Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Joi, 17 august 2006
Stirile TVA aici
  • Bucurestenii spun: CET, pe gaz!

Se propune ca noul grup energetic de la CET sa functioneze pe gaz metan - Virtual Arad News (c)2006Strategia energetica a judeţului a fost finalizata, iar gazul pare sa fie materia primă preferată de bucureşteni in cazul centralei din Arad.
Dupa câteva luni de întârziere, firma de specialitate din Bucuresti care s-a obligat sa elaboreze strategia de dezvoltare energetica a judetului, la solicitarea CET, a livrat, in sfarsit, proiectul de peste 70 de pagini. 
Acesta a fost asteptat de oficialii locali cu sufletul la gura, dat fiind faptul ca specialistii ar fi urmat sa le indice care este materia prima pe care va functiona, de acum încolo, CET. 
Desi solutiile nu sunt atat de radicale pe cat se astepta, din informatiile pe care le detinem, firma bucuresteana si CET sunt decise sa opteze pentru gaz.
Pâna la solutia finala, potrivit directorului Lucian Barniciu, pe subiectul strategiei energetice pe perioada 2006-2020 vor trebui sa se pronunte membrii Consiliului de Administratie, membrii Adunarii Generale a Actionarilor CET si, mai apoi, consilierii locali. 
Potrivit managerului CET, despre verdict se poate vorbi doar dupa ce toti factorii de decizie vor analiza strategia si îsi vor spune parerea pe subiect.
Cazanul doi, pe gaz, grup energetic nou
Revenind la solutiile din strategie, specialistii vorbesc de finalizarea investitiei la cazanul doi, cu abur, de 420 de tone, care va merge pe gaz, în prima faza, dar si de realizarea unei investitii care ar prinde foarte bine Aradului. 
Este vorba de realizarea unui nou grup electrogen cu ciclu combinat (adica o turbina pe gaz si una pe abur). Acesta ar avea un randament ridicat.
Situatia de la CET ar putea arata cam asa, în cazul în care Consiliul de Administratie, AGA si CLM vor fi de acord cu propunerile: cazanul doi ar fi finalizat si ar merge pe gaz, un nou grup electrogen s-ar realiza (cel mai probabil pe bani guvernamentali) si ar mai ramâne doua cazane de apa fierbinte pe pacura, la centrala pe hidrocarburi (pe post de rezerva si siguranta).
Conducerea CET nu exclude însa nici varianta pe biomasa. 
Voturile vor conta si aici.

Adriana Barbu - Adevarul

  • Scandal intre Liga pensionarilor si Primarie!

Pensionarii aradeni sunt pe punctul de a fi scosi din sediuPensionarii aradeni acuza administratia locala ca vrea sa ii scoata din sediul din centrul orasului. 
Ba mai mult, sediul pensionarilor a fost debransat de la reteaua de energie electrica. 
In sediul din Bulevardul Revolutiei activeaza 3 asociatii nonguvernamentale ale pensionarilor- printre care filiala municipala a Ligii pensionarilor si sucursala Casei de ajutor reciproc. 
Pensionarii spun ca au fost presati sa renunte la spatiu, fara a primi alt sediu. 
Ei au dat in judecata societatea Recons din subordinea Primariei pentru nerespectarea contractului initial. 
Acum pensionarii sunt hotarati sa dea in judecata primarul si directorul sucursalei de distributie a energiei electrice si spun ca isi vor cauta dreptatea, daca este nevoie chiar si la presedintie, Parlament si forurilor europene.

Liviu Dugheniuc - Televiziunea Arad

  • Vehiculele care intra in tara nu mai trebuie dezinfectate impotriva gripei aviare

Dezinfectia in Vama Nadlac a fost sistata la autoturismeAutoritatile au pus capat afacerii filtrului de dezinfectie de la Nadlac
Autoturismele turistilor si automarfarele ajunse in Vama Nadlac pentru a intra in Romania nu mai trebuie sa treaca prin filtrul de dezinsectie instalat in acest punct de frontiera ca masura de prevenire a raspandirii virusului aviar.
Astfel, la Nadlac mai sunt stropite cu substante dezinfectante doar automarfarele care transporta produse de origine animala sau care aduc marfuri din Asia si din tari in care exista cazuri de gripa aviara.
Suspendarea actiunii de dezinfectie a fost dispusa de conducerea Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Arad si vine dupa ce numerosi participant la traficul rutier transfrontalier au reclamat la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) faptul ca solutia folosita in vama nu are concentratia necesara.
Miile de romani care s-au intors in tara au fost nevoiti sa treaca, vrand-nevrand, prin acest filtru, pentru acest serviciu ei fiind nevoiti sa achite un tarif care variaza in functie de capacitatea masinii, intre 50.000 si 550.000 de lei.
Turistii erau astfel nevoiti sa stea la doua cozi - o data ca sa le fie dezinfectat autoturismul, iar a doua oara pentru controlul la frontiera.
Surprinderea oamenilor a fost cu atat mai mare, cu cat in nici una dintre tarile U.E. nu au fost nevoiti sa treaca prin astfel de filtre.
Mai mult, doar 25 la suta din incasarile firmei care se ocupa de dezinfectia masinilor in vama Nadlac au ajuns in bugetul DSVSA.
Daca e sa luam in considerare traficul infernal din vama Nadlac din ultima perioada, un calcul simplu arata ca incasarile acestei firme depaseau un miliard de lei in 24 de ore, asta calculul fiind efectuat tinandu-se cont de tariful minim pentru dezinfectie.
O alta problema care a creat nemultumiri vis-a-vis de aceasta dezinfectie a constituit-o faptul ca taxa perceputa era incasata in lei, in conditiile in care majoritatea celor care vin in tara au in buzunare doar euro.

Florin Marusca & Cristial Videscu - Agenda zilei

  • Cartier la coada vacii

Caselor din drumul Zadareniului le lipsesc principalele utilitatiCum sa iti construiesti o casa, in camp, fara curent electric si apa? Au aflat asta pe pielea lor zeci de tineri care au primit loturi pentru locuinte la iesirea din Arad inspre Zadareni, si acum muncesc ca furnicutele, ca sa isi vada visul implinit.
Dar si daca vor termina casele, nu se vor putea muta, pentru ca nu au nici curent electric, nici apa.
Primaria nu si-a respectat partea de angajament si nu le-a asigurat minimul necesar.
In cartierul tinerilor nu sunt utilitati.
In schimb sunt vaci, care pasc linistite, placide, printre oamenii ce isi construiesc casele.
"Era vorba ca se baga apa, curent, canalizare. Nu s-a bagat nimic, e un camp pe care construim. Eu, care am neamuri pe strada cealalta, ma mai descurc cu ma descurc, dar pentru ceilalti este foarte greu" – zice Daniel Bartos, unul dintre beneficiarii Legii 15.
De cealalta parte, primarul Falca raspunde: cine le-a dat terenul, trebuia sa le dea si utilitati. Adica fostul primar, Dorel Popa.
Care insa nu a mai apucat, pierzand alegerile locale, in vara lui 2004.
Toti cei din "Lotul Zadareni" au facut parte dintr-un program de ajutorare a familiilor sub 35 de ani.
Exista o lege in Romania care da dreptul tinerilor sub 35 de ani, ce nu poseda o locuinta, sa-si construiasca o casa pe un teren intravilan al primariei din orasul in care locuiesc.
Terenul era dat in folosinta cu titlu gratuit de catre autoritatile locale pe perioada existentei constructiei.
In anul 2004, un numar de 74 de aradeni primeau cate 375 metri patrati, potrivit Legii 15/2003.
Aveau obligatia de a sapa fundatia in primul an, pentru a nu pierde pamantul.
Asa ca fiecare s-a apucat de treaba. Dar un santier presupune existenta apei curente si a electricitatii.
Ori, terenul nu avea utilitati. A fost dat de primarie, pur si simplu desprins dintr-o pasune.
Noroc cu vecinii, care au ajutat familiile tinere cu apa, altfel nimeni nu ar fi reusit sa ridice vreo caramida.
Ori s-ar fi angajat intr-o alta cheltuiala– forarea de puturi de apa, "distractie" de 18-20 de milioane de lei.
"Am tras cablu pana la vecini, am vazut cat este pe contor si, la sfarsitul zilei, platim. Daca nu ar fi vecinii, nu stiu ce ne-am face, de la ei luam si apa, si curent, cum altfel sa ne descurcam?" – spune Vasile Ardelean, cel cu casa imediat langa soseaua catre Zadareni.
Pe terenul spre Zadareni este asteptata constructia zonei industrialeSi-a turnat fundatia si acum e la partea de zidarie; in betoniera atarna un furtun verde, tras din vecini, ca sa poata amesteca cimentul.
Majoritatea tinerilor lucreaza in regie proprie.
"Noi nu avem foarte multi bani, ca sa angajam firme de constructii. Fiecare construim cum putem, azi facem ceva, luna urmatoare mai inaltam un zid. Nu ne scot banii din casa. Daca primaria nu trage utilitatile, noi nu vom avea bani pentru ele" – zice Daniel Bartos.
Cateva case sunt aproape finalizate.
Oamenii nu se pot insa muta in ele, pentru ca fara curent electric si apa sunt nelocuibile. "Ce sa fac? Stau in continuare in chirie" – raspunde un beneficiar al Legii 15, care se teme sa-si dea numele, de frica sa nu fie luat la ochi de autoritatile locale, despre care a auzit el ca sunt razbunatoare.
Problema este cunoscuta de edilii locali, insa prioritate are zona industriala.
Acolo vor fi intai utilitati si abia apoi se vor conecta la ele cele 74 de familii.
"Intai trebuie aprobat un nou PUD pentru zona aceea, pentru ca PUD-ul vechi se referea doar la zona cu case dar nu si la cea industriala", au declarat surse din primarie.
Acestea spun ca nu va dura mai mult de un an, un an si jumatate.
Pana atunci familiile de tineri care asteptau sa se mute in casa noua nu vor avea ce face, decat sa admire zidurile ridicate si sa plateasca in continuare la banca rate pentru banii luati cu imprumut ca sa-si construiasca locuinta .
Falca nu a mai dat nici o palma de pamant pentru tineri!
Recent, Legea 15/2003 a fost modificata dand acum posibilitatea tinerilor sa-si cumpere terenul atribuit de primarie, la pretul stabilit de un evaluator autorizat. Aceasta modificare reprezinta in fapt o noua portita oferita consiliilor locale care decid vanzarea terenurilor pentru a improprietari preferential pe cel care are "punctajul" mai mare. In ultimii doi ani, dintre cei care s-au inghesuit la ghiseele primariilor pentru a pune mana pe un astfel de teren, putini au avut succes.
Pe de-o parte edilii au invocat lipsa unor loturi disponibile, iar pe de alta parte situatia juridica neclara a terenurilor a facut ca legea sa nu poata fi aplicata.
Initiatorul modificării legii, senatorul PSD Aurel Simionescu, sustine ca "s-a dorit normalizarea situatiei in care tinerii erau practic semiproprietari. Din pacate, primariile nu au mediatizat aceasta facilitate, desi ele ar fi fost primele institutii care ar fi castigat din taxele si impozitele pe terenurile respective", a declarat senatorul.
In municipiul Arad, nici un tanar nu a mai primit teren gratuit pentru constructie, dupa anul 2004, in mandatul actualului primar, Gheorghe Falca.
"Nu am dat nici un teren pentru tinerii sub 35 de ani. Nu le poti da terenuri fara utilitati. Pe calea Zadareniului, primaria avea obligatia sa puna utilitati atunci cand a atribuit parcelele de teren" – primarul Gheorghe Falca
"Era vorba ca se baga apa, curent, canalizare. Nu s-a bagat nimic, e un camp pe care construim" - Daniel Bartos
"Daca nu ar fi vecinii, nu stiu ce ne-am face, de la ei luam si apa, si curent, cum altfel sa ne descurcam?" – Vasile Ardelean
Zona industriala are prioritate
Daca planurile mari cu care primaria nu ezita saptamanal sa ne bombardeze se vor adeveri, atunci zona dintre municipiu si Zadareni se va dezvolta mult in urmatoarea perioada.
In primul rand, pe dreapta soselei se va realiza o zona industriala, si tot acolo urmeaza sa fie, pe o suprafata de sapte hectare, un nou spital judetean.
Primarul ne-a declarat ieri ca la planificarea lucrarilor zona industriala a avut si are prioritate, iar ea va fi cuplata cu cartierul tinerilor, aflat de cealalta parte a soselei.
"In aceasta toamna vom incepe canalizarea, si pentru zona industriala si pentru cea de locuinte. E nevoie de 100 de miliarde de lei, bani pe care ii avem, partial, de la Guvern", spune primarul.
Acesta sustine ca firmele care au inceput sa construiasca in zona industriala si-au tras utilitati pe banii lor, ceea ce ar trebui sa faca si oamenii din cartierul tinerilor.

Andrei Ando - Observator

  • In acest week- end ineuanii sarbatoresc ziua orasului

Primarul Ineului - Nicolae Mehelean anunta programul zilei orasuluiLa sfarsitul acestei saptamani orasul Ineu va imbraca haine de sarbatoare.
Pe parcursul a trei zile (vineri, sambata si dummica), localnicii - si nu numai - vor avea parte de concerte, concurs de miss, prezentari de moda, dar si de un foc de artificii - in epilogul evenimentului.
Programul de vineri va incepe la ora 18 si ii va avea ca interpreti pe Aurel Tamas, Morandi, Nicu Paleru, Anda Adam, Laguna - Nicoleta Luciu si Break Dance Show.
In cursul zilei de sambata, programul va debuta tot la ora 18 si va cuprinde concursul "Miss Ineu", prezentarea de moda, iar printre solistii zilei se vor numara: Cristina Rus, Select, Alexandra Ungureanu & Crush.
In ultima zi, adica duminica, programul va incepe la ora 17 cu a XII - a editie a Festivalului "Floare de pe Cris", iar printre interpretii ce vor urca pe scena se vor afla: Veta Biris, 3 Sud Est si Carmen Serban.
"Vor fi trei zile de sarbatoare pentru ineuani, zile in care sper ca toti cei prezenti sa se simta extraordinar, asa cum s-au simtit intotdeauna. Programul este unul diversificat, fiind acoperite toate genurile si gusturile muzicate, dar nu numai. Tot ce Imi doresc pentru aceste zile este sa avem un timp favorabil, asa meat programul si se desfasoare fara probleme" - afirma Nicolae Mehelean, primarul orasului Ineu.
Evenimentele prilejuite de Zilele Ineului se vor desfasura in incinta stadionului Central din localitate, iar pretul unui bilet este de 10 lei, in timp ce un abonament pentru toate cele trei zile va costa 20 de lei.

Nadia Bodran - Informatia Aradului


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]