Ultimul
drum al celui mai iubit dintre pamanteni: Papa Ioan
Paul al II-lea Astazi, in Romania e doliu national. Drapelele
au fost coborate in berna.
In bisericile din toata tara, indiferent ca sunt ortodoxe
sau catolice, se vor trage clopotele, iar preotii
si credinciosii vor spune o rugaciune pentru Sfantul
Parinte.
La toate evenimentele sportive programate pe parcursul
acestui sfarsit de saptamana, cei prezenti vor tine
un moment de reculegere.
Multe spectacole de teatru au fost amanate, iar programele
TV au fost modificate.
Din grile au fost inlaturate emisiuni precum "Geniali",
la Antena 1, sau "Teo", la PRO TV.
Filmele erotice au fost scoase din program, iar majoritatea
statiilor TV vor difuza ceremonia inmormantarii Suveranului
Pontif de la Vatican.
National TV, N 24 si Favorit, canalele de televiziune
aflate in proprietatea fratilor Micula, vor avea afisata,
pe tot parcursul zilei, o banda neagra in partea de
jos a ecranului. Teoctist nu merge la Vatican fiindca e gripat Parintele Patriarh Teoctist nu a facut deplasarea
la Vatican "din cauza unei stari gripale",
cum se precizeaza in comunicatul Patriarhiei.
O delegatie importanta de preoti ortodocsi, avandu-l
in frunte pe IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si
Bucovinei, se va afla astazi la Vatican sa asiste
la inmormantarea Sanctitatii Sale Ioan Paul al II-lea.
Prea Fericitul Teoctist a declarat: "Suntem
recunoscatori ca, pentru prima data, un Suveran Pontif
a dat marturie publica despre originea apostolica
a crestinismului romanesc. Ne exprimam nadejdea ca
cele doua Biserici din Romania, cea Ortodoxa si cea
Catolica, vor continua sa paseasca pe drumul deschis
de vizita Sanctitatii Sale la Bucuresti. Faptul ca
zilele petrecute in Romania de adormitul intru Domnul,
Papa Ioan Paul al II-lea, a facut ca milioane de credinciosi
romani sa traiasca clipe atat de inaltatoare, ne determina
si pe noi sa fim prezenti aici cu gandul nostru de
dragoste si pretuire", spune Patriarhul Teoctist
in mesajul catre cardinalul Eduardo Martinez Somalo.
Ultimul doliu national decretat in Romania a fost
in martie 2004, in memoria victimelor atentatelor
teroriste de la Madrid, iar inainte, tara noastra
s-a aflat in doliu in 2001, in memoria victimelor
atentatelor de la World Trade Center. "Teo" si "Geniali",
reprogramate Astazi, in zi de doliu national, posturile de
televiziune isi adapteaza programele la evenimentul
international, funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea.
La postul de stiri Realitatea TV, Melania Medeleanu,
Cosmin Prelipceanu si Sanda Nicola prezinta intreaga
desfasurare a funeraliilor in direct de la Vatican
si din Piata San Pietro. Iar din Polonia relateaza
Anamaria Lembrau.
In paralel, la Bucuresti, moderatorii postului de
stiri, Robert Turcescu, Emil Hurezeanu, Dan Turturica,
Stelian Tanase si Mircea Dinescu, vor realiza editii
speciale cu acest subiect.
TVR 1 are doua transmisiuni in direct de la Vatican,
incepind cu ora 11.00, iar restul programului contine
documentare despre viata Papei Ioan Paul al II-lea.
La PRO TV, programul special "Inmormantarea
Papei Ioan Paul al II-lea" incepe la ora
10.00 dimineata.
Romeo Diaconescu relateaza in direct de la Vatican,
iar Mihai Codreanu si Cristian Tabara dezbat in studioul
din Bucuresti evenimentul.
Emisiunea "Teo" a fost scoasa din
program.
Emisiunea "Geniali","Canalul
de stiri" si filmul "Colectionarul
de oase" nu se regasesc astazi in programul
Antenei 1.
Lucian Mandruta si Alessandra Stoicescu tin legatura
cu trimisul special la Vatican Mihaela Iordache.
B1 TV are o transmisiune in direct de la ora 9.50
pana la 13.00, majoritatea programului continind documentare.
Prima TV si National TV scot filmele erotice de la
miezul noptii, iar N 24 transmite in direct funeraliile
de la Vatican timp de o ora, de la 17.30 la 18.30. Romanii se roaga cu ochii spre Vatican
CLUJ-NAPOCA. Credinciosii greco-catolici din Cluj-Napoca
au inceput ieri-seara priveghiul de 20 de ore la Catedrala
Greco-Catolica "Schimbarea la Fata".
De ieri, de la ora 17.00, pana astazi, la ora 11.00,
cand va fi proiectata in biserica inmormantarea Papei
Ioan Paul al II-lea, clujenii sunt asteptati sa spuna
o rugaciune si sa aprinda o lumanare. ARAD. Prefectul judetului Arad, dr. Cristian
Stragea, a cerut ieri aradenilor sa respecte ziua
de doliu national in memoria Papei Ioan Paul al II-lea.
Prefectul a solicitat ca toate manifestarile care
urmau sa se desfasoare astazi sa fie organizate cu
decenta.
Astfel, el a recomandat amanarea sau reprogramarea
spectacolelor muzicale dupa miezul noptii.
Prefectul s-a referit in special la concertele pe
care urmau sa le sustina astazi Stefan Banica jr.,
in cadrul turnelui "Veta", si trupa
Iris. BLAJ. La Catedrala Greco-Catolica "Sfinta
Treime" din Blaj, precum si in toate bisericile
greco-catolice din judetul Alba, credinciosii s-au
rugat pentru sufletul Papei Ioan Paul al II-lea.
Au fost organizate seri de veghe, iar clopotele bisericilor
au fost trase dimineata la pranz si seara.
Potrivit protopopului de Blaj, Ioan Farcas, cel putin
20 de grupuri de credinciosi din cadrul Arhieparhiei
se afla deja la Vatican.
Astazi, clopotele vor fi trase timp de zece minute.
Sfanta Liturghie va fi organizata tot incepand cu
ora 9.00, la Catedrala Romano-Catolica din Alba Iulia. ORADEA. Dupa o noapte de priveghi petrecuta
la biserica greco-catolica din centrul orasului, credinciosii
au fost chemati azi de dimineata la liturghia de parastas
la capela Episcopiei.
"Am hotarit sa oficiem parastasul Sfintului Parinte
dimineata, la ora 8.00, pentru ca oamenii sa poata
urmari la televizor intreaga procesiune de la Vatican",
a declarat parintele Florin Jula, purtatorul de cuvant
al Eparhiei de Oradea.
Grupaj
realizat de Miruna Olteanu, Madalina Prundea, Sorin
Trocan, Mihaela Moraru, Mariana Gavrila - Evenimentul
Zilei
Referendum
pentru Arad
Se
discuta mult despre proiectul BERD
in care s-a implicat municipalitatea.
Se discuta mult, dar despre subiect abia se stie cate
ceva.
Aradul se va imprumuta cu 20 de milioane de euro,
bani cu care se va schimba asfaltul de la un capat
la celalalt al orasului si se vor reface liniile de
tramvai.
Acestea sunt franturile de informatii care au ajuns
la noi, garnisite cu promisiuni bombastice.
Oamenii de curte ai puterii se straduiesc sa puna
proiectul intr-o lumina cat mai favorabila; adevarul
este insa ca nici macar consilierii locali – cei care
reprezinta cetatenii si voteaza in interesul lor -
nu stiu exact ce implica si ce consecinte va avea.
Se fac supozitii despre cum ar putea arata orasul
in urma modernizarii: cat dispare din spatiul verde
care a mai ramas din Corso, vor fi inlocuite trotuarele
pavate anul trecut, masinile vor circula si pe liniile
de tramvai, cum se va rezolva haosul pe care l-ar
putea provoca strangularea circulatiei la Teatrul
de Stat si pe strada Tribunul Dobra, unde multiplele
benzi de circulatie se vor ingusta brusc si iremediabil,
cat vor mai creste impozitele si taxele pentru a putea
face fata pretentiilor BERD?!
Nu contest ca o afacere cu Banca Europeana pentru
Reconstructie si Dezvoltare poate fi buna pentru oras.
Dar in ce conditii se va realiza?
Ce angajamente va trebui sa isi asume Aradul si ce
consecinte vor avea ele asupra aradeanului – acestea
sunt intrebarile la care administratia locala ar fi
trebuit sa ofere raspunsuri opiniei publice inainte
de a initia discutiile cu BERD si de a face proiecte
care vor influenta pe termen foarte lung viata comunitatii.
Apreciez promisiunea domnului primar de a se consulta
cu aradenii in problemele majore ale orasului.
Stiu ca a avut intalniri prin cartiere, dar nu am
auzit de nici o dezbatere serioasa, punctuala, bine
documentata despre acest proiect ce va indatora bugetul
local pe 10-15 ani.
Or, relatia Aradului cu BERD, ale carei amanunte sunt
tratate cu mare discretie, incepe deja sa produca
efecte: am platit impozite si taxe mai mari fiindca
BERD a spus ca vin prea putini bani la buget din venituri
proprii; reamplasam Monumentul Marii Uniri caci BERD
nu finanteaza refacerea zonei Podgoria, unde presedintele
Iliescu a depus piatra de temelie; regandim strazile
cu sens unic la sfatul specialistilor BERD.
Viitorul Aradului nu poate fi tratat cu opacitate.
In joc e mai mult decat orgoliul de a face sau a nu
face: este vorba de mostenirea pe care am primit-o
si pe care trebuie sa o respectam, sa o transmitem
mai departe.
O problema de larg interes, cum este modificarea aspectului
municipiului, ce va impieta asupra mai multor generatii,
trebuie tratata serios, deschis, in amanunt, sa nu
ne trezim la finalizarea lucrarilor ca nu suntem multumiti
de ceea ce a iesit.
Nu spun ca nu trebuie asfaltat si aranjat orasul.
Dimpotriva!
Dar sa se faca tinandu-se cont de nevoile reale ale
aradenilor si ale Aradului.
E bine sa se fluidizeze traficul pe bulevardul central
(desi tendinta este de a scoate masinile din centrul
oraselor, nu de a inteti circulatia lor printre monumentele
istorice).
Dar cred ca Aradul are alte prioritati, iar actualul
vicepresedinte al Consiliului Judetean, Gavril Popescu,
le identificase foarte bine in campania sa electorala:
asfalt, becuri, canalizare (ABC-ul administratiei!)
pentru cartiere.
Bulevardul principal nu arata rau – daca ar fi curatat
si cu fatadele dichisite, cu putin mai mult spatiu
verde si mai putina poluare, s-ar putea intrece cu
orice localitate occidentala.
Vreau sa spun ca orasul are multe nevoi. Sunt multe
de facut: si lucrari marunte si lucrari mai mari.
Atunci insa cand e in joc imaginea si viitorul intregii
comunitati, nu este corect ca un singur om sau un
grup de cateva persoane sa hotarasca, pe baza unor
criterii subiective sau a cine stie ce increngaturi
de interese, in numele tuturor.
De aceea nu exagerez cand spun: daca vreti sa schimbati
centrul municipiului, organizati un referendum – aradenii
au dreptul sa isi spuna parerea despre locul in care
traiesc.
Andrei
Ando - Observator
Adio
cursa Tarom Arad - Bucuresti !
Una
calda, alta rece!
Cam la aceste cuvinte se poate rezuma activitatea
aeroportului din Arad.
Dupa ce a reusit cu eforturi sustinute sa convinga
o companie privata sa reia zborurile regulate spre
Italia, conducerea Aeroportului Arad se vede nevoita
sa-si restranga (momentan) activitatea.
Nu de alta, dar compania Tarom a anuntat ca, incepand
cu intrarea pe orarul de vara, va inceta sa mai opereze
de la Arad.
Contactat, directorul Dan Balacel si-a exprimat consternarea
si a declarat ca nu intelege decizia companiei de
a se retrage, cu atat mai mult cu cat cereri existau.
Decizia Tarom este finalul unei activitati destul
de prost organizate, nu de putine ori calatorii fiind
anuntati in ultimul moment de suspendareaunei
curse, de devierea ei spre Timisoara ori de faptul
ca nu ar mai fi locuri, iar aeronava pleca pe jumatate
goala.
Se pare insa ca aradenii vor avea parte, totusi, de
o cursa regulata spre Capitala.
Aceasta va fi operata, potrivit unor surse, de o companie
privata romaneasca.
Calin
Ghinaciu - Agenda zilei
Reabilitarea
statiilor de epurare din judet
In
urma vizitei secretarului de stat Lucia Varga, din
Ministerul Mediului, Prefectura
Arad a trecut la inventarierea statiilor de epurare
din judet, care ar trebui sa aiba macar studii de
fezabilitate in vederea accesarii, pe viitor, a unor
finantari Phare pentru modernizare.
Dintr-un prim studiu, 54 de localitati au statii de
epurare si majoritatea sunt cu probleme.
Singurele localitati in care se lucreaza la studii
de fezabilitate sunt Curtici, Pecica, Pancota, Gurahont,
Santana, Nadlac; in municipiu se deruleaza un program
Phare;
Moneasa se afla prinsa, de asemenea, intr-un astfel
de proiect; in zona Nord-Vest Ceala se va investi
intr-o statie de pompare ce urmeaza a fi racordata
la oras.
In schimb, la Chisineu-Cris, Lipova, Dezna, Sebis,
Turnu si Varsand nu exista studii de fezabilitate,
modernizarea lor nu este cuprinsa in vreun proiect,
iar functionarea lasa de dorit.
Cat priveste costurile unei astfel de investitii,
de exemplu la Pecica este nevoie de 2,9 milioane de
euro (termen de finalizare 2010), la Lipova - 2,8
milioane de euro (termen 2013), asa ca nici o administratie
locala nu va putea suporta astfel de cheltuieli fara
finantare europeana.
Ca urmare a acestei inventarieri, Prefectura recomanda
primariilor sa se apuce de studiile de fezabilitate
si sa faca tot posibilul pentru a accesa un program
Phare.
Sorina
Ambrus - Adevarul
Pregatiri
pentru sezonul cald
Autoritatile
locale se pregatesc pentru sezonul estival.
Administratia strandului Neptun a inceput lucrarile
de amenajare a spatiilor verzi si a zonei de agrement.
Sunt amenajate aleile, toaletele sunt in plina renovare
iar peste cateva zile vor fi amenajate si spatiile
de plaja.
Conducerea societatii de Gospodarire Comunala vrea
ca lucrarile sa se incheie in aproximativ 2 saptamani.
Si pentru sezonul 2005, administratia strandului vrea
sa pastreze pretul biletelor si abonamentelor la fel
ca anul trecut.
Tot in aceste zile, Gospodarirea Comunala vrea sa
finalizeze si vanzarea spatiilor comerciale si a casutelor
de la strand.
Pana acum au fost vandute aproximativ 10 baruri sau
restaurante si 50 de casute.
La strand vor fi facute si alte investitii.
Canalizarea de exemplu poate continua doar dupa ce
societatea va reusi sa obtina cateva miliarde cu care
sa poata achizitiona echipamentele necesare.