadra aceasta problema pe paragraful respectiv", a afirmat Nicu Cojocaru, "pentru ca sportul se incadreaza, intr-adevar, in activitatile cu caracter social". Deputatul Cojocaru considera ca trebuie actionat urgent in acest sens, in primul rand la ministrul Cozmanca . 
"Nu vreau si fiu cinic, dar discutii au mai fost!" 
Tokay Gyorgy si-a manifestat neincrederea cu privire la intregul proiect de lege, afirmand ca "nu stiu in ce masura privatizarea pe un Euro este aplicabila in situatia noastra". Referitor la problema stadionului, deputatul aradean este de acord ca "complexele sportive, gradinitele sunt cu caracter social-cultural, iar chestiunea cu stadionul UTA sper sa intre intr-un fagas normal". Dar, pastrandu-si aceeasi alura sceptica, deputatul Tokay a declarat ca nu vreau sa fiu cinic, dar discutii au mai fost! Sper sa se treaca si la ceva concret. Cat priveste posibila contributie a domniei sale, Tokay Gyorgy considera ca "noi, parlamentarii, nu avem atribuni juridice sa ne implicam in aceasta procedura", tratand problema juridic si aruncand povara pe seama Guvernului si a administratiei locale. 
"Asa cum s-a dat CET-ul .." 
Titus Gheorghiof a atins aceleasi nuante juridice in abordarea subiectului: "Prin aceasta prevedere eu intrevad o posibilitate de rezolvare". Deputatul aradean a comparat situatia cu cea a trecerii Centralei Energo-Termice in subordinea Primariei, considerand ca "asa cum s-a dat CET-ul, fara nici o analiza, nu vad cum n-ar putea fi dat si stadionul municipalitatii". Ba mai mult, parlamentarul a atins si latura Stadionul UTA are sanse sa fie preluat de municipalitate - Virtual Arad News (c)2002 economica a problemei: "Daca se va respecta tot ceea ce s-a spus in respectivul proiect de lege si se vor anula datoriile catre stat, UTA, ca intreprindere, va putea fi salvata, si odata cu ea si stadionul, pentru ca, vrem, nu vrem, deocamdata nu putem vorbi de cele doua obiective (n.r. stadion si intreprindere) separat". Un lucru demn de remarcat este faptul ca Titus Gheorghiof a afirmat ca a discutat problema stadionului UTA cu ministrul Privatizarii, in cadrul celor doua intalniri care au avut loc intre conducerile grupurilor parlamentare liberale si ministrul Ovidiu Musatescu. "Stiam de aceasta prevedere si chiar am purtat discutii legate inclusiv de stadion pe marginea acesteia, Ovidiu Musatescu Fiind receptiv la aspectele respective . 
"Sunt trei posibilitati..." 
este de parere subprefectul Florin Remetan, cel care are in obiectiv de mai multa vreme problematica stadionului UTA. "Pana acum am mers pe calea recuperarii stadionului prin compensare; am discutat la Bucuresti si am primit sprijin din partea domnului ministru Octav Cozmanca", ne-a declarat Florin Remetan. "Insa, a continuat acesta, in ultima vreme, afland de continutul proiectului de lege privind accelerarea privatizarii, cat si de asumarea raspunderii de catre Guvern, n-am mai continuat procedura, sa-i zic calsica, pe la Ministerul de Finante". Pe fir a mai aparut si cererea de retrocedare inaintata de mostenitorii baronului Neuman, astfel ca, in opinia lui Florin Remetan, la ora actuala exista trei cai prin care stadionul ar putea intra in posesia municipalitatii. "In primul rand este solutia veche, la care am lucrat pana acum, cea cu compensarea, apoi este promisiunea mostenitorilor lui Neuman, care vor sa doneze stadionul, odata ce primesc celelalte cladiri si terenuri revendicate, iar cea de a treia cale este aceasta, oferita de guvern. Oricare din oportunitati se poate materializa, dar finalitatea si fie aceeasi: stadionul sa revina Aradului". Florin Remetan a recunoscut ca, "la aceasta ora  nu stim nimic, nici macar daca stadionul face obiectul Legii 10, privind retrocedarile". Remetan s-a dovedit un bun cunoscator al cazului, lucru recunoscut si de catre prefectul Dan Vasile Ungureanu. De altfel, cand l-am abordat pe prefectul Ungureanu, acesta si-a declinat competenta in privinta subiectului. Desi, macar din punct de vedere juridic, ar fi putut sa declare ceva. Sa nu mai spunem de faptul ca, in calitate de reprezentant al Guvernului (acelasi Guvern care si-a asumat raspunderea), ar fi fost oarecum obligat sa ne dea un raspuns. Dar, daca dumnealui n-are microbu-n sange...
***
 Pana la urma, ceea ce-l intereseaza pe aradean nu e cine are si ce are in geanta, cine a discutat cu nu stiu ce ministru sau in ce masura au sau nu parlamentarii atributii juridice de a se implica in procedura (citatul nu-mi apartine). Ceea ce il intereseaza pe aradean este ca stadionul sa redevina al municipalitatii. Dar pentru aceasta trebuie ca primarul Popa sa declare oficial: "Da, domnilor, il primim", asa cum a facut-o cu CET-ul. Trebuie ca prefectul sa puna problema pe tapet la Bucuresti, oricaror ministere este necesar, ba chiar si primului ministru. Si, in sfarsit, trebuie ca toti parlamentarii aradeni (desi normal ar fi sa-i includem si pe cei care doar reprezinta, pe hartie, Aradul) sa faca lobby la Bucuresti, pentru ca lucrurile sa intre pe fagasul lor normal, ca sa- l citez pe unul din ei. Cetatenii vor, Bucurestiul n-a zis nu, legea ne demonstreaza ca se poate. Cate argumente mai sunt necesare pentru ca sa se miste ceva?

Teofil  Gradinaru - Observator

  • "Echipa Fantastica" a fost primita de primarul Aradului, Dorel Popa

Membrii "Echipei Fantastice" au fost primiti de primarul Aradului"Echipa Fantastica" a Antenei 1 este formata din 31 de copii si tineri talentati, proveniti de la Centrele de Plasament din Bucuresti si din tara. Acestia au sosit ieri dimineata la Arad. Aflati intr-un turneu national prin 10 orase ale tarii, cei 31 de copii au evoluat aseara la ora 19, la  Sala Polivalenta, alaturi de formatia "Valahia" si "Andre", spectacolul fiind prezentat de moderatorul emisiunii "Academia Vedetelor", Dan Negru, iar partener Media fiind "Radio Contact". La spectacol au participat si copiii din cele 10 Centre de Plasament din Arad. Turneul echipei fantastice a inceput saptamana trecuta cu spectacolele de la Oradea si Timisoara. Aradul este cel de-al treilea oras ales de catre organizatori. Copiii echipei au fost primiti ieri dimineata de catre primarul Aradului, Dorel Popa care spunea: "Faptul ca acestia sunt impreuna intr-o colectivitate, sunt coordonati, sunt ocrotiti si sunt implicati in niste programe ii face sa relationeze bine, sa se apropie unii de altii, aratand ca se poate obtine un rezultat bun chiar si cu oameni care in fazele incipiente ale vietii lor au fost vitregiti de soarta. Eu multumesc, si felicit "Antena 1" pentru ceea ce face, iar toti copiii care vor sa aiba rezultate bune ii incurajez, aratandu-le prin "Echipa Fantastica" ca SE POATE pentru oricine".

  • FILMELE SAPTAMANII
Dacia 22 martie - 28 martie 2002 Elicopter la pamant - (SUA)
Muresul 22 martie - 28 martie 2002 Visul alb - (SUA)
Arta 22 martie - 28 martie 2002 - Sala A Trafic - (SUA)
Arta 22 martie - 28 martie 2002 - Sala B Mai rau nu se poate - (SUA)

 


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]