Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Sambata, 22 iulie 2006
Stirile TVA aici
  • Seminar pe teme legislative

DSV a organizat un seminar pentru activitatile din panificatieDirectia Sanitar Veterinara Arad a organizat astazi un seminar pentru agentii economici care isi desfasoara activitatea in domeniul panificatiei. 
Legislatia din acest domeniu va suferi modificari din toamna, iar cei care nu se vor conforma noilor norme vor fi sanctionati. 
Din cele peste 100 de firme asteptate la seminar, au fost prezente insa mai putin de jumatate. 
Seminarul de informare s-a desfasurat in sala mare a Consiliului Judetean. 
El a fost organizat de catre directia sanitar veterinara si pentru siguranta alimentelor. 
In aceasta toamna legislatia in ceea ce priveste o anumita gama de alimenta se va modifica, iar directia sanitar veterinara doreste ca nici o firma sa nu fie prinsa pe picior gresit. 
Adica conducerea institutiei prefera sa nu fie nevoita sa dea prea multe amenzi. 
Seminarii pe tema modificarii normelor legislative vor mai avea loc si in perioada urmatoare.

Nicoleta Belean  - Televiziunea Arad

  • Spitalul "Sfantu Gheorghe" din Chisineu Cris demonstreaza ca reforma este o ecuatie dependenta de profesionisti!

Spitalul Sfantu Gheorghe din Chisineu Cris ofera conditii la standarde UEModel de reusita de dat ca exemplu in scoli, primul spital privat a descoperit-o, printre retetele urmate de un diagnostic corect si sever cercetat, si pe cea a succesului
Iesit de vreo doi ani de sub imperiul vast al diletantismului – cotidianul nostru a fost primul care, desi nu a indraznit sa-i anticipeze actualele realizari, a relatat despre aceasta adevarata premiera – Spitalul "Sfantu Gheorghe" din Chisineu Cris, intergral privat in urma gestului Consiliului Local al Orasului de a-l ceda cadrelor medicale care, in acel moment, functionau ca angajati, se afla, de acum, pe valul succesului.
Cladirea cu patru nivele plus parter ce functioneaza sub sigla SC TERAPEUTICA SA aduce mai degraba a clinica elvetiana decat a unitate spitaliceasca mioritica, iar comparatia, la o simpla plimbare de-a lungul holurilor si aruncarea unei priviri fie si profane – este de-a dreptul socanta: nu tu pereti coscoviti, nu fotolii desfundate, nu cadre medicale cu priviri acre, nu pacienti si apartinatori nervosi, mizerie, toalete insalubre, mirosuri pestilentiale... ci, efectiv, antiteza acestor triste realitati!
Culmea e ca Spitalul "Sfantu Gheorghe" lucreaza, aproape exclusiv, cu fonduri de la CAS – adica, asa cum lucreaza mai toate spitalele! –, ceea ce ne trimite, din prima, cu gandul la realitatea ca totul depinde de diagnostic si reteta, dar mai ales de specialistii care se ocupa de asta!
Daca in numerele precedente v-am prezentat parte a realizarilor catorva sectii, in numarul de fata intentionam sa vorbim despre chirurgie, o "sectie regina" a spitalelor care se respecta, de care depind aproape toate celelalte si care, in linii mari, poate fi etichetata ca etalon: daca merge bine chirurgia, restul se descurca chiar si mai bine.
Seful de sectie Marius Bucur e un cadru medical tanar, specializat in dificila ramura care, vorba sa, "nu se poate face ca navetist; nu se poate face solitar – ci numai in echipa" – un medic care ne-a uimit din prima faza a discutiei, cand s-a declarat multumit de salariu, de dotari, de conditii, de instrumentar, de tot... sincer: cat de des vi se intampla sa auziti o asemenea confesiune?!
"Anul acesta anticipam, din punct de vedere statistic, cam 600 de pacienti. Putem interveni, in general, cam pentru orice – dar cele mai dese, avand in vedere specificul zonei, sunt litiazele biliare (popular numitele pietre la fiere)... ma rog, in zona asta oamenii mananca mult... Destul de dese sunt si afectiuni de tipul herniilor, varice, apendicita, colici renale (apa din zona este foarte dura), neoplasme – intr-o anumita limita – si, ca peste tot, traumatismele" – enumera dr. Marius Bucur.
Salile de operatie sunt dotate conform cu standardele UE – "poate la Bucuresti si la Sibiu daca mai gasiti asa ceva" – ceea ce face ca la Chisineu Cris sa vina pacienti din orase cu pretentii din tara, cetateni italieni ("O operatie de mare succes am inregistrat-o pe un cetatean italian, de 63 de ani, care a apelat la noi suferind de un cancer de rect" – spune seful sectiei), germani etc.
Sala de operatii se poate steriliza perfect in 30 de minute, fiind dotata cu un sistem de recirculare a aerului dintre cele mai performante din lume, cu pereti speciali si linoleum absorbant – nemaivorbind de aparatura de ultima generatie, nou-nouta!
La Cris se efectueaza operatii ce tin de chirurgia plastica (post)moderna, de tipul maririi de sani ("Am preluat o pacienta refuzata la alte clinici, pentru ca era cardiaca operata – si i-am rezolvat asa cum a dorit dansa problema!" – ni se spune), pacientii beneficiind de tratamente post si pre-operatorii in saloane de maximum trei paturi care, fata de cele cu care, din nefericire, suntem atat de familiarizati, par de 5 stele: balcon, bucatarie proprie, instalatie audio-video...

Lucian Valeriu - Observator

  • Muntele Gaina asteapta fetele la targ

Pentru amatorii de artizanat obiectele populare de la Muntele Gaina sunt valoroaseMuntele Gaina va fi luat din nou cu asalt de catre iubitorii de traditii populare din zona si nu numai.
Aici, in fiecare an, in cea mai apropiata duminica de data de 20 iulie, se organizeaza cea mai mare sarbatoare traditionala romaneasca in aer liber.
De fiecare data manifestarea reuneste formatii artistice din judetele Alba, Hunedoara, Cluj, Bihor, Arad precum si din alte zone ale tarii, realizand un adevarat festival al cantecului si jocului, al traditiilor si datinilor stramosesti.
Pregatirile se realizeaza cu citeva zile inainte, iar plecarea spre munti se face in jurul orei patru dimineata.
Turistii care se incumeta sa urce pe munte au posibilitatea sa admire si chiar sa cumpere produse artizanale specifice zonei: tulnice, vase de lemn pirogravate, ceramica de Bihor si Zarand, unelte de lemn, tesaturi populare de casa si produse culinare.
Sambata, organizatorii ofera vizitatorilor posibilitatea de a vizita o expozitiei de arta populara a caminelor culturale finaliste in cadrul proiectului "Cultura pentru cultura", precum si de a-i asculta pe Nicolae Furdui Iancu acompaniat de orchestra "Crai Nou", pe Veta Biris, Nicolae Tuhut si Virgil Moga.
A doua zi de targ va fi anuntata de tulnicaresele din Avram Iancu, dupa care se va oficia un "Te Deum" – in memoria eroilor.
Urmeaza apoi un spectacol sustinut de artistii din judetele Alba, Arad, Bihor, Cluj si Hunedoara.

Lucian Serban - Adevarul

  • La Curtici si Sofronea - Soarele si apa - secretele distractiei pe Strand

Strandul din Curtici atrage iubitorii de soare si apa - Virtual Arad News (c)2006Canicula inregistrata in aceste zile creeaza si probleme insa si satisfactie.
Asta daca privim prin prisma comerciantilor care detin terase, in special in apropierea unei ape.
Iar aici ma refer in special la stranduri.
Iar cum Aradul este privilegiat din acest punct de vedere, putandu-ne mandri cu mai multe astfel de locatii, unele chiar cu apa termala, am luat la pas doua dintre aceste amplasamente: la Curtici si la Sofronea.
La o aruncatura de bat distanta de municipiu, strandul din Curtici e ca un magnet pentru toti: varstnici si tineri, copii si adulti, fiecare gaseste aici cate o varianta de distractie, in schimbul sumei de 50.000 de lei pentru adulti, respectiv 35.000 de lei/ zi pentru pensionari si copii.
Curatenia este primul aspect care ne-a surprins placut in incinta acestui strand.
Alei pavate, bazine pentru adulti si copii, cu apa termala sau rece, gazon tuns, doua terase amenajate, o fantana arteziana, tobogane pentru
copii, miros imbietor de mititei, halbe de bere aburinde, casute de odihna instalate chiar in incinta strandului...
Cam asta e atmosfera, redusa la cateva cuvinte, surprinsa la Curtici...
"Am preluat acest Strand in urma cu doi ani, timp in care am incercat sa ofer cat mai multe celor dornici de distractie, soare, apa... Am trei bazine, 28 de dusuri, doua terase, locuri de cazare cu cate 800.000 de lei pe zi. Pe viitor intentionam sa ne diversificam oferta de servicii prin aducerea unui maseur, prin amenajarea unei saune si in cele din urma prin ridicarea unui hotel in acest spatiu. In ceea ce priveste accesul, avem tot felul de oferte, mai multe tipuri de abonament, de zece zile cu 200. 000 de lei, lunar cu 500.000 de lei, familial - cu 2,5 milioane de lei pentru intreg sezonul... incercam sa acoperim in aceasta toamna unul dintre bazine...", afirma Liviu Branzan, detinatorul strandului din Curtici.
Strandul de la Sofronea - un loc ideal pentru petrecerea unor ore placute Cat despre apa termala de aici, oamenii spun ca ar avea puteri miraculoase, Sotii Ana si Simeon Covaci sunt din Constanta si desi au 80 de ani de viata vin la Curtici in fiecare vara de peste douazeci de ai.
"Venim aici din 1982, chiar de cand s-a deschis acest strand. Am auzit de el intamplator, dupa ce am fost la o sumedenie de alte bai pentru tratament, insa fara nici un rezultat. Reumatologul mi-a recomandat sa vin aici. Am venit, dupa cinci zile de tratament m-am simtit extrem de bine si de atunci venim in fiecare an. A venit vecina noastra cu pidorul plin de negi. In timpul cat a stat aici, i-au cazut toti negii si nu i-au mai reaparut. Intr-un an, sotul meu a venit cu piciorul ars. Intentionam sa ii bandajez rana pentru a nu-i face rau apa. O femeie din zona mi-a spus sa o las descoperita. In cateva zile s-a vindecat. E minunat. Venim de atatia ani si intentionam sa mai venim atata timp cat vom mai putea", afirma doamna Ana.
La cativa kiiometri. in zona fostului sediu ai CAP-ului din Sofronea este deschis un alt strand.
Diferit de conditiile oferite la Curtici, cel de la Sofronea are un farmec aparte, dat poate de copacii seculari care impanzesc spatiul.
Nota distinctiva a acestui spatiu este data si de faptul ca aici nu se servesc bauturi alcoolice.
In rest, parcarea este gratuita, iar intrarea este de doar 20.000 de lei, in timp ce pentru copii este gratuita. "Noi am cumparat terenul, iar cladirile din zona, fost sediul al CAP-ului le-am concesionat. In viitorul apropiat vom finaliza lucrarile de restaurare a lor, intentionand sa amenajam aici o sala de nunti, o sala de conferinte...", afirma Florica Negrea, proprietara strandului.
Oferta e bogata... in functie de preferinte si de buzunar, alegerea apartirie fiecaruia.

Diana Micu - Informatia Aradului

  • Imn oficial pentru "Batrana Doamna"

FC UTA se pregateste de viitoarea intalnire amicala cu o echipa din UngariaUTA isi va prezenta oficial lotul pentru sezonul 2006-2007, astazi, intr-un meci amical international cu maghiarii de la FC Matav Sopron
Programul artistic va incepe la ora 15, cand Marcel Pavel si Luminita Anghel vor interpreta noul imn oficial al "Batranei Doamne".
Intrarea este libera insa se face pe baza unor tichete gratuite, care se puteau ridica de la sediul clubului pana astazi la ora 12.
Ieri, in jurul pranzului, la stadion s-au adunat deja peste 2.000 de suporteri ai alb-rosilor, care au facut coada la casieriile de bilete.
Organizatorii pun la dispozitia fanilor aproximativ 7.000 de tichete, insa, maxim cinci de persoana. 
Fotbalistii aradenii au revenit la mijlocul acestei saptamani dupa 16 zile de cantonament la Poiana Brasov, iar dupa o zi libera, ieri, Marius Lacatus si-a rechemat jucatorii la antrenamente. 
Bogdan Mara, de la Tianjin, si Ionut Balan, de la Dinamo, au semnat contractele cu UTA, in timp ce ghanezul Emmanuel Osei are sanse tot mai mici sa ajunga la Arad, pe postul de mijlocas de acoperire, urmand sa fie adus Cristi Munteanu, de la adversara de astazi, Matav Sopron.
Proteste in peluza
Red Fighters si Spetza Ultra Rossa vor protesta la meciul amical dintre UTA si Sopron fata de preturile mari la abonamente pentru o jumatate de campionat.
Preturile, de 200, 400, respectiv 500 de RON, la meciurile de acasa ale "Batranei Doamne" sunt considerate pe drept cuvant exagerate, comparativ cu echipele de top din campionatul intern.
"Preturile la abonamente sunt exagerate. Vom protesta la meciul cu Sopron si am pregatit si bannere in acest sens. Panzele vor avea inscritionat textul: „Nu va pasa de noi / Vreti doar bani pentru voi", a spus Luca Alecu, lider Red Fighters.
Nicolae Bara, presedintele UTA afirma ca nu ii convine sa fie injurat in presa pentru ca stadionul nu are mai multe locuri.
"Nu sunt eu de vina ca avem doar 6.200 de locuri disponibile, iar cererea de abonamente a fost de 10.000. Intrebati-l pe primar de ce nu face un stadion mai mare, iar despre jucatori puteti sa vorbiti cu galeria, vad ca se pricepe mai bine", a spus Bara.
Stele la tribuna
Deasupra tribunei a doua se vor aplica sase stele, pe fiecare dintre ele fiind inscriptionati anii in care UTA a castigat Campionatul Romaniei.
Langa stema clubului, pozitionata in zona centrala, vor trona si doua embleme cu simbolul Cupei Romaniei.
"Deasupra vom scrie UTA – Campioana Provinciei"
, a declarat Ionel Danciar, organizatorul de competitii al clubului.

Bogdan Cioara - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]