Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Joi, 9 septembrie 2004

Stirile TVA aici

  • Arestare in cazul francezului ucis la Vladimirescu

Politia a descoperit primii suspecti la crima cu francezul gasit la VladimirescuO femeie din Poiana Brasov si concubinul acesteia sunt suspectati de politie 
* Politia franceza s-a implicat in ancheta 
* Victima venea in Romania ca sa se insoare cu cea care acum e banuita ca i-a provocat moartea si careia lunar ii trimitea cate 400 de euro 
* Testele ADN efectuate pe mucurile de tigara plaseaza femeia la locul crimei
Prima arestare in cazul uciderii cetateanului francez in judetul Arad. Dupa mai putin de o luna, politistii au arestat-o pe amanta victimei, sub acuzatia de omor deosebit de grav. Un alt barbat, concubinul femeii, banuit a fi complicele ei, este si el cercetat in stare de libertate. Anchetatorii spun insa ca cercetarile continua si ca acest dosar este departe a fi solutionata.
In noaptea de 15 spre 16 august un cetatean francez era gasit mort, in masina sa, la intrarea in localitatea Vladimirescu. 
Sfarsitul ii fusese cumplit; ucigasul ii zdrobise capul cu o cheie franceza, apoi ii legase mainile si picioarele, ca intr-o rugaciune. 
Cainele barbatului fusese spanzurat de o bariera, cateva zeci de metri mai incolo. 
Anchetatorii aradeni au cerut imediat ajutorul ofiterilor din Franta, iar rezultatele au inceput sa apara.
L-au omorat si  i-au spanzurat cainele
Sabin Maris, prim procuror la Parchetul Arad ne relateaza: «Prezenta ofiterului de legatura a fost extrem de importanta. Am primit informatii in timp real si in timp ce discutam in birou cu ofiterul de legatura, in Franta se efectua perchezitia in domiciliul victimei. Asa am primit informatii importante despre  persoanele cu care acesta avea legaturi in Romania. »
Procurorul Mircea Blag a dispus arestarea suspectilor Astfel au descoperit anchetatorii aradeni ca Jean Marie Dechon avea o relatie cu o femeie din Brasov. 
Liliana Redenciuc, o tanara licentiata, de 29 de ani, care vorbeste cursiv mai multe limbi straine, avea relatii apropiate cu francezul. 
De altfel, se pare ca acesta intentiona sa se stabileasca in Romania.
Cu o zi inainte de a sosi in tara noastra, Jean Marie Dechon isi daduse demisia din functia de vames. 
Masina cu care a venit in Romania era ticsita de bagaje iar politistii presupun ca victima avea asupra sa si o suma mare de bani.
Ii trimitea lunar suspectei cate 400 de euro
Procurorul criminalist Micle Blag  relateaza : «Victima ii trimitea femeii 400 de euro lunar, desi aveau numai o relatie platonica. Urmeaza sa stabilim de ce ii trimitea atatia bani si adevarata relatie dintre cei doi».
Un posibil mobil al crimei este jaful. Pe langa actele victimei, criminalul i-a furat si cardul bancar si probabil banii.
Liliana Redenciuc, insotita probabil de complicele ei, George Ganea, a venit in Arad pentru a se intalni cu francezul. 
Anchetatorii cred ca dupa ce l-au ucis pe Dechon, femeia si barbatul au incercat sa stearga urmele.
Comisarul Vasile Viorel, sef serviciu Omoruri din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie explica: «S-au facut analize genetice pentru saliva de pe tigari, iar rezultatele au plasat femeia la locul crimei».
Liliana Redenciuc a fost arestata preventiv pentru 29 de zile. Ea nu recunoaste  acuzatiile care i se aduc. 
Pentru omor deosebit de grav, risca  pedeapsa cu inchisoarea de pana la 25 de ani.

Andrei Ando - Observator

"La solicitarea Parchetului de pe langa Tribunalul Arad, instanta competenta, in temeiul Constitutiei si a dispozitiilor Codului de Procedura Penala, respectiv Tribunalul Arad, a autorizat efectuarea perchezitiei domiciliare invinuitilor Liliana Daniela Redenciuc si George Ganea, autorizatia de perchezitie fiind valabila incepand cu data de 7 septembrie. O echipa din care a facut parte procurorul criminalist Micle Blag, comisarul sef Vasile Viorel – seful Serviciului Omoruri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, comisarul sef Pavel Bitis si subcomisar Teodor Pana, ultimii doi din cadrul IJP Arad, s-a deplasat in judetul Brasov si au efectuat perchezitiile domiciliare autorizate. La 7 septembrie, la sediul Parchetului de pe langa Tribunalul Arad, procurorul criminalist Micle Blag a dispus retinerea pe o durata de 24 de ore a  invinuitei Liliana Daniela Redenciuc. Tribunalul Arad a dispus arestarea preventiva a inculpatei Liliana Daniela Redenciuc, pe timp de 29 de zile,  din data de 8 septembrie pana la 6 octombrie, "intrucat inculpata a comis o fapta cu un grad foarte mare de pericol social pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de patru ani si exista probe certe ca lasarea ei in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica".

Prim procuror, Sabin Maris

  • Targurile Agromalim si Smart- pack

Targul Agromalim si Smart-pack si-a deschis portileCamera de Comert, Industrie si Agriculture Arad organizeaza pentru perioada 9-12 septembrie, la Expo Arad International, cea de-a XV-a editie a targului international de agricultura si industrie alimentara "Agromalim" si , respectiv, cea de-a VI-a editie a targului de ambalaje, papetarie, tiparituri si sisteme de etichetare "Smart-pack"
Cele doua manifestari promotionale reunesc 165 de participanti, care vor expune ultimele noutati in domeniu pe o suprafata de 1 550 mp in interior si 10 000 mp in exterior. 
In aceeasi perioada, se va organiza si prima editie a "Expozitiei nationale a rasei Baltata Romaneasca", unde vor fi expuse aproximativ 100 de taurine apartinand crescatorilor din judetele Arad, Timis, Bihor, Mures si Hunedoara. 
Expozitia de animate va mai cuprinde cabaline, porcine, ovine, animate si pasari de curte, fazani etc.

Cristian Borod - Buletinul de Arad

  • Refuz total in cazul viitoarelor blocuri ANL

Soarta blocurilor ANL a fost decisa la BucurestiDemararea in acest an, sau in anul viitor, a lucrarilor de constructie a 128 de locuinte ANL in Micalaca II Est si a altor 128 de locuinte de gen in Micalaca III Est a devenit imposibila ca urmare a deciziei ministerului de resort, asa ca sansa tinerilor aradeni de a beneficia de o locuinta de la stat, pentru care sa plateasca o chirie modica, a fost zdruncinata din temelii.
Vestea este cu atat mai trista cu cat soarta blocurilor ANL nu s-a decis in Arad, ci la Bucuresti, asa ca o modificare a situatiei este aproape imposibila, in conditiile in care aradenii nu au avut mai niciodata trecere pe la ministere. 
Trebuie mentionat faptul ca vina s-ar putea sa apartina in parte si autoritatilor locale, care nu s-au grabit nici ele in aceasta chestiune. 
Renuntarea a fost motivata de faptul ca Aradul nu "a primit confirmarea cuprinderii in bugetul ANL pe anul 2005 a executarii a cate 128 de apartamente in zonele de locuinte Micalaca II Est si Micalaca III Est, in acest caz nemaifiind necesara elaborarea in acest an a proiectului tehnic pentru aceste obiective".
Primaria s-a vazut nevoita, in fata acestui refuz de ridicare a peste 250 de noi locuinte in Arad, sa stearga investitia din buget si sa redirectioneze banii pusi deoparte pentru ANL spre alte nevoi locale. 
Chiar daca banii luati de la ANL se vor dovedi extrem de utili in alta parte a Aradului, situatia este neagra, pentru ca mii de aradeni bat zilnic la portile Primariei, in speranta ca vor primi o locuinta. 
Se preconizeaza ca, in acest an si la inceputul anului viitor, vor fie evacuati din casele nationalizate peste o mie de aradeni si este cert ca mare parte dintre acestia vor lua drumul Municipalitatii, in speranta unui ajutor.
Ar mai fi de mentionat faptul ca Aradul ocupa locul patru de la coada intr-o statistica privind numarul de locuinte ANL care s-au ridicat in judete de la lansarea proiectului, iar faptul ca cele peste 250 de locuinte nu vor fi ridicate nici in 2005 nu contribute cu nimic la schimbarea pozitiei judetului in aceasta chestiune. 
Totusi, doua blocuri ANL prind contur in aceste zile in Micalaca. Sa speram ca acestea nu vor fi si ultimele...

Adriana Barbu - Agenda zilei

  • "Ne concentram si avem toate sansele sa incheiem negocierile de aderare in 2004"

Interviu cu ministrul Integrarii - Alexandru Farcasspune Alexandru Farcas, ministrul Integrarii Europene
- La intalnirea avuta cu Comisia de politica externa a Parlamentului European, Günther Verheugen, comisarul pentru extindere a evocat posibilitatea ca tara noastra sa rateze obiectivul incheierii negocierilor de aderare pana la sfarsitul anului, precizand ca "nu va fi un dezastru" pentru ca totusi putem adera in 2007. 
Putem incheia negocierile in acest an asa cum s-a angajat Guvernul ca sa semnam tratatul de aderare la anul si sa intram in 2007 in UE?

Obiectivul final ramane aderarea in 2007
- In primul rand este vorba de o reluare incorecta din partea unei surse mediatice a UE a discutiei avute pe 31 august de comisarul european pentru extindere Günter Verheugen cu membrii comisiei de politica externa a Parlamentului European. 
A fost o discutie despre procesul de extindere, despre Romania, Bulgaria, Turcia, a fost o discutie in care comisarul european a subliniat ca in ultima vreme Romania a inregistrat progrese substantiale in pregatirile de aderare, ca negocierile avanseaza in ritm alert si ca dupa toate probabilitatile calendarul va fi respectat in sensul incheierii negocierilor cu Romania in 2004. 
Membrii comisiei de politica externa s-au referit la situatia creata la sfarsitul iernii trecute prin raportul baronesei Nicholson. 
La vremea respectiva Parlamentul European a recomandat Comisiei Europene sa modifice strategia de pregatire a aderarii Romaniei in sensul accentului mai mare pe reforma justitiei, a protectiei copilului, lupta de combatere a coruptei. 
La recomandarea Parlamentului European, Guvernul a raspuns prin acea "to do list" care astazi este un "done list", o lista de lucruri facute, o lista de obiective de reforma economica, juridica.
O parte din membrii comisiei de politica ramasi cu chestiunea posibilei decuplari intre Romania si Bulgaria au insistat: ce s-ar intampla daca Romania nu reuseste sa incheie negocierile de aderare? Günter Verheugen a raspuns ca obiectivul final este aderarea in 2007 si ca procesul continua. 
La aceasta nuanta Guvernul Romaniei a raspuns foarte clar: noi ne concentram si avem toate sansele sa inchidem negocierile de aderare in 2004.
Batalie stransa pentru mediu
- Bulgaria a inchis negocierile in iunie. Noi mai avem inca trei capitole, nu usoare. Vor putea fi inchise?
- Da, sunt convins.
- Agricultura era un potential capitol care ar fi putut ridica probleme. A fost insa inchis surprinzator de repede. Ce va fi cu celelalte?
- La mediu in negocierile pe care le purtam cu Comisia Europeana s-a convenit sa impartim acest capitol in doua. Noi am parcurs prima etapa. 
Este vorba de 12 directive, cum le introducem in legislatura romaneasca, cum le aplicam, capacitatea administrativa, controlul s.a.m.d. 
In aceste saptamani din septembrie avem faza decisiva la mediu aceasta insemnand: primim perioadele de tranzitie pentru sistemul national de gestionare a apelor menajere, a deseurilor urbane, toata situatia spatiilor de ardere a deseurilor in camp deschis. 
Sunt atatea si atatea probleme de mediu in care, statul, comunitatile locale sunt deja angajate in investitii. 
Batalia politica mare este sa obtinem perioadele de tranzitie. 
Saptamanile acestea problema se transeaza: primim tranzitie de 7 ani, de 12 ani. 
E o batalie stransa dar sunt cu totul convins ca suntem in stare sa inchidem si capitolul de mediu, dupa cum continua eforturile la justitie-afaceri interne si la concurenta.
Socul integrarii
- Exista pana nu demult o perceptie optimista asupra efectelor integrarii. Lumea, aradenii au constatat ca aderarea nu inseamna doar "lapte si miere". Dupa integrare maghiarii au inceput sa vina dupa cumparaturi in Arad. Oficialii se feresc de regula sa vorbeasca despre costuri. De ce?
- Sigur, trebuie sa vorbim. Atat Guvernul cat si Comisia Europeana au datoria sa explice foarte clar cetatenilor care sunt drepturile si indatoririle - astea le cam uitam, noi, cetatenii - care sunt beneficiile, evidente dar si care sunt costurile. 
Pe buna dreptate este vorba de un soc al intrarii in clubul societatilor si statelor in care regulile si legile se aplica si nu se negociaza, cum e tendinta pe la noi. Daca vorbim de costuri, sigur, ele sunt mari. 
Un cost, evident, este investitia masiva pe care trebuie sa o facem pentru frontiere. 
Acest contract cu EADS de 650 milioane euro este o contributie majora a Romaniei la securitatea interna a UE largita. Este un cost care ni l-am asumat. 
Dupa aceea vorbim de mediu. Aici statul, municipalitatile, judetele, intreprinzatorii, procesatorul de carne sau orice alta mica intreprindere ca sa poata sa functioneze pe piata Uniunii Europene trebuie sa faca investitii si in instalatiile de mediu, trebuie sa respecte standardele de mediu. 
E vorba de un efort pe care pana la urma fiecare il facem. Bine inteles ca pe 1 sau 2 ianuarie 2007 cand ne vom trezi din bucuria integrarii in Uniunea Europeana ne vom trezim tot cu problemele care le avem. 
Portugalia, Irlanda Grecia, acum cele 10 tari care au devenit membre ale Uniunii Europene, au constatat si ele ca peste noapte nu s-a schimbat totul.
- Niste preturi, niste premieri...
- Este o chestiune pana la urma colaterala. De fapt intrarea in Uniunea Europeana este o sansa foarte mare, dar depinde pana la urma de societatea romaneasca cum o valorifica. 
E o sansa de dezvoltare, exista un sprijin, exista investitii ale Uniunii Europene pentru dezvoltarea regiunilor si statelor care se afla sub nivelul mediu al calitatii vietii si al veniturilor in general. 
Vor urma ani si ani in care Romania va trebui sa faca acest efort de dezvoltare.
Amanarea integrarii - o imposibilitate
- Este amanarea integrarii, cum se specula, pana ce vom fi pe deplin pregatiti o optiune realista pentru noi?
- E o imposibilitate. Nu ar face decat sa perpetueze problemele cronice pe care le avem. 
Tocmai marea disciplina, fondurile care sunt in Uniunea Europeana, impunerea regulilor concurentei, a celorlalte reglementari si standarde specifice, toate acestea cu cat se vor aplica mai repede in Romania cu atat mai bine, cu atat cresterea noastra va fi mai rapida. 
Sigur, vor disparea intreprinzatori, buticari, chiar mici industrii care n-au fost in stare - vorbim acum in septembrie 2004, mai urmeaza perioada 2005-2006, ani de pregatire - sa se adapteze, care stau si asteapta sprijinul cuiva. 
Vor disparea multe, dar in acelasi timp vin altii. 
Dispar cei ce nu s-au adaptat, dar vor apare, au si aparut foarte multe intreprinderi noi care isi cauta o nisa de piata. 
In zona agricola sunt intreprinderi agroalimentare care incep sa exporte. 
De altfel 80% din comertul extern al Romaniei se face cu Uniunea. Asta inseamna ca sunt firme care se incadreaza in standardele de calitate si competitivitate europeana. Toate aceste elemente ne fac sa fim optimisti. Aceasta este atitudinea pe care trebuie sa o avem. Trebuie sa fim bataiosi si sa ne valorificam sansele de dezvoltare.

Doru Sava - Adevarul

  • Logan s-a lansat la Arad

Lansarea noului model Dacia Logan la AradDistribuitorii autoturismelor Dacia in judetul Arad, IATSA si Verbita, au prezentat ieri noul model de Dacia Logan - limuzina de lux produsa de uzinele de la Pitesti, sub marca Renault. 
La receptiile oferite cu acest prilej a participat toata lumea buna a Aradului, care a aflat ca Logan se vinde in patru variante de pret (de la 5600 la 8000 de euro). 
De astazi, la reprezentantii Dacia se poate testa noul autoturism, care a starnit in asa masura curiozitatea aradenilor, incat a si fost deja comandat de peste 200 de persoane.
Interesant de remarcat este promotia Dacia: cei care se prezinta la reprezentanta primesc cate o cheie de masina, cu care daca reusesc sa porneasca un model de Logan, pot castiga masina.
Potrivit informatiilor noastre, una dintre firmele de taximetrie din oras si-a anuntat deja intentia de a-si schimba parcul de autoturisme numai cu noile Logan, chiar din saptamanile viitoare.

Andrei Ando - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]