Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Sambata, 2 septembrie 2006
Stirile TVA aici
  • Prima zi de scoala, sub semnul intrebarii. Va fi sau nu boicotata de dascali?

Inceputul de an scolar este pus sub semnul intrebariiMai sunt doua saptamani pana cand elevii vor intra intr-un nou an scolar. 
Numai ca – la fel ca inaintea fiecarui sunet de clopotel posdecembrist – invatamantul romanesc intra din nou in atentia publicului, dar printr-o imagine negativa, conturata de nemultumiri si de posibile miscari sindicale.
Vocile liderilor sindicali din invatamant au inceput sa se faca din nou auzite, acestea exprimand nemultumirea in privinta atitudinii Guvernului fata de situatia invatamantului romanesc. 
In ciuda faptului ca Executivul a acordat la rectificarea bugetara de miercuri, inca 11 mii de miliarde de lei vechi acestui sector, sindicatele tot nu sunt multumite. 
Acestea reclama, printre altele, si faptul ca Guvernul nu a elaborat pana acum o noua lege a salarizarii, obligatie pe care si-a asumat-o prin protocolul incheiat cu sindicatele in cursul anului trecut (dupa incheierea grevei generale). 
In aceste conditii, reprezentantii sindicalistilor i-au cerut premierului Calin Popescu Tariceanu o intrevedere in cadrul careia sa discute punctual modul in care Executivul si-a respectat angajamentele asumate prin respectivul protocol, intrevederea fiind ceruta pentru saptamana viitoare.
Fondurile alocate in aceasta saptamana invatamantului nu ii multumesc pe sindicalisti, care sustin ca nici pana acum reprezentantii sindicatelor nu au avut acces la monitorizarea felului in care banii destinati scolilor si infrastructurii scolare au fost cheltuiti. 
Mai mult, ei precizeaza ca nu au primit nici o informatie oficiala despre cheltuirea banilor, informatiile fiind nevoiti sa le afle mai mult din presa, decat dintr-o sursa directa.
Liderii federatiilor din invatamant ii cer premierului ca cel tarziu saptamana viitoare sa se intalneasca cu ei si sa discute modul in care au fost respectate angajamentele din protocolul semnat la sfarsitul anului trecut. 
Profesorii cer o noua lege a salarizarii si sustin ca Guvernul a depasit deja termenul pana la care trebuia sa intocmeasca o astfel de lege. 
Sindicalistii nu s-au aratat impresionati de rectificarea bugetara. 
Sindicatele din Invatamant pe punctul de a boicota inceperea anului scolar Potrivit protocolului, salariile profesorilor ar fi trebuit sa fie majorate cu aproape 12 la suta, astfel incat salariul mediu sa creasca cu peste 125 lei noi. 
La 1 august, salariile cadrelor didactice ar fi trebuit sa fie majorate cu 6 la suta, ceea ce nu s-a intamplat. 
Dar, ieri s-a anuntat ca profesorii din invatamantul preuniversitar beneficiaza de acordul stabilit in urma grevei din noiembrie anul trecut, salariile lor majorandu-se cu 6 la suta din aceasta luna. 
Ultima majorare a acestora s-a produs in luna ianuarie, cu 5,5 la suta. 
De cele mai mici majorari vor beneficia profesorii tineri si debutantii, care vor ajunge la un venit mediu de 619 lei noi. 
La polul opus, se afla dascalii care au peste 40 ani vechime in invatamant. 
Ei vor ajunge la un venit de 1 400 lei. In medie, cresterea va fi de aproximativ 120 lei noi. 
Profesorii isi vor simti buzunarele mai pline abia luna viitoare, atunci cand vor fi date salariile aferente lunii septembrie.
Dar, pe langa toate acestea, incepe tot mai mult sa se vorbeasca despre boicotarea inceputului noului an scolar. 
Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant ameninta cu boicotarea zilei de 15 septembrie, in cazul in care Guvernul nu va respecta – pana la data respectiva – absolut toate prevederile protocolului semnat in luna noiembrie a anului trecut. 
In acest punct, insa, federatiile sindicale nu au gasit un numitor comun.
Astfel, daca Federatia Educatiei Nationale este, in principiu, de acord cu renegocierea protocolului, Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant nu accepta sub nici o forma renegocierea, subliniind printr-un comunicat de presa ca "daca nu se respecta termenii acestuia privind mai ales Legea salarizarii si alocarea fondurilor de 1,1 miliarde de euro promise pentru Educatie" vor boicota inceputul anului scolar.
In functie de deciziile ce vor fi luate de conducerile federatiilor sindicale – decizii ce sunt luate numai dupa consultarea membrilor de sindicat din toate judetele tarii – s-ar putea ca in data de 17 septembrie dascalii si profesorii membrii de sindicat sa nu isi intampine elevii in clase, liderii mai propunand ca in prima zi de scoala sa aiba loc un miting de protest in Capitala, iar in 18 septembrie – pichetarea Guvernului.

Mihaela Cerna - Observator

  • Slujbe pentru aradeni

Multi aradeni si-au gasit slujbe la bursa locurilor de muncaFiecare al zecelea aradean care a participat ieri la Bursa si-a gasit serviciu. Sute de aradeni s-au prezentat ieri la Bursa generala a locurilor de munca, umpland sala restaurantului Bucegi din Piata Garii, locul unde s-a desfasurat evenimentul organizat de AJOFM Arad.
Aflati in cautarea unui loc de munca sau doritori a-si schimba actuala slujba, si-au asteptat randul sa intre in sala inca de la prima ora. 
Proaspat absolventi, tineri sau cu ani buni de vechime si-au incercat norocul. 
Peste 60 de angajatori au asteptat ca ofertele lor sa starneasca interesul vizitatorilor si sa-si gaseasca oamenii de care au nevoie pentru posturile vacante. 
In total, aproape 1000 la numar. La acestea s-au mai adaugat peste 2500 de diverse joburi in strainatate oferite prin furnizori de servicii acreditati.
Cerere si oferta
Bursa locurilor de munca este pentru aradeni un bun prilej de a afla care sunt ofertele agentilor economici. 
Acestia, la randul lor, isi pot gasi oameni pe posturile neocupate. 
Ambele parti sunt de parere ca un astfel de eveniment e benefic. 
"Dupa fiecare bursa la care am participat am recrutat personal. Speram ca si acum sa gasim oameni buni, care doresc sa lucreze", spune Adrian Miculit de la firma Takata Petri Romania. 
"Sunt persoane care vin doar sa vada cum se desfasoara bursa. Dar sunt multi care cauta intr-adevar de lucru. Sper sa gasim forta de munca calificata, noi cautam confectionere, tamplari", spune Iolanda Tokodi, reprezentand Dream Team si Demai Construction.
Miruna Florea a terminat anul trecut facultatea, dar inca nu lucreaza. 
"N-am mai participat la alte burse. Acum am venit cu CV-uri pregatite, sper sa gasesc ceva de lucru in domeniul stiintelor economice", spune tanara. Pavel Varga lucreaza de ani de zile ca sofer, dar spune ca ar munci si altceva daca salariul ar fi mai mare. 
"Eu tot timpul caut ceva mai bine platit, ca am doi copii de crescut. Sa vad acuma, poate gasesc alta slujba, in alta parte".
76 de aradeni - angajati pe loc
Oferta angajatorilor a fost bogata si diversa. 
Slujbe din multe domenii de activitate si pentru toate nivelurile de pregatire profesionala: de la muncitori necalificati, confectionere, electricieni, dulgheri, barmani, sudori, cameriste, vanzatori, la asistente medicale, ingineri, economisti, programatori.
Timp de mai multe ore, angajatorii si posibilii angajati au discutat, au schimbat carti de vizita, s-au lasat CV-uri, s-au completat formulare de angajare. Unii au fost incadrati chiar acolo. Altii spera sa fie contactati ulterior. 
Din totalul aradenilor prezenti, circa 800, 263 au fost selectati in vederea angajarii. 76 de persoane au fost angajate pe loc; din acestea, 8 cu studii superioare.
Inca patru burse
Conducerea AJOFM spune ca pana la sfarsitul anului vor mai fi organizate inca patru burse: una pentru tinerii absolventi (pe 22 septembrie), una pentru cei proveniti din centrele de plasament (in noimebrie), doua generale (in octombrie si decembrie).

Gerlinde Knap - Adevarul

  • S-a aprobat raportul de evaluare a proiectelor din fonduri Phare

Presedintele CJA - Iosif Matula este satisfacut de fondurile finantate prin Phare36 la suta din suma alocata, in speta, aproape doua miliarde de euro numai pentru judetul Arad
Ministrul Integrarii Europene si Delegatia Comisiei Europene in Romania au aprobat raportul de evaluare pentru proiectele depuse in luna noiembrie 2005, in cadrul programului Phare CBC Romania 2004. 
Din judetul nostru au fost depuse 11 proiecte mari, fiind aprobate cinci, si 13 proiecte mici, dintre care sase au fost luate in considerare.
Proiectul cu cel mai mare scor obtinut (80 puncte) a fost depus de catre Administratia de Drumuri si Poduri a Judetului Arad, pentru reabilitarea drumurilor transfrontaliere: Variasu Mic – frontiera Romania-Ungaria si Graniceri – frontiera Romania-Ungaria. 
Suma de bani obtinuta se ridica la 668.700 euro. 
Al doilea pe lista judetului nostru s-a situat Consiliul Local Lipova care a avut doua proiecte ambele fiind considerate viabile, insa conform Ghidului aplicantului, o institutie nu poate beneficia decat de un singur proiect in cadrul unei Scheme de granturi. 
Astfel ca reprezentantii Primariei au fost nevoiti sa aleaga doar unul dintre acestea, bineinteles cel mai convenabil, modernizarea statiei de epurare, obtinand pentru acesta 545.408 euro. 
Pe locul trei s-a situat Primaria orasului Pecica cu un proiect privind dezvoltarea afacerilor transfrontaliere dintre producatorii agricoli si procesatorii de produse agricole. 
Pe urmatoarele doua locuri s-au situat Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii – Filiala Arad si Fundatia Romano-Germana, cu proiectele numite "Strategie comuna si proiecte pentru un mediu de afaceri dinamic la standarde europene" (137,748 euro), respectiv Centru de Pregatire si Perfectionare Profesionala Vladimirescu – "Dear Europa! Arad & Bekes welcomes you" (113,212.20 euro).
Proiectele mici au fost obtinute de catre: Complexul Muzeal Arad / Canepa de etnologie la ecologie – un program cultural transfrontalier de revitalizare a culturii canepii (42,160 euro); Fundatia ADAR / Stadiul regiunii transfrontaliere Romania-Ungaria – Instrument de lucru in perspectiva elaborarii Planului Operational Regional 2007-2013 (43,700 euro); Colegiul National Elena Ghiba Birta Arad / Arad-Szeged: Mosteniri culturale europene (13,600); Consiliul Local Pancota / Intarirea caracteristicilor multiculturale ale festivalurilor din Pancota (45,000 euro); Consiliul Local Almas / Imbunatatirea capacitatii de reactie a comunitatilor rurale printr-un management eficient pentru situatii de urgenta la nivel transfrontalier (49,915 euro) si Consiliul Local al orasului Nadlac / Lucia Chisbora explica modul de promovare a proiectelorPromovarea valorilor culturale, civice si sportive pentru tinerii din comunitatile transfrontaliere.
Valoarea totala a grantului (finantare nerambursabila CBC alocare de la statul roman) pentru cele 11 proiecte este de 1.829.741,20 euro, la care se adauga cofinantarea aplicantilor.
Avand in vedere ca suma totala la nivelul intregii regiuni transfrontaliere (judetele Arad, Bihor, Satu mare, Timis) este de 5.080.614,05 euro, reiese ca judetul Arad beneficiaza de 36 la suta din totalul fondurilor alocate.
Presedintele Consiliului Judetean Arad, Iosif Matula s-a declarat foarte multumit de faptul ca Aradul, prin proiectele depuse, a reusit sa obtina 36 la suta din totalul fondurilor alocate pentru intreaga regiune: "Am depasit media cu 600 de mii de euro. Am luat bani de la altcineva. Nu cred ca Timisul a obtinut mai mult decat noi. De aici se vede deja ca exista o competitie pe proiecte", a punctat Iosif Matula – presedintele Consiliului Judetean Arad.
Lucia Chisbora, directorul Biroului Regional PHARE CBC, a precizat ca foarte multe dintre proiectele depuse de judetul nostru, desi erau foarte bune, au fost respinse deoarece nu s-a depus documente care erau obligatorii. 
"Nu este suficient sa depui un proiect foarte bine scris din punct de vedere tehnic", a punctat Lucia Chisbora.
Directorul Biroului regional Phare CBC a mai adaugat ca s-a lansat deja programul Phare 2005 si tot anul acesta se va lansa si Programul Phare 2006. 
Astfel ca Biroul regional organizeaza in zilele de 11 si 12 septembrie seminarii de prezentare detailata a Ghidului aplicantului si fisa participantului. 
"Cei care nu au aplicat proiecte pe anul 2004 le pot imbunatati si depune acum. Sa vina cat mai multi aradeni sa depuna documentatii", a subliniat Lucia Chisbora.

Nadia Bodran - Informatia Aradului

  • Un deceniu de la disparitia lui Celibidache

Marele dirijor Sergiu CelibidacheDe un veac incoace, trei nume celebre au dus faima neamului peste hotare si toate, ale unor expatriati: Constantin Brancusi, George Enescu, Sergiu Celibidache.
Ultimul, mare dirijor, s-a nascut la Roman in 11 iulie 1912. A inceput la varsta de 4 ani cu improvizatii la pianul familiei. 
Dupa terminarea Liceului la Iasi, a studiat la Seminarul Pedagogic (1930), la Facultatea de Matematica a Universitatii iesene (1930-31), urmand apoi Politehnica bucuresteana (1931-32).
A urmat studii muzicale cu Theodor Rogalski (1934-36), apoi la Musikhohschule din Berlin cu H. Tiessen, K. Thomas, W. Gmeindl s.a. 
Intre timp a urmat cursurile Facultatii de Filosofie a Universitatii Friedrich Wilhelm din capitala germana. 
Tot acolo si-a luat doctoratul in muzicologie.
A activat ca pianist-corepetitor la Bucuresti (1934-36), ca dirijor de cor (1940, 1941-43), apoi ca dirijor de orchestra la Berlin (1941), sef de orchestra stabil la Berliner Philarmoniker Orchester (1945-1952).
A fost dirijor invitat la Milano, La Fenice – Venetia, Orchestra Radio din Stockholm (1962-71), Capella Regala din Copenhaga, Orchestra de Stat din Bremen, Orchestra Radio din Stuttgart (1972-77), Filarmonica din München 1979-96.
A colaborat cu: Orchestra ORTF si cea a Conservatorului din Paris, Filarmonica George Enescu, Filarmonica Moldova din Iasi, Santa Cecilia din Roma, Orchestra Rias din Berlin, Curtis Institut of New-York etc.
Fapt cu totul deosebit, a edificat trei orchestre: Berlin, Stockholm, München.
A sustinut cursuri de perfectionare (dirijat si fenomenologia muzicii) la Trier, München, Siena etc. A fost invitat in jurii internationale.
A abordat un repertoriu vast, ce a cuprins lucrari de: Haydn, Mozart, Beethoven, Berlioz, Schubert, Schumann, Brahms, Musorgski, Ceaikovski, Dvorak, Bruckner, R. Strauss, Debussy, Ravel, Sibelius, Respighi, Schönberg, A. Berg, Stravinski, Enescu, Prokofiev, Sostakovici.
Nu era adeptul inregistrarilor, doar tarziu a permis imprimarea unor lucrari de: Brahms, Bruckner, Ceaikovski, Celibidache, concerte televizate, un film.
De la compozitorul Celibidache ne-a ramas un Recviem, un Concert pentru pian si orchestra, patru simfonii.
Distinctiile primite de marele muzician au fost: Cavaler al Ordinului VASA in Suedia, premiul danez Leonie-Sonning (1970), Profesor Honoris Causa la Berlin (1991).
"A fost considerat unul dintre cei mai valorosi dirijori ai tuturor timpurilor, rafinat specialist al muzicii impresioniste franceze (Debussy, Ravel), apreciat pentru stilul sau de a dirija si pentru pedagogia de care a dat dovada in a explica arta dirijatului".
Daca e adevarat ca in 1971 ar fi venit vorba de o colaborare mai stransa cu Filarmonica bucuresteana, colaborare neacceptata datorita conditiei puse de marele sef de orchestra de a purifica formatia de elemntele mai slabe, pentru simplul motiv ca din randul acestora isi recruta Securitatea turnatorii, a fost o mare pierdere pentru noi.
Acesta a fost norocul münchenezilor, care l-au adoptat fara probleme. 
Poate a fost si norocul lui Celibidache, pentru ca a scapat de posibilitatea de a avea soarta lui Erich Bergel, care a fost "gazduit" niste ani in puscariile comuniste, lucrand un pic si la stuful din Delta.
Stand de vorba cu dirijorul Eliodor Rau, fost director al Fialarmonicii aradene, constati ca il zeifica pe Celibidache, cel care, considera el, ca i-a fost maestru si indrumator in cei 27 de ani cat i-a stat in preajma. Intre timp, noua, Televiziunea ne-a servit doar un filmulet cu Rapsodia I de George Enescu, dirijata la Bucuresti de marele maestru.
Ramane sa consemnam in viitorul apropiat relatarile dirijorului aradean despre conceptia interpretativa a lui Celibidache.
Daca in titlul acestui material, bazat pe date publicate pe internet, ca si pe relatari ale dirijorului Eliodor Rau, am scris cuvantul "disparitie", el se refera doar la cea fizica, pentru ca Sergiu Celibidache va ramane in memoria istoriei muzicii universale ca dirijor si ganditor de o categorica unicitate, iar in istoria noastra, ca unul dintre marii romani.

Hugo Hauptmann -Virtual Arad

  • Caravana UTA, la Moneasa si Ineu

Iubitorii FC UTA pot achizitiona produseIn sfarsit, suporterul aradean are de unde sa achizitioneze produse marca UTA.
Dupa ce ani de zile nu exista un fular sau un tricou cu insemnele ros-albilor, de o saptamana, la Arad exista un astfel de magazin.
La Computer World, pe Bulevardul Revolutiei, vis-vis de complexul comercial Ziridava, se afla un stand numai cu lucruri purtand emblema "Batranei Doamne". 
Cei care se ocupa de acest sector al clubului vor fi prezenti astazi la Moneasa, unde aradenii se afla in minicantonament si maine, la Ineu, locul de desfasurare al unui meci amical intre UTA si CS, din localitate. 
Fanii din judet isi vor putea astfel procura tricouri cu Mara, Apostu, Hidisan sau Simion cu 35 lei, fulare duble, cu 25 de lei noi, fulare mici, cu ventuze, pentru autoturisme, la pretul de 8 lei sau odorinzante de masina, la 3 ron.
In zilele premergatoare partidelor de pe teren propriu, aceste materiale promotionale se gasesc si in fata stadionului UTA.
Inainte de meciul cu Rapid, gama de produse mai cuprindea postere, cu 6 lei, jobenuri cu 20 si 25 lei, abtibilde de diverse marimi, de la trei la sase lei si vederi cu un leu bucata.  
"Prin punerea in vanzare a acestor obiecte incercam sa multumim suporterii, ca si ei sa ia parte la istoria acestui club, prin coregrafia de la meciuri, realizata cu aceste accesorii.Noi doar ajutam fanii adevarati sa se exprime prin aceste simboluri, sa-si arate mandria si devotamentul fata de UTA", a declarat Dorin Stana, promotorul acestei ramuri din clubul fanion de pe Mures. 
 "Ne doream sa avem la ora actuala o diversitate mai mare de produse si un mod mai atractiv de desfacere, dar pana la amenajarea unui punct de vanzare la poarta stadionului, mai dureaza. De asemenea produsele se mai pot comanda si on line prin intermediul site-ului oficial www.uta-arad.ro", ne-a spus Dan Branc, administratorul paginii web de la UTA.

Bogdan Cioara - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]