Trenuri
vin si pleaca. Cu ele, puhoaie de navetisti si turisti.
Ma numar si eu printre ultimii, pornita din Germania
sa descopar "mereu surprinzatoarea Romanie".
Si am descoperit-o, in vara aceasta torida, cu varf
si indesat.
Am plonjat direct in "gangsta paradise"
si un infern de gunoaie care incepe chiar din gara
unui oras de frontiera vestica a Romaniei.
Nu stiu alte gari cum mai sunt, insa cand ma gandesc
la cum a fost si cum a ajuns una dintre cele mai circulate
zone ale Aradului, mi se face si acum piele de gaina.
Proiecte
si realitati
Intre Gara - monument istoric, vechi de 150 de
ani, al Aradului, una dintre cele mai vechi si mai
frumoase gari ale tarii, Casa Alba - un zgarie-nori
local, strada Miron Costin, complexul sportiv cu bazin
de inot si zona de agrement de la Padurice, pana la
zona de banci BRD Societe generale, Banca Comerciala,
CEC, Raiffeisen – Western Union, cu magazine si restaurante
cochete, e o zona de trafic uman maxim.
Locuitorii
din zona vorbesc, ca pe suprafata fabricii de vagoane
ASTRA Arad, - care incepe de la Casa Alba, insa urmeaza
sa se mute la periferia Aradului- se prefigureaza
noul centru civic al Aradului. Insa nu despre proiecte
viitoare, de beton si sticla, e vorba acum, ci despre
mizeria stradala si umana care pune momentan pecetea
pe zona cu pricina.
Dar sa incep cu inceputul. Intru in magazinul non-stop
vizavi de gara sa cumpar o apa minerala. Dau sa scot
banii si sa platesc, trei aurolaci stau calare pe
mine cu "Da-mi, doamna!".
Ii intreb ce, imi arata un casetofon la care le trebuie
baterii. Hai sa fie si pentru muzica, doar arta innobileaza
pe om.
Le mai spun sa-si ia din frigiderul magazinului sucuri,
unul insfaca o sticla de doi litri de Cola.
Platesc la casa, le mai dau 10 lei de mancare si ma
trezesc cu Blondul de gat, cu multumiri si binecuvantari.
Parfumul de aurolac imi intra ascutit in nari, simt
instinctiv nevoia sa-mi protejez poseta.
Peturi,
zdrente si excremente
Ies din magazin si vreau sa-mi cumpar un ziar
si un fruct, de la chioscul din colt, pe care il stiam
de ani de zile. Fructe nu sunt, a fost seceta mare.
Un stalp cu rapciugi de afise vechi de ani de zile,
pe care se tot lipesc altele noi, anunta intrarea
in "parculetul de distractii".
Navetisti beti sau doar obositi zac la umbra nucului
batran intre peturi goale, resturi, zdrente. I
In Romania, peturile goale nu au valoare, le vezi
aruncate peste tot.
Un trecator, probabil calator intre doua trenuri,
se repede de pe trotoar, isi scoate ustensila de urinat
la umbra foarte scurta a unui tufis si se usureaza.
In plina zi, la nici un metru de strada principala,
pe care circula femei si copii.
Fac cateva fotografii ale zonei verzi ingalbenite
de excremente si imi indrept aparatul foto spre gunoaiele
de pe trotuar...cand, ca un vultur se repede asupra
mea o bruneta plina de nabadai.
Intrata singura in obiectiv, tiganca vrea bani si
ma ia la rost cu fotografiatul, de parca tot ce misca
in zona ii apartine.
Incerc sa o lamuresc ca n-am treaba cu persoana ei,
ci cu gunoaiele de pe trotuar si o iau mai repede
la picior, iesind pe principala Pietii Garii.
Mafia
cersetorilor
Mai reusesc sa fotografiez o banca ocupata de
o consoarta a ei iesita cu bebelusul la cersit.
Femeia-i pusa pe scandal, urla intreband mereu cine
sunt.
E adevarat, nu fac parte din peisajul cotidian, "mandatara"
nu ma stie.
O atentionez verbal cu chematul politiei, e in fond
vorba de agresarea unui jurnalist in exercitiul functiunii.
Nu pare sa fie impresionata, mai ales ca primeste
intariri: cersetoarea cu copilul, inca o bruneta si
vreo trei aurolaci.
Doi dintre ei sunt, spre norocul meu, Blondul si Negrul,
pe care ii "omenisem" la magazinul
din colt si care, recunoscandu-ma, imi iau apararea.
Profitand de diversiunea creata, dispar in scara unui
bloc.
Nu atat de frica, insa lumea de pe strada nu se baga,
vreo uniforma n-am vazut prin preajma, si in ambuscada
creata nu stii cum te trezesti fara aparat foto, portofel
sau celular.
S-a mai intamplat si altora, in zona, si nu o data.
Fenomenul cersetoriei este generalizat in tara, s-a
extins si in toata Europa.
Cotidianul Romania libera (Cristian Cealara, 11.07.07)
ii sesizeaza implicatiile, intr-o ancheta pe zona
Constanta: "Cersetoria in sine nu mai este
incriminata de legile penale, astfel ca Politia nu
face altceva decat sa-i amendeze pe "subiecti"
pentru tulburarea ordinii si linistii publice. Sunt
amenzi care nu se achita niciodata si care sunt date
unor persoane fara domiciliu stabil, iar unele chiar
fara acte de identitate. Politistii constanteni spun
ca nu este de competenta lor sa actioneze impotriva
celor care-i exploateaza pe cersetori"
"Atunci cand ne confruntam cu astfel de situatii
sesizam Biroul DIICOT, care se ocupa de astfel de
anchete privind criminalitatea organizata",
a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Constanta,
inspector Crina Chirea.
Procurorii au depistat in doi ani doar doua astfel
de retele, explicand saracia de capturi prin faptul
ca nu primesc prea des sesizari in acest sens.
"Nu exista autosesizari, anchetatorii asteptand
probabil ca cersetorii maltratati de acesti mafioti
sa faca plangere scrisa“.
"S-a format asadar un cerc vicios, permis de
o legislatie plina de lacune. De mai bine de trei
ani trebuia sa apara noul Cod Penal, acesta urmand
sa cuprinda reglementari privind infractiunea de exploatare
a cersetoriei. Gasti precum cele ale lui Blondu’ sau
Sile Chioru’ isi vad linistite de treaba. Veniturile
realizate de acestia sunt de ordinul miliardelor,
bani negri proveniti din infractiuni acceptate tacit
de autoritati".
Treci
si taci
Am ramas cateva zile in Arad, situatia din zona
garii mi s-a parut nefireasca. Asa ca, stau de vorba
cu cativa locatari din zona.
Ce aflu? Ca se fura containerele de gunoi, probabil
pentru predare la centrele de colectare a fierului
vechi, contra cost.
Containerele puse la dispozitie de primarie sunt noi,
mari, cu capace etanse.
Degeaba: capacele stau in general deschise, lasand
mirosul de gunoi sa aromatizeze zona dintre blocuri.
Mai tot timpul scormonesc in ele aurolacii si cersetorii,
imprastiind gunoi si pe trotuar.
In apropierea containerelor e o banca veche, pe care
pensionarii mai stau la povesti. E un obieci vechi,
lumea socializeaza.
Ar putea sa iasa si in parculetul din fata, daca zona
n-ar fi infestata cum am descris mai sus.
Ar putea respira si aer ozonat de la arteziana inaugurata
de fostul primar si uitata de cel actual. In ciuda
zilnicelor 35 de grade, nici un strop de apa nu iese
pe gurile artezienei.
Banci noi printre blocuri sau in zona verde nu se
doresc insa, "caci se umplu ciorchine de cersetori
si aurolaci", ne spune Feri, presedintele
asociatiei de locatari de pe strada Avrig.
Vreo doua sesizari la Primarie s-au facut, insa nici
locatarii din zona nu se inghesuie cu luari de pozitie.
"Treci
si taci" pare a fi un motto al Pietii Garii.
De ce oare? "Nu-mi mai pot trimite copilul
la cumparaturi dupa lasarea serii" imi spune
sotia lui Feri, deci climatul general e unul de nesiguranta
si teama.
Mai aflu ca in zona stau multi bosi cu relatii la
nivel de autoritati locale, insa nici ei nu se baga.
Probabil ca nu circula pe jos si percep situatia ca
fiind sub control.
Renovari
si WC-uri publice
Intr-adevar, forte de ordine exista in zona. Domeniul
public e de competenta Primariei Arad, controlul TF,
al politiei de trafic feroviar, inceteaza la cativa
metri de la gara propriu-zisa.
Gara centrala Arad e in renovare, promite sa arate
foarte bine.
Traficul functioneaza normal, ca si cele cateva restaurante
si chioscuri din incinta garii.
Peroanele sunt curate, insa chistoacele de tigari
sunt maturate cu miile de pe pavaj, printre linii.
Mai comod asa, se fac economii la farase.
Cosuri pentru gunoi exista, "civilizatii"
in tranzit prefera insa sa arunce resturile de mancare
pe jos.
Exista si banci pe peroane. "Cam slabute",
ne spune un impiegat de miscare. Bancile sunt din
plastic, la traficul si apucaturile calatorilor s-ar
impune ceva mai solid, caci acum, cele de pe peronul
principal sunt in parte rupte, schioape, murdare,
vai de capul lor.
In fata mea, pe un tren stationat, se desfasoara campania
promotionala a centrului de turism intern romanesc,
cu motto-ul "O calatorie este o lectie de
viata. Descopera Romania turistica."
Imi insusesc mesajul si o pornesc prin pasajul
subteran ce leaga liniile de tren, de peronul principal
al garii.
Orgoliul local imi este satisfacut: pe peretii pasajului
grafiteaza la loc de cinste "Muie Poli",
iar eu tin cu Batrana Doamna UTA.
Pasajul subteran e curat, proaspat spalat, insa doar
cu apa.
Esti nevoit sa-l traversezi in cea mai mare viteza,
te innabusa mirosul de urina. Se face oare economie
la detergenti?
O singura toaleta publica exista in incinta garii,
una-doua prin restaurantele din preajma, insa toate
contra cost.
Mi s-a spus ca vidanjarea in zona e dificila, datorita
vechimii retelelor de scurgere in zona. La traficul
existent, imperios necesar ar fi mai multe toalete
publice, caci altfel lumea se usureaza la pomi, in
boscheti, in parculete, intre linii, in pasajul subteran
din gara, in gangul dintre Piata Garii si strada Avrig,
pe scurt, unde apuca. Mai ales ca e vara, e cald,
racoritoarele si berea curg garla pe gaturile calatorilor.
Odata cu renovarea garii si lichidarea chioscurilor
din fata ei, boschetarii si cersetorii au fost nevoiti
sa mute cortul vizavi.
Salile de asteptare sunt inchise, si ele in renovare.
Politia TF pare a fi vigilenta la perimetrul ei de
actiune, boschetarii nu se mai aciuiesc in vagoane.
Mai deunazi, doua vagoane CFR s-ar fi aprins, caci
locatarii de ocazie au aprins focul in interiorul
lor, iarna, sa se incalzeasca.
De
meserie pungas
Acum e insa vara si boschetii trag la boschet
si se spala in bazinul de inot al strandului aradean
de pe Mures, unde seara poti intra fara bilet.
Anul acesta, n-am mai facut baie la strand. Ar fi
bine insa sa fie doar atat.
In zona umbla vorba ca nu toti aurolacii sunt doar
"pungasi la gura", ci si altfel de
pungasi.
Unii ar fi "cercetasi", trimisi la
inaintare sa vada, prin magazine si in restaurante,
ce se scoate din portofel si ce prada ar mai fi de
raportat.
Ei stiu precis mersul trenurilor, dar si orele de
razie ale politistilor, gardienilor si jandarmilor.
Banii gheata si telefoanele mobile sunt pe primul
loc la achizitii, mai rar cardurile bancare.
Portofelele si actele de identitate sunt apoi aruncate,
poate chiar sprijinite de pervazul unui magazin, probabil
pentru ca omul pagubit sa nu se infurie prea tare.
Sunt insa cazuri rare, "comoara"
e in lac. Lacul din parcul Padurice se spune ca ar
fi plin de portofele golite si aruncate in apa.
Nici restaurantele si terasele din zona nu sunt scutite
de plaga cersetoreasca. Pizzeria din Piata Garii si-a
angajat gardian propriu, iar pe terasa "Pisica
Albastra", linistea si-o face clientul uneori
singur, cu pumnul si sutul in fund, cand cu vorba
si injuratura n-are succes.
Clientul cu tricoul verde, care a restabilit ordinea
si confortul clientilor de la "Pisica",
intr-o seara in care iesisem la o bere, isi transformase
repulsia si revolta fata de continuele agresiuni cersetoresti,
intr-o adevarata ideologie. Tare de dreapta. Pe drept
oare?
Modelul
Gangsta Paradise
Interesant e insa, ca si aurolacii isi au propria
ideologie.
Sub protectia lui Mario, politist de ordine publica,
stau de vorba cu cativa dintre ei, incercand sa inteleg
care-i treaba cu ghetto-ul din Piata Garii Arad.
Am avut noroc cu Mario, alt purtator de insigna publica
a refuzat sa-mi dea detalii si a intervenit in discutie
cu un mesaj gen "mucles".
Se pare ca si unele uniforme concubineaza placut cu
situatia.
Nu mi-era clar, de ce acesti copii ai strazii prefera
mizeria si vagabondajul, unui pranz cald si unui acoperis
deasupra capului oferit in centrele de recuperare
si resocializare existente in oras.
"Acolo n-ai voie sa mergi beat sau drogat"
imi spune unul.
Ma uit la ei, si in afara de unul intins pe o banca,
complet desfigurat de aburii drogului, al carui loc
este intr-un institut psihiatric, restul par la fel
de vioi si chiar impertinenti, ca orice adolescent
plin de visuri si fumuri la cap.
"Cumpara-mi un sapun sa-mi spal petele de
pe treling", imi spune pe un ton imperativ
Negrul.
Mi se mai cer bani si pentru poze sau pentru ca se
binevoieste a se sta de vorba cu mine.
Un aurolac fara un ochi, din Alba-Iulia, incearca
sa intervina cu atentionari de bun-simt la adresa
obrazniciei in discutie a ortacilor sai.
Deci, se poate si asa. Baiatul e sarac, murdar, necajit,
insa se vad cei sapte ani de acasa.
E insa singurul de acest fel, din gasca adunata spontan
in Piata Garii.
Restul au ifose de banda mafiota si porecle gen Leonardo
sau Roberto.
"Nu ne trebe centre sociale, noi vrem sa fim
liberi!" imi spune unul cu aere de sef de
sindicat, umflandu-si muschii.
"Credem numa-n Dumnezeu", mai adauga
el.
In cercul de dialog social se mai strecoara unul,
curatel, non-aurolac, parand a fi un fel de lider
de opinie.
Ma taie la orice fel de intrebare referitoare la necesitatea
unei discipline, daca vrei sa traiesti in lumea oamenilor
civilizati si "normali".
"Ce normali? Am vazut noi in filmele americane
cine-s normali. Si ei stau ca noi, pe strada".
In sinea mea, ma intreb la ce televizor isi alimenteaza
dumnealor modelele de normalitate.
La ce televizor dispar toti cand e meci de fotbal?
Raman cu intrebarea, precum si cu altele, la care
nu s-a putut, sau nu s-a vrut a se raspunde.
Poate ca am venit cu un fix din Germania, referitor
la curatenia stradala, linistea si siguranta publica
a cetateanului.
In ghetto-ul Pietii Garii din Arad, acesta mi-a fost
deocamdata spulberat.
Livia-Daniela
Rockhoff - ziarista Germania
|