Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Sambata, 25 mai 2002

Virtual Arad impreuna cu Televiziunea Arad, va prezinta ultimele stiri din Arad in format Real Media.
Selectati stream-ul dorit in functie de tipul de conexiune:

Acest serviciu este in stadiu experimental. Va rugam sa ne transmiteti orice observatii la adresa florin@virtualarad.net.

 

  • Aradul s-a infratit cu Zdrenjaninul

Aradul s-a infratit cu Zdrenjaninul...Acordul a fost parafat ieri de primarii celor doua localitati, Dorel Popa si Milan Cezek
Ieri, Sala Festiva a Palatului Administrativ a fost gazda unui eveniment cu totul deosebit: semnarea actului de infratire intre localitatile Arad si Zdrenjanin, din Iugoslavia. La acest eveniment au participat primarii celor doua orase, Dorel Popa, respectiv Milan Cezek, primarul orasului Gyula din Ungaria, Laszlo Dancs, viceprimarii municipiului nostru, Emanoil Voicu si Levente Bognar, prefectul Dan Ungureanu si vicepresedintele Consiliului Judetean Arad, Gheorghe Falca, precum si alti reprezentanti ai administratiei locale. Primarul Dorel Popa a subliniat importanta evenimentului, spunand: "Este o zi deosebita, cand Aradul si Zdrenjaninul isi leaga destinele. Semnarea acestui acord de infratire se inscrie in contextul Euroregiunii Dunare - Cris - Mures - Tisa. Relatiile dintre cele doua tari sunt deosebite, mai ales in contextul recentei intalniri dintre presedintii celor doua tari. Noi incercam sa ducem lucrurile mai departe, sa ne lansam pe o cursa ascendenta". Primarul orasului Zdrenjanin, Milan Cezek, spune ca cele doua orase au foarte multe lucruri in comun, iar semnarea acordului inseamna deschiderea unei colaborari de durata. Primarul orasului Gyula, Dancs Laszlo, a luat cuvantul, spunand: "Suntem orase prietene, care stiu sa colaboreze. Evenimentele au demonstrat importanta infratirilor, iar aceste intalniri ne dau ocazia sa ne cunoastem intre noi. Daca colaboram, o sa avem succese". Prefectul Dan Ungureanu s-a referit, in discursul sau, la necesitatea acestor infratiri, in conditiile aparitiei unei Europe unite. El a tinut sa le multumeasca primarului si consilierilor locali pentru succesul acestor demersuri. Reprezentantul Consiliului Judetean Arad, vicepresedintele Gheorghe Falca, spune: "Noi ne infratim in familia Euroregiunii Dunare - Mures - Cris - Tisa, iar actul de astazi reprezinta o continuitate a relatiilor dezvoltate pana acum. Dezvoltarea se poate face doar impreuna". La sfarsitul reuniunii, primarul Dorel Popa i-a oferit primarului din Zdrenjanin o amintire, ciocnindu-se si un pahar de sampanie.

Marius Grada - Agenda zilei

  • Aradul cheltuie mai putin decat primeste de la stat!

Gheorghe Falca vrea sa ajute caminele de batrani...Diferenta de bani ar putea merge la caminele de batrani
Vicepresedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Falca, a prezentat in cadrul videoconferintei cu prefectii, stadiul in care judetul se prezinta cu privire la Legea venitului minim garantat. Surprinzator, Gheorghe Falca a declarat ca, pana in prezent, la Arad s-au cheltuit doar 37 de miliarde de lei din cele 92 acordate de stat. Explicatia consta, potrivit vicepresedintelui CJA, in faptul ca la nivelul judetului nostru au fost impuse conditii dure pentru beneficiarii acestui ajutor. Gheorghe Falca i-a explicat lui Octav Cozmanca ca Aradul nu va cheltui, ca atare, toata suma alocata de stat pentru venitul minim garantat (ci doar 86 de miliarde), dar a cerut ca banii sa ramana in judet si sa fie repartizati Caminelor de batrani de la Lipova si Ineu (Tamand), care pentru moment (din cauza fondurilor insuficiente care le-au fost alocate) se lupta sa supravietuiasca."Cele sase miliarde, diferenta de la venitul minim garantat, reprezinta exact suma necesara celor doua camine", a punctat Gheorghe Falca. El a mai subliniat ca va fi inaintat un raport cu privire la cele doua camine Ministerului Administratiei Publice (MAP) si Ministerului Finantelor Publice (MFP). Problema caminelor de batrani a fost adusa anterior la cunostinta Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, printr-un raport semnat de Prefectura si CJA. Raportul cuprindea, in amanunt, situatia caminelor (erau prezentate bugetele localitatilor, sumele primite de camine, sumele necesare etc) si solicita acordarea sumei de 6 miliarde pentru acestea. In raspunsul MSF, care a sosit la Prefectura, in aceasta sapamana, se arata ca "va asiguram de tot sprijinul si sustinerea noastra in demersurile care trebuiesc facute la MFP si MAP pentru a obtine, prin rectificare de buget fondurile necesare finantarii centrelor de ingrijire si asistenta din judetul Arad", recunoscand, potrivit lui Gheorghe Falca, ca cele doua camine au fost subfinantate. Ramane de vazut daca Bucurestiul va accepta cererea vicepresedintelui CJA.

Adriana Barbu - Observator

  • "Sanitarii priceputi", la final

"Sanitarii priceputi" - la etapa finalaIeri s-a desfasurat ultima etapa a concursului "Sanitarii priceputi" organizat de Filiala Judeteana de Cruce Rosie Arad, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean. La competitie s-au prezentat mai multe echipe comparabil cu anul trecut, de aceasta data fiind prezenti o suta de copii. "Sanitari priceputi" au fost si cei din localitatile Vladimirescu, Paulis sau Sintea Mare. Manifestarea s-a desfasurat pe doua categorii. Prima i-a privit pe elevii de scoala generala, iar in cea de a doua categorie au fost implicati liceenii. "Concurentii s-au descurcat foarte bine si s-a putut observa ca in acest an prezenta a fost foarte mare, mai ales a elevilor din localitatile din judet"- a declarat Iudita Cuvineanu, directorul Crucii Rosii Arad. Locurile I, la concursul "Sanitarii priceputi" au fost ocupate de echipa elevilor de gimnaziu a Colegiului National "Moise Nicoara" si de liceenii de la Grupul Scolar Industrial "A. Marienescu" din localitatea Lipova. Daca anul trecut Aradul a fost reprezentat la faza nationala de "sanitarii" din localitatea Covasant, anul acesta judetul nostru va fi sustinut de echipa Grupului Scolar Industrial "A. Marienescu" din Lipova. Castigatorii competitiei "Sanitarii priceputi" au fost rasplatiti cu diplome si premii in bani. Crucea Rosie Arad a fost sprijinita financiar in organizarea acestui concurs de SC Moda si SC Artrem SA.

Simona Valan - Agenda zilei

  • Doar trei persoane cu handicap au fost incadrate la Bursa locurilor de munca

In premiera - Bursa locurilor de munca pentru persoanele cu handicapOrganizata in premiera nationala, Bursa locurilor de munca pentru persoanele cu handicap, a scos in evidenta la Arad dezinteresul total al agentilor economici pentru cei cu care soarta nu a fost atat de darnica. Chiar daca deviza principala a fost "Sanse egale pentru fiecare", persoanele cu handicap prezente pentru a-si cauta un loc de munca au considerat acest slogan de-a dreptul grosolan, Asta, pentru ca persoanele cu handicap beneficiaza de o pensie, care, chiar daca este mica este sigura. Iar pentru a primi un loc de munca, omul in cauza trebuie sa renunte la o pensie sigura, Deci, sansele lor de a accede la o actiune de acest gen au fost drastic diminuate inca din start. Dintre cei 80 de agenti economici invitati, doar 9 si-au facut simtita prezenta la ora 9,00, ora deschiderii Bursei, iar la ora inchiderii au mai aparut pe fuga inca doi patroni, care nu s-au gandit de la inceput ca persoanele cu handicap sunt mai sensibile si nu rezista prea mult in picioare si chiar nu era cazul ca acesti oameni sa fie facuti sa astepte. "Au fost oferite 31 de locuri de munca, dintre care 22 pentru persoanele cu handicap auditiv si 9 pentru persoanele cu handicap neuro-motor. Au fost selectionate in vederea angajarii un numar de 18 persoane, fiind incadrate pe loc doar 3 (un tamplar, un confectioner imbracaminte si un confectioner incaltaminte)" ne-a declarat Claudia Miutescu, purtator de cuvant in cadrul Agenpei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca. Dovada faptului ca persoanele cu handicap inca se descurca greu a fost prezenta numeroasa a acestora. Un numar de 87 de persoane au dorit sa se angajeze, cautandu-si un loc de munca. "Cred ca este un lucru pe cat de nou pe atat de bun. Sunt multe persoane cu handicap care ar dori sa lucreze pentru a-si completa veniturile si asa mici, insa, ceea ce i-a oprit pe multi sa vina aici este faptul ca odata incadrati in munca ei trebuie sa. renunte la pensia pe care o primesc. Sunt inca multe disfunctionalitati in ceea ce priveste legislatia de protectie pentru persoanele cu handicap. Ne confruntam cu multe greutati" ne-a declarat Mihai Fighir, presedintele Asociatiei Distroficilor Muscular Arad. Faptul ca s-a organizat o astfel de bursa a locurilor de munca nu poate decat sa ne bucure, insa, daca stam bine sa ne gandim si trecem in revista toate disfunctionalitatile aparute, nu ne ramane decat sa semnalam acest eveniment ca pe o noua campanie de imagine a celor ce ne conduc in momentul actual. Care inca mai spera ca au oferit o facilitate si persoanelor cu handicap si agentiloi economici. Numai ca, din pacate, cu asemenea facilitati nu se face niciodata primavara...

Paula Bulzan - Occident

  • Acum, ori nici odata. UTA se afla la 90 de minute de Divizia A

Galeria UTA si-a facut datoria...Gata! Sperantele suporterilor "Batranei Doamne" se pot finaliza astazi, fericit, cu promovarea echipei favorite in prima divizie. Dupa sapte ani de asteptare, FC UTA e mai aproape ca oricand de trecerea in Divizia A. Iubitorii fotbalului, care vor umple pana la refuz stadionul, astazi, la ora 11,00, suntem convinsi de asta, pot asista la o adevarata sarbatoare. Gaz Metan Medias, desi are ceva emotii cu retrogradarea, nu poate sa incurce socotelile UTA-ei. Cu un public superb de nota 10, cu niste jucatori motivati, asa cum sunt acum elevii lui Ionut Popa, suntem convinsi ca Divizia A va scrie pe UTA, la finalul celor 90 de minute de JOC. Clubul UTA face apel pe aceasta cale - la adevaratii fani alb-rosii sa evite incidentele, in special cele identice de la partida cu Apullum A. Iulia. "Batrana Doamna" are nevoie de stadion propriu in Divizia A, nu are de gand sa joace departe de suporterii sai. Va fi si meciul celor din tribuna, care vor putea fi al doisprezecelea jucator aradean. La finalul partidei, speram sa putem sarbatori victoria in cel mai original mod, visul de revenire in Divizia A fiind o realitate. Indiferent ca biletul de intrare e 45.000, sau 50 000 de lei, nimic nu se compara cu o bucurie a promovarii pe prima scena a fotbalului romanesc. Mai mult decat atat, se pare ca si autoritatile locale au inceput sa miste, dupa cele 324 de milioane date de Consiliul Judetean, iata ca astazi, dupa-amiaza, primarul Dorel Popa se va intalni cu Angelo Gandolfi, pentru a se discuta cateva din problemele existente. Primul edil al orasului ne-a declarat: "Voi avea o intrunire cu investitorul UTA-ei, Gandolfi, ln care vom discuta forma de creare a unei societati pe actiuni. Aici - poate va intra cu o parte si strandul Neptun."
"Omniasig" este - din nou - la inaltime, pentru ca, in cursul zilei de joi, dl. director Ioan Pepici a scos din buzunar banii necesari UTA-ei, pentru plata salariilor jucatorilor, din luna aprilie. Presedintele "Batranei Doamne", Marin Lupas si-a mai luat - astfel - o piatra de pe suflet, acest ajutor venind dupa cel oferit de "Omniasig" la inceputul acestui an. Asadar, premise serioase pentru ca UTA sa bata si sa intre in "A". Trebuie sa luam cu asalt stadionul, iar dupa meci sa ne bucuram, asa cum se cuvine, caci nu in fiecare zi esti in prima divizie.

Leo Sfara - Adevarul

  • FILMELE SAPTAMANII
Dacia 24 mai - 30 mai 2002 Star Wars II: Atacul clonelor - (SUA)
Muresul 24 mai - 30 mai 2002 Din Iad - (SUA)
Arta 24 mai - 30 mai 2002 - Sala A Pacat originar - (SUA)
Arta 24 mai - 30 mai 2002 - Sala B Misiune in tara Sfanta - (SUA)

Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]