Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Luni, 7 februarie 2005

Stirile TVA aici

  • Din nou la vot. Executivul forteaza mana consilierilor locali

Executivul va discuta reorganizarea institutiilor de culturaAlesii municipiului sunt chemati din nou in sedinta (pentru a cincia oara in acest an), pentru a vota diferite proiecte de hotarare agreate de Executivul local. Sedinta, care va avea loc joi, are - deocamdata - pe ordinea de zi doar cinci proiecte de hotarare, dintre care mai bine de jumatate sunt proiecte care au trecut deja prin mana consilierilor fara a primi unda verde. Primaria e insa hotarata sa obtina votul consilierilor si, ca atare, asa cum a procedat in cazul altor hotariri ce nu au trecut din prima de alesi, e decisa sa repuna pe masa consilierilor proiectele de hotarare care nu au trecut de vot pe data de 31 ianuarie.
Este vorba, in primul rand, de un proiect care reprezinta primul pas privind reorganizarea institutiilor de cultura din Arad, adica de cel "privind unele masuri privind reorganizarea institutiilor de spectacole si concerte de interes local (Teatrul Ioan Slavici, Filarmonica de Stat si Teatrul de Marionete)". 
Un alt proiect care revine pe masa consilierilor este legat de majorarea chiriilor cu 125% la terenurile agricole din intravilanul localitatii, terenuri destinate aradenilor cu venituri reduse, carora li se ofera astfel, pe mai departe, sansa de a-si cultiva cateva produse alimentare de stricta necesitate.
Proiectele cu pricina nu au trecut de votul consilierilor pentru ca Puterea nu a beneficiat atunci de majoritatea ceruta in astfel de cazuri (doua trei-mii), absenta consilierul Cristian Moisescu inclinand balanta in favoarea Opozitiei. 
Acum, insa, consilierii Aliantei au toate sansele sa-si vada proiectele realizate, cu conditia ca toti alesii Puterii sa fie prezenti la sedinta de joi. 
Un alt proiect repus pe masa consilierilor este legat de subiectul repartizarii unor spatii (cu alta destinatie decat cea de locuinta) in Bulevardul Revolutiei nr. 50, proiect care se vrea joi modificat de executiv.
Consilierii culturii aradene
Daca proiectele in cauza vor trece de votul consilierilor, aradenii vor trebui sa plateasca mai mult pentru terenurile agricole pe care le au in chirie, in timp ce institutiile de cultura din municipiul se vor alege cu alti consilieri delegati sa se uite peste actiunile pe care le vor intreprinde. 
Filarmonica va intra in grija consilierului Cristian Moisescu, Teatrul Ioan Slavici va primi sfaturi de la Corneliu Padurean (care frecventeaza piesele puse in scena), iar Marionetele vor beneficia de parerea proaspatului consilier local Nagy Ghizela.

Adriana Barbu - Agenda zilei

  • Guvernator in Muntii Apuseni

Se intentioneaza numirea unui guvernator pentru Zona Apusenilor - Virtual Arad News (c)2005Institutie regionala sub talpa autoritatilor centrale
Zona Muntilor Apuseni ar putea avea in curand un guvernator, care sa o administreze pe modelul Deltei Dunarii. 
Deputatul PUR de Alba, Nicolae Popa, si deputatul PD de Timis, Valeriu Tabara, impreuna cu alti parlamentari, vor initia un proiect de lege privind infiintarea unei Autoritati Guvernamentale in zona Muntilor Apuseni cu sediul la Alba Iulia. 
Parlamentarul umanist a afirmat ca zona Apusenilor are particularitati distincte fata de alte zone ale tarii, iar principalul obiectiv al viitoarei Autoritati Guvernamentale il va constitui implementarea unei strategii de dezvoltare socio-economica a Muntilor Apuseni din judetele Arad, Bihor, Cluj si Alba.
Deputatul Nicolae Popa considera ca scaderea drastica a nivelului de dezvoltare economica si sociala in zona, depopularea zonei montane, defrisarea iresponsabila a padurilor, distrugerea faunei montane, poluarea si distrugerea treptata a activitatii manufacturiere sunt argumente pentru proiectul legislativ. 
Popa a mai subliniat si faptul ca pe teritoriul Parcului Natural Apuseni exista peste 3.000 de pesteri, multe dintre ele declarate monumente ale naturii, care trebue protejate si intretinute.
Guvernare speciala
Initiatorii proiectului au stabilit deja in detaliu competentele acestei Autoritati precum si statutul si abilitatile pe care le va avea Guvernatorul Muntilor Apuseni. 
Conform proiectului, Autoritatea va avea urmatoarele atributii: identificarea principalelor probleme de natura socio-economica cu care se confrunta comunitatile locale din zona Muntilor Apuseni, coordonarea elaborarii strategiilor de dezvoltare socio-economica si a programelor si proiectelor pentru implementarea lor; colaborarea cu autoritatile publice locale din zona Muntilor Apuseni si respectiv din judetele apartinatoare in solutionarea problemelor, avizarea programelor, proiectelor si actiunilor derulate de autoritatile publice centrale si locale in cadrul Strategiei de dezvoltare socio-economica a zonei Muntilor Apuseni.
Functie de secretar de stat
In proiectul legislativ este mentionat ca autoritatea va fi condusa de un guvernator. 
Acesta va fi asimilat cu functia de secretar de stat, va fi numit prin decizie a primului-ministru si va avea calitatea de presedinte al Comisiei interministeriale pentru zona Muntilor Apuseni.
Deputatul Nicolae Popa a precizat ca guvernatorul nu va stirbi autoritatea prefectilor celor patru judete, iar acesta va avea drept principal obiectiv dezvoltarea zonei, atragerea de fonduri de la Uniunea Europeana atit pentru dezvoltarea investitiilor si crearea de locuri de munca, dezvoltarea turismului si nu in ultimul rand atragerea de fonduri speciale pentru ecologizarea zonei. 
Asa cum Delta Dunarii reprezinta un spatiu specific al Romaniei, care are un guvernator pentru conservarea faunei, speciilor de plante si a monumentelor naturii, tot asa si zona Muntilor Apuseni are dreptul de a avea un guvernator care sa faca reparatiile de rigoare, pentru a indrepta ceea ce s-a distrus pina in momentul de fata, a opinat Popa.

Andi Laslau - Evenimentul Zilei - (Editia de Vest)

  • Scandal la "Judetean"

Enoriasii biserici din curtea Spitalului au fost impiedicati de gardieni sa participe la slujbaAgentii de paza au ajuns sa faca legea la spital!
De peste o luna de zile, la redactia ziarului nostru, primim tot mai multe reclamatii cu privire la serviciul de paza de la Spitalul Clinic Judetean.
O astfel de reclamatie, cel putin hilara, ne-a survenit ieri dimineata.
Cateva zeci de persoane au fost nemultumite din cauza faptului ca lucratorii de la servicul de paza nu au vrut sa le lase sa intre la biserica din incinta Spitalului Judetean.
Unul dintre enoriasii care au asteptat mai bine de jumatate de ora sa poata sa se roage la biserica din curtea spitalului a fost si Pascu Turlea, care a precizat :
"De o jumatate de ora, firma de paza nu a permis accesul persoanelor la biserica ortodoxa. Au fost persoane batrane, care nu mai puteau sta in picioare, copii infrigurati. Nu se poate asa ceva, trebuie sa se ia o masura".
Rachianu Viorel, alt nemultumit de deciziile serviciului de paza, a declarat:
"Este un lucru in afara bunului simt. Cand lumea vrea sa vina la biserica, tu sa-i impedici! Biserica reprezinta un loc de rugaciune pentru toti. Pe deasupra, e singura biserica din zona, de ce sa nu ne mai lase sa participam la slujba?"
Doamna Vesa Florica, sotia preotului, a tinut sa sublinieze:
"Am sunat acasa la directorul economic al spitalului, dl. Butariu Ioan, care a transmis sa se rupa hartia prin care se limita accesul enoriasilor."
Pentru a ne convinge ce se intampla de fapt, am luat legatura si noi cu directorul economic Butariu Ioan, care a spus:
"A fost o neintelegere a firmei care se ocupa cu paza, care a dat dispozitie portarilor sa nu se permita accesul credinciosilor in curtea spitalului. Asta cu toate ca nu a fost luata o asemenea decizie impreuna cu noi si nici nu a fost trecuta in protocolul de executare a serviciilor!".
Trebuie sa mentionam ca la aflarea incidentului si la atentionarea oamenilor ca se vor plange presei, conducerea spitalului a remediat problema, dand dispozitie sa fie lasate cele cateva zeci de persoane care locuiesc in zona spitalului sa participe la slujba.
Incheiem aici, insa nu inainte de a concluziona ca, inca o data, excesul de zel al celor ce asigura paza la Spitalul Judetean a condus la acest incident nedorit!
Pana cand?!

Florin Ghilinta - Adevarul

  • Market Jackson Alfa – preturi mici, produse variate, cumparatori multumiti "Cartierul avea nevoie de asa ceva"

Marketul Jackson din Alfa este un complex la standarde occidentaleLocuitorii cartierului Alfa nu mai sunt nevoiti sa-si faca cumparaturile din alte zone ale orasului.
Nevoia de a apela la transportul greoi pana in centrul municipiului pentru achizitionarea diferitelor produse a fost eliminata prin deschiderea complexului comercial Market Jackson Alfa; un complex comercial modern, cu conditii deosebite, o varietate larga de produse si preturi mult mai mici decat cele practicate in zona centrala vine in intampinarea oricaror nevoi ale cumparatorilor din cartierul de la marginea orasului.
Market Jackson Alfa este deschis in fiecare zi, de luni pana sambata, intre orele 8 – 21, iar duminica, intre orele 9 – 14.30.
Un complex comercial la standarde occidentale
Complexul se intinde pe o suprafata de 1.200 de metri patrati, cu o capacitate de 26 de standuri. Market Jackson Alfa ofera tot ceea ce cumparatorii au nevoie, de la produse de imbracaminte si incaltaminte la produse alimentare si de uz casnic.
Preturile de chirie pentru aceste standuri sunt accesibile tuturor agentilor economici care doresc sa inchirieze un spatiu, asa explicandu-se si preturile concurentiale practicate.
Oficiu postal si casierie RCS
Ultima noutate oferita zecilor de mii de locuitori ai cartierului este infiintarea, in cadrul complexului, a doua noi puncte de lucru: un oficiu postal si o casierie RCS.
Cei doi furnizori de servicii sunt in plin proces de pregatire a noilor birouri, pentru a-si primi clientii in conditii optime.
In complex functioneaza si un fast-foodPiata cu paza non-stop
In cartierul Alfa, desi nu este de neglijat, din punct de vedere numeric, nu a existat pana acum nici un magazin care sa le ofere locuitorilor din aceasta zona tot ceea ce le trebuie in casa.
Piata care functioneaza acum in Alfa este una foarte mica, astfel, de aici s-a nascut ideea ca pe langa complexul comercial sa functioneze si o piata agroalimentara.
Aceasta va fi acoperita si le va oferi comerciantilor nu doar o chirie acceptabila, ci si conditii excelente de desfacere a produselor.
Asta, deoarece zecile de mese pregatite deja ofera comerciantilor posibilitatea de pastrare a produselor in spatii inchise, iar piata beneficiaza de paza non-stop.
Administratorul complexului spune ca probabil piata va incepe sa functioneze odata cu incalzirea vremii, in primavara.
100 de locuri de parcare
Complexul este dotat cu o parcare proprie cu capacitatea de 100 de locuri pentru masini.
Se evita, astfel, nenumaratele situatii intalnite in alte zone ale orasului, in care cumparatorul este obligat sa-si care toate cumparaturile sute de metri distanta pana la spatiul liber gasit cu greu pentru parcarea masinii.
Calitate si respect inainte de toate
Pentru a pune pe picioare o asemenea afacere este nevoie de timp si de foarte multa munca, astfel incat la final sa iasa un lucru de calitate care sa multumeasca atat clientii cat si agentii economici si colaboratorii.
"Am cautat sa atragem comercianti adevarati, care sa le ofere clientilor marfuri de calitate. La fel ca in orice alta activitate comerciala, trebuie sa existe respect fata de client si noi asta incercam sa facem. Vrem ca acei care trec pragul complexului nostru sa revina si a doua si a treia oara si sa devina clienti fideli. Acest lucru nu se poate face decat prin calitate", spune administratorul Market Jackson Alfa.
Fast-food, florarie, carmangerie si brutarie
In cadrul complexului, pe langa cele 26 de standuri destinate hainelor, incaltamintei, produselor alimentare si de uz casnic, a cosmeticelor si chimicalelor exista si un fast-food cu produse calde si reci. Aici, clientii se pot relaxa dupa ce isi fac cumparaturile, la o cafea sau la o gustare, meniul cuprinzand o gama variata de produse.
Marketul din Cartierul Alfa ofera cumparatorilor marfuri ieftine si de calitate Langa fast-food se afla o florarie. Aici se comercializeaza pe langa traditionalele flori si aranjamente florale o multime de alte lucruri specifice gradinaritului, produse de ingrijire, precum si tot felul de accesorii.
Market Jackson Alfa mai pune la dispozitia aradenilor o carmangerie cu produse proaspete aduse de la Curtici.
De asemenea, cei care se decid sa intre in acest complex isi pot cumpara la preturi avantajoase produse lactate, produse de panificatie si patiserie. In scurt timp, aici va fi infiintata si o brutarie.
Comercianti si cumparatori multumiti
Atat comerciantii cat si cumparatorii intalniti de noi la Market Jackson Alfa s-au aratat deosebit de multumiti atat de conditiile oferite in incinta, de curatenia exemplara de aici, de utilitatile puse la dispozitie, pe de o parte, cat si de varietatea produselor si de preturile lor deosebit de mici, pe de alta parte.
"Conditiile de aici sunt deosebit de bune. Singura problema ar fi ca in general cartierul este cam sarac. Dar sunt multumita" – Emanuela Bun.
"Conditiile sunt bune. Avem caldura, este foarte curat, deoarece administratia se preocupa de asigurarea curateniei complexului. Sunt, nu multumita, super multumita! Sunt aici toate conditiile pentru a asigura unui client tot ce-i trebuie, pentru a putea alege produsul potrivit. Este foarte important ca omul nu este obligat sa stea in frig" – Loredana Bota.
"In cadrul complexului, conditiile sunt foarte bune. Atat pentru noi, cat si pentru cumparatori, pentru ca ei sa poata gasi aici tot ceea ce le trebuie. Sunt multumita" – Petronela Bele.
"Complexul este intr-adevar binevenit pentru cartierul nostru. Gasesc aici in general tot ce ma interesaza. Este foarte bine ca s-a deschis aici, este aproape de casa. Cartierul avea nevoie de asa ceva" – Maria Ilea.
"Conditiile oferite aici ne permit sa putem veni in intampinarea clientilor cu produsele noastre. Marfa poate fi prezentata in cele mai bune conditii" – Stefan Toduta.

Simona Mazare - Observator

  • Noi focare de pesta porcina

In judet au fost descoperite noi focare de pesta porcinaTrei noi focare de pesta porcina au fost depistate in judetul Arad .
Inspectorii sanitar-veterinari au instituit carantina si au luat  imediat masurile necesare pentru anihilarea focarelor.
Animale bolnave au fost semnalate in localitatile Varfurile, Simand si Pancota.
Situatia cea mai grava este la Pancota unde s-au imbolnavit 61 de porci.
Fermierii carora le-au fost omorate animalele, vor fi despagubiti de catre autoritatile locale, la pretul pietei.
Anchetele sunt facute de comisii specializate ale Primariilor, iar fondurile provin de la Cominitatea Europeana.
Crescatorii de animale trebuie sa colaboreze cu medicii veterinari si sa anunte specialistii  ori de cate ori apare orice suspiciune de boala.
Raman inchise, in continuare, pietele de animale din localitatile aradene Pancota si Chisineu-Cris.
Specialistii DSV ARAD vor participa, saptamana viitoare la cel de-al 3 curs de instruire despre prevenirea si eradicarea pestei ce are loc in Germania .

Izabela Vekas - Televiziunea Arad


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]