|
Stirile
Zilei |
VIRTUAL
ARAD
Suntem pe
locul
Votati-ne zilnic!
|
|
|
Sambata,
14 iunie 2008 |
|
- Aradul
primeste pentru proiectele de transport cat celelalte
trei judete din regiune la un loc
|
|
Ministerul
Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a aprobat
Raportul de Evaluare din cadrul schemei de granturi
PHARE CBC/INTERREG III A Romania-Ungaria 2006.
In cadrul acestui program, din judetul Arad vor beneficia
de finantare mai multe institutii, iar primarul Zerindului,
Alexandru Simandi, are si el motive de multumire,
pentru ca un important proiect e pe cale sa devina
realitate.
Este vorba despre doua miliarde de lei vechi care
vor fi acordate pentru realizarea unui drum care leaga
Zerindul de Gyula.
Acesta va face legatura inclusiv cu drumul expres
Arad-Oradea, dar si cu drumul expres M44 din Ungaria.
Se va scurta astfel acest drum, de la 40 de kilometri
cati sunt acum, la 25 de kilometri.
Pentru proiectul tehnic care va dura 7-8 luni costa
75 de mii de euro.
De fapt Aradul a reusit sa ia pentru proiectele pentru
infrastructura transfrontaliera de transport aproape
jumatate (46,9%) din fondurile destinate celor patru
judete din regiune.
Proiectul acesta ar fi fost practic imposibil de realizat
din fondurile proprii ale localitatii "Costul
proiectului este echivalent cu bugetul Zerindului"
a adaugat si Iosif Matula, presedintele Consiliului
Judetean Arad, mai in gluma mai in serios.
Cu aceasta ocazie vor fi revitalizate si legaturile
cu orasul maghiar Gyula. Zerindului i-au fost aprobate
sase dintre cele opt proiecte depuse pana acum, pentru
diferite domenii.
Consiliului Judetean i-au fost atribuiti 1.066.000
de euro pentru reabilitarea DJ 792C Curtici-DN 79,
Hasmas a primit 76.000 de euro pentru centrul de afaceri
transfrontalier pentru agricultura, ecoturism, promovarea
antreprenoriatului si a investitiilor in mediul rural.
De asemenea, Complexul Muzeal Arad a primit si el
peste 52.000 de euro pentru "conservarea identitatii
culturale locale", iar Santana se bucura
si ea de 43.000 de euro acordati pentru activitati
culturale, artistice si sportive , realizate impreuna
cu localitatea Elek.
Pentru Gradinita PP nr.14 din Arad sunt alocati peste
51.600 de euro (schimb de experienta).
Directia Asistenta Sociala si Protectia Copilului
va intra in posesia a 32.500 de euro pentru un festival
intercultural de creatie.
Liceul de Arta "Sabin Dragoi" a obtinut
aproape 50.000 de euro (co-abitare culturala si identitate),
Universitatea de Vest "Vasile Goldis"
primeste 287.500 de euro (retea clinica pentru cercetarea
unei abordari terapeutice noi in tratamentul rinitei
alergice), iar Pecica vrea sa acceseze 325.ooo de
euro pentru agricultura si CNIPMMR Arad 200.800 de
euro pentru o retea economica durabila.
Din valoarea totala a grantului pe regiune (6.330.000
de euro) judetul Arad va beneficia de 1.687.000 euro.
Observator
|
|
- Incepe
monitorizarea pe DN7!
|
|
Atentie
soferi, pe DN 7 (Arad- Deva) se va filma.
Lucrarile la sistemul de monitorizare a DN 7 sunt
intr- o faza avansata, in maxim o luna de zile
camerele video amplasate pe acest drum national urmand
a fi functionale.
„Suntem convinsi ca aceasta este singura solutie viabila
in cazul DN 7”, a declarat ieri comisarul Adrian Lile,
seful Politiei Rutiere Arad.
Momentan, sunt asteptate avizele de montare pentru
localitatea Savarsin.
Alte aparate video care vor supraveghea traficul rutier
pe DN 7, care la noi in judet strabate 150 de km,
vor fi amplasate la Varadia de Mures, Conop si Barzava.
Acestea sunt localitatile in care au fost si sunt
inregistrate cele mai multe si cele mai grave accidente
rutiere.
Adrian Lile a mai spus ca urmatoarele pe lista drumurilor
supravegheate video vor fi Pecica si Nadlac, intens
tranzitate.
I.C.
- Jurnal aradean
|
|
|
Strandul
Neptun va avea cat de curand o alta infatisare.
Investitia de milioane de euro demarata de Primaria
Arad incepe sa arate o alta fata a unuia dintre cele
mai frumoase locuri de agrement din tara.
Amenajarea bazinelor este pe ultima suta de metri
si inca din prima zi de vacanta copii se vor putea
scalda in cel putin in unul dintre bazine.
Cel putin asa sustin reprezentantii Primariei care
sunt siguri ca aradenii vor fi incantati de ceea ce
vor gasi la strand.
In curand la strandul Neptun vor fi 4 bazine.
Unul dintre acestea este destinat copiilor mici si
nu va avea o adancime mai mare 70 de centimetri.
Un alt bazin este destinat aradenilor de toate varstele
iar apa va fi de aproximativ un metru si 20 de centimetri.
Un alt bazin este pregatit pentru inotatori iar aici
pe langa adancimea de aproape 2 metri vor fi amenajate
si culoare pentru innotatori.
Cel mai spectaculos bazin este cel cu valuri.
Toate bazinele vor avea apa termala recirculata si
pastrata la o temperatura de peste 20 de grade celsius.
Primul bazin va fi gata saptamana viitoare cand elevii
vor intra in vacanta de vara.
Pe langa acesta, plajele sunt deja amenajate.
Administratia strandului va asigura si salvamari care
vor supraveghea zona de agrement.
Aceasta este doar prima etapa de modernizare a strandului
iar investitia se ridica la valoarea de 3 milioane
de euro.
Primaria vrea sa modernizeze si celelalte zone de
agremet din interiorul strandului astfel incat, strandul
Neptun sa redobandeasca faima de alta data.
Vasile
Blidar - Televiziunea Arad
|
|
- Numai
patru-s norocoase - Targurile de animale, exterminate
|
|
Vremurile
in care puteai gasi in orice localitate un targ de
animale cu pasari, cai si bovine, au apus de mult.
Majoritatea targurilor a trebuit sa isi schimbe marfa
expusa spre vanzare de la animale la haine second-hand,
linguri de lemn si suruburi.
Iar cele patru targuri de animale existente in prezent
s-au dezvoltat armonios, fiind unele dintre cele mai
cautate din vestul tarii.
Pesta a adus probleme
Problemele au inceput in anul 2005, cand
pesta porcina extinsa pe intreaga suprafata a tarii
a determinat Autoritatea Sanitar-Veterinara si pentru
Siguranta Alimentelor sa dea o hotarare prin care
este interzisa comercializarea porcinelor in targuri,
sau dintr-o localitatea in alta, singura posibilitate
a crescatorilor de porcine pentru a putea vinde animalele
ramanand sa se adreseze unui abator sau sa le vanda
vecinului de pe cealalata strada.
Tocmai interzicerea comercializarii porcinelor a dus
la desfiintarea targurilor din Nadlac, Vinga, Savarsin,
Lipova, Santana, Piata Obor Arad, Simand, Gurahont,
sau altele, in numar total de 11. Viorel Agud, director
al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor (DSVSA), declara: "Targurile de
animale mai sus amintite nu au autorizatie de a comercializa
animale, ele fiind de la bun inceput axate pe comercializarea
porcinelor. Datorita faptului ca primariile locale,
cu administratiile pietelor nu au oferit conditii
de comercializare, respectiv compartimente si boxe
pentru animale, si nici nu au avut intentia de a continua
comercializarea altor animale decat a porcilor, in
prezent aceste targuri se ocupa cu comercializarea
altor produse, lemne, var, mici si asa mai departe."
Au mai ramas cateva...
Cele ramase in urma controalelor efectuate
dupa interzicerea comercializarii porcilor, sunt targurile
de animale din Beliu, Halmagiu, Silindia si Pancota.
In aceste comune, respectiv in orasul Pancota, miercurea,
vinerea, sambata si duminica sunt zile de targ, ocazie
cu care sute de oameni sositi din toate colturile
tarii vin sa vanda si sa cumpere animale, cu intentia
de a le creste sau vinde mai departe.
"La Pancota, in ziua targului, adica sambata,
vin persoane din toate judetele vecine, chiar si din
Maramures, pentru a cumpara animale. Este cel mai
mare targ din vestul tarii, sau chiar din intreaga
tara", ne mai spune Viorel Agud.
In municipiul Arad, singurele locuri unde mai puteam
vedea animale oferite spre vanzare, sunt Piata Obor,
unde cele mai exotice rase de caini sunt comercializate
la preturi exorbitante, si Piata Mihai Viteazul, unde
a fost mutata piata animalelor mici, desfasurata inainte
la Casa Sindicatelor.
Se pare ca aceste locuri nu au autorizatie de la DSVSA,
ne mai informeaza Viorel Agud: "Cu toate ca
aceste piete nu au autorizatie si este interzisa comercializarea
acestor animale, Asociatia Chinologica a facut o intelegere
cu Administratia Targuri, Oboare si Piete, prin care
cei care vand caini in Piata Obor platesc o taxa administratiei,
pentru a li se putea permite vanzarea cainilor in
spatiul aferent. In ceea ce ne priveste pe noi, am
verificat documentatiile animalelor, acestea au certificate
de sanatate si sunt vaccinate conform regulilor."
Vanzarea animalelor in judetul Arad, merge ca pe roate,
acolo unde sunt reguli stricte de respectat, comerciantii
ori se conformeaza, ori sunt exclusi de pe piata,
si orice catel sanatos, frumos si expus la piata,
vandut cu succes, pentru a intregi colectia de patrupede
a aradenilor.
Daca nu se poate vinde Cercel din grajd, macar Azorel
din cusca din curte.
Andreea
Dorotovics - Glasul aradului
|
|
- Egali
cu campioana mondiala, urmeaza Olanda
|
|
CALCULE
PENTRU CALIFICARE
Echipa nationala a Romaniei se poate califica in sferturile
de finala ale Campionatului European chiar daca va
fi invinsa la doua goluri diferenta de Olanda in ultimul
meci din grupa, dar cu conditia ca partida Italia
- Franta sa se incheie la egalitate, scor 0-0.
Romania se va califica in sferturile de finala daca
va invinge Olanda in ultimul meci al grupei.
De asemenea, elevii lui Victor Piturca se pot califica
si cu un rezultat de egalitate, daca si meciul Franta
- Italia va fi remiza.
O alta varianta in care Romania se poate califica
in sferturi este sa piarda meciul cu Olanda la o diferenta
de maxim doua goluri, iar Franta si Italia sa incheie
la egalitate, scor 0-0.
In acest moment Olanda este calificata de pe primul
loc din grupa, deoarece a acumulat sase puncte si
nu mai poate fi ajunsa de niciuna dintre celelalte
trei formatii. Pe locul doi in clasament se afla Romania,
cu doua puncte, iar Franta si Italia au acumulat un
singur punct.
RADOI ARE NEVOIE DE OPERAŢIE LA OCHI
Romanul a suferit o fractura la nas
Selectionerul Victor Piturca a declarat,
vineri seara, ca mijlocasul Mirel Radoi a suferit
o fractura la nas si are nevoie de interventie chirurgicala
la ochi, dupa ce s-a accidentat la meciul cu Italia,
scor 1-1, in grupa C la Euro-2008.
"Radoi am inteles ca este destul de grav,
dupa primele estimari are nevoie de interventie chirurgicala
la ochi si are fractura la nas. Nu cred ca va mai
putea sa ia parte la meciul urmator (n.r. - cu Olanda)",
a declarat Piturca.
Mirel Radoi si-a spart capul in minutul 20 al meciului
Romaniei cu Italia, disputat pe stadionul Letzigrund
din Zurich, in grupa B la Campionatul European, fotbalistul
fiind inlocuit cu Nicolae Dica.
Radoi s-a accidentat dupa ce s-a lovit cap in cap
cu Razvan Rat.
Mirel Radoi a fost scos de pe teren pe targa, fiind
bandajat pe fata.
Radoi a fost inlocuit cu Dica la aproximativ cinci
minute de la producerea accidentarii.
"Tricolorii" au fost peste
Italia si pot spera la iesirea din grupa
Cine s-a grabit sa catalogheze echipa nationala
a Romaniei ca una depasita de pretentiile Campionatului
european de fotbal s-a inselat amarnic.
Lobont, Contra, Tamas, Goian, Rat, Codrea, Radoi,
Chivu, Florentin Petre, Mutu, Daniel Niculae, Dica
si Banel Nicolita au aratat aseara pe Stadionul Letzigrund
din Zürich ca Romania are echipa capabila sa depaseasca
cel putin faza grupelor.
1-1 nu este la indemana oricui in fata trupei lui
Donadoni. Meciul cu "Squadra Azzurra"
a inceput curajos pentru "tricolori".
In chiar primul minut al meciului, Mutu a reluat pe
langa la centrarea lui Codrea.
Dar atat, caci italienii nu ne-au prea lasat sa respiram
in primul sfert de ora.
Fotbalistii romani s-au trezit mai tarziu, in minutul
15, cand Mutu a scapat spre poarta adversa, dar Buffon
a blocat.
Ceea ce a urmat a fost un munte de adrenalina pentru
cei care au sustinut Romania din tribuna.
Bomba lui Tamas si sutul in bara, din lovitura libera,
al lui Chivu au reprezentat momentele care ne-au aratat
ca se poate obtine o dorita victorie.
Cu doar cateva secunde de finalul primei reprize,
doar arbitrul ne-a salvat de primirea unui gol, Toni
inscriind se pare dintr-o pozitie regulamentara.
Dupa pauza a fost nevoie doar de o clipa de neatentie
in careu a lui Zambrotta pentru ca Mutu sa profite
si sa trimita mingea sub transversala lui Buffon,
in minutul 55.
Peste doar un minut, golul lui Panucci a restabilit
egalitatea pe tabela si meciul era deschis oricarui
rezultat.
Momentul cheie a venit in minutul 81.
Panucci l-a impins pe Niculae, iar arbitrul Henning
a aratat hotarat punctul cu var.
Mutu isi asuma responsabilitatea executarii, dar rateaza.
Romania isi pastreaza sansele de a depasi faza grupelor,
dar mai mult, dupa ce a remizat cu vicecampioana mondiala
si campioana lumii, nationala lui Piturca a demonstrat
ca are puterea de a ajunge departe la EURO 2008.
"Avem sanse reale de a ne califica"
Selectionerul Victor Piturca a declarat,
dupa partida cu Italia, ca Romania putea obtine cele
trei puncte si meciul decisiv se va juca in fata vechilor
adversari olandezi.
"Importante erau cele trei puncte, dar am
castigat doar unu. Pot spune ca sunt multumit, fiindca
am jucat cu campioana mondiala. Avem sanse reale de
a ne califica, din pacate jucam iar in fata unui adversar
valoros, «prietenii» nostri olandezi. Radoi are fractura
la nas si la ochi, probabil nu va putea participa
la ultimul joc, avand nevoie de o operatie. Mutu este
suparat, dar asta este fotbalul, s-au mai ratat penaltiuri.
Pacat pentru el si echipa nationala", a declarat
Piturca.
Goian nu joaca cu Olanda
Victor Piturca are o problema majora pentru urmatorul
meci.
Dupa ce Mirel Radoi s-a accidentat grav in meciul
cu "Squadra Azzurra", selectionerul
nu se poate baza pentru confruntarea cu Olanda nici
pe stelistul Dorin Goian.
Jucatorul a fost avertizat de arbitrul norvegian dupa
ce in urma unui fault comis a refuzat sa repuna mingea
jos si a plecat cu ea in mana.
Astfel, Goian rateaza intalnirea cu Olanda, dupa ce
a acumulat doua galbene la Euro.
Daniel
Berar - Observator
|
|
|
|
Cautare
in arhiva Virtual Arad
Publicitate
Imobil
de vanzare
Colectivul de redactie:
Draghi
Puterity, Gheorghe
Puterity,
Trutiu
Florin.
O parte din stirile Virtual
Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse:
Agentia
Mediafax,
Ziarul Jurnal aradean, Ziarul
Observator,
Ziua de Vest, Evenimentul
Zilei (Editia de Vest), Romania
Libera, Ziarul
in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra
Aradeana, Ziarul
Glasul Aradului,
Informatia Aradului,TV
Arad, Info
TV.
|
|