Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Luni, 4 iulie 2005

Stirile TVA aici

  • Gheorghe Seculici a participat la Congresul National al Unitatii Democrat Crestine din Italia

Gheorghe Seculici a avut intalniri cu inalti oficiali italieniIntre 1 si 3 iulie s-a desfasurat la Roma al doilea congres national al Uniunii Democrat Crestine, partid popular cu o pondere semnificativa in cadrul guvernului italian, dar si la nivelul structurilor Uniunii Europene.
Din tara noastra au participat la lucrarile congresului, la invitatia lui Lorenzo Cesa - vicepresedinte al grupului PPE din Parlamentul European si responsabil cu Europa de Est - doua dintre partidele ce si-au exprimat dorinta de afiliere la Partidul Popular European: Partidul Democrat reprezentat prin vicepremierul Gheorghe Seculici si Partidul Conservator reprezentat prin vicepresedintele Daniela Popa.
Acestia au fost prezenti la deschiderea lucrarilor congresului UDC alaturi de toti membrii guvernului italian in frunte cu primul ministru Silvio Berlusconi, la care s-au adaugat presedintele Camerei Deputatilor Casini Pierferdinando, presedintele Senatului Marcello Pera, dar si liderii celorlalte partide din Italia.
Gheorghe Seculici si Daniela Popa au avut intrevederi maraton cu o serie de inalti oficiali italieni. Printre acestia s-au numarat presedintele Camerei Deputatilor, Casini Pierferdinando, membru marcant al UDC, Franco Frattini, vicepresedinte al Comisiei Europene, Marco Follini -presedintele UDC, Lorenzo Cesa - vicepresedinte al grupului PPE din Parlamentul European, Mario Baccini - ministru al Administratiei Publice, Roco Buttiglione - ministrul Culturii si Carlo Giovanardi - ministru pentru Relatia cu Parlamentul.
In urma discutiilor purtate cu inaltii oficiali italieni, s-a conturat sustinerea absoluta pe care acestia o acorda integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.
De asemenea, oficialii italieni au exprimat dorinta de a avea Partidul Democrat si Partidul Conservator din Romania ca parteneri cu drepturi depline in cadrul Partidului Popular European.
La incheierea vizitei, vicepremierul Seculici a declarat ca intalnirile pe care le-a avut in Italia au fost deosebit de productive din doua puncte de vedere.
Este vorba, in primul rand de reconfirmarea sprijinului pentru integrarea Romaniei in UE in 2007, obiectiv care reprezinta prioritatea numarul unu a Guvernului roman.
In al doilea rand, Seculici a facut referire la demersul Partidului Democrat de a deveni membru al PPE din aceasta toamna, demers sustinut de toti inaltii oficiali cu care s-a intalnit vicepremierul roman la sfarsitul saptamanii.
Este de mentionat faptul ca Italia a fost unul din principalii sustinatori ai integrarii Romaniei in Uniunea Europeana.
Prezenja PD si PC la congresul unuia din partidele importante din guvernul italian vine sa confirme importanta relatiilor dezvoltate pe filiera Partidului Popular European.

Agenda zilei

  • La Festivalul Berii B. U. G. Mafia ne-a injurat de toti banii

Festivalul National de Bere nu a asigurat asistenta doritaAnuntat cu mare pompa, Festivalul National de Bere a fost departe de a intruni "cvorumul" aradenilor, care au ales, in marea lor majoritate, festivalul concurent, desfasurat la Strandul Neptun.
Nici macar numele cunoscute de pe afisele care au impanzit orasul, de mai bine de doua saptamani, n-au asigurat audienta dorita, semn ca aradenii, cu mic cu mare, raman fideli locatiei strand, cand vine vorba de astfel de evenimente.
Vremea a stricat si ea, in mare parte, planurile organizatorilor.
Daca vineri seara afluenta de public a fost multumitoare - oficial, - se vehiculeaza aproximativ 6.000 de spectatori, seara de sambata a adunat cam pe jumatate.
Festivalul a fost salvat de nemtii de la Saragossa Band, care au strans, in primele randuri, nostalgicii iubitori ai muzicii anilor '70.
Injuraturi a la BUG Mafia
Primul nume cunoscut care a urcat pe scena Festivalului in seara de vineri - Compact - a dezamagit, pe alocuri, poate si din cauza sonorizarii, de proasta calitate.
Oricum, cei care au venit sa asculte celebrele melodii ale trupei, au concluzionat ca, in noua interpretare, sunt de-a dreptul de nerecunoscut.
Pana si vocea lui Paul Ciuci pare sa fi suferit modificari, de-a lungul anilor.
Anuntata ca invitata de ultima ora, trupa Blondy, cu Andreea Banica in prim plan, a constituit o alta dezamagire.
Insotita de cele doua dansatoare, singura componenta a fostei formatii a oferit un spectacol ce s-ar fi cerut doar privit, si nicidecum ascultat.
Blonda Andreea a cantat trei melodii, a falsat din belsug, insa a dansat frumos.
Pentru prestatia artistica n-a lipsit mult sa se aleaga si cu niste huiduieli din public.
Paradoxal, singurul care a facut spectatorii sa se apropie in numar mare de scena a fost Nicolae Guta, ce a prins nemaipomenit de bine la publicul de toate varstele.
Unii au vrut sa-l asculte din curiozitate, altii de placere, iar o parte pentru ca erau suficient de ametiti, dupa mai multe beri, ca sa guste cum se cuvine repertoriul de manele.
Una peste alta, Guta chiar a cantat, si a cantat bine, fata de alte "celebritati" care au urcat pe scena festivalului.
Trecem peste faptul ca retinutul versurilor nu este punctul forte al manelistului, acesta inspirandu-se, la cate un inceput de strofa, de pe o foaie special pregatita si de care nu s-a dezlipit timp de o ora, cat a stat pe scena.
O figura mai putin buna a facut-o Nicoleta Guta, dar, asistata indeaproape de tatal sau, a iesit cu fata curata.
Dupa momentul Guta, stadionul a inceput sa se goleasca treptat, insa au ramas destui spectatori care au avut "placerea" sa fie injurati live de "baietii buni" de la BUG Mafia.
Cei trei promotori ai curentului hip-hop au reusit sa oripileze asistenta cu limbajul de cartier si injuraturile proferate din inaltul scenei, avand in vedere ca festivalul a adunat atat adolescenti, dar si oameni in toata firea, unii insotiti si de copii mici.
La festival au participat multi tineri Chiar daca organizatorii au incercat sa opreasca recitalul trupei, n-au facut decat sa-i determine sa adopte, pe parcursul a inca doua piese, un limbaj si mai violent, cu trivialitati la adresa aradenilor considerati a fi inapoiati pentru acest gen de muzica.
Asa ca, pe langa bere, destul de scumpa si muzica de calitate indoielnica, aradenii au plecat acasa injurati bine, pe banii lor.
Spectaculoasa Nicoleta Luciu si muzica de club in stil italiant
Sambata seara, aradenii au putut constata ca Nicoleta Luciu este, intr-adevar, spectaculoasa, la fel si colega ei de la "Laguna", Anca.
Nici la capitolul cantat n-au stat prea rau, dar a contat constumatia sumara si miscarile bine studiate si mai ales incitante.
Cu certitudine, L. A. mai au inca fani, mai ales de cand au decis sa cante ce stiu ei mai bine, si anume manele vechi si noi, care au fost pe gustul multor spectatori.
Dar mai ales spectatoare, ramase fidele imaginii de macho pe care o afiseaza Liviu, vocalul trupei. 
Chiar daca vorbim despre o formatie la fel de controversata ca si BUG Mafia, Parazitii s-au bucurat, poate, de cea mai mare audienta, desi aradenii au avut ocazia sa-i mai vada la Arad in repetate randuri.
Dupa incidentul de vineri seara, organizatorii au atentionat inca de la inceput membrii trupei sa se abtina de la trivialitati, pe cat le permite textul pieselor.
"Dragostea de inchiriat" a trupei Akcent, una dintre melodiile de succes ale acestei veri (compusa de creatorul de melodii al defunctei formatii O-Zone) a prins in special la adolescente.
Miscare scenica de exceptie, sincronizare foarte buna, muzica usurica, dar ritmata, patru baieti frumusei - reteta succesului pentru una dintre cele mai cunoscute trupe de baieti de la noi.
Daca pe timpul recitalului le-a fost destul de usor, la coborarea din scena baietii au scapat cu greu de asaltul fanelor, avide dupa un autograf, o fotografie si chiar un pupic.
Cele mai norocoase si mai indraznete si-au indeplinit scopul.
Veniti tocmai din Italia, Benny Bennasi - un baiat maruntel si o tanara blonda, romanca la origini - au incheiat seara de sambata cu un spectacol de muzica de club, lumina, culoare si multa energie.
Interpreti ai cunoscutului hit "Satisfaction", italienii s-au bucurat de un oarecare succes in randul iubitorilor acestui gen de muzica.
In concluzie, lume sub asteptari, nemultumita de raportul dintre pretul mare al biletelor si oferta din cadrul Festivalului.
Nici mititeii n-au avut trecere ca in alti ani, la fel si celebrii colaci secuiesti, pentru care nu trebuia nici macar sa stai la rand, cum se intampla in alti ani.
Locurile la mese, care in anii trecuti trebuia gasite din timp, n-au reprezentat o problema in acest an.
Spre nemultumirea bautorilor de bere, pretul acesteia n-a diferit cu nimic de cel de pe o terasa oarecare, cum ar fi normal sa se intample la un festival considerat tocmai al berii...
Si, nu in ultimul rand, a oripilat lipsa oricaror reguli in privinta servirii alcoolului catre minori.
Din loc in loc, cate-un pusti de nici 13-14 ani, beat crita, abia se tinea pe picioare.
Or, un festival de acest fel nu poate, cu siguranta, sa nu tina cont, in fond, de lege. In fine!
***
Ieri seara, pe scena festivalului au urcat Pepe, DJ Project, Aurel Tamas, Carmen Serban si, nu in ultimul rand, Saragossa Band, adusi cu mari eforturi tocmai din Germania.
Cu amanunte despre acesta ultima seara vom reveni.

Sorina Ambrus - Adevarul

  • Tineretul a sudat... a zecea oara consecutiv

Editie jubiliara a concursului "Tineretul sudeaza"Editia jubiliara, cu numarul 10, a concursului judetean "Tineretul sudeaza" a adunat nu mai putin de 27 de participanti, juniori si seniori, sambata, in incinta societatii Astra Trinity.
Concurentii au avut de parcurs doua probe, una practica si una teoretica.
La proba practica sudorii au fost impartiti in trei categorii, dupa procedeul de sudare: sudura electrod invelit, MAG si WIG, iar cea teoretica a constat intr-un test grila, cu intrebari de specialitate din domeniul sudurii.
Pe langa faptul ca a fost editie jubiliara, concursul s-a aflat si la cea de-a treia editie de cand este sponsorul principal Crisan Group SRL.
Dupa mai multe ore de sudoare si sudura, stimulati si de motto-ul concursului "Ca si-n viata si-n sudura/Nu se naste nici un plod/Fara electrod", duminica a avut loc festivitatea de premiere.
Comisia de jurizare, compusa din conf. Dr. ing. Francisc Tusz - presedintele Asociatiei de Sudura din Romania -Filiala Arad (ASR), ing. Sorin Farcas - vicepresedintele ASR si Octavian Uturas, a stabilit castigatorii pentru cele trei grupe de concurs, juniori si seniori.
Ocupantii locurilor I, sase la numar, vor participa la faza nationala a concursului, ce se va desfasura la Galati, in perioada 27-29 septembrie.
Cei sase sunt: Florea Hotea (la categoria juniori-electrod, de la Astra Trinity), Gheorghe Moldovan (seniori-electrod, Astra Trinity), Dragos Mihali (juniori-MAG, de la Astra Trinity), Gabi Chitescu (seniori-MAG, Astra Trinity), Valentin Ciumpe (juniori-WIG, de la Sysmec Arad), Florinel Oiaga (seniori-WIG, de la Amarad).
"Prin acest concurs urmarim ca meseria de sudor sa nu dispara, la fel ca in alte judete. Daca cinci tineri castigam in fiecare an, este bine pentru a nu suntem la cota zero" declara sponsorul principal al concursului, Ioan Crisan.

Anca R. Badila - Observator

  • O seara de neuitat

Seara de neuitat in fata Palatului AdministrativConsiderat cel mai mare turneu din Europa de Est, evenimentul a avut parte si acum de o ceremonie de deschidere pe care participantii nu o vor uita niciodata.
Vineri seara, la sfarsitul meciurilor zilei, cei peste 1000 de copii care au luat parte la competitie, insotiti de antrenorii lor si de parinti, s-au intalnit in spatele Teatrului.
De aici, condusi de fanfara si majorete au pornit catre Palatul Administrativ, unde ii asteptau gazdele - Marius Tucudean si Marius Demian, alaturi de invitatii lor - Iannis Gouda (selectionerul nationalei de juniori nascuti in 1989) si Gheorghe Falca, primarul Aradului.
Dupa cuvintele de bun venit, Marius Tucudean a anuntat surpriza: editia viitoare va fi onorata de echipe din Africa si America de Sud!
De la an la an, turneul ia o amploare tot mai mare, iar sportul s-a dovedit inca o data un ambasador excelent pentru Arad dar si pentru Romania.
Participarile internationale reprezinta fara indoiala un mare castig pentru fotbalul romanesc, iar turneul Cotta are o contributie enorma la progresul inregistrat de sectorul juvenil in ultimii ani.
Spectacolul l-au inceput majoretele de la Liceul Csiky Gergely, apoi "maestrul de ceremonii", Gabi Iazbinski a anuntat cel mai asteptat moment al serii, concertul Blondy.
Andreea Banica si doua superbe dansatoare au incins la maxim atmosfera, scena fiind luata cu asalt de micii fotbalisti.
"Numele tau", "Iubeste-ma", "Aproape de tine" si celelalte hituri ale trupei i-au unit pe copiii din toate colturile tarii, rezultand un show de zile mari.
Sfarsitul festivitatii a fost dat de un foc de artificii, care a colorat cerul primei nopti din luna iulie.

Adevarul

  • "Promovare? Sa fim realisti si sa nu ne hazardam!"

Interviu cu proaspatul numit manager la UTA - Dorel CuraDupa ce a slujit cu devotament culorile "Batranei Doamne" ca jucator si conducator, Dorel Cura s-a intors din nou la clubul care avea atata nevoie de priceperea lui.
Aflata in impas, fara un orizont financiar bine conturat, UTA asteapta acum salvarea de la directorul sportiv pe care l-a pierdut in urma cu doua sezoane.
Bun manager, cu usile mereu deschise la FRF, organizator si chiar sef de santier pe stadion, asa cum a fost la renovarea din 2002, nea’ Dorel are sarcina de a aduna laolalta tot ce are mai bun in Arad suflarea ros-alba.

- Cum ati ajuns la UTA si cine v-a chemat?
-
A fost sedinta Comitetului Director la club si pe la 8 seara am primit un telefon de la dl. Dehelean. Eu chiar eram in pat si ma uitam la televizor.
Cand am venit la stadion, mi s-a propus functia de presedinte executiv si lui Marcel (n.r., Coras) cea de antrenor principal.
A doua zi trebuia sa prezint un proiect de buget pentru sezonul viitor.
- Si ce buget ati prezentat?
-
Am prezentat un buget pertinent, de 15 miliarde de lei, normal cred eu pentru o echipa de Divizia B.
- Care are ca obiectiv...
-
... este prematur sa vorbim de obiectiv. Putem sa luam jucatori care sa mearga foarte bine si sa fim acolo, sus, la promovare. Nu e normal sa declaram lucru asta acum, asa cum a fost in ultimii ani si planurile nu au corespuns cu realitatea. Primul obiectiv este locurile 1-10, sa evitam retrogradarea.
- Anul acesta UTA a terminat rusinos, pe 11, loc retrogradabil in viitoarea stagiune. Veti aduce jucatori mai buni anul acesta?
-
Nu ma intereseaza ce a fost in sezonul trecut. Nu vreau sa spun ca vom aduce jucatori cu care sa spargem muntii.
- Dar nu este rusinos, ca macar la nivel declarativ, UTA si Aradul sa nu isi propuna promovarea?
-
Cel mai bine este sa nu ne hazardam. Ati vazut ce a fost si la ACU, anul trecut, cand se vorbea de stadion de 25.000 de locuri si Cupa UEFA. Mai bine sa fim realisti...
- Bine, sa revenim. Ce s-a intamplat a doua zi in sedinta? Vi s-a schimbat functia?
-
Le-am spus celor din conducere ca nu pot sa fiu presedinte executiv. Asta implica si problema de sponsorizari, iar eu ma pricep la fotbal, nu sa aduc bani la club si la problemele financiare. Daca aveau nevoie de mine, puteam sa am alta functie. Atunci m-au confirmat ca director sportiv si urma sa se gaseasca un presedinte.
- L-au gasit. Cum vi se pare?
-
Tiberiu Dekany este o alegere foarte buna, pentru ca Primaria ne ajuta foarte mult, cu salarii la personal, reparatii la stadion iar cu dl. viceprimar in fruntea clubului relatiile noastre se vor mentine. Le multumim oficialitatilor locale pentru ajutor.
- Ati avut o prima discutie cu dl. Dekany?
-
Da si am discutat problemele urgente, o strategie pentru a sti pe ce ne bazam. Dupa sedinta de sambata antrenorul va incepe sa isi contureze lotul.
- Acum, cati jucatori are UTA?
-
Coras a spus ca vor ramane 11 jucatori si mai vrea sa aduca 15. Suntem in cautari, iar speculatii sunt multe. Lista cuprinde jucatori de la echipele din zona, noi vom analiza bugetul si pe cei asupra carora merita sa ne orientam, sa ii avem in lot.

Bogdan Cioara - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]