Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Joi, 7 februarie 2008
Stirile TVA aici
  • Personalul de la Serviciul de Ambulanta Arad, lupta cu timpul si traficul pentru a salva vieti

Ambulanta, in permanenta lupta cu timpulExista un moment in viata fiecaruia dintre noi cand ne alegem o cale in viata, o meserie pe care sa o imbratisam si in care sa dam tot ce-i mai bun din noi, sa devenim profesionisti si chiar sa atingem performante. 
Este ciudat cum pentru acest moment ne pregatim inca de mici, copii fiind visam sa fim politisti, profesori sau doctori, spre incantarea unora dintre parinti, fara a sti ce inseamna de fapt acest statut, ce riscuri si responsabilitati ascunde. 
Cand cresc, o parte dintre copiii care au copilarit visand la una dintre aceste meserii isi amintesc cu zambetul pe buze de acest lucru, iar altii isi duc visul pana la capat. 
Fiecare meserie are riscul ei, si una dintre cele mai grele si riscante este cea de medic. 
Prea putine sunt persoanele care sa nu fi apelat vreodata la serviciile unui medic... 
Sunt cunoscute institutiile medicale la care oamenii apeleaza, fie ele dispensare, cabinete medicale, spitale mai mari sau mai mici. 
Una dintre aceste institutii, poate cea mai importanta este Serviciul de Ambulanta. 
Un simplu apel telefonic la 112, si o intreaga institutie se pune in miscare pentru a ajuta persoana sau persoanele care au solicitat ajutorul. 
Aici nu stii daca se poate spune care persoana este mai importanta, importanti fiind toti incepand de la dispecer si de la soferul care asigura deplasarea, pana la personalul medical ale carui servicii au fost solicitate. 
Viata oamenilor depinde de o buna conlucrare si colaborare a celor care muncesc in acest loc.
Standarde europene, dar... personal insuficient
Serviciul de Ambulanta Arad este compus din statia centrala de pe strada Oituz, si substatiile din judet, la Chisineu- Cris, Lipova, Savarsin, Pecica, Ineu, Sebis, Pecica, Gurahont, urmand ca pe parcursul acestui an sa se infiinteze si la Santana si Siria. 
Acest serviciu la nivel de judet este organizat pe doua compartimente si anume asistenta medicala de urgenta si transport sanitar asistat, care asigura asistenta medicala in cazul urgentelor cu risc vital si transportul pacientului la unitatile spitalicesti, precum si compartimentul de consult de urgenta la domiciliu si transport sanitar neasistat, care asigura asistenta medicala pacientilor cu afectiuni acute, dar care nu reprezinta risc vital si transportul bolnavilor nedeplasabili care de asemenea nu necesita supraveghere medicala in timpul transportului.
Ambulantele din Arad sunt dotate la standarde europene Din luna noiembrie a anului trecut a inceput dotarea cu ambulante noi achizitionate de catre Ministerul Sanatatii Publice, prin programul de reforma "Sanatate"
Pana in prezent, Serviciul de Ambulanta Arad a primit 2 ambulante de tip B, 7 ambulante de tip A1, destinate pentru transportul nemedicalizat a unui singur pacient, 2 ambulante de tip A2, pentru transportul nemedicalizat a mai multor pacienti si 6 ambulante ACD. 
Pana la sfarsitul anului 2008 se vor primi inca 2 ambulante de tip C, opt de tip B si 13 A1. In momentul de fata Serviciul de Ambulanta Arad are un numar de 65 de ambulante insa cu exceptia celor primite anul trecut toate celelalte masini medicale au depasit norma de casatie.
Insa nu aceasta este cea mai mare problema cu care se confrunta Serviciul de Ambulanta, mai grava este lipsa personalului medical. 
Roberto Schill, manager general al acestei institutii spune ca : "problema cea mai importanta cu care ne confruntam in momentul de fata este lipsa personalului de specialitate. In acest sens pot sa amintesc ca in cursul anului 2007 s-au organizat concursuri pentru ocupare a 4 posturi de medic in Arad si unul la Cris, pentru care s-au prezentat doar 3 candidati pentru posturile din municipiu, 2 ramanand neocupate. In ceea ce priveste asistentii medicali, inca din luna iulie a anului trecut am organizat continuu concurs pentru ocuparea a 5 posturi de asistenti medicali pentru Pecica in momentul de fata fiind ocupate doar doua posturi. Daca pana la sfarsitul acestui an Serviciul de Ambulanta va fi ridicat prin dotari la standarde europene, atunci ramane o singura problema cine va lucra pe ambulante si cum vom asigura un numar suficient de de echipaje de urgenta la nivelul intregului judet? Serviciul de Ambulanta Arad, are aproximativ 60, 70 % din necesarul de personal prevazut de Ministerul Sanatatii Publice, situatia datorandu-se si faptului ca bugetul alocat de Casa de Asigurari de Sanatate pentru Serviciile de Urgenta Prespitalicesti este insuficient pentru a putea incadra personal la nivelul normativelor. Asta inseamna ca in anumite situatii cand numarul de solicitarii este ridicat, timpii de raspuns la solicitari, cresc datorita lipsei de personal." 
O alta problema de care se lovesc pesoanele care lucreaza pe salvare este reticenta oamenilor in ceea ce priveste respectarea normelor care enunta foarte precis activitatea si functionarea serviciului de ambulanta. 
Astfel este interzis transportul apartinatorilor cu autosanitarele, iar in timpul transportului, pacientii trebuie asigurati cu centura de siguranta.
Serviciul de Ambulanta din municipiul Arad...
dispune de 11 medici, 29 de asistente si 31 de ambulantieri. 
Telefoanele de la dispecerat suna in flux continuu, cele doua persoane de aici rapunzand zilnic la aproximativ 200 de apeluri. 
Tot ele sunt cele care au grija ca ambulantele si personalul medical sa ajunga la domiciliul solicitantului. 
La Serviciul de Ambulanta telefoanele suna continu Aici activitatea intregului personal este foarte iportanta, incepand de la dispecerul care recepteaza apelul facut de solicitant la numarul unic 112, numar gratuit valabil in orce retea de telefonie fixa sau mobila, la ambulantierul care se ingrijeste de transportul pacientului pana la personalul medical. Mircea Merea este medic in cadrul compartimentului de urgenta de aproximativ 2 ani si crede ca in meseria pe care o practica " in primul rand ajungi sa apreciezi viata la adevarata sa valoare. Cand vezi in jurul tau suferinta ajungi sa intelegi ce inseamna clipa pentru ca suntem intr-o continua lupta cu timpul. De multe ori timpul nostru nu corespunde cu cel din viziunea celor care apeleaza la serviciul nostru, ei percep trecerea mai repede a acestuia fiind vorba de viata celor dragi. Nu este o meserie usoara, suntem predispusi unor riscuri atat medicale cat si a integritatii noastre, dar in acelasi timp exista si satisfactia de a salva vieti. Am avut ocazia sa citesc recunostiinta in ochii persoanei salvate. Sigur ca in meseria asta trebuie sa avem o atitudine care da dovada de profesionalism, dar sa nu uitam ca lucram cu oamenii care sufera si pe care uneori ii ajuti mult cu o vorba, sustinandu-i moral . Atat pe mine cat si pe colegii mei, din discutiile avute, cel mai mult ne marcheaza atunci cand vedem copii suferind. S-a intamplat sa fim pusi in fata unor situatii in care nu am mai putut face nimic pentru a salva viata unui copil , ca in caz de stop cardio-respirator cand nu se mai poate face nimic indiferent daca pacientul ar fi ajuns la spital. Ma bucura faptul ca am gasit munca care imi place asa cum este ea grea, nu neaparat suficient de bine platita, dar exista si satisfactii profesionale care imi declanseaza dorinta de a ajuta si de a incerca sa-mi fac cat mai bine munca."
"Trebuie sa fii tot timpul pe faza"
O alta veriga din lantul persoanelor care salveaza zilnic zeci de vieti este ambulantierul. Roman Padurean, sofer pe salvare in cadrul Serviciului Ambulanta Arad, de vreo 18 ani. 
El zice ca pentru a fi ambulantier "trebuie sa fii tot timpul pe faza, iar cel mai mare dusman al nostru este traficul. Noile norme impun ajungerea la pacient intr-un timp foarte scurt si este foarte greu. Nu mi s-a intamplat sa ajung prea tarziu la vreun pacient si nici nu am participat la situatii extreme, insa am ramas marcat de un caz pe care l-am avut acum cativa ani. Pacientul, un batranel din Fiscut, se simtea rau, dar urcat pe picioarele lui in salvare. Nu mai fusese niciodata la spital si a intrat intr-un atac de panica si la intrarea in Arad a murit. Nu mi-a venit sa cred cand mi-a spus medicul ca a murit pentru ca s-a panicat."

Ana Maria Cantea - Observator

  • Pregatesc greva generala

Sindicalistii din CFR se pregatesc de grevaSindicalistii din CFR vor decide incetarea lucrului daca negocierile cu Guvernul esueaza.
Miscarea de protest de vineri a CFR- istilor nu s- a soldat cu incheierea unui acord intre Ministerul Transporturilor si sindicate.
In conditiile in care angajatii CFR nu au obtinut ceea ce si- au dorit, si anume cresterea salariului minim garantat de la 450 la 500 de lei, sindicalistii se pregatesc de greva generala."Maine (n.r. - astazi) se intruneste comitetul director la Federatia Miscare Comercial. In functie de rezultatul intalnirii pe care o vom avea cu ministrul, sunt sanse sa se declare greva de avertisment", a declarat Epure. 
Acesta mai sustine ca, pentru a se intra in greva generala mai trebuie facuti niste pasi.
"Pentru a respecta legea, abia peste doua saptamani vom putea declansa greva generala, deoarece trebuie respectate anumite proceduri", spune Epure, presedintele Sindicatului Liber MC Arad.
Conditii mai bune
Pe de alta parte, reprezentantii Uniunii Sindicatelor Miscare Comercial din Arad vorbesc despre alte forme de protest.
"Sustinem demersurile pe care le fac cei din federatia noastra pentru cresterea salariilor si asigurarea unor conditii mai bune de munca. Aceste demersuri pot lua forma unor petitii, a organizarii de mitinguri, a declansarii conflictului colectiv de munca si inregistrarii acestuia la Tribunal. Din cate stiu, in aceste zile se poarta negocieri cu ministerul", a declarat Florin Matei, vicepresedintele Uniunii Sindicatelor Miscare Comercial.

Lucian Serban - Adevarul

  • Caldura si un pat pentru cei oropsiti de soarta

Asistatii fara adapost pot fi gazuiti in caz de nevoiePersoanele fara adapost si-au gasit un acoperis deasupra capului
Necazurile si saracia ii aduc pe multi dintre aradeni, cei uitati cu desavarsire de soarta, la centrul de adapost al Primariei. 
Nu mai au de foarte mult timp o locuinta, lucreaza pe unde apuca pentru bani mult prea putini, iar singura lor sansa este adapostul de noapte. 
Sunt fericiti ca au un acoperis deasupra capului si au invatat sa-si ascunda tristetea. 
Viata nu a fost foarte buna cu ei. Au fost mult prea incercati, dar nu au uitat sa zambeasca.
E iarna. Iar pentru unii dintre noi, cei care nu au avut norocul sa aiba parte de un camin incalzit, noptile reci sunt cel mai mare dusman. 
Toti vin la adapostul de noapte. Aici e cald.
Solutia salvatoare
Tocmai din dorinta ca aceste persoane sa nu se mai confrunte cu asemenea probleme, din dorinta ca semenii sa se ajute intre ei si pentru ca viata acestora sa fie mai usoara, Directia de Dezvoltare si Asistenta Comunitara a infiintat, in Arad, din 2001, un adapost de noapte pentru cei care au ramas fara domiciliu. 
Astfel, una din cele mai apasatoare griji ale celor nevoiasi si-a gasit rezolvare.
Adapostul de noapte functioneaza in cadrul Directiei de Asistenta Comunitara (D.A.C.) si este sustinut din fondurile bugetului local. 
Cei care sunt primiti la adapost trebuie sa intruneasca anumite conditii. 
In general, cei care sunt de risc social, fac parte din oamenii care frecventeaza adapostul. 
Desi au la dispozitie 50 de locuri, sunt ocupate, in general, 36 de paturi. 
Dintre acestia, majoritatea sunt femei, cu o medie de varsta de 40 de ani. 
Cei care au implinit 18 ani sunt, de regula, trimisi in strada, de la centrul de plasament. 
Adapostul are doua asemenea cazuri, fericite insa, pentru ca cei doi copii orfani au un loc de munca.
De asemenea, cei care frecventeaza adapostul trebuie sa detina buletin sau carte de identitate de Arad.
Nimeni nu ramane fara adapost
Si cei din judet pot apela la un adapost de noapte, in cazul in care au nevoie. 
Acestia trebuie sa se prezinte la sediu si vor primi asistenta. Ori de cate ori e nevoie, se pot suplimenta locurile disponibile. 
Anul acesta, din fericire, nu s-a solicitat suplimentarea locurilor. 
Dar in anii anteriori, chiar daca s-au adus scaune sau targi, nimeni nu a ramas sub cerul liber. Mai ales in perioadele cu temperaturi scazute, nimeni nu a putut ramane fara adapost.
De altfel, "pentru a se simti utili, se percepe o taxa modica de adapostire pe noapte. Cei din municipiu platesc 50 de bani iar cei din judet contribuie cu cate 1 leu nou", ne-a informat Lucia Bulboaca, seful Serviciului de Autoritate Tutelara, Protectia Minorilor si Familiei. 
Scopul acestui centru de noapte este nu numai de a asigura adapost, ci si de a oferi consiliere si sprijin oricui are nevoie.
De regula, cele mai frecvente solicitari de consiliere sunt legate de gasirea unui loc de munca stabil, intocmirea dosarului pentru alocatiile suplimentare asigurate financiar (in cazul parintilor), intocmirea dosarului pentru pensie (in cazul varstnicilor).
In grija lor
La dispozitia acestora mai sunt un asistent social, care se ocupa cu consilierea psihologica individuala si referenti care au in grija starea de sanatate a membrilor adapostului. 
Acestia beneficiaza inclusiv de sprijin material, cum ar fi medicamete gratuite, obiecte de uz personal, haine etc.
De asemenea, cei care frecventeaza adapostul au parte de hrana calda sau pot face un dus fierbinte, dupa o zi grea de munca. 
Toate acestea, in functie de venitul fiecaruia. 
In prezent, doar o doamna beneficiaza de hrana, Ana Eftimie, care reprezinta un caz de risc social.
Adapostul de noapte isi deschide portile, de la 20:00 pana la 9:00. 
Insa cei care nu au nici o activitate, pot merge la centrul de zi, din cadrul aceluiasi adapost, care functioneaza de la 9:00 pana la 20:00. 
Din fericire, am aflat ca toti asistatii au un loc de munca, deci o sursa de venit. 
Mai mult, nu s-au inregistrat incidente legate de locul de munca. Toti sunt constienti ca viata lor depinde de locul de munca.   
Prin urmare, la adapostul de noapte, nu numai ca se rezolva problema domiciliului, ci si orice alta problema. 
Aici se gaseste sprijin in orice, pentru ca oamenii comunica intre ei, sunt ca o familie care intampina greutati si care, pana la urma, e fericita.

Elena Rusu - Glasul Aradului

  • Accident in lant, pe soseaua Arad-Timisoara

Coliziune pe soseaua Arad-TimisoaraO persoana a fost ranita intr-un accident in lant, produs pe DN69, in zona localitatii Sagu.
Cele cinci masini implicate in accident circulau in coloana, in directia de mers spre Arad. Incidentul a fost provocat de o camioneta, care a franat brusc.
Pentru ca nu pastrau distanta de siguranta, celelalte patru autovechicule, printre care doua TIR-uri, un microbuz de marfa si o masina mica, au intrat unul in altul.
La fata locului s-au deplasat si echipele de descarcerare din cadrul Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Arad pentru a scoate o persoana ranita din cabina unuia dintre TIR-urile implicate in accident.

Alex Negru - Evenimentul Zilei

  • Greva MAV

Greva feroviarilor maghiari continuaNici un tren international nu intra sau iese din Romania din cauza grevei feroviariarilor maghiari, 42 de trenuri fiind afectate din aceasta cauza.
Trenurile circula pe teritoriul Romaniei dar se opresc in garile din orasele de frontiera de unde pasagerii sunt nevoiti sa-si continue drumul cu autocare sau microbuze.
La ora actuala 4 trenuri rapid avind ca destinatie Budapesta, Praga, Viena si Venetia sunt oprite in gara Curtici din judetul Arad.
Calatorii sunt nemultumiti deoarece au platit biletele pentru intreaga calatorie si acum sunt nevoiti sa plateasca bani in plus pentru a ajunge cu autocarul spre orasele de destinatie.
Oamenii spun ca nu au fost informati despre faptul ca trenurile nu circula in afara granitelor Romaniei iar banii de bilete vor putea fi recuperati numai din garile de unde au fost cumparate.
Greva feroviarilor maghiari dureaza de trei zile si nu se stie cand se va incheia protestul.
De toata aceasta situatie beneficiaza firmele de transport care au suplimentat numarul de masini ceea ce le-a adus marirea substantiala a veniturilor.

Vasile Obsitos - Televiziunea Arad


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]