Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Vineri, 7 septembrie 2007
Stirile TVA aici
  • Agromalim a ajuns la majorat

Agromalim a implinit varsta majoratuluiCCIA Arad tine la blazonul sau, organizand concomitent trei targuri internationale si o expozitie nationala.
I
n sala de conferinte a pavilionului B de la Expo International Arad a avut loc, joi, deschiderea oficiala a Targului international de agricultura si industrie alimentara AGROMALIM, ajuns la a XVIII-a editie.
Totodata, a fost deschisa editia a IX-a a Targului de ambalaje si sisteme de etichetare SMART PACK, precum si prima editie a targului de tipar si publicitate, organizat de catre Camera de Comert, Industrie si Agricultua(CCIA) a judetului Arad, in colaborare cu Printing World.
In paralel cu aceste targuri, la Expo International Arad se desfasoara si editia a IV-a a Expozitiei nationale a rasei Baltata Romaneasca. 
Pana duminica, 9 septembrie a. c., peste 250 de firme si crescatori de animale isi vor etala marfa pe 3.100 de m.p. in interior si 25.000 de m.p. in exterior.
Record de participare
Nicolae Bacanu, presedintele CCIA a judetului Arad, care a organizat evenimentele, a informat numerosul auditoriu prezent la deschiderea oficiala ca, in acest an, s-au batut recordurile de participare, atat in ceea ce priveste numarul de firme ce expun, firme din tara si din strainatate, cat si suprafata ocupata de acestea cu exponate.
Rand pe rand, oficialitatile au urat succes actualei editii a targului "care a ajuns la majorat", dupa cum s-a exprimat plastic presedintele CJA, Iosif Matula.
Din partea Ministerului Agriculturii a participat directorul general Teodor Mihalcea, care a citit la randul sau un mesaj de salut al ministrului de resort, Decebal Traian Remes, anuntand ca, pe sambata, acesta ar putea sa vina si el la Arad.
Suita de conferinte
Vineri, intre orele 10.00-14.00, Oficiul Judetean de Consultanta Agricola va oferi consultanta fermierilor interesati, iar reprezentantii Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura vor vorbi oamenilor despre masurile de sprijin pentru producatorii agricoli din fondurile UE si de la bugetul de stat.
Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Arad va prezenta, de asemenea, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala si primele masuri din Planul National de Dezvoltare rurala 2007 - 2013, lansat cu ocazia Conferintelor Regionale. 
Sambata, 8 septembrie, intre orele 10.00-15.00 va avea loc Intalnirea Regionala a Gospodarilor romani si maghiari, precum si prezentarea si bonitarea bovinelor expuse.
Duminica, in ultima zi de targ, cu incepere de la ora 12.00, va fi efectuata premierea taurinelor expuse si decernarea titlului de Miss Arad, la taurine.
Succes asigurat
Pe toata perioada Targului, pot fi admirate produsele unor firme de marca din Romania, Austria, Ungaria si Germania din domeniul agricol si cel al ambalajelor. 
Iar dupa promenada printre utilaje pot fi admirate si animale de rasa pura, de la taurine, la porcine, ovine si cabaline.
De asemenea, la targ participa ca si invitati speciali un numar de aproximativ 30 de firme din Ungaria, organizatorul acestora fiind Koros Trade KFT din Ungaria, prin finantarea ITD Hungary - Societatea Ungara de Interes Public pentru Promovarea Investitiilor si Comertului.

N.O. - Adevarul

  • Locatarii imobilului din Piata Avram Iancu au protestat in fata Parchetului

Locatarii imobilului din Piata "Avram Iancu" au protestat in fata ParchetuluiLevente Bognar spune ca tot ce se urmareste este denigrarea imaginii lui ca om politic
Parchetul de pe langa Tribunalul Arad a fost luat ieri cu asalt de catre locatarii imobilului din Piata Avram Iancu nr. 11, revendicat de sotia viceprimarului Levente Bognar. 
Acestia protestau impotriva amanarii deslusirii dosarului in care, dupa cum ei declara, viceprimarul Levente Bognar este acuzat de fals, uz de fals si inselaciune. 
Ei sustin ca imobilul nu i-ar reveni sotiei edilului si ca testamentul prin care acesta i-ar fi fost lasat doamnei Levente este un fals. 
Doar ca toate expertizele care au fost facute pana acum pentru dovedirea falsificarii documentului ar fi fost "cumparate" de catre viceprimar.
Imobilul matusii
La randul sau, viceprimarul Levente Bognar a declarat ca toata aceasta actiune a pornit pe plan politic in 2001 din partea PRM-ului, care dorind sa-i murdareasca imaginea, au deschis acest subiect, dandu-le apa la moara oamenilor care locuiesc acolo si apoi sustinandu-i in actiunile intreprinse. 
"Eu am castigat un proces de calomnie impotriva acestor persoane care au inceput din nou sa ma acuze de tot felul de lucruri pe care nu le-am facut. Nu am nici o emotie din acest punct de vedere pentru ca eu stiu ce am facut si ce nu la viata mea. Si apoi acel testament dateaza dinainte de anii 50 din cate stiu eu, iar eu m-am nascut abia in 56. S-a demonstrat de atatea ori ca eu nu sunt implicat cu nimic in acest proces. Imobilul in cauza este al sotiei mele, a fost castigat de catre matusa ei in instanta la Craiova, dupa care s-a facut intabularea si matusa sotiei mele e mostenit. Abia apoi a mostenit sotia mea."
"Justitia isi va face datoria"
Viceprimarul a mai declarat ca s-au facut o serie de expertize a testamentului, de fiecare data s-a dovedit ca acesta este autentic: 
"S-au facut mai multe expertize, dintre care una la Institutul de Criminologie de la Bucuresti, dovedindu-se ca testamentul a fost scris de persoana care il semneaza, in timpul in care a fost datat. Nu este posibil ca intr-un stat de drept sa se faca astfel de actiuni. Denuntul penal a fost facut de catre PRM, partid care a sustinut toata actiunea locatarilor pana acum, incurajandu-i. Asa ca locatarii nici nu vor sa plateasca chirie nici nu au vrut sa incheie nici un contract cu sotia mea, preferand sa ma acuze de tot felul de lucruri neadevarate. Ma deranjeaza ca se iese astfel in strada aducandu-mi-se tot felul de acuze neadevarate. Dar eu inca contez pe faptul ca justitia isi fa face datoria, pentru ca, dupa cum spuneam au fost facute trei sau patru expertize si toate au dovedit ca testamentul este autentic."

Nadia Bodran - Informatia Aradului

  • Amenzi la restaurante

Restaurantele au fost verificate de inspectorii Protectiei ConsumatoruluiInspectorii de la Protectia Consumatorilor au gasit mancare expirata si alimente pastrate in conditii improprii de igiena.
In unele localuri, spatiile pentru fumatori nu erau delimitate si marcate corespunzator.
Peste tot, sunt probleme cu listele de meniuri, care sunt incomplete.
In verificarile celor de la OJPC Arad au intrat si restaurantele, terasele, rotiseriile, braserii le si berariile.
Potrivit directorului adjunct al OJPC Arad, Ioan Harlau, in total, au fost controlati 125 de agenti economici de alimentatie publica, dintre care 75 au fost in mediul urban, iar 50 in mediul rural.
Pentru deficientele constate, au fost aplicate 111 sanctiuni, dintre care 45 de avertismente si 66 de amenzi in valoare totala de aproape 200.000 de lei.

Alex Negru - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Sfaturi pentru angajatori

In vacanta de vara unele localuri au angajat sezonieriSfat din partea Agentiei judetene pentru ocuparea fortei de munca pentru agentii economici care au angajat elevi si studenti pe perioada verii!
Patronii sunt sfatuiti sa nu depuna declaratia pentru luna august pana la aparitia programului de preluare.
Si asta pentru a nu fi nevoiti sa intocmeasca decalaratie rectificativa si pentru luna august, cum de altfel vor trebui sa procedeze pentru lunile anterioare in care au avut incadrati elevi si studenti. 
Angajatii sunt stimulati financiar, ca in perioada verii sa incadreze elevi si studenti.
Ei primesc jumatate din salariul minim brut pe tara garantat in plata.
Acesta se acorda pe perioada vacantei si maxim pentru 60 de zile lucratoare in decursul unui an.
Ca urmare a acestei noi subventii acordata din bugetul asigurarilor de somaj si declaratia privind evidenta nominala a asiguratilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj a suferit modificari.

Izabela Vekas - Televiziunea Arad

  • Zece tineri artisti vor lucra, mai bine de o saptamana, la Macea

La Macea a fost deschisa tabara de creatie a artistilor plasticiIn frumosul cadru oferit de Castelul si Parcul Dendrologic de la Macea, a avut loc deschiderea oficiala a primei tabere de creatie dedicata exclusiv tinerilor artisti plastici.
Tabara de creatie este organizata, in colaborare, de Centrul Cultural Judetean Arad, Universitatea de Vest "Vasile Goldis" Arad, Administratia Parcului National Lunca Muresului si Galeriile de Arta "Turnul de Apa".
Prin organizarea acestei tabere de creatie se urmareste, in primul rand, incurajarea tinerilor pictori si sustinerea lor, stiut fiind faptul ca un sprijin acordat la inceput de drum conteaza foarte mult in parcursul artistic ulterior.
In plus, aceasta prima editie a taberei de creatie se bucura si de sprijinul Administratiei Parcului Natural Lunca Muresului care urmareste sensibilizarea opiniei publice in atat de delicatul si de actualul domeniu al protectiei mediului inconjurator.
La aceasta tabara participa zece tineri pictori - elevi si studenti - care vor lucra, pana in data de 12 septembrie, in cadrul natural oferit de Parcul dendrologic de la Macea.
In acest rastimp, ei vor efectua si o excursie de documentare in Parcul Natural Lunca Muresului.
Toate lucrarile pe care ei le vor realiza pe parcursul taberei vor fi expuse la Galeriile de Arta "Turnul de Apa", vernisajul acestei expozitii de grup fiind programat pentru data de 13 septembrie.

M.C. - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]