Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultatii de Stiinte Umaniste Politice si Administrative, in colaborare cu Comunitatea evreilor din Arad, a organizat ieri o conferinta cu prilejul comemorarii ZILEI HOLOCAUSTULUI. Conferinta s-a bucurat de prezenta prof. univ Aurel Ardelean, rector al Universitatii de Vest "Vasile Goldis", care a subliniat cele mai importante evenimente petrecute in timpul holocaustului. "Holocaustul, o problema controversata si inca actuala" a fost dezbatut de Conf. univ. dr. Marius Grec, lector univ. dr. Stelean Boia si ing. Ionel Schlesinger. Lector univ. dr. Stelean Boia a prezentat volumul "Fundoianu - Fondane, fatetele poeziei", a carei autor este Speranta Milancovici, a-sistent universitar drd., membru al Centrului de Studii iudaice. De asemenea, conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultatii de Stiinte Umaniste, Politice si Administrative, director al Centrului de Studii iudaice, a prezentat noul numar al revistei Centrului de Studii iudaice "Studia Iudaica Aradensis", nr. III/ 2007. Daniel Albu - Informatia Aradului

Colegiul National "Elena Ghiba Birta" este una dintre unitatile de invatamant care si-au inceput anul scolar in haine noi. Mai exact, tinuta elevilor consta, de acum, intr-o camasa alba sau albastra, cravata cu insemnele scolii si un sacou de culoare bleumarin. Multumiri si nemultumiri "Imi place. Uniforma ne diferentiaza de marea majoritate a populatiei. Diferiti de banalitatea din jur. Imi convine!", spune entuziasmata Cris.  "Sunt de acord. Imi place. Denota o personalitate respectabila. Fetele arata chiar mai bine decat inainte, dar nu ar strica sa aiba fustite", afirma Laurentiu.  Ideea cu fustele in tinuta fetelor a fost ridicata de multi dintre elevi, baieti si fete deopotriva.  "Este cea mai buna idee din '90 pana azi", a afirmat Elena. Cum adolescenta este varsta rebeliunii, sunt si cei care protesteaza vehement impotriva acestei reguli: "Nu mi se pare o idee buna. Sa se puna si domnul director in pielea navetistilor. Spre exemplu, dimineata de dimineata, alta camasa. Pe cand ajungem la scoala, camasa e pe jumatate murdara. Pana ajungi acasa, este chiar mizerabila", spune Bogdan. "Personal, eu consider uniforma aceasta cam comunista (mai ales din cauza culorilor). Si mai "comunist" mi se pare faptul ca unii profesori intra prin clase sa verifice daca toata lumea este imbracata corespunzator. Nu ar trebui sa fie alegerea noastra felul in care vrem sa aratam?", se intreaba Marelia. Parintii sunt si ei, in general, multumiti si le place cum arata copiii lor acum.  Doar unele mame se plang ca trebuie sa calce camasi in fiecare zi... Cat despre profesori, acestia nu au decat cuvinte de lauda.   Directorul Colegiului, prof. Ionel Rosu, este foarte multumit de cum arata elevii sai.  Ba mai mult, chiar si dumnealui poarta, uneori, aceeasi tinuta ca si cea pe care le-a impus-o copiilor. "Sunt multumit, nu neaparat de modul in care au reactionat elevii la aceasta noua regula, ci de cum se comporta ei, chiar si pe strada. Chiar sunt de parere ca o tinuta mai formala, cum este un sacou, o camasa si o cravata, impune respect, atat propriu, cat si din partea celorlalti. Si profesorii vor trebui sa poarte, cu totii, ecusoane, pentru ca nu ne putem gandi ca elevii stiu numele tuturor profesorilor din scoala. Asa, fiecare elev va sti cu cine vorbeste". Minoritatea vs. majoritatea Asadar, sunt multumiti si nemultumiti.  Majoritatea sunt, insa, satisfacuti de felul in care arata scoala in care invata acum, cu toti elevii imbracati aproape la fel.   Tot directorul liceului conchide intr-o maniera clasica: "Exista majoritate si minoritate. Minoritatea nemultumita nu are ce face decat sa se supuna majoritatii multumite. Sau sa se transfere la un alt liceu..." A.M. - Adevarul

Organizatia municipala PNL Arad  a marcat, Ziua Mondiala a Educatiei.  Tema propusa a fost: "Traditii si modernitate in invatamantul romanesc"!  Participantii la clubul liebral au abordat traditiile, perspectivele alternativele educationale precum si investitiile din invatamantul aradean.  Directorul Casei Corpului Didactic, inspectorul general adjunct al ISJ Arad, presedintele Asociatiei Invatatorilor din Arad si inspectorul scolar cu probleme educative au vorbit pe rand despre Casa Corpului Didactic, traditii, perspective si investitiile din invatamantul aradean, alternative educationale si relatiile cu comunitatea locala.  Liberalii spun ca educatia a fost intotdeauna in atentia lor, inca din 1990 cand deputatul Titu Gheorghiof care indeplinea functia de primar al municipiului Arad a sprijinit transformarea Aradului intr-un centru universitar. Izabela Vekas - Televiziunea Arad

Proprietarul unei foste mori care si-a facut datoria timp de doua secole nu-si poate recupera iazul pentru ca... actele pe el au fost luate de apele tulburi ale istoriei Cat timp a fost functionala, respectiv pana dupa inundatiile din anii '70, moara din satul Buceava a fost o... comoara.  Situata chiar la intrarea in satul aflat azi in subordinea administrativa a comunei Brazii, la numarul 1, moara l-a avut, ca ultim proprietar, pe Ioan Gligor, astazi un fermecator, in pofida tristetii din suflet care i se citeste in priviri, om in varsta, care merge in audiente, pe unde stie si poate si el, in speranta nu atat a rezolvarii situatiei sale - ce sa mai faca cu banii la varsta si ritmul sau? – cat a unei drepte si juste reparatii istorice...  Pentru ca, in afara de cereale si ce-o mai fi macinat ea, moara din Buceava a macinat – si a fost macinata de – Istorie. Intr-o precizare la ultima audienta la care s-a inscris Ioan Gligor, respectiv la prefectul judetului, omul isi povesteste pasul intr-un limbaj care transcende desuetudinea, transformandu-i discursul intr-unul poetic, de cea mai buna calitate literara "Subsemnatul..., duc la cunostinta ca moara din satul Buceava nr. 1, a carui proprietar sunt, a functionat pana in anul 1979. Intre 1970 si 1979 a functionat numai cu apa provenita, captata din Valea Madrigestiului si Valea Soimusului. In anul 1970 a fost o rupere de nori deasupra satului Madrigesti, in locul numit Sadisor, chiar de unde o alta moara capta apa din Valea Madrigesti... Moara avea un stavilar care dirija o parte din apa pe iazul morii mele, care dateaza din anul 1802. La o distanta foarte mica, de doar cativa metri, se varsa si apa provenita din Valea Madrigestiului, unde s-a facut un baraj foarte bine ancorat, cu doi frasini. Frasinul este un arbore de esenta foarte tare, iubitor de apa si care creste doar pe langa vai. In timpul perioadei comuniste, Directia de Drumuri a Judetului Arad a taiat arborii si, astfel, a slabit barajul care data de cand moara... Cand s-a produs catastrofa din 1970, a inceput cu o rupere de nori deasupra locului numit Stanisor (Drocea). Eu fiind deasupra morii mele, care este locul meu de liniste si gandire, am vazut cum cerul negru cade peste pamant. Am fugit sa avertizez satul... dar ruperea de nori a culminat cu moartea prin inec a 7 persoane – printre care invatatorul satului, cu cei doi copii ai sai. Satul Buceava a fost distrus aproape in intregime. Daca as fi fost ascultat atunci, cei de la Drumuri si Poduri, nu interveneau in natura iazului meu cu taiatul arborilor, nu aveam morti. Apa ar fi trecut peste baraj, dar viitura nu ar fi luat cu ea tot satul. Doar moara mea a ramas in picioare." Cu toate impedimentele din timpul fostului regim, Ioan Gligor si-a lucrat moara.  Locul acela a fost inclusiv adapost de partizani ascunsi in munti, moara aia a hranit multe guri infometate... "iar acum ma vad lipsit de a-mi exercita dreptul de proprietate doar pentru ca unul dintre cei prin domeniul carora trece iazul meu are doi gineri la Politia din Arad, care fac ce vor cu Primaria Comunei Brazii. Au venit la mine si primarul si viceprimarul, sa ma impac cu reclamantul, ca altfel o fi si mai rau si o sa ma lase cu apa in iaz doar intre lunile octombrie si martie ale anului. Eu nu pot sa accept acest compromis, deoarece vreau sa lucrez atat moara cat si cazanul cu tuica, precum si sa fac agroturism. Nimeni nu poate sa-mi ingradeasca acest drept de proprietate care dureaza de o vesnicie, si nu vreau sa ma resemnez ca dupa inundatiile din 1970 am ramas doar cu apa captata din Valea Soimusului. Eu, care mi-am facut singur podul, valaul suspendat deasupra apei Madrigestiului, imi curat iazul singur, car cu roaba sedimentele si depunerile – tocmai pentru cei care ma reclama si ma fac sa innebunesc... Ei au mutat gardurile gradinilor cu doi metri, direct pe marginea iazului meu – distanta de doi metri fiind necesara tocmai pentru depunrea celor rezultate din desfundarea iazului." Mostenitorul... noroacelor si ghinioanelor morii din Buceava nu vrea decat ca o comisie sa-i verifice spusele, ca o oficialitate sa-i certifice sau, daca e cazul, sa-i completeze adevarurile.  N-are pensie – "cu toate ca am dat toate cotele cerute de regimul comunist, regim care imi sigila moara dupa bunul sau plac" – dar are... o familie de intretinut, o fata studenta, un vecin cu doi gineri politisti.  Mai are parte de hoti care-i fura tabla din valaul morii, de tembeli care-i sparg cu barosul placile din beton din iaz.  "Sunt lipsit eu de existenta, prin impiedicarea dreptului la lucru si sunt tarat pe la usile tribunalelor si executorilor judecatoresti, in loc sa produc sa am din ce exista, iar statul sa aiba o mica industrie in mine, care ar fi singura" – isi incheie motul litania, cu o fraza demna de Faulkner... La Arhivele Statului... "Cunoastem foarte bine problema domnului Gligor, si vrem sa-l ajutam. Numai ca, in arhivele Primariei, nu gasim dovezi scrise privind mostenirea pe care o revendica – iar dumneavoastra stiti foarte bine ca fara acte nu se poate face o reinproprietarire. El are o problema, se pare ca fara posibilitate de impacare, cu vecinul sau direct, Cornel Juga – iazul sau trece prin curtea acestuia. Am incercat sa-i impacam de mai multe ori, dar nu am reusit. Eu, personal, i-am inlesnit procurarea autorizatiei pentru cazanul de tuica – si tot personal, cumpar de la el. Sfatul pe care i l-am dat – si pe care-l repet si cu ocazia acesta – e sa-si caute documentele la Arhivele Statului" – spune viceprimarul comunei Brazii, Dorel Catana. Lucian Valeriu - Observator

Abia doua zile de la deschiderea expozitiei de pictura baimareana, consemnata de noi intr-un articol care pacatuia prin accentuarea prezentei aradenilor trecuti prin Scoala de la Baia Mare, desi insusi titlul tiparit pe frumosul afis ce anunta evenimentul spunea totul despre prezenta si a unor lucrari ale initiatorilor coloniei, gresala savarsita s-a datorat grabei cu care am redactat materialul din dorinta de a fi prompt. Asadar, cine viziteaza sala Clio, cu pretioasele lucrari, cu un drum va putea viziona si expozitia mai noua adapostita de galeria de la etajul II al Muzeului de Arta, sub titlul "Aripi si stele". Vernisajul a fost deschis de insusi directorul Muzeului, dl. Peter Huegel, care a dat cuvantul muzeografei Adriana Pantazi, aceasta, la randul ei facand prezentarea unei duble expozitii, cu creatii a doi plasticieni, tata si fiu, cu alte cuvinte, artisti din doua generatii. Este vorba de Alexandru Tipoia (1914 – 1993) si fiul sau George Tzipoia (n. 1945).  Ansamblul de lucrari din expozitie apartin familiei pictorului George Tzipoia, care a pus la dispozitia muzeului si materialul documentar necesar implinirii acestui demers. Vorbitorii, intre care si pictorul expozant, ca si exceptionalul catalog pus la dispozitia vizitatorilor au evidentiat larga viziune artistica a lui Alexandru Tipoia, vastul orizont al operei sale, de la figurativ la abstract. Complexa si elevata opera a celui de-al patrulea pilon spiritual al artei romanesti a veacului XX, dupa Ciucurencu, Baba, Tuculescu nascuti ceva mai devreme, este putin cunoscuta, chiar in randul specialistilor, ne mai vorbind de publicul larg. Daca exista destule cazuri de artisti care ajung sa creeze cateva lucrari de inalt nivel, urmand ca apoi sa se repete mereu in stilul propriu descoperit de ei, producand in continuare nu creand, artisti pe care ii poti cunoaste doar din cateva lucrari, in cazul lui Al. Tipoia vedem un artist care s-a innoit continuu toata viata, derutand pe cei ce i-au cunoscut cat de cat activitatea artistica. Inainte de 1989, Al. Tipoia nu a avut nici o lucrare expusa in Galeria Nationala a Muzeului de Arta a Romaniei, iar dupa revolutie este reprezentat de o singura lucrare achizitionata in 1941, cand artistul avea 27 de ani. Abia in 1998, la cinci ani de la moartea pictorului, fiul sau George, cu sprijinul fundatiei ce poarta numele tatalui sau, a reusit sa relizeze o expozitie retrspectiva la Muzeul national. De ce nu a reusit asa ceva pictorul insusi pe vremea bolsevismului ceausist, veti constata daca urmariti tematica creatiei sale complexe si modul de realizare. Autoportretele din anii 40 si cel din 1965, Nudul din 1940 sau Peisajele din Assisi (1941), geometricele Valuri din 1970, Catedrala din Bruges (1959) ori clasicul desen al Notre Dame din Paris (1965), Himera (1979) nu intrau in sfera "realismului socialist". Daca Nava spatiala II din 1960, multigeometrica, nu aducea a nava sovietica, iar Taranii purtand vase pe cap sau Batrana taranca torcand nu semanau a colhoznici, ci erau siluete esentializate, nu aveau ce cauta intr-un muzeu communist. Foarte interesante ne-au parut lucrarile cu titluri muzicale, mai ales cele realizate cu contururi ce aduc a forme de instrumente cu coarde: Duo (1982), Elegie (1984) si mai abstractizatele Compozitie muzicala (1969) ori Simfonia fantastica. De asemnea Concert I si II, Omagiu lui Bach (1970), Simfonia in bleu (1960), Vibratie muzicala, Requiem (1966), Arhitectura muzicala (1969), din acelasi an, Simfonia a III-a de Enescu si multe altele, au tendinta de a sugera privitorului minunata lume sonora. Daca am inteles bine, ultima creatie a fost emblema uneia dintre editiile Festivalului "George Enescu" de la Bucuresti. Interesante sunt sculpturile din lemn, in forma de instrumente muzicale cu subtitluri ca: Victorie I si II, Zborul, (1966-67), singura dintre ele, Calugarul (1965), a fost achizitionata. Sigur ca limbajul in care au fost realizate Valurile si Concentratie I si II (1970), Ecoul, Germinatie, Galaxie, Miscare ondulatorie din anii 80 nu corespundeau "nobilelor" nazuinte ale artei socialiste. Toate aceste lucrari, ca multe altele neamintite de noi, creaza o stare de efervescenta intelectuala, o dorinta de a intelege, de a sti, o stare benefica de optimism sanatos. La randul sau George Tzipoia, din refugiul sau de la Geneva ne ofera "o perspective diferita asupra lumii" si "da viata unei transformari intre real si posibil" , plasandu-se intr-o pozitie in care "vizibilul se intalneste cu invizibilul si spatiul atinge non-spatiul", dupa cum scrie prof. Marisa Vescovo din Torino. Din "centru", "patrat", "cerc" si cruce, George Tzipoia realizeaza un limbaj bogat cu care artistul "redescrie propriul univers al formelor simbolice si arhetipale care nu contureaza imagini mentale, ci incearca sa descopere misterul lor enigmatic, complexitatea si fascinatia lor." Limbajul lui specific se contureaza in Autoportret, ulei pe panza din 1976, diferit de limbajul Autoportretului din 1965, ca si cele doua lucrari cu titlul Stea din 1998, ambele in ulei pe carton aurit sa duca la o concentrare maxima in cea cu acelasi titlu din 2005, in lemn, acrilic, metal, carton aurit.  O culme a concentrarii expresiei plastice,  poate ca ar reprezenta-o Crucificarea din 2001, ulei pe lemn si Patru aripi din 2006, pentru a ne centra si noi pe titluri semnificative. Expozitia merita sa fie vizitata pentru a ne da seama ca fenomenul plastic romanesc inca ne este necunoscut, ceea ce nu ne onoreaza deloc, expozitie ce face din privitor partener al artistilor in descoperirea esentelor unei lumi care, altfel, ne potopeste cu banalul si uratul cotropitor.  Descoperim astfel ca viata poate fi mult mai frumoasa decat o zarim noi, invatam sa o patrundem. Hugo Hauptmann - Virtual Arad