Baloane
colorate si majorete pe centrul Orasului Pregatita cum se cuvine de autoritatile locale,
Ziua Europei i-a adunat pe tineri si pe oficialii
locali in Parcul Europa, acolo unde era anuntata,
in acorduri muzicale, inaugurarea unei noi opere de
arta.
Peste 300 de copii au luat cu asalt, in jurul orei
15, parcul de langa Mures, plecand urechea la cele
cantate de ansamblurile folclorice si tragand cu ochiul
la majoretele care au dat sarbatorii un iz tineresc
si occidental.
Aradenii le-au putut admira pe tinerele liceene pe
intreg traseul dintre Primarie si Polivalenta, distanta
pe care acestea au parcurs-o in pasi de parada, pe
ritmuri de fanfara.
Sarbatoarea a continuat mai apoi cu momentele artistice
- dansuri si scenete - pregatite de elevi, dupa care
adunarea a luat drumul Palatului Administrativ pentru
o intrecere intre orasele infratite cu Aradul.
Cum era de asteptat, sarbatoarea Europei a fost marcata
si de lansarea, prin grija Universitatii Aurel Vlaicu,
a volumul "UE mai mult decat o istorie",
dar culoarea locala a fost data de o alta lansare,
de aceasta data de baloane, pe care erau inscrise
mesaje de pace.
Cafeneaua literara a facut loc seara adolescentilor
adunati pentru un moment liric.
A.
B. - Agenda zilei
Arteziana
de la Polivalenta va fi reabilitata
Fantana
arteziana din piata de langa Sala Polivalenta va fi
repusa in functiune.
In prezent se lucreaza la estimarea costurilor pentru
repornirea ei, urmand ca lucrarile de reabilitare
sa inceapa, cel mai probabil in cursul saptamanii
viitoare.
Zilele acestea, Gospodarirea Comunala face o estimare
a lucrarilor care se impun pentru a scoate zona din
ruina.
Lucrarile cuprind si refacerea spatiilor verzi, amenajarea
si repararea mobilierului etc.
Fantana arteziana din spatele Liceului CFR va trebui
sa mai astepte.
Se tine cont, in acest caz, de intentia de sistematizare
a Pietei Podgoria, prin redirectionarea intregului
trafic dinspre Micalaca spre benzinaria de la piciorul
podului Gradiste. Abia apoi se va reface si fantana.
Simona
Mazare - Observator
Jefuit
de "traseista"
Un
sofer de TIR din Bucuresti a fost talharit, la 1 mai,
de o "traseista" care, dupa ce l-a
adormit, i-a furat 450 euro si un lant de aur.
Dupa ce a efectuat cercetari, politia aradeana a reusit
sa o prinda pe femeie, care ajunsese la Pitesti.
Veronica Obluc, de 23 ani, din Prahova, l-a cunoscut
pe bucuresteanul Liviu Sandu I., de 31 ani, la "locul
de munca", intr-o parcare din judetul Prahova,
cu mai mult timp in urma.
De-a lungul timpului, soferul a apelat-o pe telefonul
mobil pe tanara de mai multe ori.
Ultimul apel a fost la 1 mai, cind Veronica Obluc
ajunsese la Oradea si a fost chemata la Arad.
Ea a strecurat niste pastile de Diapezam intr-o doza
de bere, soferul a baut-o si a cazut intr-un somn
adinc.
Fata i-a sustras un lant din aur si 450 euro, dupa
care a disparut. Soferul a reclamat jaful la politia
aradeana.
Folosind numarul de telefon al fetei, politistii au
reusit sa o convinga sa vina la o intalnire programata
in numele unui prieten mai vechi, de care insa nu-si
prea aducea aminte.
Ea ajunsese deja la Pitesti, de unde a fost adusa
pentru cercetari la Arad.
Veronica Obluc este cercetata pentru talharie. Ea
mai are doua condamnari anterioare si risca sa ajunga
din nou dupa gratii.
Sorin
Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)
Record
national la planorism doborat la Arad
Pilotii
lotului de planorism se pregatesc sa doboare, la Arad,
recordul national. Sportivii se antreneaza pe un planor
ultraperformant, achizitionat de curand de Aeroclubul
Roman. Aparatul, un Discus 2A, fabricat din fibra
de sticla si carbon, are la activ 4 recorduri mondiale.
In prima zi cu vreme buna, pilotii vor porni intr-o
cursa de 1000 km, distanta la care pana acum nu s-a
incumetat nici un pilot roman.
Planorul, care a costat aproape 80.000 de euro este
la ora actuala, cel mai bun pe plan mondial. Cei zece
sportivi ai lotului Romaniei la planorism distanta
se afla in cantonament la Arad.
Pilotii se pregatesc pentru un traseu dificil, peste
munti, in dorinta de a dobori recordul national.
Din lotul national de planorism face parte si o femeie.
Dorina Gheorghiu nu crede ca meseria sa este rezervata
doar barbatilor, dar recunoaste ca orele de antrenament
o tin de multe ori departe de familie.
Acum, pilotii asteapta ca vremea sa le permita sa
decoleze spre Tuzla.
Ei nu stiu deocamdata cat va dura zborul, totul depinde
de conditiile meteo.
Claudiu
Oprean - Ziarul Transilvania
La
aniversarea chinologilor romani: Performanta unui terrier
american
Mare
sarbatoare mare pentru chinologii romani, ieri, pe
stadionul "ACU".
La implinirea a 35 de ani de la infiintare, Asociatia
Chinologica Romana Arad a organizat un atractiv spectacol
pentru cei aproape 1000 de aradeni care au ales sa-si
petreaca dimineata zilei de duminica admirand cele
mai frumoase exemplare de caini din judetul nostru.
Pana la urma, insa, momentul de maxima audienta a
fost realizat de invitatul special, cainele Nuki,
din Timisoara, care a "remorcat"
un autoturism marca Tico pe distanta de 20 de metri. Parada raselor - un deliciu vizual Prima proba a spectacolului chinologic a fost
parada raselor. Cei mai pasionati chinologi aradeni
au cules multe aplauze pentru cainii lor, care de
care mai ingrijiti si dresati.
Pentru spectatori si juriu a fost un adevarat deliciu
sa admire indeaproape diverse rase de caini, majoritatea
prezentate sub forma de canise, adica familii de caini.
S-au remarcat si au fost premiate urmatoarele canise:
ciobanesc german (proprietar Lucian Rivis), ciobanescul
romanesc carpatin (dl. Dronca), black beauty - exemplare
de rotweiller si tekeli (dl. Colarescu), terranova
(dl. Draja), "Pumpa" boxeri (dl.
Pacuraru), caini de vanatoare (22 la numar apartinand
domnilor Varcus si Ardelean) si "Monte Cristo"
- canis (Gheorghe Schill).
Parada s-a incheiat cu o demonstratie de dresaj care
l-a avut ca protagonist pe un caine labrador, ce a
executat comenzi dintre cele mai dificile.
Nuki cel voinic
Pentru
ca harghiteanul cu Malamutul de Alaska ce trebuia
sa traga 1000 de kilograme pentru a intra in Cartea
Recordurilor nu a mai ajuns la show-ul chinologic
de la Arad, organizatorii au improvizat proba de forta.
Renumit pentru aptitudinile sale de a trage sute de
kilograme, Nuki, un terrier "amstoff"
american de aproape trei ani, a fost invitat sa "remorcheze"
o masina Tico.
Din momentul in care a pus in miscare autovehiculul,
Nuki nu a avut nici o problema in a parcurge cei 20
de metri pana la stapana sa.
Aceasta spune ca isi antreneaza cainele in fiecare
zi, dar pentru Nuki aceasta este prima experienta
automobilistica.
Si tot in premiera, cel mai solid dintre rotweillerii
domnului Ovidiu Colarescu a tras si el acelasi Tico,
insa i-a fost mult mai greu decat "voincului"
Nuki.
Frumos, peste asteptari......a catalogat Gheorghe
Schill, presedintele Asociatiei Chinologice Romane
Arad, evenimentul desfasurat, ieri, la Arad.
Pentru domnia sa a fost o imensa placere sa vada ca
manifestarea a starnit interesul atator aradeni, care
timp de cinci ore au urmarit cu sufletul la gura "campionii"
Aradului.
Daca mai punem la socoteala faptul ca sarbatoarea
a constituit si prilej de intalnire pentru o mare
parte a membrilor fondatori ai Asociatiei Chinologice
Romane Arad, reusita actiunii nu poate fi pusa la
indoiala.
Urmatorul eveniment chinologic va avea loc pe data
22 mai, pe arena "Motorul" si va
fi rezervat in exclusivitate rasei ciobanesc german.