Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Joi, 1 februarie 2007
Stirile TVA aici
  • Sedinta de Consiliu Judetean cu iz de campanie electorala

CJA a repartizat sumele pentru actiunile cultural artisticeInterventii rautacioase, cuvinte dure, ironii, replici de campanie electorala si… aplauze… Cam aceasta a fost in cateva cuvinte atmosfera sedintei de ieri a consiliului Judetean Arad care a avut pe ordinea de zi 35 de puncte plus obisnuita rubrica de diverse.
"La finalul mandatului, sa avem si noi drumuri mai bune…"
Primul proiect pe marginea caruia au existat dezbateri a fost cel referitor la repartizarea sumelor defalcate destinate finantarii cheltuielilor privind drumurile judetene si comunale. 
Avand in vedere prevederile la Legea Bugetului de Stat pe anul 2007, unde se aloca cote defalcate din TVA destinate finantarii cheltuielilor privind drumurile judetene si comunale a caror repartizare se face de catre consiliul judetean prin hotarare si tinand cont de amendamentul depus la proiectul Legii Bugetului de Stat pe anul 2007 de catre Comisiile camerei deputatilor si Senatului din 09.11. 2006, s-a propus repartizarea sumei de 13.695 mii lei astfel: l pentru drumuri judetene suma de 13.515 mii lei si cuprinderea in bugetul Administratiei de Drumuri si Poduri judetene Arad, respectiv in bugetul propriu al Consiliului Judetean Arad; l pentru drumuri comunale suma de 180 mii lei si cuprinderea Consiliului Local al comunei Sintea Mare.
"De multe ori firmele care executa lucrari nu le executa conform caietului de sarcini. Oricum drumurile ar trebui reabilitate nu numai plombate, ca sa putem spune la sfarsit de mandat ca avem drumuri mai bune", a spus un consilier.
Consilerii au dezbatut propunerile facute Presedintele Iosif Matula i-a raspuns ca exista finantari si proiecte Phare depuse pentru Arad-Curtici, pentru toate iesirile judetene spre Timis, Bihor, precum si pentru tot tronsonul de drum Arad-Moneasa. Pentru toate se vor accesa fonduri structurale. 
"Toate au durata de rezistenta expirata si trebuie modernizate, nu reparate", a precizat presedintele CJA.
Bani pentru actiuni culturale
Unul dintre proiectele la care au existat discutii in contradictoriu a fost cel referitor la aprobarea Calendarului evenimentelor culturale, artistice, educative, sportive, de sanatate, turism si tineret pentru anul 2007. 
CJA a alocat sume pentru diverse evenimente ca: Gala excelentei aradene, organizata de Centrul Cultural Arad – 10.000 lei; Festivalul Muzical "Pop Star" 2007, organizat de Scoala populara de Arte Arad – 3.000 lei; 
Promovare Culturala Traditionala – "Caravana Traditiilor – datini si obiceiuri locale" si "Schimb intercultural", organizate de Centrul Cultural Judetean Arad – 30.000 lei; Targul Educatiei, editia a VII-a, organizata de Inspectoratul Scolar al Judetului Arad – 10.000 lei; Supermaratonul Arad-Bekescsaba si retur, organizat de primaria si Consiliul Judetean Arad, 10.000 lei; 
Laureati ai olimpiadelor nationale si internationale – premii ale Consiliului Judetean Arad, organizat de CJA si CCJA – 14.000 lei; 
Catalogul autorilor aradeni de la 1800 pana azi Atanasie Marinescu – jurnal, organizat de Biblioteca Judeteana "A.D. Xenopol" – 9.100 lei; Parteneriat romano-german in educarea elevilor cu nevoi speciale, organizat de Centrul Judetean de Asistenta Psihopedagogica – 2.000 lei; 
Nedeia de la Tacasele, organizat de Centrul Cultural Judetean Arad – 3.000 lei; 
CJA a supus la vot propunerile Targul de Fete de pe Muntele Gaina, organizat de Centrul Cultural Judetean Arad – 5.000 lei; 
Targul Mesterilor si Parada Portului Popular, organizat de centrul Cultural Arad – 7.000 lei si Festivalul - Concurs al cantecului si jocului popular din Ţara Zarandului, organizat de centrul Cultural Judetean Arad – 20.000 lei.
Consilierul Aniela Faciu a cerut executivului sa se propuna si alocarea unei sume de bani si pentru "Ziua Educatiei Nationale", fiind de parere ca si acest eveniment merita luat in considerare. 
Iosif Matula a raspuns pozitiv cererii consilierei, insa a precizat ca banii vor fi alocati in lunile viitoare, avand in vedere ca evenimentul va avea loc abia in luna octombrie a acestui an, pana atunci vor exista cel putin rectificari bugetare.
Aniela Faciu a continuat spunand ca nu ar trebui alocati bani pentru Campionatul de tenis, pentru ca Clubul de tenis "Ioan Ţiriac" este avizat de Federatia Romana de Tenis. 
"Nu putem aloca bani pentru o manifestare care se afla sub egida altei unitati. Nu ar trebui sa o includem in calendar", a spus foarte hotarata consiliera.
Insa aceasta a fost contrazisa de catre consilierul Sever Jurca, acesta subliniind ca nu este nimic nelegal deoarece Clubul de tenis "Ion Ţiriac" are parteneriat cu Consiliul Judetean Arad. 
"Prin urmare aceasta activitate putem spune ca este si a CJA", a spus Jurca.
Nici Aniela Faciu nu s-a lasat mai prejos raspunzandu-i cu o tenta ironica: 
"Domnul Jurca este Avocat. Sa interpreteze dansul legea 350 din 2005. De aici se intelege ca CJA nu poate aloca bani pentru o Federatie…"
Ca sa limiteze discutiile in contradictoriu, presedintele Matula a luat cuvantul subliniind ca turneul este abia in luna august si pana atunci se va gasi o solutie.
Tinerii au considerat sumele prea miciAsociatiile de tineret nemultumite de bugetul alocat
Discutiile cele mai aprige s-au desfasurat la proiectul cu numarul sase referitor la aprobarea programului anual al finantarilor nerambursabile de la bugetul Consiliului Judetean Arad pentru activitati non-profit de interes general – Sesiunea I. 
Asociatiile de tineret din municipiu s-au aratat nemultumite de bugetul pus la dispozitie de catre Consiliul Judetean Arad, in speta 50.000 lei. 
Asa ca membrii acestora s-au prezentat intr-un numar destul de mare in sala de sedinte a Consiliului Judetean.
Consilierul Attila Duka a fost primul care a intervenit tinand o pledoarie de zile mari despre drepturile tinerilor, cerand executivului sa le acorde mai multi bani, cuvantare dupa care a primit zeci de aplauze, spre iritarea presedintelui Matula care le-a atras atentia ca se afla intr-o sala de sedinte in care nu se cuvin asemenea manifestari.
Pentru Asociatiile de tineret din Arad au mai intervenit consilierii Adrian Ţolea si Sever Jurca, spunand ca este bine de stiut ca ei au initiat acest proiect, dandu-i peste nas astfel consilierului independent Duka. 
"Noi am propus ca suma sa fie de un miliard de lei. Am discutat si cu conducerea CJA si a fost de acord…", a spus Sever Jurca.
In timp ce consilierii nu mai stiau cum si care sa iasa mai in fata si sa dea bine in fata tinerilor prezenti la sedinta, in sala s-au auzit voci care spuneau mai in gluma mai in serios ca a inceput campania electorala.
Presedintele Consiliului Judetean Iosif Matula a precizat deocamdata va dubla suma alocata pentru acestia, urmand ca la urmatoarele rectificari de buget sa mai primeasca bani, in functie de posibilitati, insa le-a atras atentia ca asteapta si rezultate cat mai rapide.

Nadia Bodran - Informatia Aradului

  • Conferinta pentru stimularea producerii de combustibil ecologic, la Universitatea "Aurel Vlaicu"

UAV vrea colaborare cu alte universitatiConferinta este rezultatul unei cercetari derulate impreuna cu Universitatea din Udine (Italia), pentru producerea Biodieselului din floarea soarelui. 
La eveniment participa ambasadorul si consulul Italiei in Romania, oameni de afaceri italieni si romani, interesati de un subiect de stricta actualitate in spatiul european.
Universitatea "Aurel Vlaicu" va fi gazda unui eveniment stiintific de anvergura internationala, dedicat unei tehnologii de varf. 
In perioada 2-3 februarie, Complexul Universitar "M" din cartierul Micalaca va gazdui conferinta internationala cu tema: 
"Strategii de internationalizare si cooperare in scopul dezvoltarii de filiere agro-energetice: proiectul Biosun".
Evenimentul a fost prezentat de rectorul UAV Lizica Mihut, profesorul Italian Franco Rosa si conferentiarul Dorina Chambree. 
Deschiderea oficiala a lucrarilor conferintei va avca loc in data de 2 februarie, la ora 10. 
Scopul conferintei este de a implementa functionalizarea in zona Arad a unei filiere rapide de producere a bio-combustibililor de tip bio-diesel pornind de la culturi agricole de oleaginoase. 
Pentru acest deziderat, organizatorii incearca sa cointereseze un numar cat mai mare de specialisti in domeniu, oficialitati locale si centrale, investitori privati, producatori agricoli, procesatori de ulei si bio-diesel, asociatii profesionalc, grupuri bancare precum si cadre didactice universitare din Romania si Italia interesate in tematica conferintei.
Aria tematica a conferintei se axeaza pe: prezentarea rezultatelor obtinute in Campania agricola 2006 referitoare la hibrizii de floarea soarelui "inalt oleica" experimentata in agro-ecosistemul Arad: analiza filierei bio-diesel: filiere rapide si lungi; actualitate si perspective pe piata bio-carburantilor, aspecte legislative si strategii energetice /agricole; industria de biocarburanti, parteneriate agroindustriale, raporturi de cooperare, crea-rea de socictati mixtc romano-italiene, surse de finantare si oportunitati de colaborare intre judetul Arad si regiunile din Nord-Estul Italiei; formare, informare si asistenta tehnica in domeniul bio-dieselului.
Franco Rossa prezinta salutul Universitatii din Udine Conferinta de la Arad este o etapa a Proicctului dc cercetare BIOSUN implementat de Universitatea "Aurel Vlaicu" in parteneriat cu Universitatea de Studii din Udine (Italia), proiect care cu ocazia concursului START CUP 2005, la Udine, in cadrul unei festivitati la care a luat partc si Rectorul Universitatii "Aurel Vlaicu", prof, univ. dr. Lizica Mihut, a fost primul dintre proiectele prezentate care a fost selectat pentru finantare. 
In cadrul proiectului este implicat si un agent economic cu capital Italian, firma S.C. Di BETTA GENERAL CONTRACT SRL. care este interesata de dezvoltarea productiei de biodiesel in zona de vest a Romaniei. 
Un sprijin deosebit in prima parte a proiectului a fost oferit si de Oficiul Judetean pentru Consultanta Agricola Arad.
Interesul starnit de aceasta manifestare stiintifica este urias. 
La Arad vor fi prezenti, in cele doua zile, oaspeti de seama din tara si din Italia, printre care amintim, din partea Universitatii de Studii din Udine, pe prof. univ. dr. Franco Rosa, director al proiectului BIOSUN pentru partea italiana, care va prezenta salutul Rectorului Universitatii italiene adresat participantilor la conferinta. 
Manifestarea va fi onorata cu prezcnta de Ambasadorul Italiei la Bucuresti, Daniele Mancini, de Consulul General al Italiei la Timisoara, Manlio Giuffrida, de reprezentanti ai administratiei publice locale din municipiul si judetul Arad, parlamentari, oameni de afaceri italieni si romani.
"Implicarea Universitatii "Aurel Vlaicu" intr-un proiect international de cercetare stiintifica de asemenea anvergura demonstreaza viabilitatea managementului strategic aplicat de conducerea institutiei de in vatamant superior de stat din Arad care vizeaza europenizarea reala a universitatii. Proiectul BIOSUN reprezinta materializarea unei teme de cercetare de stricta actualitate, din domeniul dezvoltarii de tehnologii pentru valorificarea resurselor energetice ecologice, nepoluante, ca o alternativa viabila fata de situatia prezenta. Biodieselul obtinut  din hibrizi de floarea soarelui inalt oleici este un asemenea combustibil nepoluant care poate deveni o alternativa pentru combusti bili fosili utilizati in prezent pe scara larga" a precizat rectorul Lizica Mihut. 
Dorina Chambree spune ca deja, la Arad sunt cateva firme care utilizeaza partial combustibili ecologici.

Flavius Ghender - Observator

  • Siegmeth ramane in arest

Siegmeth ramane in continuare la arestMilicici Dolimar, Flavius Costea, Nicolae Sas si Mihai Fluture ar putea fi pusi in libertate
Asta a hotarat, marti seara, printr-o incheiere, completul de judecata de la Tribunalul Arad, cel care a
judecat cauza 9119/ 108/2006. 
In dosarul respectiv instanta a decis, initial, cercetarea in stare de arest preventiv a inculpatilor Emil Siegmeth, Milicici Dolimar, Costea Flavius, Sas Nicolae si Fluture Mihai, privind savarsirea infractiunilor de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, lipsire de libertate in mod ilegal, violare de domiciliu si talharie. 
"Marti seara, instanta aradeana a decis inlocuirea masurii de cercetare in stare de arest preventiv a inculpatilor cu cea a obligarii de a nu parasi localitatea" - ne-a declarat Marius Neculcea, prim-procuror adjunct la Parchetul de pe langa Tribunalul Arad. 
Cu toate acestea, Siegmeth va
ramane oricum in arest, intrucat are mandat de arestare intr-un alt dosar. 
Tot de la Marius Neculcea am aflat ca Parchetul de pe langa Tribunalul Arad a facut inca de ieri dimineata recurs impotriva incheierii, recurs ce va fi judecat la Curtea de Apel Timisoara. 
Insa, pana la judecarea recursului inculpatii vor ramane in arest, daca pe parcurs nu se vor ivi surprize.

Romulus Dubat - Adevarul

  • Cursuri de perfectionare

Directia Muncii ofera posibilitatea insusirii unei noi meseriiOricine doreste sa invete o meserie noua sau sa se perfectioneze poate sa urmeze cursuri de formare profesionala. 
Oferta este variata si diplomele sunt recunoscute chiar si in strainatate. 
Din anul 2004 in cadrul Directiei Muncii, Solidaritatii Sociale si familiei functioneaza o comisie care se ocupa de autorizarea cursurilor de formare profesionala a adultilor.  
Furnizorii de servicii de calificare sunt agenti economici, societati comerciale, Organizatii nonguvernamentale sau institutii de studii. 
La ora actuala oferta de specializari ce pot fi obtinute in judetul Arad este foarte bogata. 
Zidar, dulgher, zugrav, instalator, sudor, mecanic si electrician auto, coafor, frizer, tamplar, agent de paza, ospatar sau crescator de animale sunt doar cateva dintre profesiile pe care le puteti invata. 
Cei care vor sa afle mai multe despre posibilitatile de reformare profesionala se pot adresa la camera 216 de la sediul Directiei Muncii, Soliodaritatii sociale si familiei, de pe strada Gheorghe Lazar, la numarul 20.

Adrian Moldovan - Televiziunea Arad

  • Microregiune in judetul Arad

Primaria Santana a fost gazda intalniriiUrmarind o strategie de dezvoltare economico-sociala, concluzia edililor a fost sa se uneasca.
Primaria orasului Santana a fost, ieri, gazda unei intalniri a mai multor reprezentanti ai unitatilor administrativ-teritoriale. 
In cadrul acestei intalniri, s-a pus in discutie o strategie de dezvoltare economico-sociala, prin crearea unei microregiuni, care sa cuprinda localitatile Santana, Curtici, Pancota, Olari, Zarand, Simand si Zimandu-Nou. 
Edilii localitatilor mentionate s-au aratat pe rand foarte incantati de acest proiect.
Primul pas
Gazda intrunirii, Viorel Enache, primarul orasului Santana, a luat primul cuvantul, punctand diferite aspecte ale strategiei propuse: 
"La initiativa Primariei Santana a fost organizata aceasta intalnire, iar spre multumirea noastra, toate cele sapte localitati au raspuns prezent. Putem spune ca astazi «s-a semnat actul de nastere» al acestui proiect, care a fost aprobat in unanimitate. Prin aceasta strategie de dezvoltare ne propunem sa realizam o diagnoza a stadiului actual de dezvoltare economico-sociala a viitoarei microregiuni, sa ne pregatim totodata ca administratii locale pentru integrarea in UE, precum si, la fel de important, sa atragem fonduri europene in comunitatile noastre".
Microregiune intinsa
Viitoarea microregiune va avea o suprafata de 53.689 de hectare si un numar de 42.852 de locuitori potrivit informaiilor primite de la edili. 
"Vreau sa incep cu un proverb aceasta declaratie, «unde-s doi puterea creste», din considerentul ca sunt bucuros ca fac parte din cele sapte localitati invitate sa colaboreze. Din perspectiva aceasta consider ca Simandul, pe care eu il reprezint, va beneficia de anumite facilitati in rezolvarea problemelor urgente cu care se confrunta. Cand spun asta ma refer la infiintarea unei retele de canalizare, care ar ridica conditiile de trai ale simandanilor mei", a declarat Constantin Morostes, primar al localitatii Simand.
Fonduri europene
In cadrul intrunirii, a mai dorit sa faca cateva precizari si Sabin Baniciu, viceprimar al Zimandului Nou: 
"M-am aratat incantat de modul in care s-a desfasurat intalnirea, preconizand ca proiectul va fi unul de viitor. Uniunea Europeana acorda fonduri pentru dezvoltarea in acest gen de zone care se inscriu perfect in prevederile legii administratiilor publice locale".

Robert Barb - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]