Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Miercuri, 30 ianuarie 2002

  • Sase pentru Prefectura !

Ilie Sarbu si Cozmin Guse incearca limpezirea situatiei...Cozmin Gusa, secretarul general al PSD si Ilie Sarbu, ministrul Agriculturii, au sustinut, ieri, la sediul PDSR Arad, o conferinta de presa. De aceasta data (va aduceti aminte, probabil, ce s-a intamplat cu prilejul precedentei vizite a lui Gusa, in Arad) liderii PSD au incercat - si, in mare parte, au reusit - sa limpezeasca cat decat apele in care se scalda organizatia aradeana. Mai ales dupa eliberarea din functie a fostul prefect, Gheorghe Pele. In mare, pentru a nu exista nedumeriri in privinta viitorului apropiat, liderii pesedisti au hotarat: 
* viitorul prefect al Aradului va fi stabilit in urma propunerilor (sase) Biroului executiv al PDSR Arad. Nu va fi timisorean. Aseara au fost facute si cele sase propuneri, fara a fi aprobate prin vot, in cadrul Delegatiei permanente: Mihai Duma, Avram Craciun, Coloman Edeleni, Gheorghe Sabau, Radu Serban si George Medintu;  
* conferinta municipala se va desfasura in 2 martie, iar "judeteana" in 15 martie; 
* "cazul Zavoianu" va fi discutat la Bucuresti, neexistand inca o decizie in acest sens; 
* primarul Popa candideaza la functia de presedinte al organizatiei municipale a PSD Arad. Pot exista si alte candidaturi.
Viitorul prefect trebuie sa se subordoneze ideii de echipa 
"Am venit la Arad pentru a analiza inca o data situatia organizatiei, pentru a stabili niste propuneri privind functia de prefect si pentru a avea discutii legate de evenimentele din tara si chiar cele pe plan extern", a spus Cozmin Gusa, explicand motivele vizitei intreprinse in Arad. Referindu-se la viitorul prefect, secretarul general a spus "acesta va trebui, in mod obligatoriu,. sa se subordoneze ideii de echipa, element fara de care nu se poate face politica". In privinta nominalizarilor pentru functia de prefect, Cozmin Gusa a spus: "Am auzit tot felul de nume, batute in cuie de o parte a presei, dar va pot spune ca nu acesta e adevarul. Vor fi, subliniez, patru persoane (n.r. pana la urma s-a stabilit un numar de sase) propuse chiar astazi (n.r. - ieri), in cadrul sedintei pe care o vom avea. Nu cred ca domnii de fata, colegii mei, cunosc atat de bine activitatea unui timisorean, incat sa-l includa pe lista de propuneri. Deci, nu va fi un timisorean prefect al aradenilor. Trebuie sa va mai spun, in sprijinul afirmatiilor, ca inca n-au fost stabilite propunerile, conducerea centrala a PSD n-a primit nici un act oficial, pentru a putea discuta pe marginea acestora. Oricum, in zece zile, Aradul va avea prefect".
"Cazul Zavoianu" va fi discutat in Consiliul National 
Intrebat de, "Observator" care este situatia deputatului Dorel Zavoianu, liderul PSD a declarat: ."Deputatului Zavoianu i s-a retras sprijinul, a fost exclus din organizatia din care facea parte. Am fost informati despre acest lucru. Decizia trebuie validata de catre Consiliul National. Eu, personal, am avut discutii cu domnul Zavoianu. Chiar si domnul Hrebenciuc a discutat cu dumnealui. N-a inteles nimic. Si atunci sa spun ca eu, personal, nu mai sunt de acord ca un om care actioneaza impotriva organizatiei sa mai faca parte din aceasta. In acelasi timp, trebuie sa aveti in vedere ca ca am doar un singur vot intre cele cateva sute ale Consilihlui National".
Primarul Dorel Popa si-a anuntat candidatura 
Pentru Conferinta municipala, din 2 martie, Dorel Popa si-a anuntat intentia de a candida. Intrebat de "Observator" daca exclude o eventuala candidatura a fostului presedinte, Pavel Sarbu, Gusa a precizat: "Ca pe un sfat pe care o sa-l dau fiecaruia dintre membrii nostri de partid, care n-au avut o viziune prea inteleapta in aceasta perioada, este ca pentru fiecare trebuie sa existe un timp al cugetarii si un timp al intrebarilor fata de propriile actiuni. Dupa aceea, pot avea niste intentii benefice sau nebenefice". 
UDMR nu negociaza numirea subprefectului 
In privinta zvonurilor aparute in legatura cu numirea unui subprefect al UDMR, pe baza Protocolului semnat ieri cu PSD, lucrurile sunt la fel de clare: "Cu UDMR n-am semnat un protocol de cooperare la guvernare" - a subliniat secretarul general. 
Craciun, Duma, Medintu, Sabau, Serban si Edeleni - nume pentru Prefectura 
In cadrul sedintei Delegatiei permanente a PDSR Arad, care a urmat conferintei de presa, liderii partidului au stabilit numele care vor fi propuse conducerii centrale, pentru a prelua sefia Prefecturii. Pana la urma, dintre numele vehiculate pana in acest moment ca favoriti pentru castigarea functiei de prefect si de subprefect, adica Marcel Miclau, Radu Serban, Mihai Duma si Coloman Edeleni, doar trei s-au "adeverit": Mihai Duma, Radu Seban si Coloman Edeleni. Ceilalti trei au "aparut" ieri: Gheorghe Sabau, Avram Craciun si George Medintu. Dorel Popa i-a propus pe Mihai Duma, Avram Craciun, Coloman Edeleni si Radu Serban, Pavel Sarbu l-a  propus pe Gheorghe Sabau iar Liviu Serban l-a propus pe George Medintu. Interesant este faptul ca Gheorghe Pele, desi vicepresedinte al PDSR Arad, n-a participat la sedinta. 

Alin Olteanu - Observator

  • CJA nu dispune de bani pentru recensamant

Vicepresedintele CJA - Claudiu Cristea considera ca in lipsa fondurilor recensamantul va fi compromis...Guvernul a lasat o "gaura" in buget
Vicepresedintele CJA, Claudiu Cristea, a acuzat Guvernul de incompetenta, mentionand ca in ceea ce priveste cele 14 miliarde lei care trebuiau sa fie alocate Aradului de la Bugetul de stat, pentru recensamant, nu mai exista. "Am primit o adresa din partea Ministerului Administratiei Publice prin care suntem informati ca trebuie sa operam in bugetele noastre pentru a aloca aceasta suma". Claudiu Cristea a declarat, insa, ca in bugetul judetean nu exista aceste sume, prin urmare, nu pot fi alocati bani pentru recensamant. Momentan, nu se stie ce va hotari Guvernul, cert este ca, in Arad, (ca si in multe localitati din tara), recensamantul este compromis.

Simona Mazare - Observator

  • Negocierile pentru Aris au fost amanate pe caz de boala

Negocierile pentru privatizarea ARIS s-au amanat...Se asteapta insanatosirea presedintelui Weiler pentru reluarea discutiilor
Fabrica de strunguri Aris se afla in atentia autoritatilor, fiind cea mai titrata societate comerciala romaneasca in aceste zile. Luni, trebuia sa aiba loc, la Bucuresti, o noua runda de negocieri intre reprezentantii Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si cei ai firmei germane Weiler. Din pacate, presedintele firmei din Germania nu s-a prezentat la discutii, fiind bolnav. Teodor Horga, administratorul Aris, ne-a declarat ca intalnirea a fost decalata cu cateva zile, pana la insanatosirea presedintelui Weiler. Firma germana este singura care a depus oferta pentru actiunile detinute de APAPS la Aris, insa acum, dupa spusele prefectului interimar, Florin Remetan a mai aparut un investitor interesat de fabrica de strunguri. Pentru privatizare a fost aleasa metoda vanzarii prin negociere pentru a putea impune cumparatorului anumite clauze in contractul de vanzare - cumparare. APAPS detine 72,97 % din capitalul societatii Aris, reprezentand un numar de 1.712.802 actiuni, valoarea nominala fiind de 22.443 lei. Ceilalti actionari sunt SIF Banat Crisana cu 21,25% din actiuni, PPM, care detine 5,50% din actiuni si fostul director al fabricii de strunguri, Rusalin Oprut, care detine un numar de 255 actiuni. Prioritatile pe care le-a stabilit Autoritatea sunt efectuarea unor investitii in retehnologizare, mentinerea obiectului de activitate si a numarului de angajati

Marinela Barla - Agenda zilei

  • Incercam sa modificam Legea sponsorizarii

Ministrul Gingaras are afinitate fata de aradeniInterviu cu ministrul Tineretului si Sportului Georgiu Gingaras
- Cum se vede sportul aradean de la "centru,"?
- Eu am o afinitate fata de Arad si, implicit, o colaborare mai buna, datorita faptului ca i-am cunoscut inainte pe Stelica Vaduva si pe Sandu Ion, doi fosti mari sportivi. Rezultatele la tenis de masa, la tir, la baschet, sunt foarte bune. In general, jocurile sportive au cazut la nivel national. Faptul ca la Arad s-au obtinut rezultate bune la aceste jocuri este ceva laudabil. Noi, la nivel de minister incercam sa ne implicam cat mai mult in amenajarea bazelor sportive si in dotarea necesara a acestor baze, pentru ca nu poti sa ai rezultate bune daca nu ai si dotarea necesara.
- Sunteti de acord ca sportul romanesc a avut, cele mai bune rezultate cand nu erau foarte multi bani?
- Sportul, incet-incet, va deveni o afacere. Este deja o industrie. In general, performanta in sport vine mai tarziu. Mai intai investesti, iar performanta vine dupa o perioada de 4- 5 ani. Sigur, nu este o regula general valabila, insa romanii sunt un popor nativ bine format. Daca vreti, pana si modul de conceptie al copiilor conteaza foarte mult. La urma urmei, sportul este o speranta: ca poti sa castigi mult mai multi bani, de la fotbal pana la box.
- Va ganditi, la un proiect de schimhare a legii sponsorizarii?
- Legea sponsorizarii este legata practic de profitul brut obtinut de agentii economici. Din pacate, in Romania, agentii economici nu prea au profit, din diverse motive, iar sumele care ar trebui indreptate spre sponsorizare sunt foarte mici. Noi incercam sa modificam aceasta lege a sponsorizarii, astfel incat sa fie legata direct de cifra de afaceri, sa se poata cheltui unu-doua procente din cifra de afaceri pentru activitati sportive, culturale, sanatate... Deci, aceste sume sa intre direct pe "cheltuieli", dar la agentii economici care au darile la stat platite la zi, si profit. In negocierile pe care le- am avut pana acum cu Ministerul de Finante nu mi-a fost respinsa aceasta idee, dar ea este inca in studiu.
- Cum apreciati activitatea de anul trecut a CSM Arad?
- A fost o activitate multumitoare, si chiar acum este in plina dezvoltare. Sigur, ea depinde si de resursele financiare alocate. Anul acesta, CSM Arad are din partea MTS peste trei miliarde de lei. Sper ca asocierea pe care acest club a facut-o cu PAB sa le imbunatateasca situatia financiara si, bineinteles, am in vedere si corectia bugetara pe care o asteptam la jumatatea anului aceasta. Anul trecut am obtinut 56 de miliarde iar amd acesta speram sa obtinem 66-70 de miliarde, care vor veni sa imbunatateasca financiar situatia acestui club. Anul 2002 nu va fi, in comparatie cu 2001, la fel de bun, ca activitate sportiva, dar el va fi mult mai bun ca investitii. Intr-un fel am ramas in urma cu baza materiala si trebuie sa facem un efort mai mare in acest sens,  pentru ca nu poti avea performante cu aparatura veche.
-Care a fost priacipala realizare a MTS si, in acelasi timp, cea mai mare dezamagire in anul trecut ?
-
Cea mai mare realizare este ca anul 2001 a fost cel mai bun an ca performante. Am obtinut 351 de medalii din care, o treime, de aur. Faptul ca am reusit sa aplicam Legea sportului, si toate organizatiile sportive s-au reorganizat si au primit certificat de identitate sportiva este inca o realizare. Ca nerealizari, pot sa vorbesc despre inceperea programului la 100 de sali de sport pe care noi le-am promis la inceput de mandat. Insa, ele sunt, ca finantare, legate de Ministerul Transportului si Locuintei care n-au obtinut in anul trecut linia de credit de finantare a lor. Anul acesta, insa vor fi finalizate, discutiile cu domnul Mitrea, 100 de sali de sport.
- Hotelul sportivilor din Arad...?
- Proiectul este in derulare... Probabil, in luna mai vom obtine toate avizele, iar dupa aceea urmeaza sa aiba loc licitatia pentru a desemna constructorul. Eu, sper ca in toamna anului viitor sa-l inauguram.
- Cu domnul Dragomir va mai "contrati"?
- Cu domnul Dragomir m-am contrat doar la inceput. Il vedeam pe ecrane, dansul are o privire, asa, mai impulsiva. Sa stiti ca, dincolo de masca pe care o afiseaza, cand vede presa sau televiziunea se aprinde ca un spiridus. Insa, el este un om de fotbal, echilibrat:
- Vestul tarii nu este reprezentat de nici o echipa de fotbal in primul esalon. Se poate spune ca Prefectura, Consiliul Judetean si Consiliului Local au un "merit"?
- Trebuie un efort conjugat. Cand este vorba de fotbal trebuie sa vrea tot judetul, iar echipa sa fie a judetului. Daca se lasa numai pe un patron sau numai pe un sponsor, este destul de dificil. Nu stii ce interese are, investeste la un moment dat, vinde un jucator si isi recupereaza investitia.
- Ne vom califica la CE de fotbal din 2002?
- Eu sper din tot sufletul sa reusim aceasta calificare.

Valer Marginean, Daniel Berar - Observator

  • CJA primeste 40 de miliarde de lei pentru drumuri

Vicepresedintele Falca spune ca banii ajung doar pentru reparatiiDin acestia se poate face doar intretinerea curenta
Consiliul Judetean Arad va primi 40 de miliarde de lei din Fondul special de drumuri. Pentru prima data in acest an, CJA va aloca bani si pentru drumurile din municipiul Arad, astfel in cat CLM va beneficia de un sprijin financiar din partea Consiliului Judetean. "Anul trecut am primit 31 miliarde de lei, iar in acest an se pare ca vom primi 40 miliarde lei. Asta in conditiile in care solicitarile noastre au fost de 80 miliarde lei. Din suma pe care o vom primi, 7 miliarde vor fi directionate spre acoperirea unor datorii de anul trecut, iar aproximativ 13 miliarde vor merge spre CLM. Consiliul Judetean Arad va ramane, in aceste conditii, cu 20 de miliarde lei, pentru cei 1800 km de drum pe care ii avem in administrare. Cu aceste fonduri, in acest an, nu se pune problema demararii unor investitii, ci doar a intretinerii infrastructurii." - spune vicepresedintele CJA, Gheorge Falca. De asemenea, intr-o sedinta desfasurata luni, s-a luat in discutie datoria pe care o are Arterm SA catre Regia Autonoma Apa-Canal, datorie cifrata la 6 miliarde de lei, la care se adauga factura curenta. In conditiile in care RAAC are semnat un acord cu Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), regia nu-si mai permite sa aiba datorii.

Marius Grada - Agenda zilei


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Virtual Arad a fost fondat de Draghi Puterity.
Webdesignul a fost realizat de Sorin Stancu.
Adaptare WEB realizata de Draghi Puterity si Trutiu Florin.
Stirile VAN au fost compilate si redactate de Gheorghe Puterity.
Imaginile VAN au fost produse si digitalizate de Gheorghe Puterity.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Saptamanalul Occident, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, TV Arad, TV RCS, Pro TV Arad.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]