Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Sambata, 27 iulie 2002

Stirile TVA se gasesc aici

  • Daca va fi vointa, Piata Avram Iancu va primi o noua infatisare

Arhitectul Serban Gubovici vrea sa schimbe infatisarea Pietei Avram IancuLuni dimineata, pe masa,de lucru a primarului si a Consiliului Local al Municipiului Arad va fi depusa o noua propunere: cea a reamenajarii Pietei Avram Iancu. Ea vine de la Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Arad (DJCCPCN), iar proiectul este realizat de arhitectul Serban Gubovici. Daca autoritatile publice locale vor lua o decizie favorabila si, mai ales, daca se vor gasi bani pentru reamenajnrea acestei piete, Aradul va putea avea in cateva luni o agora, la fel cum au majoritatea oraselor mari din Banat si Ardeal. Proiectul gandit de arhitectul Serban Gubovici imparte Piata Avram Iancu in cateva sectoare distincte, fiecare dintre ele avand functionalitati proprii, incadrandu-se, insa, intr-un tot unitar. Astfel, pe portiunea din imediata apropiere a Teatrului de Stat este proiectata o galerie cu busturi ale unor personalitati, semicirculara, cu spatii verzi si mobilier stradal (banci). In mijlocul acestui segment este prevazuta o fantana arteziana cu pompa pentru reciclarea apei. Cel de-al doilea segment al pietei va cuprinde Monumentul Eroilor, la care se mai adauga aleveole pentru organizarea de festivitati si banci, bordate de jardiniere. Cel de-al trei- lea segment al Pietei Avram Iancu va cuprinde un spatiu deschis pentru manifestari ocazionale (expozitii, targuri, promotii etc.) si constructii pavilionare usoare demontabile, spatii pentru sezut, plantatii de mici dimensiuni, spatiul urmand a fi iluminat perimetral si zonal la nivelul solului si inglobat in pardoseala. Arhitectul Serban Gubovici s-a gandit si la solutii de rezolvare a pavimentului, facand referire si la piatra Klinker (piatra de furnal galbena), care a fost folosita foarte mult in Aradul secolului al XIX-lea si care acum ori este acoperita de asfalt, ori zace aruncata prin curtile unor intreprinderi. Dar, in Arad se mai gasesc si curti private, pentru pavarea carora proprietarii au folosit aceasta piatra foarte rezistenta, pe care nu se stie cum au reusit sa puna mana. Propunerea de reamenajare a Pietei Avram Iancu va fi inaintata autoritatilor publice locale de catre directorul DJCCPCN Arad, Adrian Simon, in prima zi a saptaamanii viitoare. Arhitectul Serban Gubovici nu se declara optimist, ci pragmatic: "La nivelul unui oras ca Aradul, banii pentru o astfel de reamenajare nu ar trebui sa constituie o problema. Vointa sa fie, ca restul vine de la sine ". Deocamdata, proiectul de reamenajare a Pietei Avram Iancu este sprijinit de prefectul Judetului Arad, Dan Ungureanu. 

Mihaela Cerna - Agenda zilei

  • Fuziunea dintre CET si Arterm - Benefica pentru buzunarele aradenilor

Fuzionarea CET cu Arterm ar fi benefica pentru aradeniConform informatiilor detinute de Asociatia pentru Protectia Consumatorilor, in prezent, consumatorul aradean plateste suma de 280000 de lei la o gigacalorie numai pentru redistribuirea energiei termice de la furnizor de catre Arterm. Acesta este unul dintre motivele pentru care asociatia lupta pentru realizarea fuziunii,. CET cu Arterm. In opinia membrilor organizatiei, odata cu trecerea CET in subordinea Consiliului local, "consumatorul aradean s-ar fi asteptat la masuri ferme de eliminare a retelei intermediare de distributie a agentului termic, astfel incat pretul enorm al gigacaloriei, inaccesibil la mai mult de jumatate din populatie, sa fie ameliorat cu subventiile acordate de acelasi consiliu."
Prin fuziune, suma de 280.000 de lei ar putea fi, evident, eliminata, existand astfel posibilitatea coordonarii intregii activitati de distributie, dar si a eliminarii pierderilor atat din reteaua principala cat si din cea secundara. In acest sens, Asociatia pentru Protectia Consumatorilor face apel la Consiliul Local Municipal, ca "indiferent de interesele de partid, gruo sau personale sa faca apel,la ratiune si sa ia hotararile care se cuvin." Aceasta cu atat mai mult cu cat, la sedinta Consiliului Consultativ pentru Protectia Consumatorilor, organizata la Prefectura, conducerea prefecturii si-a aratat disponibilitatea de a sprijini orice initiativa in favoarea consumatorilor.

Anca Bugariu - Adevarul

  • Factura detaliata si pentru abonatii din CTA PC Lipova din 21.06.2002

Si abonatii de la Lipova pot primi factura detaliataIncepand cu data de 21.06.2002 a devenit operational echipamentul denumit call collection, echipament care permite ca si abonatii conectati CTA Pc Lipova (atat individuali cat si cuplati) sa poata solicita factura detaliata lunara pentru convorbirile efectuate. Numerotatia abonatilor din CTA Pc Lipova este: 561XXX, 562XXX si 567XXX.
Prima perioada de facturare pentru care poate fi solicitata factura detaliata este 20.06-21.07.2002, deci la factura telefonica august 2002 (cu termen de plata 16.08.2002).
Reamintim ca incepand cu data de 22.07.2001 a devenit operational acest sistem si in cele 3 CTA Pc din municipiul Arad, astfel ca in prezent marea majoritate a abonatilor conectati in centrale automate si digitale din judetul Arad pot sa solicite factura detaliata (practic doar cei conectati in CTA Pc Chisineu Cris si Savarsin si cei conectati in CTA Pentomat din Barzava, Felnac, Fantinele, Mocrea, Sampetru German, Varadia de Mures, Zadareni), mai precis 98 % din abonati.
Astfel abonatii conectati in cele CTA Pc Lipova vor beneficia incepand cu aceeasi data de serviciul Acces Special Internet, deci de tarife reduse cu 50 %, zilnic intre orele 07-22, pentru conectari dial-up la Internet.
Mentionam ca acesti abonati nu vor avea acces automat la convorbiri automate internationale si la SVA Internet, iar accesul la SVA de tip Audiotext se va putea face doar prin intermediul cartelelor preplatite Evrikard.
Reamintim ca tot in data de 21.06.2002 a fost pusa in functiune la Lipova o unitate distanta a CTD Alcatel Arad, unitate care a inlocuit CTD Topex existenta.

Dan Cioca - Director Adj. Comercial ROMTELECOM - D.Tc. Arad

  • Piscina cu pesti exotici la bloc

Maftei Petran langa piscina sa cu pesti exoticiUn aradean si-a amenajat in apartamentul de bloc o piscina cu pesti exotici. Locuinta sa are trei camere si este situata la etajul patru al unui bloc din Arad. Maftei Petran, de profesie barman, a creat un adevarat paradis, dupa gusturile sale.
De la usa de intrare, pictata cu palmieri, pana in camerele garnisite cu tot felul de minunatii, apartamentul sau este o adevarata expozitie. Peretii au fost aranjati cu piatra, oglinzi si jocuri de lumini, iar mandria lui Petran este piscina din mijlocul sufrageriei. Este, de fapt, vorba despre un bazin de 2,5 metri pe 1,5 metri, cu o fantana arteziana in centru, in care inoata zglobiu pestisori exotici. Deasupra a fost amplasat un bonzai cu lumini colorate. Bazinul este si el sprijinit pe picioare avand forma unei madone. Piscina este dotata cu pupitru de comanda pentru jocurile de lumini, cu radio incorporat. Un alt acvariu din apartament este amenajat intr-un trunchi de copac.
Maftei Petran a fost pasionat de cand se stie de tehnica, mostenind talentul de la tatal sau. Tot ce se afla in casa, inclusiv picturile murale reprezentand peisaje exotice, a fost realizat de mana sa. Mai gasesti o lampa in forma de piramida, cu un ochi magic, machete de case traditionale romanesti, un fotoliu cu minitelevizor, cu o coroana de lumini care se aprinde cand proprietarul se asaza in el, si cu telecomanda pentru toate instalatiile din casa. In curand, vrea sa construiasca si un robotel care sa-i aduca cafeaua din bucatarie pana la fotoliu, cand se odihneste in ambianta unica a casei sale. Maftei Petran a simtit intotdeauna sprijinul sotiei si al celor doi copii in tot ceea ce a facut. Ii este greu sa spuna cat a investit in apartamentul sau pentru ca a lucrat, in timp, de fiecare data cand a avut bani

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Radu Teodorescu lucreaza cot la cot cu invataceii

Specialistii de fitnes se pregatesc la AradLa cursul de formare si perfectionare a specialistilor pentru programe de fitnes
Cei 80 de elevi ai cursului de formare si perfectionare a specialistilor pentru programe de fitness de la Arad au un program deosebit de incarcat, adaptat la diversitatea cerintelor domeniului ne spune Aurelia Suciu, presedintele Federatiei "Sportul pentru toti", din Romania. Timp de 8 zile, cursantii veniti din Bucuresti, Deva, Cluj, Bistrita, Hunedoara, Mures, Tulcea, Constanta si Arad incep programul la ora 7 dimineata. Acesta contine cursuri practice de aerobic, aqua-gim, pilates, streching, autoaparare, jocuri sportive si distractive, dans, care au fost alternate de catre organizatori cu ore de psihologie, terminologie in gimnastica de intretinere, anatomie, teoria antrenamentului sportiv. 
Lectorii care sustin cursurile sunt specialisti de marca ai scolii romanesti de Educatie Fizica si Sport, printre care conf. univ. Sorina Macovei, de la ANEFS, Florentina Tonita, lector la Univ. Ecologica Bucuresti, celebrul antrenor al starurilor americane, Radu Teodorescu si Julietta Cuticone, din SUA. 
Cei 80 de cursanti sunt impartiti pe patru grupe de lucru, 2 grupe de incepatori, una pentru cursuri de perfectionare si o grupa care candideaza pentru carnetul de antrenori. In functie de gradul de pregatire al acestora s-au stabilit programele dupa care se lucreaza cu fiecare grupa si chiar daca toti cursantii au febra musculara, sunt foarte incantati de ceea ce fac. Cursantii au fost curiosi sa-l cunoasca si sa lucreze cu renumitul Radu Teodorescu. Si nimeni nu regreta, acesta impresionand prin metodele de lucru si prin felul de a fi, fara alura de superioritate, cu toate ca este o vedeta de renume international. "Radu nu si-a uitat originea si de circa doi ani de zile vine sa ne ajute la programele pe care noi le desfasuram in tara - ne spune Aurelia Suciu. O face foarte bine, avem deja multi elevi care i-au urmat cursurile dar, din pacate, majoritatea se afla ori in SUA, la salile lui Radu, ori in alte tari unde profeseaza aceasta meserie si unde castiga foarte bine". "Nu doresc ca romanii sa plece din tara, pentru ca si aici sunt multe de facut. Avem tineri foarte talentati, mult mai talentati decat cei din SUA dar sunt trist ca citesc in ochii lor dezamagirea ca aici este foarte greu sa realizezi ceva, este foarte greu din punct de vedere financiar - ne-a declarat Radu Teodorescu. Numele meu deja a ajuns up "trade mark" si doresc sa-mi extind zona de activitate, sa devin mai accesibil pentru populatie, astfel ca voi incerca sa fac ceva si pentru Romania". -a promis acesta. Radu lucreaza cot la cot cu cei care participa la curs, vine la fiecare cursant si ii arata cum se executa corect exercitiul, explica la ce foloseste atunci cand este corect executat. Fetele, pentru ca ele domina ca numar aceste cursuri, sunt captivate de metoda de lucru a americanului de origine romana. De mare succes se bucura si Julietta Cuticane, tanara care sustine un interesant curs de "pilates", o noua si moderna metoda de aerobic. Cursurile se desfasoara in cele mai bune conditii si datorita organizatorilor Petrol Residence, Clubul Sportiv Municipal PAB Romania, prin aportul deosebit al aradencei Reli Gabor - care au pus la dispozitie salile si dotarile necesare, au asigurat cazarea. De azi, cursantii vor sustine si o serie teste scrise si practico- metodice, in urma carora vor putea obtine atestate de instructori si antrenori. 

Camelia Tuduce Berar - Observator

  • FILMELE SAPTAMANII
Dacia 26 iulie - 1 august 2002  Superpolitistii - (SUA)
Muresul 26 iulie - 1 august 2002  Inpostorul - (SUA)
Arta 26 iulie - 1 august 2002 - Sala A  Dupa-amiaza unui tortionar - (ROM)
Arta 26 iulie - 1 august 2002 - Sala B  Amen - (FRA)

Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]