Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Marti, 8 august 2006
Stirile TVA aici
  • Vointa este. Mai asteptam doar procedurile!

Ministrul Atanasiu a discutat la Arad despre procedurile de preluare a Cetatii AraduluiCetatea nu revine Aradului mai devreme de doi ani
Cetatea din bucla Muresului nu va reveni municipalitatii mai devreme de doi ani si nu va putea fi introdusa in circuitul civil si turistic pana atunci. 
Cel putin asa a declarat ministrul apararii Teodor Atanasiu, ieri, la Arad, in urma unei intalniri cu primarul Gheorghe Falca si cu prefectul Cristian Stragea, intalnire in cadrul careia au fost discutate etapele si stadiul procedurii de preluare a Cetatii, din domeniul public al statului si administrarea Ministerului Apararii Nationale, in domeniul public al municipiului Arad si administrarea Consiliului local municipal Arad.
Procedura este extrem de greoaie si presupune mai multe etape. 
In afara faptului ca municipalitatea va trebui sa faca rost de cele 200 de miliarde de lei cerute si ministerul trebuie sa intreprinda anumite actiuni. 
Una din acestea este eliberarea unitatii militare de la Radna de tehnica care nu mai foloseste iar o alta ar fi asigurarea locuintelor pentru personalul care se va muta acolo.
"Este nevoie de eliberarea depozitelor, care va trebui sa se faca in doua etape. Prima este ofertarea catre Romtehnica. Ceea ce nu vom vinde, vom casa si vom valorifica ca deseuri. La solicitarea prefectului, o parte din efectele de acolo le vom dona spre Ministerul Administratiei si Internelor pentru a le dona mai departe primariilor din judet. Este vorba de acele efecte de care fac uz cei care lucreaza pe calamitati, pe situatii de urgenta. Ramane ca prefectul sa trimita un necesar pe fiecare localitate si noi sa trimitem ca MAI", a men|ionat ministrul.
Teodor Atanasiu a discutat cu primarul Gheorghe Falca despre proiectele pe care le are acesta referitoare la Cetate si a declarat ulterior ca "este pacat ca acestea sa nu fie puse in practica". 
Cu acest prilej i-a fost prezentat ministrului Proiectul privind restaurarea, valorificarca si reconversia Cetatii Aradului, realizat de Biroul de Arhitectura Pascucci, din Chieti - Italia. 
"Am vazut proiectele de dezvoltare, este pacat sa nu le puna in practica. Am convenit pe baza propunerii si modalitatca in care vom scoate o Hotarare de Guvern prin care CLM va finanta UM Radna si vom urgenta predarea catre municipalitate. Dar o astfel de activitate nu va dura cateva saptamani, va dura probabil doi ani si asta datorita procedurilor legale. Ca sa valorificam ce exista in depozitele de la Radna, procedura legal a ne ia un an de zile, iar procedura de contractare a executantului lucrarilor de acolo ne va impinge spre primavara anului viitor. Pana va fi gata mai trece un an", a explicat Teodor Atanasiu.
Asa cum spuneam, problema comporta doua aspecte, iar unul dintre ele are in vedere asigurarea unor locuinte de serviciu pentru militarii care se muta din Cetate la Radna. 
"Referitor la Cetate, nu este vorba doar de mutarea unitatii militare de acolo ci si de personal. Cu exceptia ofiterilor si a subofiterilor trebuie sa treaca si militarii angajati. in aceste conditii, acestia isi pot da demisia foarte usor, iar mutarea la Lipova ar putea duce la cateva demisii. In schimb, bazinul Lipovei este destul de generos si poate oferi o solutie. Am discutat cu primarul Lipovei de eventualitatea mutarii batalionului de la Arad la Radna. Am evaluat care sunt problemele pe care le avem, sa vedem care este posibilitatea asigurarii de locuinje pentru militari. A fost o oferta foarte generoasa din partea primarului. In afara locuintelor de serviciu, care nu sunt multe ca numar, s-a oferit sa puna la dispozitie teren pentru constructia de case pentru militari", a mai adaugat ministrul Atanasiu.
Pe de alta parte, discutiile de ieri dintre ministrul apararii, Teodor Atanasiu, si primarul Gheorghe Falca s-au desfasurat si pe marginea unitatii militare din Gai, de asemenea solicitata de municipalitate. 
Dupa realizarea acestei transmiteri, prin hotarare de guvern, constructive de pe aceste imobile vor fi reabilitate si integrate in circuitul de activitati de interes public. Referitor la acest aspect, ministrul Atanasiu a avansand promisiunea ca hotararea de guvern privind transmiterea imobilelor ce apartin UM Gai in patrimoniul municipiului Arad va fi promovata in acest an.
"Am hotarat sa facem o hotarare de guvern si pentru transferarea UM Gai, astfel incat zona industrials sa nu mai fie conditional de prezenta unitatii militare. Cladirile de acolo sunt pretabile si pentru un minicentru administrativ, astfel incat institutiile deconcentrate sa fie mutate acolo", a spus ministrul adaugand ca procedura va merge mai repede pentru ca la UM Gai nu mai este personal, decat cel de paza. 
"Pana la finele anului se poate" - a conchis Atanasiu.
La randul sau, edilul Falca s-a declarat increzator de faptul ca se vor rezolva cele doua cereri. 
"Dupa discutiile cu domnul ministru Teodor Atanasiu asteptam promovarea cat mai repede posibil, dar oricum in acest an, a celor doua Hotarari de Guvern, pentru a putea incepe reconversia Cetatii, dar si pentru a putea incepe renovarea cladirilor din Gai vom muta sediile instirutiilor deconcentrate din municipiu, care in prezent isi desfasoara activitatea in imobile revendicate" a mentionat primarul Gheorghe Falca. 

Calin Ghinaciu - Agenda zilei

  • Zona Metropolitana a Aradului se va uni cu cea a Timisoarei

Primarul Gheorghe Falca vrea sa dezvolte Zona MetropolitanaPrimarul Aradului, Gheorghe Falca, a anuntat ca vrea sa dezvolte zona metropolitana Arad, care sa includa municipiul resedinta de judet si opt localitati invecinate care sa ia amploare si pentru care administratia sa atraga finantari europene.
Zona Metropolitana Arad va functiona sub forma unei asociatii si va cuprinde Aradul si opt localitati invecinate:  Livada, Vladimirescu, Fantanele, Sofronea, Zimand, Zadareni, Frumuseni si Sagu.
"Primariile localitatilor aflate in apropierea Aradului nu pot accesa sume consistente din fondurile structurale. Si municipiului Arad ii va fi greu sa acceseze bani pentru ca nu mai are loc unde sa se dezvolte. Impreuna am putea atrage fonduri mai mari. Practic, fiecare consiliu adera la zona metropolitana si formam o asociatie cu un buget, pe baza caruia vom putea accesa fondurile structurale. Localitatile vor avea, in continuare, bugete proprii", ne-a declarat Gheorghe Falca.
Potrivit primarului Aradului, administratiile locale ale celor opt comune nu se vor desfiinta, primariile vor exista mai departe, cu toate posturile de pana acum primar, viceprimar si consilieri locali, actualii edili sefi urmand sa devina un fel de primari de sector.
Primarul Aradului a mai spus ca localitatile ce vor forma Zona Metropolitana Arad ar avea nevoie de utilitati si investitii mult mai mari decat au nevoie o mare parte din comunele ce fac parte din Zona Metropolitana Timisoara. 
Gheorghe Falca a mai spus ca primul proiect in Zona Metropolitana Arad ar putea incepe anul acesta, de indata ce se termina master-planul judetului.
In cazul Timisoarei, administratia judetului este cea care, in ultima perioada, face toate demersurile pentru realizarea Zonei Metropolitane Timisoara, municipalitatea fiind mai putin intersata de subiect.
Presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, se loveste insa in demersul de a include in zona metropolitana localitatile din apropierea Timisoarei, de opozitia primarilor care se tem ca isi vor pierde scaunele si posibilitatea de a lua decizii.

Bianca Toma - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Despre leii Aradului

Sigla Clubului LionsIn ultima vreme, atat micul ecran, cat si librariile ne aduc in atentie diferite asociatii nisterioase, cu rezonante vag cunoscute, dar cu atat mai generoase in sugestii. 
"Codul lui Da Vinci" este doar exemplul cel mai recent de literatura in care trecutul se impleteste cu imaginarul, atestarea documentara cu scenariul politist. 
Succesul de public al cartii lui Dan Brown, pentru ca am pornit de la acest exemplu, incita interesul, dar si pune in circulatie o teama de mistere, pe care cititorului i se pare ca le vede si in jurul sau. 
Doua organizatii, care functioneaza si in Arad, sunt privite prin acest val de mister, desi ele sunt extrem de transparente: este vorba despre cluburile Lions si Rotari.
Astazi am vrea sa risipim necunoscutul din jurul unei organizatii bazate pe idei umaniste, filantropice si de educare spirituala: Miscarea Lions. 
Ea a luat fiinta la inceputul secolului trecut printre colonistii englezi din India, cu scopul de a ajuta la sprijinirea suferinzilor de vedere, impresionata fiind de o epidemie cumplita ce a avut oc in acel moment. 
Foarte repede, s-au format cluburi si pe alte meridiane, astazi existand membri Lions pe intregul glob. 
Cel ce a coagulat miscarea a fost americanul Kelvin Jones, in 1917.
Leii se intalnesc in ntruniri periodice in sedii publice, avand emblema miscarii afisata la vedere. 
Ei se recruteaza din personalitati cu un bun renume, apti financiar sa ajute, dar, in primul rand, dispusi sa depuna eforturi dezinteresate pentru cei aflati in nevoie. 
Organizatia mondiala este apreciata in toata lumea, congresele anuale fiind evenimente de prestigiu pentru fiecare oras organizator. 
Presedintele Lions Club International (actualmente Dr. Ashok Mehta) este primit in cele mai inalte cercuri, iar ONU organizeaza, in fiecare an, la sediul sau, o zi pentru Miscarea Lions. 
Din mesajul presedintelui, citam: "Dorinta noastra de a excela in activitatea de membri Lions, ca persoane dedicate principiilor umanitare ale sloganului -Noi servim- se manifesta prin ajutorul acordat Fundatiei Lions Club International."
In Arad, Lions Club a luat nastere in prima parte a deceniului trecut, constituind Districtul 124 - Romania si fiind nasit de un Club din Germania, prin intermediul doctorului Marcea, originar din Chisineu-Cris. 
In Clubul aradean se gasesc oameni din diferite domenii de activitate (medici, profesori universitari, oameni de afaceri, juristi etc.), deoarece nu este vorba despre o asociatie profesionala, ci despre una cu caracter umanist universal. 
Preocupati de perpetuarea si cresterea principiilor lionistice, membrii miscarii cresc si tineri in acelasi spirit. 
La Arad exista si un Club Leo (pepiniera Lions), unul dintre cele mai apreciate din tara.
Dupa un debut ezitant, in decursul timpului, in putinii ani de la infiintare, leii din Arad au reusit sa realizeze numeroase acte filantropice, ajutand persoane aflate in dificultate, dar, in primul rand, institutii: spitale, scoli speciale, camine de batrani. 
O preocupare traditionala este sprijinirea Centrului Scolar Arad (scoala pentru nevazatori), incercandu-se redarea vederii in cazul unor boli reversibile. (De pilda, in cadrul unei actiuni cu caracter national, anul trecut, un grup de medici oftalmologi americani, membri Lions, au consultat la Oradea, in mod gratuit, circa 5.000 de persoane, oferind si ochelari potriviti, iar din Arad au beneficiat 25 de copii de la Centrul Scolar, doi dintre ei fiind operati pe cheltuiala Lions.) 
Prin fonduri proprii, prin diferite actiuni de colectare de bani si prin cooperarea in proiecte comune cu alte cluburi, leii aradeni incearca sa aline suferinte.
Iata, deci, ca nu e nimic misterios in activitatea miscarii lionistice. 
Ba da, era sa uit: in prima parte a lunii viitoare, la Arad va avea loc un eveniment care va starni in mod sigur emulatie. 
Dar si aceasta surpriza va fi dezvaluita in curand.
Intr-o lume plina de primejdii, exista si asociatii menite sa faca viata celor mai putin norocosi mai suportabila. 
Miscarea Lions asociaza asemenea individualitati.

Gheorghe Schwartz - Adevarul

  • Piata imobiliara aradeana - Apartamente mici la preturi mari

Cladirile de pe Bulevard sunt cele mai solicitate de straini - Virtual Arad News (c)2006Cunoscatorii intr-ale afacerilor continua sa sustina ca in Romania cele mai rentabile investitii sunt cele in domeniul imobiliar. 
Acestia sustin ca pretul de piata al proprietatilor, indiferent ca este vorba de terenuri, apartamente sau case, creste de la an la an.
Sa pornim de la preturile solicitate pentru inchirierea unui apartament. 
Aradul, dupa ce ani de zile a stat in umbra Timisoarei (centru universitar de prestigiu si automat consumator de apartamente inchiriate) a reusit performanta neplacuta de a egala, daca nu chiar depasi, orasul concurent din sud. 
Spre exemplu, un apartament cu doua camere oferit spre inchiriere in cartierul Aurel Vlaicu ajunge la 150 de euro pe luna. 
Proprietarul motiveaza pretul exagerat motivand ca aici pot locui chiar si patru persoane (omul asteapta clienti din randul studentilor) care sa contribuie egal la plata. 
Iata, in urma acestor practici, dezavantajate sunt familiile fara locuinta care, din doua salarii cu greu pot achita cheltuielile de intretinere si chiria apartamentului. 
Sa nu mai pomenim de faptul ca o buna parte dintre proprietari solicita plata in avans pe cateva luni.
Centrul orasului, inchiriat strainilor
In centrul urbei, dezastru! 
Chiriile la apartamente ajung la cateva sute de euro. 
Si aceasta pentru ca toti cei care au de inchiriat apartamente asteapta clienti din sfera societatilor comerciale (preferabil cu capital straini, deci platnici buni). 
Un apartament cu o camera, e adevarat, bine plasat, pe strada Vasile Milea, a ajuns sa fie inchiriat cu nu mai putin de 350 de euro pe luna. 
Clientul, proprietarul unei societati de plasament a fortei de munca, stramba din nas, dar recunoaste ca nu are ce face. Acestea sunt tarifele. 
Ca doar in Romania nu clientii stabilesc pretul pietei, ci proprietarii.
Spatii putine
Cand vine vorba de spatii comerciale, in centrul Aradului nu mai ai loc sa arunci un ac. 
Pana si pivnitele au devenit magazine. 
Ai nevoie, in unele cazuri, chiar si de cateva mii de euro lunar pentru a achita plata chiriei. 
O situatie, intr-adevar, nu prea placuta pentru un potential om de afaceri care viseaza la un sediu in buricul targului. 
Cu toate acestea, o plimbare prin centrul orasului iti dezvaluie o multime de spatii oferite spre inchiriere. Bani sa fie insa.
Creste pretul sau scade?
Iata insa ca, in ciuda profetiilor, teoria conform careia preturile de pe piata imobiliara sunt in crestere, iar aderarea la Uniunea Europeans va duce la o marire si mai mare a tarifelor, se clatina atunci cand studiem exemplul Ungariei. 
Inainte de intrarea in Uniunea Europeana, piata imobiliara a cunoscut o crestere a preturilor, asa cum de altfel se intampla si la noi acum. 
Numai ca imediat dupa aderare, acestea au cazut cu aproximativ o treime. 
Iata, asadar, o tema de meditatie pentru cei care considera investitiile imobiliare ca fiind cele mai sigure.

Cristian Titca - Informatia Aradului

  • UTA, lidera pentru o zi

La Vaslui Bogdan Mara a fost declarat omul meciuluiAradenii au luat o gura de oxigen inaintea confruntarii cu campioana en titre Steaua.
Echipa aradeana a invins intr-o maniera categorica pe FC Vaslui si s-a instalat, cel putin pentru o zi, in fotoliul de lider al Ligii 1. 
Bogdan Mara a fost omul meciului, cu trei goluri marcate si a devenit golgeterul campionatului. 
Lacatus a avut inspiratie cand l-a postat pe Costisor stoper langa Chirita, si la debutul lui Jankovic, la centrul terenului.
"Am inceput partida putin timorat. Gazdele au controlat primul sfert de ora, pana cand am reusit sa inscriem. Apoi am obtinut o victorie clara. Trebuie sa se tina cont ca abia acum suntem impreuna de o luna si vreau sa ramanem cu picioarele pe pamant. Campionatul e lung, iar pe cei care nu inteleg acest lucru, ii voi face eu sa inteleaga", a declarat Marius Lacatus, accentuand, inca o data, ca orice meci trebuie jucat cu aceeasi motivatie.
Vrea la fel si cu Steaua
"Nu ne speriem de Steaua si nu este un meci mai deosebit. Vom trata partida cu echipa campioana la fel de serios", a completat Lacatus. 
Ocuparea primei pozitii in clasament a adus poate primul suras al "Fiarei", ca antrenor la UTA.
"Sa nu uitam ca obiectivul nostru este evitarea retrogradarii. Daca vom reusi o clasare pe o pozitie mai buna la finalul campionatului, cu atat mai bine. Nu cred ca ocuparea primului loc in acest moment este un lucru esential pentru UTA. Important este ca noi sa ne vedem de treaba si sa obtinem puncte", a conchis Lacatus. 
Coras: "Traim o bucurie mare"
"Am dominat meciul in proportie de 90 la suta. Meritul este in intregime al staff-ului tehnic si al jucatorilor, care au reusit o partida mare", a spus Marcel Coras, directorul sportiv al clubului UTA, despre izbanda obtinuta de Mara&co. pe taramuri moldave.
"Nu suntem inca pregatiti pentru primul loc, dar cu toate acestea, traim o bucurie mare. Mare de tot, as putea spune", a spus cel supranumit de prieteni Marcelinho, cel mai mare fotbalist international pe care l-a dat Aradul.
Vagonul de dormit
Delegatia condusa de Marcel Coras s-a deplasat la Focsani cu avionul si, din Capitala, cu autocarul. 
Drumul de intoarcere a fost facut pe sosea, pana la Ploiesti. 
De aici, utistii s-au urcat in tren si au ajuns ieri dimineata la Arad. 
"Am calatorit cu vagonul de dormit. Au fost conditii foarte bune", a spus Coras despre calatoria spre casa a echipei.
Invoiti o zi
La sosirea in Arad au ajuns mai putini aradeni decat la plecare. 
Asta deoarece Daniel Chirita, Bogdan Mara, Iulian Stefan, Daniel Tudor, Corneliu Codreanu si Sorin Oncica au plecat acasa, pentru a veni cu familiile in orasul de pe Mures.
"Nu au avut zi libera, s-au dus acasa pentru a-si lua sotiile si cateva lucruri, urmand sa se mute la Arad", a spus Lacatus despre jucatorii invoiti.
Ceilalti jucatori au avut ieri program de refacere, la stadionul UTA.   
Vacarm in cluburi
Aradenii au putut urmari meciul FC Vaslui – UTA doar in cateva locuri din oras. 
La Club Milan, de la Casa de Cultura a Sindicatelor, peste 150 de oameni s-au inghesuit ca sardelele ca sa o vada la treaba pe "Batrana Doamna".
Fanii au tresarit la ocazii, au izbucnit la goluri si au sfarsit prin a lansa mesaje la adresa formatiei Steaua, urmatoarea adversara a ros-albilor. 
Desigur, nu a fost uitata nici rivala de pe Bega…
Au nimerit pronosticul 
Pe site-ul oficial al clubului, www.uta-arad.ro, cei mai multi vizitatori au indicat un succes al ros-albilor la Focsani. 
Doar opt la suta dintre votanti au prevazut un insucces al trupei lui Marius Lacatus pe plaiuri moldave. 
Iata cum s-au prezentat voturile: FC Vaslui – UTA: pronostic 2 – 7 3,5 %, pronostic X – 18,4 %, pronostic 1 – 8,1 %.
Altfel, 41,6 % dintre fani o vad pe "Batrana Doamna" situandu-se intre locurile 8-12, la final de campionat si doar sase procente vad, dupa doua etape, o retrogradare a echipei de pe Mures.

Bogdan Cioara - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]