Dedicam
paginile de astazi - din suplimentul "PLUS"
al cotidianului "Observator aradean" - costumului
de scena si rolului sau in economia unei piese de
teatru. E cert ca un spectacol de teatru reusit este
o confruntare a actorilor si a regizorului cu un text,
sustinut de un decor adecvat, lumini pe masura si,
nu in ultimul rand, costume.
Vom incerca o prezentare a evolutiei costumului de
teatru de-a lungul timpurilor, oprindu-ne si la creatorul
de costum. Astfel, veti putea citi si un interviu
cu Oana Varan Goia, cea care din 1999 realizeaza,
la teatrul aradean, costumele actorilor.
Autorul unui costum de teatru trebuie sa ajunga pana
la sufletul personajului, sa-l inteleaga si sa vada
mai departe de invelisul frumos sau urat esenta caracterului
piesei. In teatru, costumul nu are acelasi atribut
ca o haina de strada, dupa cum este diferit de costumul
de pe podiumul de prezentare a modei.
Costume de scena ivite dintr-un exercitiu de imaginatie
- Oana Varan-Goia, de cand realizati costumele
la teatru? si cum ati ajuns la aceasta profesie de
realizator costume?
- Ca "lucrator in bransa" sunt
din anul 1999. Dar, ca pasiune, se poate spune, fara
sa gresesc sau sa exagerez, ca fac costume de o viata.
Primele costume de epoca le-am facut la cinci ani,
pentru o papusa blonda, adusa de unchiul meu din drumetiile
lui pe marile lumii, pe care la trei ani am stricat-o
ca apoi s-o refac si s-o imbrac ca in filmele de capa
si spada la care ma uitam in disperare. Au urmat apoi
personajele principale din "Cei trei Muschetari".
Pe baieti i-am incaltat in cizme facute din manusile
de piele ale tatei, iar rochiile au avut "onoarea"
sa fie confectionate din rochia de seara a mamei,
asa ca atunci cand se pregatea sa mearga la revelion
a avut parte de o mare surpriza, iar eu de o chelfaneala
pe masura.
Papusile mele, care nu erau putine, au avut parte,
de-a lungul anilor de multe transformari devenind
"Ion al Glanetasului", "Ana si Florica",
"Contesa de Pompadour" si totdeauna
anumite lucruri din casa aveau de suferit: perdele,
draperii, fete de masa, depinde ce ma "inspira"
pe moment.
Dar, sa revenim. Cum am ajuns la aceasta profesie?
Dintr-un exercitiu de imaginatie. Se monta spectacolul
"Capcana" si eu eram sufleur. Aveam destul
timp liber si faceam schite de costume pentru personaje,
asa cum le vedeam eu. Le-au vazut regizorul si actorii
si le-a placut. I-au placut si domnului Ovidiu Cornea,
directorul de la acea data de la teatru, si mi-au
propus sa fac costumele "pe bune". La inceput
mi-a fost teama dar, pana la urma…
Un costum … frumos si o replica … proasta – Cata
importanta acordati costumului intr-un spectacol de
teatru?
- Eu zic ca un costum "inspirat",
poate fi de mare ajutor atat regizorului cat si actorului,
pentru realizarea unui personaj. Daca toti cei trei
factori sunt pe aceeasi lungime de unda, atunci ei
formeaza "echipa invingatoare".
- Vedeti costumul doar ca un element de suprafata?
- Costumul de teatru nu are voie sa fie un element
de suprafata. Autorul unui costum de teatru trebuie
sa ajunga pana la sufletul personajului, sa-l inteleaga
si sa vada mai departe de invelisul frumos sau urat.
Costumul de teatru trebuie sa fie transpunerea unor
sentimente: ale autorului piesei, ale autorului costumului,
ale regizorului si ale actorului. Totul trebuie sa
fie "pe aceeasi lungime de unda".
- Cu un costum frumos poti spune mai usor o replica
proasta?
- Eu nu stiu daca un actor imbracat frumos pe
scena, poate spune mai usor o replica proasta, dar,
cred ca cei care ocupa locurile in sala, uneori nici
nu o vor observa, daca e spusa de un actor talentat
si imbracat inspirat.
Cosmar cu regizorii nesiguri si cu bugetul din
teatru
- Care e dificultatea cea mai mare in ceea
ce faceti dumneavoastra? Care este cosmarul unui realizator
de costum de teatru?
- Dificil in aceasta meserie este sa te confrunti
cu regizori care nu sunt siguri pe ceea ce vor si-si
schimba parerile de la o zi la alta. Iti cer ceva,
se entuziasmeaza pe moment si cand lucrurile sunt
gata, nimic, sau aproape nimic, nu mai este bine si
te trezesti la premiera ca nu mai ai nici o legatura
cu ceea ce este pe scena. Cosmarul unui creator de
costume este bugetul care, totdeauna, este prea mic.
- Tendinta acum in spectacolele de teatru care
e: despuierea actorului sau exploatarea la maximum
a costumului?
-
Din ceea ce se intampla acum in teatru, eu zic ca
se intrevad doua tendinte clare: una, care se indreapta
spre spectacolul bun, care exploateaza valoarea in
actul teatral – valoarea textului, valoarea regizorului,
valoarea actorului si, evident, valoarea scenografului.
Alta, care valorifica, la maximum, vulgaritatea, prostul-gust,
spectacolul suburban cu tot ce inseamna el – goliciune
nejustificata, limbaj trivial si multe, foarte multe
alte lucruri care ne apropie de sorgintea animalica.
La Arad, pana acum, eu zic ca s-a facut un real act
de cultura pe scena, chiar daca este acum negat cu
toata vehementa. Sa vedem ce ne rezerva viitorul!
- Cele mai complicate costume pe care le-ati realizat
care au fost si de ce erau complicate?
- Cele mai complicate spectacole, pentru mine,
sunt cele - revin la raspunsul pe care vi l-am dat
anterior - facute pentru regizori care nu sunt
siguri pe ceea ce doresc. De ce? Pentru ca vrand-nevrand
intri si tu in "ceata" si risti sa faci
ceva de care, mai tarziu, sa iti para rau ca ai scos
la rampa.
Actori corpolenti sau subtirei, la fel de greu
de costumat
- Ce e cel mai dificil in realizarea costumului?
Se lucreaza mai usor cu actorii corpolenti decat cu
siluetele de viespe?
- Tehnic vorbind, cel mai dificil lucru in realizarea
unui costum este executia lui atunci cand nu ai suficient
timp la dispozitie, ai un personal mult prea restrans,
cu care trebuie sa faci uneori zeci de costume din
epoci din care croitorii nici nu visau ca vor ajunge
sa lucreze si sa ai utilaje cu care se facea performanta
undeva prin anii '70. si totusi, pana acum, s-a trecut
peste toate si au iesit la rampa lucruri de care nu
ne este rusine. Asta se intampla insa numai atunci
cand exista vointa si dorinta de a depasi limitele.
Iar atelierul nostru de croitorie are asemenea oameni.
In teatru, costumul nu are acelasi atribut ca o haina
de strada sau pe podiumul de prezentare a modei. Pe
scena trebuie modelate, uneori, siluetele. Creatorul
de costume trebuie sa fie si putin magician. Sa creeze
iluzii. Deci, nu conteaza ca un actor este mai corpolent
sau mai subtire, este la fel de dificil si la fel
de usor de imbracat.
- In spectacolul "Matraguna" ati reconstituit
costume in ton cu epoca italiana machiavelliana. Cum
ati reusit? Ati citit carti? Ce ati facut efectiv?
- Pentru "Matraguna" am facut
un popas lung in epoca lui Machiavelli. Este fascinant
sa incerci sa refaci o epoca atat de ofertanta. Dupa
ce termini totul, ramai multa vreme ancorat in timp.
Revii destul de greu la realitate. Cum am reusit?
Am studiat mult istoria costumului, istoria artei,
am consultat albume de arta, m-am uitat la casete,
ce sa mai spun… Am incercat sa patrund in acea lume
folosind toate mijloacele avute acum la indemana,
si cand am inteles clar despre ce este vorba, mi-am
lasat imaginatia sa functioneze si… a iesit ce ati
vazut! Un lucru foarte important: armonizarea costumelor
cu decorul. In "Matraguna" s-a vazut
foarte clar ca aceasta armonizare este deosebit de
benefica pentru spectacol.
- Cel mai scump material pe care l-ati folosit
la crearea unui costum care a fost? Dar cel mai dificil
de lucrat? Dar cel mai complicat costum pe care l-ati
lucrat?
- M-am ferit de materiale scumpe din doua motive:
in primul rand bugetul, in al doilea rand, nu este
obligatoriu sa folosesti materiale scumpe pentru a
crea iluzia pe scena. Daca stii sa-l alegi si sa-l
folosesti, un material dintre cele mai ieftine poate
deveni un costum senzational. Cred ca cel mai complicat
costum creat de mine, pana acum, este cel purtat de
actrita Carmen Butariu in spectacolul de care aminteati,
"Matraguna". Toata broderia a fost cusuta
cu mana dupa ce am facut desenul pe suport textil.
Cred ca nu arata deloc rau, desi materialul este unul
ieftin.
Dupa moartea spectacolului, costumele "se
conserva"
- Ce se intampla cu costumele din spectacolele
moarte?
- Dupa ce nu se mai joaca spectacolul, costumele
sunt "conservate" in magazia de costume.
Acum, in conditii bune, dupa ce a fost reparat acoperisul
teatrului, prin care trecea ploaia ca prin sita, distrugand
o sumedenie de costume.
- Costumele se pot inchiria din magazia teatrului
pentru amatorii de petreceri mai ciudate?
- Normal, costumele nu ar trebui sa se poate inchiria
pentru ca, inevitabil, se deterioreaza si este pacat.
Multe costume de valoare din cele care au scapat de
urgia ploilor, s-au distrus astfel. Costume create
de mari scenografi, cum ar fi Sever Frentiu, si care
erau ele insele un spectacol, din care cei de dupa
el ar fi putut invata cate ceva, nu mai sunt.
- De obicei se obisnuieste sa se refoloseasca piese
din costumele mai vechi?
- Da, din vechile costume se pot folosi piese,
sau chiar intreg costumul pe care scenograful
il readapteaza, mai mult sau mai putin, conform dorintelor
sale.
- Cam cate costume mai exista in teatru, in depozite?
- De cativa ani incoace garderoba teatrului a
inceput sa se refaca, si sper sa nu se opreasca aici.
Costumul in teatru anunta personajul, dandu-i
consistenta
Costumul de teatru are un specific aparte, cautand
un acord, o concordanta dintre personaj si aparenta
lui, personalitatea exprimata nefiind aceea a actorului,
ci aceea a rolului interpretat
Flavius
Ghender - Observator Plus |