Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Marti, 9 septembrie 2008
Stirile TVA aici
  • La Hramul bisericii greco-catolice - Sute de credinciosi s-au inchinat la Fecioara Maria

Hramul bisericii greco-catolice de pe strada Vicentiu BabesSute de credinciosi, impreuna cu mai marii bisericii greco-catolice de pe strada Vicentiu Babes, s-au rugat timp de trei zile la Fecioara Maria.  
Biserica greco-catolica si-a sarbatorit si in acest an Hramul. 
Sambata seara aradenii au participat la Vecernie si la Novena Sarbatorii.
Daca in prima zi numarul celor prezenti la slujba nu a fost atat de mare, ieri putem spune ca, curtea lacasului de cult a fost neincapatoare pentru sutele de credinciosi care au ales sa isi petreaca duminica in rugaciune. 
Dupa oficierea Sfintei Liturghii, a urmat cel mai asteptat moment al zilei  si anume Procesiunea cu Statuia Sfintei Fecioare Maria in jurul bisericii. 
De la cei mai tineri credinciosi pana la cei mai in varsta toti au tinut sa inconjoare lacasul. 
"Am venit cu nepotica. Eu am mai participat la procesiuni si vroiam sa vada si ea cum se desfasoara un asemenea eveniment", afirma Ildiko R.
 Dupa ce biserica a fost inconjurata, statuia Sfintei Fecioare Maria a fost asezata la intrare. 
CredincioSii, cu capetele plecate au rostit alaturi de preoti rugaciunea inchinata catre Maica Domnului. 
"O, Maicuta Sfanta, Te rugam fierbinte, Sa ne-asculti de-a pururi Marea rugaminte: Nu lasa, Maicuta, Sa pierim pe cale, Caci noi suntem fiii, Lacrimilor tale". 
Momentul a fost urmat de Consfintirea familiilor la Inima Neprihanita a Mariei. 
Ziua de duminica s-a incheiat pentru credinciosii aradeni cu Paraclisul Maicii Domnului si Binecuvantarea Euharistica.  
Sarbatoarea Hramului  a continuat si in aceasta dimineata prin Spovezi/Sf. Rozar si Litania lauretana si Novena Nasterii Sfintei Fecioare Maria. 
Ultimul moment al sarbatorii  fiind marcat prin Sfanta Liturghie.  
Pr. prot. on. Coriolan Muresan, Consilier al Eparhiei de Lugoj Si Paroh Arad-Centru, multumeste tuturor credinciosilor care au participat la acest eveniment marcant al bisericii greco-catolice. 
Pe tot parcursul slujbelor de duminica dimineata circulatia autovehicolelor pe strada Vicentiu Babes a fost oprita.

Claudia Untaru - Glasul aradului

  • Puscariasii trag la BERD

Puscariasii prefera sa lucreze in orasDetinutii de la Arad prefera sa dea la lopata in oras, decat sa munceasca la inchisoare. Detinutii cu drept de munca din Penitenciarul Arad ar face aproape orice pentru a lucra in afara inchisorii, chiar daca nu e usor sa tragi toata ziua la lopata pe Santierul BERD. 
Asta, cu toate ca, munca de aici este mai grea in comparatie cu cea din Puscarie.
Daca afara, puscariasii lucreaza pe Santierul BERD, ca sudori la diverse firme de confectii metalice si la sortat fier vechi, in penitenciar exista ateliere de confectionat incaltaminte, ambalaje din carton si linguri de lemn. 
Florin Moldovan isi ispaseste pedeapsa muncind in atelierul de confectionat cutii din cartoane.
"Muncesc pentru ca e mai bine decat sa stau in camera, sa pierd timpul anapoda. Pe viitor sper sa ajung si eu sa lucrez afara”, spune Moldovan. La randul lor, detinutii de pe Santierul BERD din Vlaicu se considera privilegiati. „Lucrez in afara Penitenciarului de trei luni. Pana acum nu am mai facut munci grele, deoarece, cand eram in libertate aveam o firma", spune Liviu Nedu.
"Ni se ofera ocazia sa vedem lumea, astfel incat munca este un privilegiu pentru noi. Lucrez numai din februarie, dar sper sa primesc o permisie, sa merg acasa", afirma si Stan Csaba, un alt detinut cu care am stat de vorba.

L.S. - Jurnal aradean

  • Padurea Ceala - atractia "verde" a orasului

Drumuri prin Padurea CealaSuntem deja in luna septembrie, insa temperatura de afara ne face sa credem ca suntem inca in luna lui cuptor. Profitand de week-end si de vremea buna, aradenii fug dintre  betoanele blocurilor catre oazele de racoare din paduri sau din Stranduri. Una dintre destinatiile preferate ale aradenilor pentru o iesire de duminica " la iarba verde" si gratar, ramane Padurea Ceala.   
Dat fiind faptul ca pe langa aradenii veniti la iarba verde, multi concitadini poseda casute de vacanta pe Insula Muresului , zona Ceala devine cea mai cautata zona de recreere din apropierea Aradului.
Tunelul verde
Daca pana nu demult drumul de la intersectia catre Aeroprt si pana la intrarea in padure era un pericol pentru soferi, acum acesta permite viteze si un comfort mai mari, deoarece nu de mult a fost asfaltat si marcat. 
Astfel, se da de la inceput impresia ca intr-adevar autoritatile competente se preocupa de acea zona. 
Intrand in padure, te intampina un peisaj de basm, intrandu-se parca intr-un tunel format de arborii care isi arunca umbra asupra drumului.
Pastrati curatenia!
Din loc in loc, apar placute cu atentionari din partea administratiei padurilor privind pastrarea curateniei si interzicerii focului in padure. 
Din pacate, atentionarile nu sunt luate in seama de prea multi turisti, pe marginea drumului zacand cantitati destul de mari de PET-uri si alte gunoaie.
La Maltaret
Dupa ce se intra in padure, la vreo 500 de metri, se desprinde un drum in dreapta care duce la lacul "Maltaret", dupa cum il stiu aradenii. 
Lacul este proprietate privata, a patronului "Cabanei Lac", pescuitul si scaldatul in lac fiind gratuite, insa pe raspunderea amatorilor. 
Dealtfel, se pot observa aproape tot timpul pescari pe malul lacului, semn ca acest sport este destul de indragit de catre aradeni. 
Stand de vorba cu Adelina Rosu, angajata la cabana, am aflat ca aradenii obisnuiesc sa viziteze zona chiar si in extrasezon, fiind in cautarea aerului curat in apropiere de casa. 
Lacul Maltaret din Padurea Ceala Deasemenea, acestia pot practica in zona tenisul si tenisul cu piciorul, fiind disponibile doua terenuri. 
Din pacate, unele proaste obiceiuri chiar nu pot fi abandonate de unii: in aproierea cabanei, vreo doua familii venite la gratar ascultau de zor manele la un volum destul de ridicat , la urechile reporterului ajungand versurile " am noroc si nu am nevoie de carte, in viata mea am citit doar carti de credit..." 
Nu mai are rost sa scriem de ce ni se pare acea atitudine condamnabila, punctam doar ca cei care au citit la viata lor doar carti de credit, probabil nu stiu sa citeasca nici atentionarile privind pastrarea curateniei in padure. 
Pornim mai departe usor dezgustati.
Ogoare

La un moment dat, drumul iese din padure si ajunge in camp. 
Altadata un camp cu iarba, acum partea din dreapta soselei, in sesnsul spre Mures, este arata , partea din stanga fiind deasemenea in expolatare agricola. 
Oricum, acolo nu prea mergeau aradenii, deoarece nu locurile sunt complet lipsite de umbra copacilor.
Atentie la propria raspundere!
Ajungand la podul de pontoane spre Insula Muresului, intram putin in cabana "Lir", de langa pod, unde Ioana Frentiu (angajata a localului) ne spune cam acelasi lucru: aradenii vin in numar mare acolo, chiar si in timpul iernii. 
Uimiti putin de afluenta declarata de clienti (fiind inainte de masa, zona nu era foarte aglomerata), incercam traversarea podului de pontoane. 
Ajungand spre capatul acestuia, aflam ca traversarea se face "pe propria raspundere"... 
Podul peste Mures de la Insula Muresului Intr-adevar, traversarea nu se poate face decat pe propria raspundere, avand in vedere ca dupa ce podul a fost rupt de un bustean in urma cu trei ani, acesta a fost reparat alegandu-se o solutie tehnica destul de instabila: cabluri de ancorare. 
Rezultatul este ca podul este destul de instabil pe apa (o adevarata aventura pentru cei cu frica de apa), pe langa acest fapt adaugandu-se si starea precara a multora dintre scandurile ce formeaza calea de trecere. 
Problema accesului pe insula ar trebui rezolvata rapid, pentru ca altfel vietile oamenilor par a fi puse in pericol. 
Dupa cum se stie, accesul pe insula se mai poate face doar traversand bratul mort al Muresului (atunci cand acesta este secat), venind dinspre zona satului Zadareni.
Insularii sunt multumiti
In rest, proprietarii de cabane de pe insula nu par a avea probleme deosebite. 
Si acestia se bucura de oaza de racoare si de aerul curat, unii dintre ei, precum aradeanul S.A., optand sa isi prepare proviziile (compoturi, zacusca) pentru iarna la casa de vacanta de pe insula. 
Principalele probleme ale locuitorilor, raman lipsa canalizarii si a gazului, insa nu sunt resimtite prea tare de cei care nu locuiesc permanent acolo.
Oricum, majoritatea proprietarilor se declara incantati de alegerea facuta, printre acestia aflandu-se si sotii Beatrice si Florin Manda, proprietari de aproximativ un an ai unei cabane din caramida pe insula. 
Dupa cum se cunoaste, pe Insula Muresului unele familii au ales sa traiasca permanent, acestia organizandu-se intr-o asociatie care doreste sa protejeze mediul natural din zona. 
O realizare remarcabila a acestora este Bisericuta ridicata in apropierea accesului catre podul de pontoane.
Aradeni, nu distrugeti Padurea Ceala!
La plecare, am ajuns pana la sediul asociatiei "Parcului Natural Lunca Muresului", in apropierea caruia alti aradeni  se bucurau (de data aceasta in liniste) de racoarea de la umbra copacilor. 
Iesind din padure, am redescoperit caludra inabusitoarea, absolut nespecifica inceputului de septembrie. 
Si poate totusi au dreptate cei cu protectia mediului si incalzirea globala...

Lucian Cozma - Observator

  • Tabara de romi ridicata in curtea Spitalului Judetean

Rromi din Galati si-au instalat tabara de corturi in parcul spitaluluiO familie de romi din Galati si-a stabilit, sambata dimineata, cartierul general in curtea Spitalului Judetean Arad.
Romii si-au instalat masina, patru corturi si cateva saltele pe spatiul verde din spatele bisericutei din curtea spitalului.
"Avem un baiat aici, la spital, e accidentat. Suntem intr-o situatie dureroasa, Si traditia noastra spune ca trebuie sa fim aproape de bolnav", a explicat Costel Stanescu, unul dintre cei 12 romi.
Ieri-dimineata, conducerea spitalului a cerut ajutorul politiei pentru a-i determina pe romi sa-si demonteze tabara improvizata. 
"Au doua persoane internate in urma unui accident rutier. Am solicitat ajutorul politiei pentru a nu se repeta situatia"
, spune directorul spitalului, Mirandolina Prisca.

Alex Negru - Evenimentul Zilei

  • Comuna, atestata din secolul XIV

Comuna Almas este atestata documentar din secolul XIVSituata in Depresiunea Gurahont, in stanga Vaii Crisului Alb, comuna Almas are in componenta nu mai putin de patru sate: Almas - sat resedinta de comuna, Cil, Radesti, Joia Mare. 
Comuna  are o suprafata administrativa de 8.127 ha. 
Prima atestare documentara a localitatii Almas dateaza din secolul XIV, mai precis anul 1334. 
Satul Cil este atestat documentar in anul 1369, Radesti in anul 1441, iar  Joia Mare in anul 1439. 
Economia comunei cunoaste in prezent o dinamica puternica, cu cresteri semnificative semnalate in toate sectoarele de activitate. 
Comuna Almas poate deveni si un punct de atractie turistica prin punerea in valoare si mediatizare a Schitului "BunaVestire", a potentialului turistic al Vaii Radestilor si nu in ultimul rand al traditiilor si obiceiurilor populare de peste an. 
Ca o particularitate interesanta sa spunem ca aici sportul national – oina – are adepti. 
Aici, cu ocazia sarbatorilor populare din timpul anului, se organizeaza intreceri de oina, la care iau parte, alaturi de gazde, echipe din Arad sau Maramures.

Razvan Cretu - Glasul aradului


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]