Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Vineri, 29 aprilie 2005

Stirile TVA aici

  • La Simand, traditia si modernitatea se impletesc armonios - Credinciosii ortodocsi asteapta Lumina Invierii

In Saptamana Mare credinciosii din Simand se indreapta inspre biserica - Virtual Arad News (c)2005Saptamana Patimilor este cea mai marcanta saptamana din cursul unui an bisericesc, este punctul culminant al unor stradanii spirituale, incepute in prima saptamana a Postului Mare. 
Este saptamana in care au loc cele mai importante evenimente din istoria mantuirii, incepand cu ultimele invataturi trimise de Hristos ucenicilor Sai si sfarsind prin Jertfa de pe cruce, punct culminant al intregii activitati a Mantuitorului. 
Postul inceput in urma cu patruzeci de zile este in aceasta saptamana mai aproape ca niciodata de adevaratul sau sens.
Participarea la slujbele bisericesti din Saptamana Mare (Saptamana Patimilor) nu inseamna nimic altceva decat participarea reala la evenimentele traite de Hristos: Cina cea de Taina, Patimile si Invierea Lui. 
Aceste trei momente sunt cele trei puncte care marcheaza saptamana ce incepe odata cu Duminica Floriilor, sarbatoarea intrarii triumfale a Mantuitorului in Ierusalim.
Dincolo de semnificatiile religioase, ortodocsii se pregatesc, conform traditiilor locului, de Ziua cea Mare. 
Acelasi lucru se intampla si la Simand, unde, dupa ce au randuit gospodaria, femeile se apuca de gatitul bucatelor traditionale, in asteptarea dezlegarii oferite de incheierea Postului.
Saptamana Mare
La Simand, ca in toate Parohiile Ortodoxe, credinciosii isi indreapta pasii spre Biserica Ortodoxa din comuna, unii pentru a participa la Slujbele Speciale ce se oficiaza in aceasta perioada, iar altii, care nu s-au spovedit si impartasit pana acum, sa primeasca binecuvantarea. 
Desi multi au fost credinciosii care au trecut pragului Sfintei Biserici, parintele Gabriel Gosta spune ca, in timp, oamenii s-au indepartat de spiritualitate, poate si din cauza grijlor cotidiene. 
Cu toate acestea, in Joia Mare, cand se oficiaza Liturghia Sfantului Vasile si se rostesc cele 12 Evanghelii ale Patimilor Mantuitorului, biserica se umple de lume. 
Este ziua in care se scoate agnetul din care se pregateste impartasania pentru tot anul, ce va fi impartita bolnavilor. 
Inca de vineri dimineata clopotele sunt inlocuite cu toaca Pregatirea propriu-zisa se face, insa, a treia zi de Pasti.
Vinerea Mare, zi deosebit de trista pentru credinciosii ortodocsi, zi in care Mantuitorul a fost rastignit pe cruce, este una aliturgica, nu se fac slujbe. 
In schimb, se citesc Ceasurile Mantuitorului. 
Dupa-amiaza, are loc Taina Sfantului Maslu, cand credinciosii aduc la biserica faina si ulei din care se vor face prescurile de-a lungul anului, iar dupa sfintirea lor, bucatele sunt impartite si enoriasilor. 
Urmeaza pregatirea Mormantului Mantuitorului de catre credinciosi, care-l impodobesc cu flori si il aseaza in mijlocul lacasului de cult. 
Dupa oficierea Prohodului Mantuitorului, se inconjoara Biserica o singura data, dupa care intrarea se face pe sub Sfantul Aer (bucata de panza pictata cu trupul Mantuitorului). 
Inca de vineri dimineata, nu mai bat clopotele, decat toaca, peste tot se aude cantecul lemnului (de la lemnul Crucii). 
Ziua de sambata incepe cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. 
Tot in aceasta zi, gospodinele fac ultimele pregatiri si, mai ales, rosesc ouale. 
Sambata seara, se oficiaza Utrenia Invierii, credinciosii cu lumanari in maini inconjoara, de aceasta data, de trei ori biserca, intonand "Cristos a Inviat!" 
In ziua de Pasti, oamenii imbraca, de regula, vesminte noi, se duc la biserica pentru a asista la Praznicul Invierii, dupa care se intorc acasa, la masa imbelsugata, dupa un post indelungat. 
Duminica dupa amiaza, la Simand se oficiaza vecernia, cu citirea Evangheliei in romana, greaca si latina, numita si vecernia copiilor, ocazie cu care cei mici primesc oua rosii.
Traditii locale
Pregatirea mesei de Pasti, la Simand, incepe inca de joi, cand se fac primele bucate, cum ar fi blaturile pentru prajituri, cozonacii si, nu in ultimul rand, se face paine in cuptor. 
"Daca in alte parti sunca doar se fierbe, la noi este obiceiul de a o si praji in cuptor, imediat dupa ce s-a copt paine. Prin aceasta tehnica speciala, sunca primeste o savoare deosebita si se face ca untul", ne povesteste Elena Sighete, o gospodina de frunte din Simand.
Si ouale au parte de un tratament special. Ele sunt colorate cu coji de ceapa, pentru a capata o culoare galbena. 
Inainte de a fi introduse in vopsea, sunt bine curatate, pe una dintre parti se fixeaza o frunza cu o forma mai deosebita, dupa care oul se introduce intr-un ciorap si apoi in vopseaua pregatita. 
Ouale colorate sunt nelipsite de pe masa de Paste Se obtine astfel un model natural, fara a fi nevoie de autocolantele din comert. Sambata, de regula se taie mielul si se pregateste. 
In partea locului, se obisnuieste prepararea unei ciorbe cu leustean, o friptura la tava, si nu in ultimul rand, drobul de miel. 
Nimeni nu se atinge, insa, de bucate pana Duminica, zi in care toata familia se strange in jurul mesei. 
Se ciocnesc oua rosii si se rosteste "Cristos a Inviat!"
Copiii si tinerii se strang in jurul bisericii unde se iau la intrecere, incercand sa sparga ouale de la distanta, cu monede. 
Cei mai indemanatici pot merge acasa cu buzunarele pline de bani sau cu cosuletele pline cu oua.
Spectacol in direct
In organizarea Primariei si a Televiziunii Romane, duminica, de la orele 17,00, simandanii sunt asteptati, cu mic, cu mare pe platoul din fata Caminului Cultural, locul de unde Tiberiu Ceia si Felicia Stoian se vor afla in direct pe TVR 2, timp de doua ore. 
Pe scena amenajata vor canta Valerica Ionas, Florica Muresan, Rodica Ardelean, Cornelia Caprariu Roman si invitati speciali ai lui Tiberiu Ceia. "Primaria, cu sprijinul localnicilor, va pune la dispozitie 500 de oua rosii si cozonaci pregatiti de gospodinele satului. De mare ajutor ne sunt si cei de la brutaria comunala, care s-au oferit sa ne sprijine. Ne mai bucuram si de o sponsorizare de 1.000 de euro de la persoane fizice si juridice, ce au tinut sa ne ajute la acest eveniment, ce nu poate decat sa faca cinste Simandului", a anuntat viceprimarul Minodor Anghelescu.
Asa ca, in dupa-amiaza zilei de duminica, atat simandanii, cat si cei din localitatile invecinate sunt asteptati la un spectacol folcloric pe cinste, transmis de Televiziunea Romana.
Incheiem cu cateva cuvinte ale parintelui Gabriel Gosta care ne indeamna, pe toti, deopotriva, sa primim vestea Invierii Mintuitorului cu mai multa liniste sufleteasca, pace si lumina in suflete, alaturi de cei dragi.

Sorina Ambrus & Nadia Bodran - Adevarul

  • Ajutoare pentru Timis

Aradenii au trimis ajutoare pentru sinistratii din TimisTrei puncte de colectare in Arad
Guvernul a decis, in sedinta de ieri, ca, sub directa coordonare a reprezentantilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, sa inceapa actiuni de ajutorare a locuitorilor din zonele calamitate ale judetului Timis. 
Reprezentantii Oficiilor Judetene pentru Protectia Consumatorilor din Arad, Mehedinti, Hunedoara si Timis vor distribui alimente si bunuri materiale constand in obiecte de imbracaminte, paturi etc, prin intermediul primariilor din zonele afectate ale Timisului, urrnand ca in zilele de Pasti in aceste actiuni de ajutorare sa se implice si reprezentantii Protectiei Consumatorului din Cluj, Alba, Sibiu, Valcea, Gorj. 
Pe parcursul saptamanii viitoare, transporturi cu provizii pentru sinistrati vor pleca potrivit anticiparilor si din celelalte judete ale tarii. 
Actiunea umanitara organizata de OJPC-uri vizeaza si celelalte zone afectate de inundatii, inclusiv Aradul.
Aradenii nu au ramas nici ei insensibili la drama sinistratilor din Timis: ieri, la ora 14.00, un TIR al Asociatiei Patronale a Transportatorilor "2002" din Arad a plecat spre primaria comunei Peciul Nou, fiind incarcat cu haine (500 kg), apa minerala (100 bax-uri), conserve diferite (100 kg), bunuri stranse dse asociatie. 
TIR-ul a transportat spre localitate si donatiile Crucii Rosii: 10 tone de imbracaminte, 10 saltele, 2 canapele, 10 mese, 5 scaune, un frigider, un aragaz, o chiuveta, jucarii pentru copii, 500 de kg de iaurt, 10 kg de esenta de sucuri, 10 kg de spuma pentru spalat.
La leaganul de copii de pe Vicentiu Babes a fost infiintat un centru de primirea ajutoarelor In plus, prefectul Cristian Stragea, maiorul Paicu Dan, din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, si inspectorul principal George Plesca, din cadrul Serviciului de Integrare Europeana si Coordonare al Prefecturii, s-au deplasat ieri in localitatile de pe Valea Muresului, pentru a verifica activitatea Comitetelor Locale pentru Situatii de Urgenta din bazinul Mures. 
Concluzia deplasarii a fost legata de faptul ca reprezentantii comisiei sunt pregatiti sa faca fata situatiilor cu care se confrunta, multi dintre acestia actionand cu moto-pompe pentru igienizarea fantanilor afectate (utilajele fiind achizitionate de catre primarii in ultimele 72 de ore).
Un control asemanator, sub conducerea prefectului, va fi demarat si in bazinul Crisurilor.
Chiar si edilii aradeni s-au aratat sensibili la drama prin care trec sinistratii din judetul vecin, primarul comunei Bocsig urmand a se deplasa personal in Timis, cu ajutoare constand in baxuri de apa minerala si cozonaci. 
Exemple de aradeni care vor sa contribuie cat de cat la refacerea vietilor celor care au ramas fara case din pricina apelor pot fi gasite la tot pasul prin Arad. 
Pe locuitorii din municipiu care vor sa dea si ei o mana de ajutor in aceasta actiune de ajutorare ii putem informa ca in Arad s-au infiintat trei puncte unde se pot face donatii: pe strada Vicentiu Babes, nr. 11-13 (fosta cladire a Leaganului pentru copii), pe strada Andrei Muresan,  nr. 11 (Centrul de primire-distribuire ajutoare umanitare) si pe strada Feleacului, nr. 1 (sediul Asociatiei Patronale a Transportatorilor "Europa 2002").

Adriana Barbu - Agenda zilei

  • Pagube de zeci de miliarde la Arad

Pagubele produse de inundatii sunt de zeci de miliardeSi in judetul Arad, autoritatile au avertizat ca inundatiile s-ar putea repeta in zilele urmatoare, datorita ploilor abundente. 
Datorita revarsarilor apelor, drumurile judetene Almas - Dieci si Dieci – Revetis sint deja inundate. 
Apele au patruns si in Gara din Almas, dar circulatia feroviara nu este intrerupta. 
Podul de beton de la intrarea in satul Draut, comuna Tarnova, s-a surpat, datorita eroziunii in jurul structurii de rezistenta. 
Pagubele au fost evaluate la aproape doua miliarde lei. 
O firma va inlocui podul cu unul din tubulatura de otel in circa 72 de ore. 
Pina atunci, localnicii vor fi aproviziona si pe rute ocolitoare. 
Primaria muncipiului Arad are in evidenta peste 250 de imobile inundate. 
In noua dintre acestea, peretii s-au daramat, iar locatarii au fost evacuati. 
Potrivit ultimului bilant, valoarea totala a pagubelor produse de inundatii in judetul Arad se ridica la circa 34 de miliarde de lei. 
La Birchis si Barzava, mai multi kilometri de drum comunal au fost distrusi, ca si unele poduri si podete. 
Aceeasi situatie se inregistreaza si in comuna Savarsin. 
La Bata sunt distruse zeci de hectare de culturi agricole, iar in orasul Pecica au fost afectate mai multe case. 
Pagube mari a suferit si Sectia de Drumuri Nationale Arad, din cauza acostamentelor, zidurilor si altor amenajari distruse de viitura. 
Administratia Domeniului Public si Privat al Judetului Arad are prejudicii de 13,1 miliarde lei, fiind afectate sapte drumuri judetene pe o lungime de 12 kilometri, precum si 15 podete. 
Si sistemul de gospodarire a apelor din Arad are pagube de 8,9 miliarde lei in urma inundatiilor.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Seminar la Politia Arad

Seminar la Politia din AradZeci de politisti din cinci judete au participat timp de doua zile la un seminar organizat de Inspectoratul de politie al judetului Arad.
Tema seminarului a fost Managementul schimbarii si a  fost sustinut de un specialist elvetian responsabil de implementarea proiectului "Politia de proximitate" in tara noastra.
Specialistul elvetian afirma ca politia de proximitate a avut un mare succes in Romania si ca populatia este din ce in ce mai deschisa fata de acest proiect care a aparut la noi in urma cu 5 ani.
Specialistul elvetian  a mai adaugat ca tot mai multe state din estul Europei sunt interesate de acest proiect deoarece politia de proximitate este deja o cerinta a statelor europene.

Camelia Catean - Televiziunea Arad

  • Manifestare omagiala Stefan Augustin Doinas la Caporal Alexa

La scoala din Caporal Alexa a fost omagiat Stefan Augustin Doinas - Virtual Arad News (c)2005Marti, 26 aprilie 2005, in localitatea Caporal Alexa, sat apartinator orasului Santana, in organizarea cadrelor didactice ale Scolii Generale "Stefan Augustin Doinas" (director, prof. Mirco Garjitzky) s-a desfasurat un moment festiv omagial dedicat lui Stefan Augustin Doinas, poet, eseist, critic literar, traducator din marea poezie a lumii, figura marcanta a culturii si spiritului romanesc, care s-a nascut acum 83 de ani pe aceste vechi meleaguri romanesti.
Au participat juristul Gavril Buza, vicepresedintele Consiliului Judetean Arad, prof. Mihai Scarlatescu, viceprimarul orasului Santana, dr. Dorina Maralescu, reprezentanti ai scolilor, rude ale poetului, elevi, localnici.
Preotul Adrian Murg si corul bisericii ortodoxe au deschis activitatea, rugandu-se pentru consateanul lor plecat dintre noi acum trei ani, iar elevii scolii au prezentat un program artistic pregatit de prof. Elena Calb si Lipovan Adina, pe texte realizate din opera poetului de catre regretata invatatoare Delia Brad.
Consilierul cultural al scolii a prezentat biografia si opera lui Doinas care, in perioada 1948-1955, a fost profesor de limba romana la scolile din Caporal Alexa, Halmagiu, Gurahont, dupa 1955 plecand la Bucuresti unde se casatoreste cu balerina Silvia Lia Pop (numele de scena Irinel Liciu), cea care la disparitia sotului, in 24 mai 2002, a lasat urmatorul biletel "Domnul meu si Dumnezeul meu, iarta-ma! Doinas, dulcele meu, o prea mare iubire ucide", dupa care si-a pus capat zilelor in 25 mai 2002.
Curta Gheorghe, fost coleg si prieten cu Doinas, a depanat amintiri din copilaria si tineretea petrecuta la Cherechi cu Stefan Popa, iar Delia Curta, fosta eleva a poetului, isi aminteste cu drag de orele de limba romana si de dragostea poetului pentru copiii satului.
"Zilele Doinas" de la Caporal Alexa au demarat in 20 aprilie 2005 cu un concurs de recitari din opera doinasiana (locul intai fiind ocupat de elevii Larisa Ignat- clasa a IV-a, Anca Blagau- clasa a V-a, Alina Gales- clasa a VIII-a), au continuat in ziua urmatoare cu jocurile de fotbal "Cupa primaverii" (locul intai- echipa clasei a VII-a, organizatorul fiind elevul Gheorghe Podrala), iar vineri, 22 aprilie, elevul Florin Stanciu (clasa a V-a) a castigat un concurs de istorie.
Luni, 25 aprilie, comunicarile stiintifice prezentate au scos in evidenta valoarea universala a creatiei doinasiene, importanta ei pentru cultura poporului roman.
In scoala din Caporal Alexa, in salile de clasa, Stefan Augustin Doinas este prezent prin opera sa, prin fotografiile din tinerete sau de la ultima vizita facuta in 13 mai 2001, cand institutia scolara a primit numele poetului, prin banca in care a invatat, prin amintirile satenilor, prin faptul ca poetul a fost, este si va fi patronul spiritual al elevilor scolii, al dascalilor, al satului natal.
Prin activitatea de la Caporal Alexa, desi timpul s-a oprit pentru Stefan Augustin Doinas la 24 mai 2002, prin stradania inimosului director scolar, prof. Mirco Garjitzky, a cadrelor didactice ale scolii de a initia activitati culturale comemorative, inima poetului va continua sa bata, Doinas locuind vesnic in satul sau natal.
Doinas la Caporal Alexa in mai 2001.

Gheorghe Sinescu - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Agenda Zilei - editie de Arad, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Saptamanalul Buletinul de Arad, TV Arad, TV RCS.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]