Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Miercuri, 13 iunie 2007
Stirile TVA aici
  • Medicii de familie aradeni vor mai multi bani pentru analizele gratuite!

Medicii aradeni solicita mai multi bani pentru analizele medicalePresedintele Patronatului medicilor de familie aradeni, Nicolae Medea,
ne-a informat ca niciun medic de familie aradean nu a contestat Programul National de Evaluare a Starii Sanatatii Populatiei care se va derula de la 1 iulie 2007. 
Normele de derularea ale recensamantului sanatatii populatiei i-a nemultumit insa pe unii dintre medicii de familie, care au constientizat ca programul de sanatate reprezinta pentru ei ore de lucru in plus, ore care nu vor fi platite suficient. 
In ceea ce priveste programul, medicii de familie aradeni sunt de parere ca era extrem de necesar, in conditiile in care cei mai multi dintre aradeni nu si-au facut un control medical de ani de zile si nu stiu de ce boli sufera.
La intalnirea zonala de la Timisoara din data de 6 iunie, medicii de familie aradeni au fost reprezentati de Nicolae Medea, presedintele Patronatului Medicilor de Familie. 
"Programul este extrem de bun, insa s-au discutat si anumite aspecte legate de nemultumirile medicilor de familie. Pana la urma este un lucru normal, deoarece medicii de familie vor sustine acest proiect", a explicat Nicolae Medea. 
Intalnirea de la Timisoara, conform declaratiilor celor care au participat, a avut ca scop informarea responsabililor locali de derularea acestui program.
Ministrul Eugen Nicolaescu a ascultat si propunerile reprezentantilor medicilor de familie. 
Medicii de familie aradeni au fost nemultumiti in primul rand de plata prea mica oferita de minister pentru derultarea programului. 
"Au fost mai multe nemultumiri legate de normele de derulare, insa proiectul nu a fost contestat. Se vor gasi solutii pentru rezolvarea acestor nemultumiri. Suma care va fi oferita medicilor de familie nu a fost stabilita. Se va gasi o solutie de mijloc intre suma oferita de Minister si cea ceruta de medicii de familie", a continuat Nicolae Medea. 

C.C. - Observator

  • Avion deturnat

La Aeroport a avut loc un exercitiu de deturnare a unui avionAstazi va avea loc, in premiera nationala, un exercitiu combinat de simulare a unei deturnari de aeronava si distrugere partiala la sol dupa aterizare.
"Scopul exercitiului il reprezinta initierea si antrenamentul tuturor organizatiilor civile si militare din judetul Arad, in vederea cautarii, respectiv salvarii aeronavei pe aeroportul Arad", a precizat subprefectul de Arad, Horvath Levente, cel care coordoneaza exercitiul.
Aeronava implicata va fi un AN 26, care va fi insotita de catre doua aparate de zbor de tip MIG 23 , respectandu-se toate procedurile similare unei situatii reale.
Exercitiul este initiat de Prefectura Arad, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Arad si respectiv Centrul de Dirijare al Zborurilor Arad, iar la eveniment participa reprezentanti din domeniul situatiilor de urgenta din cadrul DKMT, invitati din partea Directiei Generale a Aviatiei Civile, ROMATSA si Autoritatea Aeronautica.

Alex Negru - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Nadlacul are pompieri de elita

Formatia de pompieri din Nadlac s-a situat pe locul ILa concursurile judetene, formatia din oras a pus stapanire, in ultimii ani, pe locul I.
Pompierii de la Nadlac si-au dovedit, la sfarsitul saptamanii trecute, inca o data, valoarea, castigand si anul acesta faza judeteana a concursului serviciilor voluntare.
Secretul? Multa munca si antrenamente.
Fie ca sunt elevi, studenti, agricultori, zugravi sau dulgheri, incepand cu luna aprilie, membrii echipei s-au adunat de doua ori pe saptamana si timp de doua ore s-au pregatit intens pentru concurs.
Zilele trecute, am avut ocazia sa urmarim una dintre sedintele de pregatire conduse de seful de formatie, Milanko Cervenak.
Echipa de concurs, formata din sapte persoane, a intrat foarte rapid in dispozitivul de interventie, furtunele, distribuitoarele, tevile fiind purtate cu maxima iuteala pe pista de concurs.
Obstacolele, amplasate pe strada din fata remizei, au fost, de asemenea, depasite cu usurinta de pompieri.
Se anunta un nou succes si asa a si fost.
Din pacate insa, la concursurile interjudetene, Nadlacul a fost dezavantajat in ultimii ani.
Din diferite motive, desi ar fi meritat locul I, pompierii care asigura linistea orasului, au trebuit sa se multumeasca cu treapta a doua sau a treia a podiumului.
Viitorul, asigurat
Printre barbatii care fac parte din echipa de concurs nu am putut sa nu remarcam doi adolescenti de 17 ani, gemenii Liviu si Adrian Birla.
"Am vazut cateva actiuni ale pompierilor si am zis ca vrem si noi sa ajutam oamenii", spune Liviu.
"Suntem in cercul «Prietenii pompierilor» si am fost chemati sa completam lotul. Nu am prins pana acum niciun incendiu", isi completeaza fratele, Adrian.
Instructorul echipei, Milanko Cervenak, ne povesteste ca, desi pentru a putea participa la concursuri, baietii mai trebuie sa astepte pana implinesc 18 ani, au fost admisi in randul celor mari pentru a se pregati mai bine.
"Cand vor implini 18 ani vor deveni voluntari cu act de voluntariat", a tinut sa precizeze Ioan Rozkos, seful Serviciului de Pompieri Voluntari.
Sponsorul primar
Un rol important in organizarea formatiunii si in asigurarea dotarilor necesare il are primarul Vasile Ciceac, fostul sef al pompierilor din oras.
Fie ca sponsorizeaza personal echipa, fie ca aloca fonduri in calitate de edil-sef, Ciceac este in permanenta aproape de echipa.
Formatia de pompieri e pentru mine ca un club sportiv. Pana la 40 de ani si eu am activat in echipa de concurs, asa ca este normal sa ii sprijin”, a declarat Vasile Ciceac.
Acesta isi aminteste de cel mai mare incendiu pe care l-a vazut din 1973, de cand a devenit pompier.
"In urma cu peste cinci ani, a luat foc un depozit de canepa. Incendiul a durat o saptamana, fiind nevoie si de interventia pompierilor de la Semlac, Pecica si mai ales a detasamentului de la Arad", isi aminteste primarul.
Caseta:
Membrii formatiunii
- Compartimentul de prevenire: Ioan Gabriel Drenyovski, Ştefan Aldea;
- Formatia de interventii: Milanko Cervenak (sef formatie), Gheorghe Coroi, Raul Kochan, Marius Harazin, Ioan Andrei Petrila, Ştefan Kolecsko; Andrei Rus, Andrei Turian, Bogdan Peste, Ioan Cubinet, Ioan Ivan Bobal; Marius Mihai Nemeth
- Grupa prietenii pompierilor: Ioan Groza, Robert Mihai Iancsok, Darius Petru Zambran; Liviu Birla, Adrian Birla

 L.S. - Adevarul

  • Intalnirea ATOP la Moneasa

Presedintele CJA - Iosif Matula a participat la intalnirea ATOP la MoneasaReprezentantii Autoritatii din zona de Vest a tarii au analizat stadiul modificarii Legii Politiei Romane
Reprezentantii ATOP din toate cele patru judete ale regiunii Vest  (Arad, Timis, Hunedoara si Caras-Severin) s-au intalnit, sambata, la Moneasa.
Scopul a fost acela de a cauta modalitati de accesare a fondurilor europene, in vederea finantarii unor proiecte ce privesc ordinea si siguranta cetateanului. 
Judetul Arad a fost reprezentat de Iosif Matula, presedintele Autoritatii, Levente Horvath, Alexandru Tanco, Danut Bala, Muresan Maftei, Horia Ocolicean si Marin Bucur, din partea administratiei, politiei si societatii civile, alaturi de Adrian Biclesan, comandantul Jandarmeriei aradene.
Organizarea dezbaterii a oferit cadrul necesar unui dialog direct intre membrii ATOP, care reprezinta, la un loc, administratia publica, societatea civila si Politia Romana. 
Seminarul a completat cadrul dezbaterilor din domeniu, motiv pentru care a fost considerat un pas inainte in directia cunoasterii reciproce intre reprezentantii acestei structuri.
Dincolo de accesarea de fonduri, cei prezenti, alaturi de reprezentantii Centrului de Mediere si Securitate Comunitara Iasi, au analizat stadiul modificarii Legii 218/2002, Legea Politiei Romane, lege care reglementeaza modul de functionare al Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica. 
In prezent, propunerea de act normativ se afla in dezbaterea Camerei deputatilor, urmand a intra in plen pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare.
"De la 1 ianuarie 2007, Romania a devenit membru al Uniunii Europene. Aceasta noua calitate a dat o mai mare consistenta demersurilor necesare pentru atragerea fondurilor europene, in baza unor proiecte bine structurate, intocmite cu profesionalism, de catre profesionisti. Statutul Romaniei s-a modificat profund, obligandu-ne pe noi toti sa gasim noi forme de expresie, de prezentare si afirmare a tarii. Seminarul a fost un prilej in plus pentru noi de a discuta modalitatile in care putem eficientiza activitatea Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica, pornind de la una dintre atributiile principale prevazute de Legea 218/2002 pentru aceasta institutie: protejarea intereselor comunitatii si asigurarea climatului de siguranta publica", a declarat Iosif Matula, presedintele ATOP Arad.

Nadia Bodran - Informatia Aradului

  • Aradul muzical – Marele concert

Interviu cu Ilarion Ionescu GalatiAcesta ar fi fost titlul ingaduit de Ludwig van Beethoven pentru "Concertul nr. 5 pentru pian si orchestra", titlu care acoperea o realitate, daca se compara cu amploarea celorlalte lucrari de acelasi gen scrise de autor, sau cu a celor ale predecesorului sau Mozart.
Titulatura de "Imperial" a fost o creatie a vienezilor, poate a editorilor si faptul nu deranjeaza prea multa lume, ea se refera la caracterul monumental al lucrarii.
Concertul terminat in 1809, dedicat Arhiducelui Rudolf (elev al compozitorului), executat in public de Johann Schneider in sala "Gewandhaus" din Leipzig, cu o primire enuziasta din partea melomanilor acelor vremuri, ne-a fost prezentat de data acesta de Ioana Maria Lupascu, cu o experienta concertistica in mai multe tari europene.
Oglindirea eroismului in plina actiune in acaparanta cadenta introductiva, punctata de acordurile puternice ale orchestrei, cadenta ce exploreaza intreaga claviatura a pianului (mare), si-a jucat rolul de prim punct de atractie al concertului. 
Sublinierea caracterului martial, voluntar al primei teme, de catre orchestra dirijata de Ilarion Ionescu Galati, transformarea in mars al celei de-a doua, dialogul strans intre tutti si solo in sectiunea mediana, sublinierea frumusetii variatiunilor lirice de catre solista, participarea acesteia la incheierea eroica a primei parti, reliefarea unui discurs de o puternica forta emotionala, cu scanteieri, pe un fond de reculegere in partea a doua, impulsul dat de protagonisti, vijeliosului Rondo final, insufletit de interventiile cu noi teme ale pianului, au entuziasmat publicul aradean prezent la aceasta manifestare.
Cea de a doua lucrare a serii a fost celebra "Simfonie a V-a, a Destinului" in do minor a aceluisi Beethoven, poate cea mai populara dintre lucrarile de gen ale marelui clasic.
Orchestra aradeana, condusa de Ilarion Ionescu Galati, a realizat o varianta expresiva, atragatoare, relevand vigoarea primei parti, incordarea luptei omului cu destinul sau. Motivul, despre care se spune: "Asa bate Soarta la usa", motiv determinant in crearea atmosferei specifice acestei prime parti, a avut parte si de imprecizie in momentul reluarii expozitiei, probabil datorita obiceiului unor dirijori moderni de a nu respecta repetitia, considerand lucrarea drept foarte cunoscuta. Prescurtatarea insa are darul de a dezechlibra intregul si nu s-a dorit acest lucru de data aceasta.
Plina de culoare a fost Andante con moto, a doua miscare, in forma de duble variatiuni, ce da polsibilitatea realizarii unui larg evantai de idei si sentimente, intr-o atmosfera de cugetare calma. 
Scherzo-ului i s-au reliefat contrastele, ce exprima framantare, cautare nelinistita a drumului spre lumina care va fi izbucnit in Finalul cu sonoritati somptuoase, care au exaltat si publicul iubitor de frumos, prezent in sala mare a Palatului Cultural. 
Acest spatiu, dupa cum spunea si dirijorul, este o mica minune (din punct de vedere acustic si nu numai) a aceastei parti a Europei.
Cele cateva cuvinte adreasate publicului, de a sprijini in continuare institutia de inalta clasa care este Filarmonica, prin prezenta permanenenta, ne determina si pe noi la reflexie.
Postura de orasean, ar presupune obligatia de a avea o anumita tinuta, un comportament civilizat, un anumit grad de cultura (vorbim de cel mai modest cetatean al municipiului), indiferent de ocupatie, ceea ce ar presupune autocontrol, eforturi permanenete de autoperfectionare si invatare a unor lucruri elementare.
Cu decenii in urma, in locurile publice nu se auzeau injuraturi, zbierate, fluieraturi, claxoane aiuritoare. Organul ce desemneaza formal barbatia nu era pe buzele cetatenilor de ambe sexe, imbracamintea tinea la secret farmecul trupului acelorasi, ba se intampla ca unii sa cedeze scaunul unuia mai in varsta, deprindere rarissima azi.
Cand a luat fiinta la Arad Conservatorul local in 1833 (inaintea celor din Bucuresti, Iasi, Cluj, Budapesta, Leipzig,) orasul avea doar 17.000 de locuitori mandri, cu o icomensurabila inflacarare patriotica (LOCALA).
Cand vajnicii aradeni de diverse nationalitati infiintau Filarmonica in 1890, sub impulsul sectiei muzicale a Societatii culturale „Kőlcsey” ce activa pe acest taram din 1883, orasul avea 40.000 de locuitori, care-si meritau titlul de oraseni in totalitatea lor.
Azi, populatia Aradului se ridica catre 200.000, dar sub aspect cultural, procentual, se afla cu mult sub nivelul ei cultural din trecut.
Inca in anii 60, 70 ai veacului trecut, orchestra Filarmonicii mai umplea de doua ori sala mare, a doua oara fiind populata, duninica la ora 11, la concertele educative, de elevi si unii pensionari care nu mergeau la concertul principal al unei seri (o vreme, sambata, apoi lunea, ori chiar duminica).
Apoi, datorita mizeriei ce se intindea ca pecinginea, a frigului, a trecerii la regimul de profitabilitate (idee aiurita, vehiculata si azi), a neglijarii educatiei muzicale in scoala de cultura generala, chiar a scoaterii din progarama de liceu a acestei materii, totul s-a deteriorat.
Teribilul regim comunist, preocupat si prea ocupat cu anihilarea gandirii rationale si falsificarea, distorsionarea sentimentelor umane, cu subjugarea totala a oamenilor falsei ideologii de import, dupa ce facuse parada de sprijinire a culturii (a unei parti a ei), a facut curand ca aceasta sa se scheletizeze treptat.
Revigorarea culturii majore ar necesita mai intai o eradicare a trecutului comunist, care ne macina si acum prin reprezentatii sai aflati tot pe posturi importante (poate de aceea categorisirea de tara "postcomunista" se aplica mai ales Romaniei!).
Daca in trecutul mai indepartat, oficialitatile locale si de stat erau selectionate din familii care asigurau o buna si multilaterala educatie si instructie progeniturilor, de decenii incoace, unii dintre cei ajunsi sus isi procura diplome si doctorate la fara pic de frecventa, oricum, cu minimum de efort, exceptandu-l pe cel financiar.
Aceasta ar fi una, ba chiar principala cauza a decadentei culturii la noi.

Hugo Hauptmann – Virtual Arad

*** 
Miercuri, 13 iunie, ora 20 la Biserica Minoritilor – Arad Centru
MISSA SOLEMNIS de Franz Hybl dedicata Aradului in 1834
Dirijor: Franz Metz (Germania)cu Orchestra si corul "Eutherpe" ale Liceului de Arta "Sabin Dragoi" instruite de Dan Boar si Crina Brad Solisti: Felicia Fletter, Radiana Barb, Diana Bradean, Florin Hantig, Adrian Cotuna
***
Joi, 14 iunie, ora 19
Concert special - MUZICA PENTRU TOATE GUSTURILE
Sustinut de orchestra Filarmonicii dirijata de Dorin Frandes si Formatia PREZENT a Liceului de Arta, condusa de Mario Florescu
In program: A.L. Webber: Suita din "Fantoma de la opera" si Suita din "Cats"
John Williams: Muzica din filmele "Razboiul stelelor" si "Indiana Jones"
Henry Mancini: "Pantera roz"
Francis Lai: Muzica din filmul "Love story"
John Lenon: "Imagine"


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]