Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Joi, 14 august 2008
Stirile TVA aici
  • S-a redus vacanta bugetarilor

Primele de vacanta se vor da dupa vacanta din invatamantPeste 1.600 de bilete de odihna au fost repartizate de catre Directia Muncii catre sindicatele din sistemul bugetar.
Biletele s-au directionat in functie de numarul de membri ai fiecarui sindicat.
Astfel, profesorilor li s-au alocat 519 bilete pe tot judetul; cadrelor din sanatate 388 de locuri; administratiei publice si apararii, insemnand aici consiliul judetean, politie, penitenciar, primariile judetului si finante, li s-au alocat 273 locuri; iar celelalte ramuri au primit 10 bilete, intrand aici, printre altele, teatrul si filarmonica. 
Pretul biletelor a fost acelasi, indiferent de ramura din care a facut parte salariatul. 
"Biletele au costat intre 180 si 360 de lei, acesta constituind jumatate din valoarea reala a lor. Daca in anii precedenti, biletele erau valabile pentru zece zile, de anul acesta zilele s-au redus la sase. De locuri s-a beneficiat incepand cu luna iunie pana in septembrie, atat la mare cat si la munte. Din pacate insa, cererile au fost si anul acesta mai multe decat oferta, multi neajungand sa beneficieze de bilete", ne informeaza Julieta Morar, consilier juridic la Directia Muncii.
Dascalii au vrut in concediu
Presedintele Sindicatului Liber din Romania, prof. Maria Buruc, a reusit rezolvarea a peste 70 % din cereri. 
A reusit insa acest lucru abia dupa ce a cerut suplimentarea tichetelor, care erau prea putine in raport cu numarul de cereri al profesorilor. 
"Criteriile prin care am distribuit tichetele au tinut in primul rand cont de latura sociala. Prioritate au avut tinerii proaspat casatoriti, carora am incercat sa le oferim un voiaj de nunta. Apoi familiile tinere cu copii, familiile monoparentale, tinerii si oamenii cu probleme de sanatate au beneficiat de aceste tichete", ne spune prof. Maria Buruc.
Prime de vacanta... dupa vacanta
Dupa ce Sindicatul Democratic din Invatamant a castigat in instanta dreptul de prime de vacanta pentru angajatii din sistem, banii de care trebuiau sa beneficieze profesorii intarzie sa apara. 
Lipsa banilor din bugetele consiliilor locale reprezinta motivul pentru care profesorii au plecat in vacanta fara banii... de vacanta. 
"Speram ca macar din septembrie sa se puna in aplicare decizia. Asta daca nu vom avea o oponenta din partea consiliilor locale", declara Danut Ienesescu, presedintele SDI Arad.

Adrian Cotuna - Glasul aradului

  • O noua premiera pentru Politia Rutiera Arad - parteneriat cu Politia Hunedoara

Politia Arad si Hunedoara pe DN 7Serviciul de Politie Rutiera Arad si Politia de Proximitate au avut, ieri dimineata, o actiune comuna pe Drumul National 7, la care au participat si colegii din judetul Hunedoara. 
Conducatorul aradenilor a fost chiar seful serviciului Politie Rutiera, comisarul Adrian Lile, care nu s-a sfiit sa opreasca masini in trafic, sa faca verificari ale actelor sau sa dea amenzi soferilor care au incalcat regulile de circulatie. 
Aceasta actiune a avut loc in cadrul unui program national care vizeaza Drumurile Nationale 1, 2, si 7, recunoscute pentru desele evenimentele rutiere nefericite care se intampla aici.
Politistii din Arad si Hunedoara au fost, insa, singurii care au lucrat in comun, astfel ca, dupa premiera nationala prin care Politia Rutiera din Arad a colaborat cu cea din Ungaria, asistam la un nou eveniment singular in tara noastra. 
Actiunea s-a axat pe prevenirea si combaterea depasirii vitezei regulamentare si a depasirilor ilegale efectuate de catre soferii care au tranzitat ieri DN 7. 
O noutate a acestei actiuni a fost si prezenta inspectorilor si comisarilor de la Politia de Proximitate, care au impartit pliante tiparite cu sfaturi pentru soferi in ceea ce priveste conducerea automobilelor pe drumurile nationale. 
"Cei mai importanti factori ai accidentelor de pe DN 7, cat si pe celelalte drumuri nationale, sunt viteza excesiva, depasirile neregulamentare si mopedistii. Cei din urma nu sunt neaparat vinovati de fiecare data. Problema este ca acestia nu au un spatiu delimitat pe care sa se deplaseze, asa ca de multe ori sunt agatati din mers de camioanele de transport marfa" a spus comisarul Radu Botas, de la Prevenirea Criminalitatii. 
Omologul sau din judetul Hunedoara, subinspectorul Andreea Fieraru, spune ca "localitatea Zam este una dintre zonele cu risc mare de accidente rutiere, datorita faptului ca DN 7, care trece pe aici, este intens circulat. Si asta mai ales in aceasta perioada, cand romanii plecati in strainatate se intorc acasa sau turistii ne tranziteaza judetele in drum spre mare".
Actiunea este o necesitate si, cu siguranta, va fi repetata, deoarece politistii incearca sa sensibilizeze participantii la trafic si sa ii instiinteze despre pericolul de accidente la care se expun. "Pericolul de accidente este mai mare, in special in zonele rurale, deoarece aici exista pietoni, biciclisti, carute, si toti acestia circula pe sosea" a spus Fieraru. 
Si comisarul-sef al Politiei Rutiere din Arad, Adrian Lile, spune ca aceasta cale de acces este una dintre cele mai periculoase din intreaga tara, si asta din cauza densitatii traficului si a nerespectarii legilor de circulatie.
Politia din Arad si din Hunedoara in actiune comuna Atat politistii aradeni, cat si cei hunedoreni au avut mult de lucru in ceea ce priveste amendarea soferilor care nu au respectat regulile de circulatie.
Astfel, in total au fost aplicate un numar de 46 de sanctiuni, majoritatea dintre acestea fiind acordate pentru depasirea vitezei regulamentare pe anumite segmente de drum. 
Au mai fost acordate amenzi pentru faptul ca soferii nu foloseau luminile de intalnire, desi acestea sunt obligatorii in momentul in care un autovehicul circula pe un drum national. 
Un numar de cinci permise de conducere au fost suspendate, patru dintre aceste cazuri avand drept cauza depasirea neregulamentara. 
Cel de-al cincilea permis a fost retinut de catre politisti deoarece posesorul acestuia a depasit cu peste 50 de kilometri viteza maxima admisa. 
Si politistii de la proximitate si-au facut bine treaba, astfel ca au fost impartite in jur de 1.200 de pliante si fluturasi informativi. 
Din partea aradenilor au participat zece lucratori din cadrul Serviciului de Politie Rutiera, a compartimentului de prevenire si a Politiei de Proximitate, doi lucratori de la Autoritatea Rutiera Romana din Arad, care s-au axat pe controlul camioanelor de transport marfa si a maselor maxime admise, precum si doi lucratori din cadrul Registrului Auto Roman.
Si partea hunedoreana si-a scos pe marginea drumului mai multe masini echipate cu aparate radar, precum si politisti din compartimentul prevenire, pentru impartirea materialelor cu sfaturi preventive. 
Aceasta actiune a fost o reusita din toate punctele de vedere, iar, din spusele sefului Politiei Rutiere din Arad, Adrian Lile, se pare ca parteneriatele vor continua. 
"Chiar daca actiunea de pe DN 7 este programata sa se incheie pe data de 31 august, noi putem continua actiunile comune, mai ales ca sunt benefice. Oricum, trebuie precizat faptul ca, desi tinta noastra este acest drum, fiind inclus intr-un program la nivel national al combaterii accidentelor de circulatie, noi nu am lasat deoparte nici celelalte sosele care pleaca din Arad inspre alte judete, cum ar fi Arad-Timisoara sau Arad-Oradea. Si aici avem echipaje de politie si radare care monitorizeaza traficul".

Alin Gherasim - Observator

  • Parcul Reconcilierii, blocat de guvern

Guvernul se opune extinderii Parcului ReconcilieriiAutoritatile locale si oamenii politici din Arad reclama faptul ca guvernul a emis un act normativ care blocheaza dezvoltarea Parcului Reconcilierii romano-maghiare.
Este vorba de OUG nr. 37/2008, prin care li se interzice edililor achizitionarea de mobilier, aparatura electrocasnica si, mai ales, imobile. 
Aceasta nemultumire vine in contextul in care Primaria Arad a facut demersuri pentru extinderea parcului, prin preluarea a trei imobile vechi si degradate din apropiere. 
"S-a intocmit planul de extindere a Parcului Reconcilierii si pentru a pune in evidenta Turnul de Apa. Suntem blocati de Ordonanta 37, Zona ramane asa, pentru ca nu putem sa o amenajam. Cei care locuiesc acolo nu pot sa investeasca niciun leu in imobile, pentru ca situatia se poate debloca, si atunci vom incepe imediat procedurile de achizitionare", a spus, ieri, viceprimarul Ovidiu Marian.

Alex Negru - Evenimentul Zilei

  • Mall-ul de la autogara si-a gasit finantarea

Mallul de langa autogara si-a gasit finantareComplexul comercial din zona fostei autogari se va ridica pana la capat dupa ce cei implicati in afacere au gasit, in sfarsit, finantarea necesara. Carpathian, fostul Dawnay Day Carpathian, a obtinut un credit de 62,5 milioane euro de la MKB Bank pentru finantarea constructiei Atrium Center Arad, unul dintre cele patru proiecte de retail pe care compania le dezvolta in Romania.
"Suntem incantati ca am obtinut de la MKB Bank aceasta facilitate de finantare a constructiei, pentru acest proiect important din Romania", a declarat, prin intermediul unui comunicat, presedintele Carpathian, Rupert Cottrell.  Compania sustine acum ca in 2009 va finaliza constructia mall- ului de pe Calea Aurel Vlaicu (fosta autogara).
In luna martie, cand au inceput lucrarile de constructie a Atrium Center Arad, acesta era deja inchiriat in proportie de 50%. 
Printre chiriasii viitorului mall se numara lantul de supermarketuri Billa si retaileri precum Sephora, Marks & Spencer, Bigotti, Adidas sau Steilmann.

Adriana Barbu - Jurnal aradean

  • Situl Manastirea Bizere - A intrat in atentia autoritatilor

Santierul Manastirii Bizere a intrat in atentia autoritatilorLa sfarsitul saptamanii trecute situl arheologic "Manastirea Bizere" din comuna Frumuseni a fost vizitat de o delegatie oficiala condusa de Adrian Tolea, vicepresedintele Consiliului Judetean Arad.
In continuare, la Primaria Frumuseni, vicepresedintele CJA a mediat intalnirea dintre autoritatile locale si echipa de arheologi de la santierul Frumuseni. Discutiile au vizat amenajarea zonei din imediata apropiere si promovarea turistica a sitului "Manastirea Bizere".
Cercetarile arheologice, care au demarat in anul 2001 au relevat palatul abatial, cimitirul iar in anul 2003 au fost descoperite mozaicurile din biserica manastirii – de traditie bizantina si romanica, foarte asemanatoare cu cele descoperite in nordul Italiei la Aquileea.
Si in campania de anul acesta o echipa de specialisti formata din dr. Adrian Andrei Rusu, cercetator la Institutul de Arheologie si Istorie a Artei Cluj-Napoca si drd. Ileana Burnichioiu, Universitatea "1 decembrie" Alba-Iulia impreuna cu arheologii aradeni Florin Marginean si drd. Pascu Hurezan  continua investigatiile arheologice de la Bizere.  Dintre obiectivele stabilite pentru 2008 amintim: delimitarea perimetrului sitului; continuarea cercetarii in zona palatului abatial si a laturilor vestice si estice ale claustrului manastirii.
Va reamintim ca marea descoperiere a campaniei din acest an este amprenta in mortar a unei barci, de 12,5 metri lungime, folosita cel mai probabil ca varnita.
In jurul amprentei s-au gasit fragmente ceramice si o moneda emisa in timpul regelui Stefan al IV-lea, moneda considerata de specialisti ca fiind emisa in secolul al XII-lea.
Prima atestare documentara a manastirii Bizere dateaza din 1183, cand este mentionata pentru prima data abatia care avea hramul Sfintei Fecioare Maria, pentru ca la sfarsitul secolului al XII-lea manastirea Bizere sa functioneze ca lacas benedictin, aflat sub patronaj regal.
Abatia controla transportul de sare pe raul Mures.

C. L. - Glasul aradului


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]