Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Joi, 17 mai 2007
Stirile TVA aici
  • Piata Fortuna s-a transformat intr-un balci

Piata Fortuna s-a transformat intr-un adevarat balciPiata Fortuna din Arad este una dintre cele mai aglomerate zone. Intr-un spatiu extrem de restrans cumparatori si vanzatori se calca in picioace. Aici, de la legume, fructe si flori, la imbracaminte, incaltaminte sport si "de gala", bibelouri, obiecte artizanele, pulpe si salam de la unguri, gasesti de toate.
Vanzatorii stau ca sardelele in spatele meselor incarcate cu tot soiul de legume si fructe de sezon, cu branzeturi, paine.
In rest …mizerie. 
O imagine atat de incarcata care te duce gandul mai degraba la un targ organizat in vreun sat decat o piata intr-o zona buna a Aradului.
Imaginea e cu atat mai frapanta cu cat la intrarea in piata exista un panou imens pe care scrie cu litere imense: "Ordine in oras!"
Din pacate, Fortuna are aceeasi fata, cu resturile de ambalaje de alimente aruncate la intamplare, cu tot soiul de produse de proasta calitate, cu tiganii care impanzesc zona si de care trebuie sa iti pazesti buzunarele clipa de clipa, cu parcarea aceea neamenajata…
In conditiile in care preturile apartamentelor a crescut atat de mult in zona respectiva, parca ar fi nevoie de un standard mai inalt in ceea ce priveste chiar si aspectul pietei.

Adevarul

  • MOBILAR 2007

O noua editie a Targului MobilAr se deschide astaziCea de-a treia editie a Targului Mobilar  se va deschide in Arad, astazi joi,  17 mai. 
Cu aceasta ocazie timp de 4 zile la expo Arad international puteti gasi  mobila, accesorii pentru mobila, echipamente de exploatare forestiera si prelucrarea lemnului.  
Aproape 50 de firme  din tara si din strainatate expun la Targul Mobilar pe  suprafete exterioare si interioare de 1550 de mp. 
Aici puteti gasi produse din lemn masiv, pal melaminat, sticla sau piele ecologica.  
De asemenea va puteti dota cu piese de mobilier, baile, sufrageriile, bucatariile, sau sediile firmelor. 
In acelasi timp vizitatorii au la dispozitie materiale pentru productia de tapiterie, obiecte de decor interior, dar si echipamente pt exploatarea si prelucrarea lemnului. 
Targul este deschis pina in 20 mai, inclusiv, iar transportul vizitatorilor se va face  gratuit cu  autobuze care vor circula  din ora in ora  de la Podgoria.
Biletul de  intrare la targ costa 2 lei, iar in urma unei   strageri la sorti,  un vizitator norocos, va cistiga un set de mobilier de baie.

Izabela Vekas - Televiziunea Arad

  • Atentie la canicula

Zile de canicula si in AradCanicula ne-a luat prin surprindere dand dureri de cap tuturor, atat la propriu cat si la figurat.
Trecerea atat de brusca la temperaturi ce depasesc 30 grade Celsius afecteaza indeosebi cardiacii, persoanele in varsta si chiar si copiii.
Desi, deocamdata nu s-a inregistrat vreun caz de deces pe fondul acestor cresteri de temperatura, cadrele medicale, incepand cu Ministerul de resort transmit zilnic atentionari privind masurile pe care populatia trebuie sa le ia pentru prevenirea eventualelor neplaceri produse pe acest fond.
Astfel, este necesar ca persoanele varstnice, copiii si bolnavii cu afectiuni cronice, in special cardiace si respiratorii, sa evite deplasarile in spatiu liber si frecventarea locurilor aglomerate.
In cazul expunerii la soare, trebuie obligatoriu sa fie folosite mijloace de protectie (palarii, umbrele, ochelari de soare, imbracaminte subtire din tesaturi naturale in culori deschise).
Pentru aceasta perioada, medicii recomanda cresterea consumului de lichide (2-4 litri pe zi) si evitarea unei alimentatii bogate in grasimi.
De asemenea, trebuie redus consumul de cafea si de bauturi alcoolice.
De asemenea, ministrul Eugen Nicolaescu a solicitat autoritatilor de sanatate publica sa ia, in aceste zile, primele masuri in sensul colaborarii cu autoritatile locale si sa organizeze, acolo unde este necesar, puncte stradale pentru distribuirea apei catre populatiei si pentru asigurarea asistentei medicale.
De asemenea, ministrul Sanatatii a solicitat conducerilor statiilor de ambulanta sa pregateasca echipajele, astfel incat timpul de interventie la apelurile pacientilor care sufera din cauza caniculei sa fie cat mai scurt.
Pentru zilele urmatoare, specialistii meteo prognozeaza o scadere usoara a temperaturilor, incepand de astazi asteptandu-se si ploi.
Daca in ultimele doua zile, mercurul din termometre s-a ridicat la 32 gr C pentru zilele urmatoare acesta va scadea la 25…19 gr, la finele saptamanii, respectiv inceputul saptamanii viitoare, acestea ajungand chiar si la doar 12 gr.

M. M. - Informatia Aradului

  • Stadionul UTA va avea nocturna

Stadionul UTA va avea si instalatie de nocturnaMarius Lacatus se asteapta la o explozie de ambitie, orgoliu, daruire, disciplina tactica si devotament din partea fotbalistilor in derby-ul cu Poli Timisoara
Primaria a dat comanda pentru demararea lucrarilor de constructie a instalatiei de nocturna la Stadionul UTA. In acest sens, firma ELBA, beneficiara contractului de concesiune a sistemului de iluminat din municipiu, care include si realizarea instalatiei de nocturna, a inceput intocmirea documentatiei in vederea obtinerii autorizatiei de construire. Instalatia de nocturna va fi de tip Elita si, conform criteriilor UEFA va permite desfasurarea unor meciuri internationale. Conform proiectului, parametrii lumino-tehnici ai instalatiei de nocturna vor fi identici cu cei de pe stadioanele "Steaua" si "Dinamo" din Bucuresti, respectiv "Ceahlaul" din Piatra-Neamt – 1.400 lx, iluminare verticala medie.
Pentru realizarea acestei instalatii, vor fi amplasati, in cele patru colturi ale terenului, patru stalpi metalici tronconici, de peste 40 de metri inaltime, pe care vor fi montate proiectoarele. 
Instalatia va dispune si de un grup electrogen de 700 de kVA, ca sursa de rezerva de alimentare, care va putea alimenta toate proiectoarele aferente sistemului de iluminat. 
"Concomitent cu intocmirea documentatiei pentru obtinerea autorizatiilor necesare demararii lucrarilor propriu-zise, se lucreaza la studiul pentru extinderea capacitatii tribunelor, o lucrare pe care ne dorim s-o finalizam odata cu cea a instalatiei de nocturna, in primavara lui 2008",
a declarat primarul Gheorghe Falca. (A. P.)
A mai ramas o zi pana la derby-ul cu Poli Timisora (vineri, ora 16,30) si Marius Lacatus a marturisit ca se asteapta la o explozie de ambitie, orgoliu, daruire, disciplina tactica si devotament din partea fotbalistilor sai. "Cei vechi au avut timp sa inteleaga ce inseamna un derby cu Poli, iar cu baietii noi s-a discutat. Nu am avut prea mult timp la dispozitie sa rezolvam carentele de joc, insa vrem sa invingem Poli si sa stergem impresia proasta lasata in ultima vreme. Ne gandim cu totii la o victorie, dar si la un joc bun, spectaculos, care sa le faca uitate pe cele mai putin reusite. Nu ne va fi usor, deoarece Poli Timisoara a dovedit deja ca poate juca de la egal la egal cu orice echipa, insa suntem optimisti si ne dorim cele trei puncte", a subliniat Marius Lacatus. (S.S.)
Au mai ramas circa 1000 de bilete
Desi ieri dupa-amiaza casieriile stadionului UTA si magazinul Computer Force au fost luate cu asalt de microbisti, au mai ramas bilete pentru confruntarea cu Poli Timisoara. 
Vanzarea tichetelor va continua astazi, incepand cu ora 10, in cele doua locuri. Mai sunt disponibile circa 1000 de bilete, astfel ca amatorii trebuie sa se grabeasca, deoarece oficialii clubului UTA estimeaza ca in jurul pranzului se vor epuiza. Cel mai ieftin bilet costa 15 lei si asigura accesul la peluze, iar cel mai scump, 35 de lei, la tribuna I. La tribuna a II-a un tichet costa 20 de lei.

Observator

  • Caminul Cultural din Livada are nevoie de 200.000 euro

Primaria din Livada vrea sa reabiliteze caminul cultural - Virtual Arad News (c)2007Primaria din Livada are de gand sa reabiliteze cladirea care gazduieste Caminul Cultural al comunei.
Asta, numai daca reuseste sa obtina o finantare europeana, din fonduri structurale. 
"Am intocmit un proiect pe care urmeaza sa il depunem la Bucuresti. Speram sa obtinem aproximativ 200.000 de euro pentru a pune la punct Caminul Cultural, a carui cladire se afla in stare de degradare" - precizeaza Militon Serb, primarul din Livada.
Daca pe dinafara nu arata chiar asa de rau, interiorul cladirii este de-a dreptul periculos pentru cei care indraznesc sa-i treaca pragul. 
Plafonul incaperii iti poate cadea in cap in orice moment...
Daca va fi refacut, spatiul Caminului va putea fi exploatat pentru revitalizarea activitatii culturale din comuna. 
"S-ar putea organiza aici spectacole, programe artistice, inclusiv serbari scolare. De asemenea, se poate face discoteca ori se pot organiza nunti, botezuri sau diverse aniversari" - incheie primarul.

D.D. - Adevarul


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]