Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Joi, 28 septembrie 2006
Stirile TVA aici
  • Explozie la Catedrala din centrul Aradului

Implozie la Catedrala NouaO explozie puternica a avut loc, ieri, in jurul orei 16, la noua catedrala din Arad.
Angajatii firmei de constructii tocmai au terminat o etapa si au hotarat sa distruga controlat o platforma pe care se afla o macara. 
Partial a fost oprita si circulatia in zona, dar explozia a scapat de sub control.
Bucati de beton au sarit peste tot, iar oamenii care se aflau in statia de autobuz au fugit pe unde au putut. 
In apropiere a fost parcat un microbuz si un autobuz. 
Din cauza suflului exploziei, geamurile autobuzului s-au facut tandari, iar o tanara de 18 ani care era pasagera in autobuz a fost ranita. 
Au avut loc inca trei explozii, dar de aceasta data, ele au fost controlate si nu au produs probleme.
Spitalul Judetean, asaltat de telefoane
La fata locului au sosit imediat mai multe ambulante, iar panica din oras a fost extrem de mare. 
Zeci de persoane au sunat la Spitalul Judetean pentru a afla daca nu cumva si rudele lor se afla printre raniti, deoarece noua catedrala se afla in intersectia cea mai circulata din Arad, Podgoria. 
In complexul Jackson imediat au fost inchise mai multe standuri, deoarece cineva a imprastiat zvonul ca bucati de beton au cazut peste statia de tramvai aflata in zona si ar fi zeci de raniti. 
Spitalul Judetean Arad, aflat in imediata apropiere a fost luat cu asalt de catre angajatii complexului care au solicitat informatii despre posibilii raniti.
Comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, col. Marcel Lucaciu, a declarat ca cercetarile vor continua pentru a se afla cu exactitate ceea ce s-a intamplat. 
El spune ca firma constructoare ar fi trebuit sa obtina o autorizatie pentru explozia controlata, iar circulatia in zona trebuia total intrerupta. 
Noua catedrala se construieste de mai bine de zece ani. 
La ridicarea sa au contribuit financiar zeci de mii de persoane.

Sorin Trocan - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Incepand de ieri, Televiziunea Romana are un studio local si la Arad

Aradul are un studio local ca sprijin pentru TVR TimisoaraAcesta va functiona ca un punct de sprijin pentru studioul regional din Timisoara, de aici putand fi facute transmisiuni in direct catre studiourile TVR din orasul de pe Bega. 
Directorul TVR Timisoara, Lucian Ionica a declarat cu aceasta ocazie ca deschiderea unui  astfel de studio si la Arad este un vis mai vechi al celor care conduc studioul regional Timisoara si care a devenit posibil si cu sprijinul aradenilor. 
Astfel, acesta a multumit celor care au pus la dispozitie spatiul din incinta Salii Polivalente din Arad, precum si constructorului care a amenajat studioul.
Asa cum era de asteptat la un astfel de eveniment au fost prezenti reprezentantii autoritatilor locale, rectorul UAV, Lizica Mihut, colegii de breasla si bineinteles presa.

Informatia Aradului

  • Intre acuze de cenzura, de o parte, si de minciuna, pe de alta parte, "Iubirea Fedrei" a avut parte de reclama in CLM

Profesorul Cristian Moisescu ia pozitie impotriva acuzelor de cenzuraLa capitolul "Diverse" de pe Ordinea de zi a sedintei CLM de ieri a luat cuvantul seful comisiei de cultura, prof. Cristian Moisescu, care si-a manifestat nemultumirea atat fata de textul piesei "Iubirea Fedrei" (ce va avea premiera sambata, la teatrul aradean), cat si fata de atitudinea directorului teatrului, Laurian Oniga, despre care a spus ca a denaturat complet adevarul. 
Domnia-sa sustine in continuare ca nu s-a incercat cenzurarea piesei sau a spectacolului, ci ca intentioneaza doar sa atraga atentia asupra modului in care este cheltuit banul public.
Imediat dupa ce Cristian Moisescu si-a incheiat cuvantul, numerosi consilieri au comentat cele auzite. 
Corneliu Padureanu si-a exprimat dezaprobarea fata de punctul de vedere al d-lui Moisescu, spunand ca nu este normal sa se traga concluzii inainte de vizionarea spectacolului. 
Primarul municipiului, Gheorghe Falca, a aratat la randul sau ca nu se intentioneaza nici o forma de cenzura, discutia purtata marti dimineata cu Laurian Oniga incheindu-se in termeni cat se poate de normali. 
"Ma deranjeaza, in schimb, atitudinea domniei sale, care imediat dupa aceea a anuntat in conferinta de presa ca incercam sa-l cenzuram. Este complet falsa aceasta afirmatie, noi chemandu-l la primarie doar pentru a da curs unei reclamatii scrise, primite din partea unor actori. Repet - reclamatie scrisa.".
Discutiile pe marginea acestui subiect au fost in mare parte amuzante, unii consilieri profitand de ocazie, pentru a-si ironiza partenerii de dialog. 
Incercand sa echilibreze balanta, Dorel Popa a spus: "Fostul director, Stefan Iordanescu, nu era pesedist, ci era profesionist. Nu v-a convenit. Iar Iordanescu nu si-ar fi permis sa aiba o asemenea atitudine ca actualul director; in primul rand nu ar fi denaturat adevarul in public si nici nu s-ar fi ajuns vreodata intr-o asemenea situatie".
Concluzia in jurul acestui subiect, trasa de consilieri ar consta in urmatoarele: primarul Aradului este total nemultumit de faptul ca Laurian Oniga a oferit presei informatii total false si ca acuza de cenzura, in conditiile in care nici nu era vorba de asa ceva. 
S-a mai spus inclusiv faptul ca un director al unei institutii publice poate fi chemat de reprezentantii Primariei si Consiliului Local pentru a raspunde unor intrebari si a da explicatii, atat timp cat isi desfasoara activitatea din banii propusi de primar si adoptati prin hotararea consilierilor. 
Ferm in afirmatii, primarul Gheorghe Falca a reiterat ideea ca nimeni nu isi poate permite cenzurarea unui spectacol de teatru, dar ca nici nu accepta o astfel de atitudine din partea directorului teatrului. 
Poate cea mai interesanta concluzie i-a apartinut lui Edeleni Coloman: "Domnilor, asa reclama i-ati facut acestui spectacol, incat ar trebui sa mergem in grup sa-l vedem. Domnule Moisescu, poate ca de fapt asta ati si vrut: sa-i faceti reclama".
Ieri dimineata, inainte de a intra la repetitii, actorii din distributia spectacolului "Iubirea Fedrei" au dezbatut modul in care teatrul aradean a ajuns, din nou, in atentia publicului. 
Actorii din distributie doresc sa faca cunoscut publicului faptul ca nici unul dintre ei nu i-a declarat sefului Comisiei de cultura a CLM ca i-ar fi jena sa joace in acest spectacol. 
Dimpotriva, precizeaza ei, faptul ca lucreaza sub indrumarea regizorului Mihai Maniutiu ii onoreaza si reprezinta pentru ei, ca profesionisti, o adevarata sansa.
Comunicatul de presa remis redactiei poarta semnaturile tuturor actorilor din distributia acestui spectacol.

Mihaela Cerna - Observator

  • Autobuze pentru Barzava

Locuitorii zonei Barzava cer reluarea transportului cu autobuzeConducerea organizatiei judetene PSD Arad atrage atentia Consiliului Judetean asupra unei probleme a locuitorilor din zona Barzava, partea dinspre sud a Muresului. 
Aici nu exista mijloace de transport in comun, iar elevii de gimnaziu sunt nevoiti sa mearga pe jos, in conditii improprii. 
In zona au circulat autobuze dar au fost suspendate in primavara pe motiv ca aceste curse erau nerentibile. 
Localnicii spun ca intr-adevar soferii si taxatorii nu taiau chitante cand incasau banii, iar acum ei s-au trezit ca nu mai au cu ce sa circule. 
Conducerea organizatiei judetene PSD face un apel la presedintele consiliului judetean Iosif Matula, pentru a verifica situatia din zona si a lua masurile care se impun. 

Nicoleta Belean - Televiziunea Arad

  • Petrecere campeneasca la culesul viilor

Primarul din Siria - Valentin Bot doreste ca de anul viitor sa organizeze drumul vinuluiAproape 2.000 de oameni au invadat parcul din centrul Siriei, pentru a participa la cea de-a XXIII-a editie a sarbatorii "La cules de vie in Podgorie".
Daca atmosfera a fost intretinuta de ansamblurile folclorice si solistii de muzica populara invitati, nici producatorii de struguri si de vin nu s-au lasat mai prejos oferind celor prezenti mostre ale recoltelor de anul acesta sau de anii trecuti.
Dupa cum va informam intr-unul din numerele trecute ale ziarului nostru, in preambulul serbarii campenesti, au avut loc un vernisaj de pictura, lansarea cartii "Pelerin ortodox la Medjugorje" si un parastas in memoria sirienilor care nu mai sunt printre noi.
Sarbatoarea propriu-zisa a inceput la ora 16.00, cand pe scena amenajata in parcul din centrul comunei au inceput sa urce grupurile vocale "Podgorenii", "Junii", ansamblurile folclorice: "Siriana", "Busuiocul" - Santana, "Spicul" - Olari, "Balgarce" - Vinga, "Cununa Nadasului", "Doina Muresului"- Arad, "Rapsozii Zarandului " si solistii Margareta Dragan, Lucian Dragan junior, Aurel Budugan, Lucian Zadic, Stefan Muntenas, invitati speciali fiind Varu Sandel si Nicoleta Voica.
Primarul se gandeste la "Drumul Vinului"
In timp ce dansatorii si cantaretii de muzica populara ii incantau pe cei prezenti, cativa producatori de struguri si de vin din zona s-au intrecut care mai de care in a-i atrage pe sirieni sa le viziteze standurile.
Unii ofereau mostre gratuite de struguri si must, in timp ce altii au profitat de ocazie pentru a-si vinde marfa.
Din parc nu au lipsit nici tarabele de unde se putea cumpara tot felul de jucarii de plus, de plastic, dulciuri, snacks-uri, iar traditionalele "tratatii" ale romanului, micii si berea au fost la discretie.
"Cea de-a XXIII-a editie a acestei manifestari este dupa parerea mea si cea mai reusita, atat din punct de vedere al participarii, cat si din punct de vedere organizatoric. Consiliul Local a alocat pentru aceasta 50 de milioane de lei, restul cheltuielilor fiind acoperite de sponsori. Producatorii din Siria au participat, cu patru standuri de vin si struguri, dar pe viitor speram ca numarul acestora sa creasca, deoarece vrem sa organizam Ğdrumul vinuluiğ", a declarat primarul Valentin Bot.
De mentionat ca, desfasurarea in liniste a serbarii a fost vegheata de nu mai putin de 16 oameni de ordine, opt politisti si opt jandarmi.

L.S. - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]