Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Marti, 14 decembrie 2004

Stirile TVA aici

  • Electoratul a hotarat: Traian Basescu este noul presedinte al Romaniei

Traian Basescu a castigat alegerileBiroul Electoral Central a prezentat ieri rezultatele alegerilor prezidentiale din al doilea tur de scrutin, din cele 17.563 sectii de votare. 
Traian Basescu este presedintele Romaniei cu 5.126.794 voturi, respectiv 51,23%, in detrimentul contracandidatului sau Adrian Nastase, care a obtinut 4.881.520 voturi, ceea ce inseamna 48,77%.
Numarul total de voturi nule se ridica la 10.3245, respectiv 1,02% din totalul de 10.008.314 voturi valabil exprimate, ceea ce inseamna ca 98,97% alegatori si-au exprimat corect optiunea. 
Diferenta dintre cei doi este de 243.494 in favoarea lui Traian Basescu, care a castigat cu 2,5% inaintea lui Adrian Nastase.
Ion Iliescu si Adrian Nastase l-au felicitat pe Traian Basescu
In cursul diminetii de ieri, presedintele Ion Iliescu l-a sunat pe Traian Basescu pentru a-l felicita personal pentru rezultatul obtinut in turul al doilea al alegerilor prezidentiale. 
Ion Iliescu l-a invitat, cu acest prilej, pe Traian Basescu sa il insoteasca la Bruxelles, in data de 17 decembrie, la reuniunea Consiliului European la care se va adopta decizia politica de incheiere a negocierilor de aderare cu Romania.
De asemenea, candidatul Uniunii Nationale PSD+PUR la Presedintie, Adrian Nastase, l-a felicitat pe castigatorul alegerilor pentru functia suprema in stat Traian Basescu, precizand ca numaratoarea paralela a voturilor efectuata de PSD, precum si rezultatele oficiale comunicate de Biroul Electoral Central confirma victoria acestuia. 
"Aceasta a fost vointa romanilor pe care eu o respect", a spus Adrian Nastase. 
Liderul PSD a adaugat ca gandurile sale se indreapta in acest moment catre toti romanii care au votat si care, prin votul lor, au confirmat faptul ca "democratia romana e una solida".
Prioritatile presedintelui Basescu
Noul presedinte Traian Basescu a tinut primul sau discurs la sediul Aliantei D.A. 
Dupa multumirile protocolare, Basescu a enumerat principalele obiective ale inceputului de mandat: crearea unei majoritati parlamentare stabile, in jurul nucleului D.A., crearea unui guvern capabil sa indeplineasca obligatiile asumate de Romania in negocierile cu UE si transformarea institutiei prezidentiale in garantul respectarii legilor si a Constitutiei de catre toate institutiile statului. 
Basescu a precizat ca libertatea presei si a societatii civile sunt fundamentale intr-un stat democratic. 
Pe termen mediu, presedintele are drept obiectiv refacerea coeziunii natiunii, recastigarea demnitatii de roman prin eradicarea saraciei si prin a acorda tinerilor sanse de a se realiza profesional in propria tara. 
"Nu avem voie sa mai mascam saracia prin statistici. Marea realitate este aceea ca prea multi dintre pensionari au pensia mai mica decat factura la incalzire pe timp de iarna. Prea multi dintre pensionari au pensia mai mica decat costul facturii la energia electrica si gaze pe luna. Prea multi dintre tarani, mici proprietari devin tot mai saraci chiar si in anii in care recoltele au fost bune", a spus Basescu. 
Institutia prezidentiala va cere trecerea coruptiei la nivel inalt in randul actiunilor de subminare a sigurantei nationale si, in consecinta, combaterea acesteia va intra in atributiile Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.
PUR si UDMR sunt gata sa treaca de partea aliatilor 
PUR isi reafirma, in primul comunicat dat publicitatii dupa alegerile prezidentiale care este intitulat "Interesul national mai presus de orice motivatii si ambitii", "independenta politica si doctrinara - constanta a comportamentului" partidului si asigura alegatorii ca senatorii si deputatii umanisti isi vor respecta cu maxima grija promisiunile facute in campania electorala. 
Pe de alta parte, presedintele executiv al UDMR, Takacs Csaba, a declarat ca Uniunea este deschisa la orice alternativa care poate sa duca la stabilitate politica in Romania, sarcina Uniunii fiind sa contribuie la formarea unei imagini politice in care nu sunt incluse "elementele nationaliste"
Majoritatea parlamentara - o tinta destul de dificila
In zilele urmatoare vor urma negocieri extrem de dure, iar UDMR si PUR vor conta foarte mult in formarea majoritatii parlamentare de care viitorul guvern ar avea nevoie. 
Traian Basescu a spus ca intentia sa este sa realizeze "acea majoritate in jurul grupului parlamentar D.A. din Senat si din Camera Deputatilor. Am in vedere atragerea in majoritatea parlamentara a partidelor democratice din Parlamentul Romaniei. Nominalizez PUR si UDMR", a precizat noul presedinte al Romaniei Traian Basescu.

Daniel Albu - Adevarul

  • Sedinta inaugurala a noului Parlament - Alesii Aradului au depus dosarele pentru validare

Alesii Aradului si-au depus dosarele de validareDeputatii si senatorii alesi la 28 noiembrie s-au reunit, ieri, pentru prima oara de la alegerea lor in aceste pozitii, in sedinte separate ale plenurilor. Sedintele au fost conduse de decanii de varsta ai Camerei respective si patru secretari alesi dintre cei mai tineri parlamentari. Parlamentarii vor fi validati de comisiile de validare din cele doua Camere, stabilite ieri, urmand ca, cel mai probabil vineri, sa depuna juramantul de credinta.
Dan Ungureanu, senator PSD, Nicu Iotcu, senator PD, Aurel Ardelean, senator PRM, Lia Ardelean, deputat PUR, Gheorghe Chiper, deputat PSD, Titus Gheorghiof, deputat PNL, Mihai Calimente, deputat PNL, Bogdan Cantaragiu, deputat PRM, Costel Igas, deputat PD si Kiraly Andras, deputat UDMR. 
Acestia sunt cei zece parlamentari aradeni. Pentru opt dintre ei – deputatii PNL au mai facut parte din acest for legislativ – sedinta de ieri a fost o premiera, acestia fiind la primul mandat de parlamentar. 
Impresiile si atitudinile au fost diferite, pornind de la afisarea unui calm englezesc si terminand cu emotii. 
Pe cei care am reusit sa-i contactam  le-au recunoscut deschis.
"A fost multa birocratie. Acte, poze, legitimatii, am primit pliante cu Casa poporului, ca sa stim pe unde sa ne orientam. Eu am mai lucrat la Parlament, ca expert, dar noua calitate a adus cu sine emotii pe care le-am simtit din plin", ne-a declarat Bogdan Cantaragiu.
"Pentru mine nu au fost emotii. Sedinta la Senat a fost scurta, a fost vorba doar despre constituirea comisiei de validare care, pana in data de 17 decembrie,va trebui sa analizeze toate dosarele depuse. E greu aici, la Bucuresti, pentru ca, daca maine am putin de lucru, mai trebuie sa depun niste acte, joi stau in cumpana: sa vin acasa si sa ma intorc vineri, sau sa raman aici", a spus Nicu Iotcu.
"Au fost si emotii, e normal, dar m-am adaptat repede, pentru ca eu nu am probleme de adaptare. Am intrat in posesia legitimatiei, am dat si un interviu la TVR. Au fost experiente noi. M-am intalnit cu Adrian Nastase, am vazut unde va fi grupul nostru parlamentar", a povestit Costel Igas.
"Am stat in Palatul Parlamentului de la ora 13.00 pana dupa ora 17.00. Sedinta propriu-zisa a fost scurta, dar formalitatile au durat ceva timp. Pana am facut poze, pana ni s-au dat legitimatiile. Am avut emotii, nu pot spune ca nu. E firesc. Eu am mai fost inainte in Palat, dar nu in calitatea aceasta" ne-a declarat Gheorghe Chiper.
"Am trecut cu emotii aceasta zi. Au fost probleme tehnice, organizatorice. S-a constituit grupul parlamentar al partidului si am depus dosarele la comisia de validare", a spus Lia Ardelean.
"A fost o zi impresionanta. Ne-am revazut in plen cu toti principalii reprezentanti ai partidelor parlamentare. Am luat un prim contact cu colegii de partid si pot spune ca, pe langa problemele organizatorice,  s-au discutat si doua chestiuni legate de activitatea legislativa, respectiv schimbarea organizarii Senatului si reducerea din partea Guvernului a ordonantelor de urgenta", a spus Aurel Ardelean.

Mihaela Ozarchevici - Observator

  • Expozitia "Doina si Barutu Arghezi", o incantare pentru orice vizitator

Sotii Barutu si Doina Arghezi au donat aradenilor numeroase obiecte de valoareBarutu Arghezi si sotia sa, Doina, au donat aradenilor, prin Universitatea de Vest "Vasile Goldis", numeroase obiecte rare, care s-au constituit in colectia "Doina si Barutu Arghezi", deschisa in cadrul universitatii "Goldis", la Complexul Zarandul. 
Barutu Arghezi s-a nascut la 28 decembrie 1925, fiind primul copil al sotilor Tudor si Paraschiva Arghezi. 
Articolul din PLUS-ul de saptamana aceasta este felul nostru de a-i transmite lui Barutu Arghezi, prezent in aceste zile la Arad, multi ani fericiti, cu sanatate si voiosie.
Colectia "Doina si Barutu Arghezi" contine obiecte frumoase la vedere, scumpe pentru cei care le-au donat. 
Tablouri, tapiserii, mobilier, sticlarie, portelan, bunuri colectionate timp de treizeci de ani in Lausanne, domiciliul familiei Arghezi, toate sunt o incantare pentru oricine le priveste. 
O parte dintre obiecte sunt mostenire de familie, cum e si oglinda ovala care e plasata la intrarea in sala de expozitie. 
Universitate de Vest "Vasile Goldis" le-a oferit un spatiu central pentru a-si expune colectia, dupa ce muzeul din Arad s-a oferit sa accepte obicetele, dar din lipsa de spatiu, nu le-a putut garanta expunerea lor integrala intr-o sala, la vedere. 
"La muzeu, povesteste Barutu Arghezi, au spus ca ne expun un sfert din lucruri, iar trei sferturi le baga in pivnita".
Prima amintire cu Tudor Arghezi
"Prima amintire a mea cu tatal meu este de cand ne jucam. Eram mici eu si cu sora mea, si tata dorea nespus sa ne distreze si mima tot felul de lucruri. Tin minte ca radeam de nu ma mai puteam opri. Mai tarziu, cand am intrat la scoala, tata a fost pentru mine si Mitura mentorul nostru. El avea o vorba: Sa nu treaca o zi fara sa faceti ceva! Este o invatatura pe care si-a insusit-o de pe vremea cand tata a intrat la manastirea Cernica. Staretul l-a intrebat pe tata: Tinere, de ce ai venit aici? Si tata i-a raspuns: Vreau sa invat sa scriu! Si preotul i-a replicat: Bun, dumneata habar n-ai asta? Tata a suras pe sub mustati. El dorea sa inteleaga rostul vorbelor. De aici si predispozitia lui pentru studiul vechilor carturari.Pe amandoi parinti i-am iubit enorm. Mama era bucovineanca si de la ea am deprins sensul responsabilitatii in viata. Tata spunea deseori: O ciorba a Paraschivei  face cat toata literatura mea! Daca nu era Paraschiva nu ajungeam unde am ajuns. Si apoi se intreba: Si unde am ajuns? In ultimul lui ceas al vietii, cand organismul ii slabise, mamei i-a dedicat ultimele sale versuri. Tata lucra foarte in biblioteca. Mama era cu bucataria, cu gospodaria. Amandoi si-au dorit foarte mult sa fim pe picioarele noastre, si ne-au sprijinit foarte mult pe mine si pe sora mea Mitura.
Tata ura cel mai tare minciuna. De aceea ne-a obisnuit sa spunea adevarul, chiar daca de multe ori el este dureros. In copilarie, imi amintesc, am avut exemplul de viata, de linie dreapta al parintilor mei, Paraschiva si Tudor Arghezi. Mie mi-a placut sa scriu si am scris la indemnul lui tata care-mi spunea: Scrie ce-ti aduci aminte! Scrie-ti visele! Acum as rade de ce visam atunci, in tineretile mele de scoala. Tata imi spunea mereu: Scrie ce vezi, Barutu, si mai ales scrie ce simti!"

Barutu si Doina Arghezi si-au achizitionat pe strada Horia un apartament unde intentioneaza sa deschida un muzeu al familiei in care sa fie expuse publicului obiecte stranse intr-o viata de om si legate de istoria celor doi soti, care acum locuiesc in Lausanne (Elvetia). 
Doina si Barutu Arghezi au pus bazele unei fundatii pentru arta, donand Universitatii de Vest "Vasile Goldis" piese de colectie si carti.

Carmen Neamtu - Observator Plus

  • Parcul auto la limita... pensionarii

O parte din autobuzele primite de CTP nu au primit avizele necesare80% dintre autobuze ar fi trebuit casate
Compania de Transport Public pune la dispozitia aradenilor din judet si municipiu, aproape in fiecare zi, 170 de autobuze si 210 tramvaie. Nimic rau pana aici, insa cea mai mare parte dintre mijloacele de transport ale societatii ar fi trebuit sa fie de mult casate si inlocuite cu altele noi, cu conditia sa existe bani in buget. Aceasta nu este singura problema a companiei, dat fiind faptul ca liniile de tramvai din municipiu nu sunt departe de a face cunostinta cu paragina.
Peste 100 de autobuze mai vechi de 15 ani
Potrivit directorului CTP, Petru Cuvineanu, din cele 170 de autobuze mari si mici din dotarea societatii, 80% sunt mai vechi de 15 ani, in conditiile in care durata lor de viata este, in genere, stabilita la maximum 10-12 ani, moment de la care acestea ar trebui casate. 
"La autobuze stam cel mai rau. Autobuzele noi, cumparate pe credite (micro si midibuzele, pentru care CJA a emis obligatiuni judetene - n.r.), merg pe drumurile judetene, asa ca de cele mai vechi au parte, in general, cei din municipiu". 
Situatia ar putea fi si mai tragica in problema sigurantei in circulatie, data fund vechimea mijloacelor de transport in comun, insa Pentru Cuvineanu ne-a asigurat ca autobuzele nu reprezinta (inca) un pericol public: 
"Ele sunt verificate tehnic din 6 in 6 luni si orice defectiune este remediata. Sunt, oricum, mentinute in stare corespunzatoare".
De la vot, cu gandul la avize
Nevoia unor autobuze noi este foarte mare, insa pretul unor astfel de mijloace de transport ii determina pe cei responsabili in domeniu sa-si ia gandul de la achizitionarea unor alte mijloace de transport. 
Mai mult, pana acum nici macar donatia de autobuze nu era posibila pentru aradeni. 
Cele 20 de astfel de mijloace de transport, cu o vechime de maximum sase ani si care aveau un singur cusur (nu aveau Euro III), nu au primit inca (in pofida ofertei extrem de avantajoase lansate de o companie identica din Germania) unda verde de la ministere si de la ARR. 
Cei de la CTP spera insa ca acum situatia se va schimba, date fiind modificarile petrecute la nivelul tarii in plan politic, ca aradenii vor primi derogarea si avizele necesare pentru ca acestea autobuze sa poata rula linistite pe sosele si ca donatiile nu vor fi de acum atat de greu de acceptat.
Tramvaiele primite din Germania circula cu succes prin AradTramvaiele - inca o chestiune delicata
Chiar daca autobuzele reprezinta adevarata provocare pentru CTP, nici tramvaiele din parcul auto nu scutesc compania de probleme. 
Cele mai multe dintre acestea sunt fabricate in anii 1960 - 1970, adica sunt vechi. 
Totusi, la acest capitol, stam inca destul de bine in comparatie cu alte judete: avem 210 tramvaie, iar durata lor de viata a fost stabilita la 30 de ani, asa ca nu ar fi trebuit casare decat... de vreo patru ani. 
Si aici Aradul a avut noroc cu generozitatea nemteasca, mare parte din tramvaiele care ruleaza pe liniile din municipiu fiind primite ca donatie de la acestia sau fiind cumparate la preturi simbolice. 
Oferta germanilor din aceasta toamna nu s-a referit numai la autobuze, ci si la 12 tramvaie destul de noi, insa oficialii aradeni nu puteau sa-si permita sa le spuna nemtilor ca doar jumatate din oferta lor este acceptata. 
Pana cand lucrurile se vor limpezi in chestiunea derogarilor de care e nevoie pentru aducerea mijloacelor de transport in tara, directorul Radu Torsin si primarul Gheorghe Falca nu se pot mandri ca au doua tramvaie proprietate personala, desi compania germana le-a cuprins si pe acestea in oferta facuta celor de la CTP.
Oricum, din 1995 si pana in prezent, Germania a furnizat aradenilor nu mai putin de 150 de tramvaie second-hand, in conditiile in care un tramvai nou, care ar putea circula prin oras doar daca ar fi inlocuite liniile, costa doua milioane de euro bucata!
Paragina la liniile de tramvai
Oricand de sigur ar parea, in ochii calatorului aradean, transportul in comun cu tramvaiele lasa foarte multe de dorit in domeniul sigurantei. 
Desi in ultimul timp, lucrarile demarate de CTP s-au inmultit, interventiile pe care aradenii ar trebui sa le faca pentru un sistem care sa asigure o circulate in limite normale vizeaza mai bine de 70% dintre liniile de tramvai. Banii insa dicteaza si in acest caz.
In vara, conducerea companiei sustinea ca "starea liniilor din Arad este la un nivel destul de prost, la limita admisa vizavi de circulatie. Aceasta deoarece avem de a face, in general, cu tronsoane montate in anii '70 - '75, moment la care s-au folosit traversele de lemn, care au putrezit intre timp. In plus, fixarea liniilor e slaba. Pe tronsoanele din Arad nu ar putea circula tramvaiele modeme nici daca am vrea si am avea bani sa le achizitionam, caci ele nu le-ar putea sustine".
In pofida lucrarilor la linii realizate de CTP pe parcursul acestui an si care au fost suspendate doar de vreo doua saptamani datorita vremii de afara, situatia prezentata mai sus nu s-a schimbat prea mult si nici nu se va schimba in absenta unei infuzii serioase de capital.
La usa europenilor
Exemplul Timisoarei, unde compania care se ocupa de transportul in comun a demarat un proiect amplu de aliniere a liniilor de tramvai la nivelul asfalfului si inlocuirea tronsoanelor, ar putea fi urmat si de aradeni incepand de la anul, desi e vorba aici de zeci de milioane de euro. 
Primaria a purtat negocieri de principiu cu BERD, pentru reabilitarea liniilor de tramvai din municipiu, alaturi de refacerea unor artere principale din oras, insa pana la semnarea contractului mai sunt de facut multi pasi. 
Banii de la banca europeana ar merge, in cazul unei negocieri reusite, in principal pe liniile de tramvaie de pe strazile Voinicilor si Renasterii, pe Calea Aurel Vlaicu si Gai.

Adriana Barbu - Agenda zilei

  • Pregatiri pentru sarbatori

Bradul din fata primariei asteapta sa fie impodobitIn asteptarea sarbatorilor aradenii se pregatesc temeinic.
Cumparaturile sunt in toi, brazii de Craciun au inceput sa apara in piete iar magazinele sunt pline de ornamente.
Chiar si autoritatile il asteapata de Mos Craciun sa vina cu sacul plin de daruri.
Bradul de pe platoul din fata palatului administrativ a fost deja ridicat inca de la sfarsitul saptamanii trecute.
Bradul masoara 20 de metri inaltime si a fost adus de la Dezna.
Brazii de Craciun au inceput sa apara si in piete.
La mai putin de doua saptamani inaintea Craciunului, pot fi gasiti insa, doar brazi adusi din export.
Acestia costa intre 700 000 si 2 milioane 2 sute de mii de lei.
Pomii de Craciun din tara intarzie sa apara si exista zvonuri ca vor fi mai putini decat anul trecut.
Singurul lucru care ii linisteste pe aradeni este faptul ca preturile nu au crescut foarte mult in comparatie cu cele de anul trecut.

Camelia Catean - Televiziunea Arad


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]