Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Sambata, 21 iulie 2007
Stirile TVA aici
  • Adapost la biserica

Bisericile vor putea fi folosite pentru refugiu din calea caniculeiUsile lacaselor de cult din Arad sunt deschise (si) pentru cei care doresc sa se racoreasca.
Reprezentantii Episcopiei Aradului, Ienopolei si Halmagiului au dat asigurari ca portile lacaselor de cult vor fi deschise si ca personalul bisericesc se va ocupa de oamenii care se vor adaposti de caldura.
Parintele Vasile Pop, consilier cultural in cadrul Episopiei, a precizat ca bisericile sunt deschise, zilnic, intre orele 7.30 si 20.00-21.00.
"Toti oamenii care au treburi in oras pe canicula si doresc sa se adaposteasca, sa-si mai traga sufletul, au usile bisericilor deschise in tot municipiul Arad. Oamenii trebuie sa stie ca in curtea fiecarei biserici exista cismele cu apa, iar in biserici se gaseste agheasma. Am cerut personalului bisericesc care in aceste zile este de serviciu sa fie foarte atent mai ales cu varstnicii si cu persoanele suferinde, sa le dea apa si daca vad ca le este rau sa cheme Ambulanta" - ne-a declarat Vasile Pop.
Si la Biserica catolica din cartierul Aradul Nou, usile sunt deschise de dimineata de la ora 7.00 pana seara la ora 20.00.
"Biserica este deschisa, iar in curte avem apa de la reteaua orasului. Cine doreste poate sa se adaposteasca pentru ca in biserica este racoare" - ne-a spus preotul Dirschl Mates, parohul Bisericii catolice din Aradul Nou.

P.B.- Adevarul

  • Sarbatoarea de pe Muntele Gaina este uitata de Prefectura

Alte judete s-au pregatit mai bine pentru Targul de Fete de pe Muntele GainaPartidul Democrat considera ca prin atitudinea sa, de-a neglija manifestarile traditionale de pe Muntele Gaina, Prefectura Arad isi bate joc de traditie si implicit de aradeni.
"Este o traditie de zeci de ani, un simbol al Tarii Motilor, iar Prefectura cauta, prin neimplicarea sa, sa o distruga. Este mai mult decat jenant ca o institutie care se pretinde a fi de partea cetatenilor sa isi bata de fapt joc acestia", considera senatorul Nicolae Iotcu.
Comparativ, Prefectura Alba are un program cultural, sportiv si artistic bine pus la punct, ce se intinde pe mai multe zile.
"Nu inteleg de ce la altii se poate si la noi nu. Astept cu maxima curiozitate explicatia pe care o va oferi prefectul Gavril Popescu. Nu mie trebuie sa-mi ofere explicatii, ci aradenilor care doresc sa urce pe Muntele Gaina" a mai precizat Iotcu.
Contactat telefonic, prefectul Gavril Popescu a declarat asupra acestor acuzatii care i se aduc "Vrea sa spun ca tocmai zile acestea am facut o cerere catre Guvern prin care doresc sa obtin 400 de milioane de lei vechi pentru renovarea drumului care duce spre Muntele Gaina. Acum evenimentul nu mai are o mare amploare, noi vom fi totusi prezenti acolo si vom depune o coroana, eu alte declaratii politice nu mai fac...".
Senatorul Iotcu a mai facut o declaratie privind pozitia PD pe care o are asupra pensionarilor "Partidul Democrat este alaturi de pensionari, fapt dovedit atat prin finalizarea procesului de recorelare a pensiilor, cat si prin majorari ale cuantumului pensiilor".

Iulian Simon - Observator

  • Oaspeti de seama la Chisineu Cris

Masinile agricole "Maschio" din Chisineu Cris vor fi incercate in terenSambata, 21 iulie, la Chisineu Cris, una dintre cele mai importante firme din lume producatoare de utilaje agricole va organiza un eveniment de prezentare pentru agricultorii din judetul Arad dar si pentru producatori si clienti din intreaga lume.
Evenimentul, denumit generic "In camp 2007" este in fapt o continuare a traditiei instaurate de producatorul mondial si se va derula sub auspiciile sloganului "Cercetare, tehnologie si inovatie".
Manifestarea va reuni o serie de invitati de marca din tara si strainatate, reprezentand domenii de activitate dintre cele mai diverse.
Astfel au confirmat deja participarea Alteta Sa Pricipele Radu, ambasadorul Italiei la Bucuresti, Daniele Mancini, presedintele grupului din care face parte fabrica de la Chisineu Cris, Egidio Maschio, rectorul Universitatii Aurel Vlaicu, Lizica Mihut, reprezentanti ai Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina  Veterinara a Banatului, ai Universitatii de Stiinte agronomice si  Medicina  Veterinara Bucuresti, dar si parlamentari aradeni si oficialitati ale judetului si municipiului Arad.
De asemenea vor participa si clientii si colaboratorii producatorului, care vor putea asista la prezentari ale celor mai recente produse ale companiei.

C.A. - Informatia Aradului

  • Vami aglomerate, TIR-uri sufocate

Din nou cozi interminable de TIR-uri in localitatile vama ale judetuluiLocalitatile de frontiera fac fata cu greu numarului mare de TIR-uri care stationeaza.
Politistii rutieri au aplicat amenzi contraventionale soferilor de TIR care nu respecta restrictia impusa de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri.
Conform unei hotarari guvernamentale, incepand de marti, este interzisa circulatia autovehiculelor mai mari de 7,5 tone pe drumurile nationale, intre orele 11 si 20, pentru a evita deteriorarea acestora.
Zece echipaje
Desi TIR-uri au putut fi vazute ieri pe drumurile aradene, politistii sustin ca soferii de autocamioane respecta prevederile. "Ieri (n.r. - marti) am mers pe latura preventiva, in sensul ca i-am atentionat sa traga intr-o parcare, insa de astazi (n.r. - ieri) am aplicat amenzi. Deocamdata, ele sunt intr-un numar foarte mic, de abia spre seara vor fi centralizate", declara comisarul sef Mircea Cherechean, de la Serviciul Politiei Rutiere Arad. 
Politistii intervin cu zece echipaje pe reteaua aradeana de drumuri.
Fara carnet
Cei care risca sa circule pe drumurile romanesti la volanul unei masini de peste 7,5 tone se pot alege cu amenzi intre 3 si 4 mii de lei sau chiar suspendarea carnetului de conducere.
Impunerea restrictiei va fi supravegheata atat de Politia Rutiera cat si de Autoritatea Rutiera Romana si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri.
Vami aglomerate
Tot datorita acestor restrictii, vamile aradene au inceput sa se umple de TIR-uri.
"Dupa controlul de la intrarea in tara, autotrenurile sunt parcate in terminalul vamii. In momentul in care acesta se umple sunt preluate de politia rutiera si plasate in parcarile orasului", declara subinspectorul Vali Girigan, purtatorul de cuvant al I.J.P.F. Arad.
Soferii de TIR-uri, insa, pierd foarte mult din cauza restrictiilor si se plang ca trebuie sa stationeze aproape zece ore, in conditiile in care temperatura asfaltului poate atinge si 50 de grade.
"Sunt peste 150 de TIR-uri intre vama si oras. Ceea ce nu inteleg eu este de ce mai vin dinspre Arad daca este interzisa circulatia lor. Soferii nu vor sa auda de restrictie si ne cer sa le asiguram apa minerala", spune Nelu Pop, seful Politiei Comunitare din Nadlac.
Pentru a fluidiza traficul de la Punctele de Trecere a Frontierei Nadlac si Varsand, politistii de frontiera au dublat numarul agentilor de control la automarfare.

M.S. - Adevarul

  • Fetita de un an lasata sa moara de foame

Destin tragic pentru o fetita din Milova - Virtual Arad News (c)2007Destin tragic pentru o fetita de aproximativ un an din localitatea aradeana Milova.
Fetita a murit, iar autoritatile banuiesc ca decesul a fost cauzat de inanitie.
Tragedia s-a intamplat in aceeasi familie de romi, in care, in urma cu vreo patru luni, un alt bebelus a fost mancat de sobolani.
Protectia Copilului Arad a dorit ca in momentul in care primul bebelus a fost mancat de sobolani, ceilalti copii ai familiei sa fie trimisi in centre de plasament.
Cei care s-au opus au fost tocmai asistentii sociali de la primaria localitatii, care le-au permis parintilor sa pastreze copiii si, mai mult, au promis ca vor avea grija ca alte tragedii sa nu se mai repete.
Familie numeroasa
Fetita mai are cinci frati si surori. De altfel, cadavrul micutei a fost gasit tocmai de surorile ei, un pic mai mari.
Copilul a fost internat in spital pana in urma cu o saptamana avand pneumonie, dar cauza mortii pare a fi inanitia, spun autoritatile.
Potrivit sefului Serviciului Judiciar din cadrul IPJ Arad, Adrian Simon, fetita era extrem de slaba pentru varsta ei, avea urme de inanitie si de lipsa a  medicatiei corespunzatoare.
Copil mancat de sobolani in aceeasi curte
In aceeasi curte traiesc doua familii de romi, in care mamele sunt surori.
In urma cu patru luni, un bebelus, verisor al fetitei moarte de inanitie, a fost mancat de sobolani.
Cele doua familii de romi traiesc in conditii greu de imaginat.
Intr-o camera mica si inghesuita traiesc multe persoane, iar copiii sunt lasati in voia sortii, nefiind ingrijiti cu atentie de parinti.
Toate astea desi familia fetitei omorate de inanitie are un venit de cel putin 900 de lei pe luna, din salariu tatalui si din ajutoarele de la stat pentru cresterea copiilor.
Acum, cei de la Protectia Copilului sunt hotarati ca, in functie de rezultatele autopsiei medico-legale, sa ia masurile cele mai aspre, in urma carora copii ar putea ajunge in cele din urma in centrele de plasament.

Alex Negru - Evenimentul Zilei (Editia de Vest)


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Adevarul, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia deVest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]