Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Sambata, 18 august 2007
Stirile TVA aici
  • Disperare in Piata Fortuna

Comerciantii din Piata Fortuna risca sa ramana fara paineAproape 30 de comercianti care-si desfasoara activitatea in piata Fortuna risca sa-si piarda painea dupa ce zona va fi evacuata pentru a face loc unui supermarket.
In apropiere se va construi totusi o hala unde se vor putea vinde insa doar legume, fructe si flori.
O parte dintre proprietarii de gherete sunt disperati, spunand ca in situatia in care vor fi dati afara din piata nu vor mai avea posibilitatea sa-si plateasca creditele luate din banca pentru ridicarea spatiilor comerciale cu pricina. Asta pentru ca, in urma cu doi ani, o parte din casute au luat foc, fiind distruse in totalitate.
Numai promisiuni
"Nu ne-a despagubit nimeni cu toate ca am pierdut atunci totul, si marfa si gheretele. Nu am mai putut salva nimic. A trebuit sa luam credit din banca sa ne refacem spatiile. Din partea autoritatilor am primit doar promisiuni. A venit viceprimarul Dekany si ne-a spus ca va face tot posibilul sa ne ajute, dar pentru o simpla autorizatie de constructie a trebuit sa asteptam sase luni. Acum nu stim ce se va intampla cu noi. Desi suntem aici din 1993 si platim pentru terenul de sub noi fara a avea o zi de intarziere, acum vor sa ne dea afara. Nici macar nu ne-au spus ce se va intampla, nu am primit nicio instiintare sa ne pregatim de plecare, nimic", ne povesteste cu durere in suflet Petru Trif, proprietarul unei gherete.
"Dupa ce au ars gheretele am primit o serie de promisiuni. Cand am inceput sa reconstruim, ni s-a spus ca nu se stie inca care este situatia cu PUD-ul, dar ca vom avea prioritate la obtinerea unui spatiu in piata ce se va face. Am luat 5.000 de euro din banca pentru a-mi reconstrui ghereta. Acum, daca va trebui sa plecam de aici, nu stiu cum voi mai putea sa-mi platesc creditul. Am inteles ca Falca nu mai vrea sa ne dea spatiu. Avem toate actele in regula, construind totul in conformitate cu legea, iar acum vom ajunge pe drumuri. Asteptam ca TOP-ul sa ne dea totusi un spatiu, pentru ca suntem cei mai buni platnici. Unde mai pui ca aici e si sediul firmei, pentru a-l muta urmand sa cheltui o groaza de bani", spune Traian Trif, un alt comerciant ce risca sa ajunga pe drumuri.
Alaturi de detinatorii de gherete, cu frica in san stau si ceilalti comercianti din piata. 
Asta pentru ca, in hala ce a inceput sa se ridice in apropiere, nu vor avea loc decat vanzatorii de legume, flori si fructe.
Desi multi dintre ei sunt gata sa se reprofileze, renuntand sa mai vanda produsele care i-au ajutat pana acum traiasca de pe o zi pe alta, oamenii se tem insa ca in noul spatiu nu vor mai avea acces pentru ca nu sunt producatori. 
O alta nemultumire este legata de dimensiunea meselor, care, zic oamenii, vor fi prea mici pentru a-si putea expune marfurile.

L.S. - Adevarul

  • Fantana arteziana

Reparatii la fantana arteziana de la GaraFantana arteziana din piata Garii era stricata demult, cam dupa evenimentul spumos care i-a sI incheiat, la scurt timp, activitatea. 
Atunci, niste tembeli au aruncat o sticla de spumant in apa, astfel incat arteziana scuipa la spuma in nestire, dupa care s-a oprit definitiv, lasand loc mizeriei si boschetarilor. 
Acum totul se reia de la inceput, dar pentru ca arteziana cea veche nu s-a mai putut repara s-a inlocuit cu alta noua. 
In curand, zona Garii va avea o frumoasa fantana arteziana, speram, curata si neatinsa. 

F.R.Gh. - Observator

  • Calea Victoriei devine tot mai aglomerata pe zi ce trece

Locuintele din Zona Intim devin tot mai cautateCalea Victoriei este una dintre cele mai aglomerate zone ale Aradului. 
Totodata ea a devenit si una  dintre cele mai  scumpe din punct de vedere al pietei imobiliare. 
Pretul caselor a crescut considerabil, depasind in ultima perioada cu mult suta de mii de euro.  
De  asemenea in zona respectiva au sediul institutii importante ale Aradului, aflandu-se si cel mai mare spital din judet.  
Iar spre capatul strazii in zona numita Intim, preturile la imobiliare sunt la fel de scumpe. 
In zona respectiva mai multe banci si-au deschis filiale si numeroase firme au birourile in aceasta zona. 
"Stau de 15 de ani pe strada Spitalului, in ultima perioada zona a devenit foarte aglomerata si traficul este mai intens. Cei care locuim in aceasta zona avem si avantaje si dezavantaje. Am vrut sa ma mut in alta parte, dar cand am vazut ca zona se modernizeaza si ca numeroase institutii isi desfasoara activitatea pe calea Victoriei si in zona Intim, m-am razgandit. Desi as lua un pret bun pe apartament, pentru ca este si modernizat  nu il vand", declara Maria T.  
Cei care nu detin autoturisme si locuiesc in zona le este greu deoarece transportul cu mijloace in comun nu este asigurat. 
"Nu stau de mult pe Calea Victoriei, am mostenit o casa, imi place zona deoarece avem de unde face cumparaturi, nu suntem nici foarte departe de centru, doar ca trebuie sa mergem mult pe jos pana la statia de tramvai. Nu stiu de ce aici nu s-au introdus linii, este o zona destul de populata", afirma Loredana Mitru.  
La orele amiezii mai ales acum cand in zona se lucreaza la refacerea trotuarului, a parcarilor si a zonelor verzi, circulatia este mai greoaie.  
De cand s-a amenajat parcul in zona sensului giratoriu, zona este aglomerata pana la ore tarzii din noapte. 
Atat tinerii cat si batranii stau in jurul fantanii arteziene pe banci si mai schimba cate o vorba. 
"Noaptea cand este cald iesim sa ne racorim la fantana din parcul "Tudor Arghezi" spune Mirela Neag. 
Cand muncitorii vor incheia lucrarile incepute, zona se va numara printre cele mai moderne din Arad.

Claudia Untaru - Informatia Aradului

  • Turisti abandonati

Turisti abandonati la Autogara AradMarti seara, peste 60 de romani care se intorceau acasa de la munca din  Spania, in Vama Nadlac au fost abandonati de soferul autocarului, care a facut o escala de 12 ore pana la Arad. 
Dupa ce au dat zeci de telefoane pentru a se interesa de firma care trebuia sa ii transporte, oamenii au sunat la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor.
"Ne-a aruncat din cuseta bagajele. Nu trebuiau sa faca asa. Cand am facut rezervarea cu o saptamana inainte, a zis ca pe fiecare ne duce acasa. Am stat pe trotuar toata noaptea si am inghetat ca niste prosti",a spus unul dintre pasagerii abandonati la colt de strada. 
Majoritatea oamenilor au cumparat bilete de la o firma de turism din Constanta, insa s-au trezit abandonati la sute de kilometri de casa, pentru ca cei mai multi erau din judetele Moldovei sau din sudul tarii. 
In cele din urma, un alt autocar i-a preluat de la Arad.

Alex Negru - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)

  • Comemorarea eroilor de la Chisindia

Monumentul luptatorilor anticomunisti de la ChisindiaDaca pe HotNews ro. putem urmari serialul "Sfintii inchisorilor" incepand cu preotii: Ilie Lacatusu, Gherasim Iscu, Ioan Negrutiu, Episcopul Ioan Suciu, dar si Elisabeta Rizea, Nicolae Ciolacu, Mircea Vulcanescu, Dumitru Bordeaianu, Costache Oprisan, sperand ca serialul sa continue, aradenii, la randul lor isi au eroii lor in lupta contra celui mai crunt si sangeros sistem de oprimare care a fost si inca mai este, comunismul. 
Asa cum s-a spus in data de 15 la monumentul luptatorilor de la Chisindia, acest odios sistem are la activ peste 100.000.000 de victime, comparativ cu doar cateva milioane ale fascismului, romanii fiind datori sa-si cinsteasca eroii, sa transmita mai departe flacara dreptatii si adevarului, a patritismului autentic, sadind in sufletul noilor generatii un pios cult. 
Este trist sa auzim ca monumentele eroilor de la Marasti si Marasesti sunt in paragina, ca sa dam un singur exemplu. 
Daca asa stau lucrurile, sa ne mai miram ca la parastasul eroilor de la Chisindia anul acesta a fost mai putina lume ca oricand, de 10 ani incoace de cand a fost ridicata crucea comemorativa de catre AFDP Arad? 
Biserica din Chisindia isi omagiaza luptatorii Cei inscrisi pe amintita cruce "care au fost oameni simpli, obisnuiti cu truda din zori si pana-n noapte pe ogorul lor (rapit de cei mai neispraviti fii ai poporului), obisnuiti cu cresterea propriilor copii in spiritul bunului simt taranesc, intru cele sfinte si curatie sufleteasca, si-au jertfit trupul si sufletul pentru neam si tara. Cu atat mai mult trebuie sa aprecim pe acesti adevarati romani pentru jertfa lor, cu cat, simpli tarani fiind, au intuit marele pericol care pastea tara. Cata inteligenta, cat simt patriotic adevarat au avut acesti oameni, cata daruire de sine, cat sacrificiu depus clipa de clipa! Frig, foame si sete, mizerie, dor de casa, teama, mai ales pentru familiile lor, pe care ticalosii instaurati in fruntea bucalelor le haituiau, neiertand nici pruncii din leagan, toate acestea si inca cate altele le-au suportat cu un stoicism demn de admirat…. Da, acesti oameni simpli, inscrisi pe aceasta cruce, au facut istorie, alaturi de cei amintiti mai sus si de alte sute si sute de mii de anticomunisti.” 
La randul sau dl. Corneliu Cornea, organizatorul si sufletul acestei actiuni timp de un deceniu, a multumit din nou chisandanilor pentru sprijinul acordat ridicarii monumentului (primul si pana acum singurul din judet), amintidu-i pe cei care intre timp au trecut in lumea celor drepti, multumind totodata preotului paroh al comunei, care este mereu la datorie. 
Cu aceasta ocazie, a adus la cunostinta celor prezenti definitivarea monumentului martirilor anticomunisti din judetul Arad, aflat alaturi de Palatul Cultural, ce va fi inaugurat in sambata, 15 septembrie. 
Tot atunci va fi lansata cartea "Luptatori si martiri ai rezistentei anticomuniste din judetul Arad (1945 – 1989)", la care a trudit dansul vreme indelungata. 

Hugo Hauptmann - Virtual Arad


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]