Aproape
nimeni nu-si mai aminteste acum de Revolutia de la
Arad. Totusi, acolo au murit 19 oameni, iar alti 38
au fost raniti in lupta cu nevazutii teroristi. Iar
pana acum, la fel ca in tot restul tarii, nimeni nu
a raspuns in fata legii pentru aceste tragedii.
Ori de cate ori s-a vorbit despre Revolutia din ’89,
in ultimii 14 ani, s-a discutat doar despre Timisoara,
Bucuresti, Cluj, Sibiu ori Brasov. In schimb, Aradul
a fost plasat undeva la coada listei si despre el
s-a vorbit foarte putin. Atat de putin incat straniile
evenimente petrecute acolo au intrat, pana la urma,
intr-un nemeritat con de umbra si uitare.
Cine isi mai aminteste acum despre Revolutia de
la Arad?
In afara de localnici, aproape nimeni. Si totusi,
acolo a fost o revolutie ciudata care, daca ar fi
continuat asa cum incepuse la 21 decembrie, avea toate
sansele sa ramana o "revolutie de catifea",
incheiata pasnic, fara nici o victima.
Nu a fost sa fie asa si, incepand cu noaptea de 22/23
decembrie, acolo au murit 19 oameni, iar alti 38 au
fost raniti.
Acestor victime li se adauga alti patru oameni, originari
din Arad, care au murit atunci in alte orase ale tarii.
In contrast cu situatia inregistrata in restul tarii,
evenimentele de la Arad au luat o intorsatura dramatica
doar dupa fuga cuplului Ceausescu. Abia dupa aceea,
intregul oras a devenit o "scena"
imensa, pe care diversiunea "teroristilor"
si-a facut de cap nestingherita.
O alta caracteristica specifica a acestui centru revolutionar
este ca, in zilele si noptile in care toata tara parea
angrenata intr-un razboi straniu, dus pe viata si
pe moarte cu nevazutii "teroristi",
aradenii au fost probabil singurii romani care nu
au crezut nici o clipa ca "agentii super-instruiti
care trag din orice pozitie" ar fi apartinut,
cu adevarat, Securitatii.
In schimb, ei au inteles rapid si adeseori pe propria
piele ca lozinca "Armata e cu noi"
a fost doar partial adevarata.
VECINII TIMISOAREI. Locuind la 50 de kilometri
de Timisoara, aradenii au stiut exact, inca de la
inceput, ce se intampla in orasul de pe Bega. La fel
ca timisorenii, si ei erau satui de "raiul
comunist".
De asemenea si ei au fost la curent, poate mai mult
decat restul tarii, cu "bisnita de stat"
pe care autoritatile comuniste o facusera, ani la
rand, prin vanzarea "la export" a
etnicilor germani.
Fapt care nu avea cum sa aduca vreun dram de simpatie
nici pentru angajatii Militiei si ai Securitatii,
implicati direct in acel "comert"
imoral cu fiinte umane, si nici pentru "capeteniile"
comuniste de la carma tarii.
Astfel se face ca, incepand cu 16 decembrie, dupa
ce timisorenii se adunasera in jurul pastorului Tökes,
protestand contra "rasadirii" lui
fortate intr-o alta localitate, pe zidurile si gardurile
din Arad au aparut din ce in ce mai multe inscriptii
anticeausiste, iar manifestele anticomuniste au inceput
sa circule "pe fata", aproape la
lumina zilei.
INCEPUTUL.
Primele miscari "de strada" ale Aradului
au inceput inca din dupa amiaza de 20 decembrie, cand
numerosi localnici, adunati in grupuri razlete, s-au
"plimbat" tacuti pe strazile orasului,
adunandu-se pentru scurt timp in cele mai importante
dintre pietele sale.
Dupa cum se stie, a doua zi, pe 21 decembrie, in toate
marile intreprinderi si platforme industriale din
tara erau planificate "adunarile populare"
comandate de "organele de partid si de stat"
in cadrul carora urma ca intreaga clasa muncitoare
sa-i infiereze si sa-i condamne pe timisorenii recalcitranti
contrar "directivelor", la Arad
nu s-a putut organiza nici o astfel de adunare.
Primele semne ale revoltei au aparut la Intreprinderea
de Orologerie Industriala (I.O.I.). A fost un alt
fel de protest pasiv, incepand cu 19 decembrie. Acolo
s-a manifestat sub forma unor intreruperi periodice
ale lucrului, de cate exact zece minute fiecare, in
majoritatea sectiilor din intreprindere. A doua zi,
pe 20 decembrie, situatia s-a complicat din cauza
unui amanunt tehnic a carui cauza nu a fost elucidata
nici pana acum. Revolutionarul Ovidiu Paius, fost
angajat al I.O.I., isi aminteste ca, in dimineata
acelei zile, curentul electric s-a oprit in cele mai
multe dintre sectoarele intreprinderii. Alti martori
relateaza ca tot asa s-a intamplat si la Fabrica de
Confectii si in cateva dintre cele mai importante
sectii ale Intreprinderii de Strunguri. Pana acum
nimeni nu a putut afla din ce cauza sau din ordinul
cui s-a intrerupt atunci curentul.
Cert este ca aceasta "pauza tehnologica",
care a durat mai mult de o ora, i-a facut pe oamenii
care nu au putut incepe lucrul sa se adune in grupuri,
in cadrul carora isi comunicau ultimele noutati legate
de Timisoara.
Fara sa stie, cei care au dispus oprirea curentului
au creat un soi de "camera de presiune"
care, ridicand tensiunea acelor momente, a facut ca
muncitorii din cele mai importante intreprinderi ale
orasului sa se sincronizeze, chiar si fara sa comunice
unii cu altii.
Scanteia propriu-zisa a revoltei din Arad s-a iscat
in dimineata de 21 decembrie si a pornit de la Intreprinderea
de Orologerie Industriala. Acolo au existat mai multi
"lideri de opinie" si fiecare in
parte a avut rolul sau in declansarea protestelor.
Unul dintre acestia a fost Danila Onofrei, un muncitor
mai in varsta, respectat de toti ceilalti colegi,
cu mult mai tineri decat el. Intr-un interviu acordat
la inceputul anilor ’90, Onofrei a relatat ca in dimineata
de 21 decembrie, dupa ce curentul a fost pornit in
intreprindere, cativa dintre tinerii sai colegi au
refuzat sa inceapa lucrul. Apoi i-au cerut si lui
sa li se alature. A facut-o rapid, pentru ca si el
gandea la fel ca ei. Iar peste cateva minute, cand
sefii ierarhici au venit sa-i intrebe ce vor, Onofrei
a fost purtatorul de cuvant al tuturor. Dupa esuarea
tentativei de dialog, tot el a fost cel care a decis
in numele tuturor: "Copii, acuma-i clipa!
Plecam".
Fosti angajati ai IOI, si participanti activi la acele
evenimente, fratii Mihai si Pavel Sturz isi amintesc
si acum ca inginerul-sef si directorul intreprinderii
au coborat in sectie printre muncitori si le-au cerut,
inutil, sa se potoleasca. In schimb, secretarul de
partid a fost ceva mai categoric: "Mihai,
Pavele, nu faceti gasca! Vedeti ca sunteti pe lista!".
Activistului nici nu-i trecea prin cap ca, incepand
cu acele momente, "lista" lui nu
avea sa mai intereseze pe absolut nimeni. In scurt
timp, 25-30 de oameni au iesit in curte cantand
"Desteapta-te, romane". Aradenii considera
ca ora opt dimineata, cand nucleul de protestatari
inchegat la "Orologerie" a iesit
in strada, indreptandu-se catre Uzina de Strunguri,
poate fi considerata "ora exacta"
la care a inceput revolutia in orasul lor.
Marcat precis in memoria oamenilor, acest reper cronologic
ar fi trebuit sa asigure Aradului gloria de a fi cel
de-al doilea oras din Romania care s-a ridicat contra
comunismului. Din pacate, din cauza unor motive inca
neclare, in ultimii 14 ani, nimeni nu s-a aratat interesat
de clarificarea acestei "ierarhii".
SIRENELE REVOLUTIEI.
Candva, comunistii facusera din "sunetul sirenei"
un simbol al luptei pe care pretindeau ca ar fi dus-o
contra "oranduirii capitaliste",
dar nu este prea clar daca acele povesti aveau si
vreun graunte de adevar. In schimb, un lucru este
cert: sfarsitul oranduirii comuniste din Romania a
fost, cu siguranta, marcat de suierul sirenelor.
In marile intreprinderi din tara, acest sunet tanguitor
a fost semnalul care i-a adus in strada si pe restul
localnicilor. La Arad, primele sirene au sunat in
jurul orei 8:30, la Uzina de Vagoane.
Peste doar cateva minute, sirenelor de acolo li s-au
alaturat si cele de pe locomotivele care stationau
in gara orasului si cele din zona CT-5 (Telecomunicatii
CFR). Iesiti in strada, cele cateva zeci de protestatari
plecati de la "Orologerie" au inceput
sa treaca pe la intreprinderile vecine, cerandu-le
angajatilor de acolo sa li se alature. Primul lor
popas a fost la Uzina de Strunguri, unde au constatat
insa ca usile halelor de productie erau blocate si
pazite de secretarii de partid. In ciuda acelor masuri
de protectie, cateva zeci de oameni de acolo au reusit
sa scape de sub "ochiul vigilant"
al politrucilor si s-au alaturat coloanei.
La toate intreprinderile pe la care au trecut, in
continuarea marsului, protestatarii au intalnit usile
inchise si pazite de "stabi".
Asa s-a intamplat la Uzinele Textile Arad (UTA), la
Combinatul de Prelucrare a Mobilei si peste tot unde
au incercat sa scoata alti muncitori in strada. Totusi,
in ciuda masurilor de siguranta luate de sefii intreprinderilor,
in fiecare dintre acestea au existat cateva zeci de
angajati care au reusit sa iasa in strada, ingrosand
astfel randurile demonstrantilor. Ajunsi in plin oras,
manifestantii au oprit cateva tramvaie ai caror pasageri
au coborat alaturandu-se si ei coloanei. Numarul demonstrantilor
a crescut rapid: in mai putin de doua ore, celor cateva
zeci de oameni plecati de la "Orologerie"
li s-au alaturat alte cateva sute, apoi cateva mii.
In cursul marsului, din multime au aparut mai multi
"lideri" care, pentru un timp mai
lung sau mai scurt, si-au asumat rolul de conducatori
ai manifestantilor sau ai unei parti dintre ei. In
jurul orei 11:00, printre manifestanti a aparut si
Valentin Voicila, tanar actor angajat al Teatrului
de Stat din Arad.
El s-a alaturat muncitorilor, care il cunosteau foarte
bine, si impreuna cu ei a inceput sa scandeze lozinci
anticeausiste si de solidaritate cu Timisoara. In
orele care au urmat, actorul a devenit conducatorul
acceptat de catre toti manifestantii.
Prima intalnire cu fortele de represiune a avut loc
in zona Postei Centrale, unde s-a tras chiar si o
salva de avertisment, in aer.
Cea de-a doua s-a petrecut in piata din fata Comitetului
Judetean de Partid. Din fericire, de fiecare data
ambele "tabere" au avut indeajuns
tact, rabdare si diplomatie incat sa nu se ajunga
la un conflict deschis, si in acea perioada nu s-au
inregistrat nici un fel de victime.
ARMATA ARADULUI, CONTRA TIMISOAREI.
Amplasarea dispozitivul de paza intalnit de manifestanti
in zona centrala a orasului fusese deja decisa cu
cateva zile inainte. Cadrele militare de la toate
unitatile din zona fusesera chemate in cazarmi inca
de pe 16 decembrie.
Pe 17 decembrie, esaloanele superioare au dispus trecerea
in starea de alarma de lupta partiala, o data cu intrarea
in vigoare a indicativului "Radu cel Frumos",
indicativ de alarma care, teoretic, ar fi trebuit
sa intre in vigoare doar in cazul unei agresiuni externe
iminente.
In acele zile, in cadrul informarilor si instructajelor
facute in cazarmile din Arad, militarilor li s-a explicat
ca intrarea in starea de alarma de lupta a fost decisa
datorita faptului ca Romania este tinta unei posibile
agresiuni straine, iar la Timisoara se incearca destabilizarea
politica a tarii prin actiunile coordonate ale unor
grupuri de agenti specializati in diversiune si terorism.
Pe 17 decembrie ’89, din ordinul direct al Ministerului
Apararii Nationale, o mare parte a efectivelor UM
01380 – Cetate, cu tot cu transportoarele blindate
din dotare, a fost dislocata la Timisoara.
Aflate sub conducerea maiorului Dumitru Marcu, comandantul
Garnizoanei Arad, toate acele efective au fost puse
la dispozitia Diviziei 18 Timisoara.
Aceste efective au ramas acolo pana in dimineata de
21 decembrie, cand au fost retrimise "la
baza" la Arad.
Din restul judetului au mai fost trimise contra timisorenilor
si efective de militie care urmau sa asigure ordinea
in unitatile agricole, cateva echipaje de pompieri
precum si unul dintre cele doua plutoane ale Trupelor
de Securitate stationate in Arad.
Pe 16 decembrie, la ora 23:00, Inspectoratul Judetean
Arad al MI a primit ordinul de intrare in "Situatia
nr. 2", prin care se punea in aplicare
"Ordinul 2.300/1973", privitor la intrarea
efectivelor in stare de alerta. Apoi, pe 17 decembrie,
la ora 20:00, s-a dispus intrarea in "alarma
de lupta" a tuturor efectivelor MI din zona
Arad.
IN SPATELE USILOR INCHISE.
Pe 19 decembrie 1989, la Arad a sosit Ilie Matei,
secretar in CC al PCR. O zi mai tarziu, pe 20 decembrie,
acolo s-a constituit Comandamentul Judetean de Coordonare,
din care, alaturi de primul secretar (Elena Pugnea)
si de secretarul adjunct al Consiliului Judetean PCR
mai faceau parte comandantul garnizoanei Arad, mr.
D. Marcu, seful Inspectoratului Judetean MI, col.
Salceanu, seful Militiei judetene, col. Cioflica,
si seful de stat major al Garzilor Patriotice, lt.col.
Stranschi.
Pe 20 decembrie, alaturi de acestia a mai "aterizat"
inca un secretar CC al PCR, Radu Constantin.
In jurul pranzului si-a facut aparitia, sosit de laTimisoara,
generalul locotenent Ilie Ceausescu.
El nu a stat acolo decat doua ore, in cursul carora
a expus, la UM 01380 – Cetate, pozitia oficiala a
PCR in legatura cu evenimentele din Timisoara.
In aceeasi perioada, la Arad a sosit un grup de ofiteri
de la Statul Major al Diviziei Mecanizate de la Oradea,
grup condus de maiorul Eugen Badalan, seful de stat
major al Diviziei.
Apartinand esalonului superior care coordona fortele
militare din Arad, acest grup a preluat comanda intregului
dispozitiv de aparare constituit in oras.
ECHILIBRU FRAGIL.
Asa cum spuneam, cele doua "intalniri"
ale coloanelor de manifestanti cu dispozitivele de
ordine organizate in oras au fost relativ pasnice.
Si asta pentru ca fiecare dintre cele doua tabere
a evitat sa-si "arate muschii".
Grija cea mai mare a liderilor ridicati din randul
protestatarilor a fost evitarea unor acte de vandalism
indreptate contra magazinelor sau a unora dintre
"obiectivele" social-politice.
De asemenea, manifestantii s-au ferit sa intre in
vreun fel de conflict cu militarii care faceau parte
din dispozitivele de paza si mentinere a ordinii.
"Tot timpul ne-a fost teama ca printre noi
s-ar fi putut strecura anumiti agenti provocatori
care sa-i instige pe oamenii nostri la violenta. Eram
foarte constienti ca, daca un singur soldat ar fi
fost ranit, armata ar fi iesit din expectativa si
ne-ar fi atacat dur. Intr-o astfel de situatie, si
la noi s-ar fi declansat o baie de sange, la fel ca
in restul tarii", este si acum convins Viorel
Voicila, actorul care a fost "sufletul"
revolutiei de la Arad.
Acest echilibru fragil a fost mentinut pe tot parcursul
ultimelor ceasuri ale "regimului"
Ceausescu si nu s-a frant decat in noaptea de 22 spre
23 decembrie, cand primul aradean a fost ucis de niste
misteriosi "teroristi" care nu au
fost descoperiti nici pana in ziua de astazi.
CONTRADICTIE
"Pe Badalan l-am gasit la Consiliu. I-am
spus cine sunt, iar el a zis doar «Bine! Ii imprastiem
si-i zburam acum din piata». Cand am aflat ca a murit
ministrul Milea am plans. Am simtit ca am ramas ai
nimanui. Dar asta mi-a dat curaj sa nu mai execut
ordinele lui Badalan" - Neculae Diaconescu,
Col. (r)
SIRENELE
"La Uzina de vagoane s-a tras sirena.
Apoi au rasunat si sirenele de pe locomotivele din
gara. Din acel moment a inceput sa se stranga din
ce in ce mai multa lume. Pe drum am fost fotografiati.
Stiam ca, din aceasta cauza, ne semnasem sentintele"
- Ion Virtaci, revolutionar
"TERORISTII"
"Am prins doi presupusi teroristi. Erau
tuciurii. Nu vorbeau si noi am crezut ca, intr-adevar,
sunt iranieni. Dupa ce i-am «scuturat» putin au recunoscut
insa ca sunt romani. Au fost luati de armata si nimeni
nu i-a mai vazut" - Gheorghe Curt, revolutionar
BLINDATELE
"Noi am stabilit ca ora de intalnire ora
opt si jumatate. Cand am ajuns noi in centru, de la
Teatrul de Stat si pana la Cofetaria Libelula erau
numai TAB-uri" - Nicolae Ieran, revolutionar
MILITARI
In ziua de 21 decembrie, in Arad a fost constituit
un dispozitiv complex de forte militare care urma
sa asigure paza si ordinea in oras. Initial, acesta
a fost format din 99 de militari de la UM 01380 –
Cetate si 151 de militari de la Unitatea Militara
Gai. In jurul orelor 13:00, speriati de valurile de
manifestanti care ocupasera centrul orasului, autoritatile
locale, civile si militare au solicitat intariri care
au si sosit la fata locului. Este vorba de 850 de
militari si 7 TAB-uri de la UM 01191 Lipova. In jurul
orei 14:00, un detasament de 107 militari, cu tehnica
de lupta, proveniti de la unitatea din Ineu, a fost
si el pozitionat in Arad. In aceeasi zi s-au intors
in oras si efectivele militare ale UM 01380, dislocate
anterior la Timisoara. Este vorba despre aproximativ
300 de militari si 21 de TAB-uri care au fost incluse
rapid in "dispozitiv". Alaturi de
fortele MApN in oras au fost amplasate si cateva subunitati
de Militie, pompieri si luptatori de la USLA – Compartimentul
"Arta" din Inspectoratul Judetean
de Interne.
NU RATATI
In ziarul de maine, continuarea dezvaluirilor
legate de Revolutia de la Arad, referitoare la razboiul
dus impotriva "teroristilor".
Vasile
Surcel - Jurnalul National |