Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Marti, 19 august 2008
Stirile TVA aici
  • Fenomenul irlandez... Pub-urile, deliciul aradenilor

Decorul obisnuit contribuie la aspectul unic al pub-uluiSambata seara... agitatia cotidiana a disparut. Insa viata de noapte abia a inceput.
Strazile, pline de masini cat mai luxoase, fete cat mai sumar imbracate (desi era destul de racoare), baietii care cautau ceva anume (si stim bine ce) populau trotuarele orasului.
Terasele pline dezvaluiau starea de bine a concitadinilor iar pe strand boxele imbiau potentialii clienti la o seara incendiara in cluburi.
Cam asa as putea descrie o banala seara de sambata...
Incet, dar sigur, aceasta banalitate se transforma in distractie maxima.
Ofertele Aradului, din acest punct de vedere, sunt destul de generoase.
Eu, de exemplu, am optat pentru o locatie mai restransa... si se pare ca nu am fost singura!
Tot am auzit despre pub-uri ca ar fi locatii special concepute pentru oamenii care nu au nici un fel de inhibitii si traiesc clipa.
Am mai aflat, de asemenea, si de renumitele "chefuri" organizate, la care participau, in numar mare, aradenii "free spirit".
Asa ca am devenit curioasa si m-am dus intr-unul din pub-urile pseudo aradene, sa vad daca e asa cum se zvoneste.
Desi din exterior nu pare a fi un pub, in timp ce coboram scarile in "pivnita" m-a "lovit" un parfum irlandez.
Dupa aspectul peretilor (e acest curent arhitectonic prin care se vad caramizile), simteam ca intru in castelul vechilor nobili irlandezi.
Sincer, nu ma asteptam sa respecte atat de fidel tiparul pub-ului din Irlanda, unde aceasta locatie e un fel de traditie pentru cetateni.
Pana si berea servita e cea fabricata in tara pub-urilor verzi.
Pe loc am simtit ca nu as mai fi in Romania.
Desi "plin ochi", am mai gasit ceva locuri disponibile.
La masa, am avut onoarea sa admir decorul.
Total inedit, ce am vazut parca m-a facut sa traiesc in alta lume.
Un felinar, o lampa veche, o masina de batut si un telefon antic imi dadeau impresia ca stau la un birou, unde incerc sa scriu un articol despre un subiect anume.
Mult timp am stat cu ochii atintiti spre acest "inedit", foarte bine gandit si pus la punct.
Atat de mult incat aproape sa pierd lucrurile esentiale.
Unul din aceste lucruri esentiale ar fi bautura tipic irlandeza.
Meniul bogat in cocktail-uri ne-a permis sa alegem.
In timp ce ne delectam cu specialitatea barmanului, muzica de foarte buna calitate nu ne lasa sa stam linistiti la masa.
M-as fi gandit sa dansez dar... vad ca cineva a luat-o inaintea mea!
La o masa invecinata, cheful (asa cum am auzit eu ca ar fi) deja incepuse.
Cu fetele pline de fericire si buna dispozitie, oamenii deja au inceput sa danseze... si nu oricum, ci pe mese, fredonand melodia ce intretinea atmosfera: "Its my life/Its now ore never...", cantau si ei in gura mare.
S-a spart gheata
De fapt, acestia au fost cei care au spart gheata.
Imediat si alti colegi de pub au adoptat modelul.
Ce sa spun, si eu m-am trezit dansand pe masa, fredonand pe melodia care parea a fi un imn pentru noi toti.
Intr-adevar, daca reusesti sa te regasesti in atmosfera tipica pub-ului, starea este, pur si simplu, euforica.
Din acest moment, nu mai conteaza ca in majoritate sunt ametiti de "licoarea lui Bachus", Tullamore (spiritul cavalerilor irlandezi) si nelipsita Guiness (orice pub care se respecta are in meniu si berea tarii cu trifoi).
Orice inhibitie a disparut si acel "free spirit" isi gaseste explicatia.
Oamenii au incetat sa vorbeasca.
Cuvintele au fost inlocuite cu versurile melodiilor care parca erau special compuse pentru noi, pentru atmosfera de pub, pentru seara de sambata.
A fost in perfecta armonie cu starea noastra de spirit.
In timpul pauzei de dans (desi nu iti prea poti permite asa ceva), aflu ca pentru cativa aradeni, nu exista seara de sambata (si nu numai) fara pub.
"Prefer sa ma duc in puburi decat in discoteci pentru ca e o atmosfera mai linistita, relaxanta, muzica buna si un prilej de intalnire cu prietenii... Nu ratez asa ceva niciodata. Nu avem tot timpul locuri la masa, dar nu e problema, pentru ca stam si la bar. Cert e faptul ca, pentru noi, pub-ul a devenit o adevarata pasiune", imi povesteste Corina Hutan, un fan a pub-urilor.
***
Facand abstractie de moment, am realizat ca noi am impumutat conceptul de Irish Pub modificat.
Pentru ei, e un loc unde te poti destinde si unde poti fi cat mai natural.
Aspectul nu prea are mare importanta.
Pentru noi, in primul rand conteaza cum arata si cum e decorat, apoi ne destindem!
Cert e faptul ca toti cei ce frecventeaza pub-ul sunt naturali.
Ma duc acum sa vorbesc si cu barmanul... poate imi spune cateva secrete in prepararea bauturilor!

Elena Rusu - Glasul aradului

  • Clopote din Arad pentru Alba Iulia

Clopotele de la Alba Iulia vor fi coordonate de un calculatorClopotele cu GPS cu care va fi dotata Catedrala Reintregirii Neamului din Alba Iulia vor fi aduse aici de o firma din Arad.
Noile clopote montate vor functiona coordonate de un calculator de proces, iar un sistem GPS va permite ca sunetul lor sa se auda la ore fixe.
Odata cu montarea noilor clopote, Arhiepiscopia Ortodoxa a comandat si un sistem performant care permite pornirea clopotelor printr- o telecomanda, dar si de pe telefonul mobil, pe baza unui cod special pe care il vor avea la dispozitie preotii.
Toate clopotele sunt pilotate de un calculator care are o antena GPS ce ii permite sincronizarea calculatorului de proces pe ora exacta furnizata de satelitii geo- stationari.
Firma aradeana care va monta clopotele in biserica se numeste Apel Industries Arad si este reprezentantul companiei internationale Grassmayer in Romania.
Pana acum a mai montat sisteme similare de clopote in catedralele din Arad, Oradea, Deva, Hunedoara sau Bucuresti, insa cel amplasat la Alba Iulia este, se pare, cel mai performant.

Adriana Barbu - Jurnal aradean

  • Tranzactia anului

Desi Ioan Faur de la ICIM ramane actionar majoritar, se crede ca vanzarea unei treimi poate fi periculoasa pentru firmaInformatia potrivit careia omul de afaceri timisorean Georgica Cornu a preluat o treime din colosul financiar de constructii ICIM Arad, nu a creat rumoare in mediile locale. Desi este importanta.
ICIM deruleaza contracte de zeci de milioane de euro numai in municipiul Arad si este cel mai stabil, cel mai solid constructor local.
Folosind un eufemism, intr-o statistica a licitatiilor cu miza mare, ICIM este pe primul loc, pe al doilea si pe al treilea, iar urmatoarele pozitii nu exista...
Faptul ca o treime dintre actiunile sale si-au schimbat destinatarul si au fost luate de concurenta, este informatia economica a anului, in Arad.
Suprinzatoare este, in primul rand, valoarea scazuta a tranzactiei.
La o cifra de afaceri anuala de 20 de milioane de euro, in crestere, cele patru milioane cu care Cornu a preluat 33% dintre actiuni sunt o bagatela.
Apoi, la fel de surprinzator este ca actiunile nu au fost cumparate chiar de proprietarul majoritar, Ioan Faur, care astfel si-ar fi putut consolida pozitia in firma, reducand ceilalti co-proprietari la statutul de figuranti.
Detinerea a peste 84% din ICIM era si o plasa de siguranta pentru Faur, dar si o foarte buna investitie firma se dezvolta, iar contractul cu primaria Arad in privinta lucrarilor BERD a avut ca rezultat innoirea vizibila a tehnologiei folosite de ICIM, deci implicit cresterea valorii activelor societatii.
Faur nu a cumparat actiunile, pentru ca pesemne nu a stiut de negocierile de vanzare; este o lovitura a omului de afaceri din Timisoara, care a postat astfel un cal troian in cartierul general al celui mai important adversar al sau din zona de vest a tarii.
Situatia generata prin vanzarea treimii actiunilor poate duce ICIM intr-o zona delicata. 
Practic, Cornu, care controleaza firmele de constructii Izometal, Izoass si a cumparat anul trecut Conarul aradean, cu 750 de mii de euro, intra in ICIM si obtine, din pozitia de actionar, toate informatiile legate de aceasta companie cu care celelalte firme ale sale sunt in concurenta.
Este o mutare foarte buna pentru el, foarte periculoasa pentru ICIM.
Desi Ioan Faur este majoritar, se vede nevoit sa ii impartaseasca noului sau partener secretele afacerii sale, chiar daca teoretic Cornu poate folosi aceste informatii in interesul celorlalte firme pe care le patroneaza.
Este o situatie neplacuta, care poate genera conflicte.
Sigur, putem porni si de la premiza ca intre cei doi actionari va fi armonie, dar am retineri in privinta unui astfel de scenariu.
Ambii sunt impetuosi, obisnuiti sa conduca singuri.
Nu cred ca vor avea o convietuire pasnica, si ma bazez si pe faptul ca in urma cu doi ani Cornu a facut plangere la DNA impotriva modului in care ICIM castigase contractul cu Primaria Arad pentru lucrarile BERD, in conditiile in care firmele lui Cornu au oferit un pret cu cateva milioane de euro mai scazut.
O consecinta a preluarii treimii actiunilor de la ICIM poate fi intrarea societatii in holdingul lui Cornu, pentru patrunderea pe alte piete si obtinerea unor contracte noi.
Situatia optima ar fi ca grupul de firme a lui Cornu sa completeze profilul ICIM, iar holdingul sa isi diversifice activitatea, sa isi continue tehnologizarea ca sa fie capabila sa participe singura la licitatiile de anvergura, devenind unul dintre cele mai puternice din tara.
Aceasta varianta presupune insa o conducere bicefala a grupului, si, cum spuneam, nu cred ca va exista un consens intre Faur si Cornu, pe aceasta tema.
Desi s-au mai vazut situatii destule in care orgoliul s-a imblanzit in fata castigului...
Pe de alta parte, nu poate fi exclusa nici o divizare a ICIM, in conditiile in care cei doi actionari nu vor urmari aceleasi interese.
In orice caz, cei care il cunosc, stiu: este exclus ca Ioan Faur sa cedeze din controlul asupra firmei sale. 

Andrei Ando - Observator

  • Cursa aeriana Arad-Antalya, amanata cu aproape sase ore

Cursa Arad-Antalya a intarziat 6 oreInceput de concediu cu ghinion pentru aproape 170 de turisti, dupa ce avionul charter al companiei aeriene Jetran Air, care zboara pe ruta Arad-Antalya va pleca spre destinatie cu peste sase ore intarziere.
"Am fost anuntati ca din motive operationale, avionul, care a venit din Antalya la timp, nu mai poate prelua pasagerii, ci a plecat spre alta destinatie. Acum asteptam un alt avion care sa-i duca pe pasageri spre Antalya. Initial cursa trebuia sa decoleze la 13:30, dar acum celalalt avion pleca in jurul orei 19:30-20:00", spune directorul Aeroportului International Arad, Dan Balacel.
Aeronava a plecat spre Dubrovnik, urmand sa fie supusa unor verificari tehnice.
Pentru aceasta cursa erau inregistrati 168 de pasageri.
Dintre acestia, o mare parte au fost anuntati de modificare, iar cei care au ajuns totusi la aeroport pentru ora initiala de decolare au fost dusi sa ia masa in oras pe cheltuiala companiei de transport.
La sfarsitul lunii iulie, peste 40 de pasageri au asteptat in Aeroportul din Arad sa plece spre Antalya, dupa ce un avion al aceleasi companii a decolat cu o intarziere de aproximativ trei ore.

Alex Negru - Evenimentul Zilei

  • Chisindia 2008

La biserica din Chisindia a fost oficiata slujba de pomenire a eroilorPrin grija AFDP, in persoana d-lui Corneliu Cornea, se organizeaza anual comemorarea de la Chisindia a victimelor comunismului securist din zona amintita.
Randurile celor care participa se raresc an de an, caci oamenii mai cad la pat, mai mor din pacate si unii se mai au si alte treburi, chiar in zi de sarbatoare.
Ultima manifestare (15 august 2008) a socat prin putinatatea participantilor, spre multumirea fostilor calai.
Totul s-a redus la slujba de pomenire sustinuta de preotul local, de fapt esenta acelei intruniri.
Spiritul anticomunist insa trebuie sa dainuie, amintirea victimelor trebuie mereu improspatata. De ce ? Ca istoria sa nu se mai repete.
Sa ne gandim ca si azi, in lume, peste doua miliarde de oameni suporta oprimarea crunta a comunismului. Unii sar in sus si zic ca la gazeta: "Dar uite ce realizari au!"
In dosul acestei stralucitoare fatade se afla truda slab platita, lipsuri elementare, suferinte interminabile.
Ca un exemplu, in Cuba lui Castro, pana de curand oamenii de rand nu aveau voie a aiba telefoane mobile, oamenii de rand nu au voie sa cumpere (vorba e si daca au cu ce!) anumite tipuri de masini.
In Rusia post comunista principala industrie performanta este cea militara.
Asistam zilele acestea la experimentarea produselor ei de ultima ora contra civililor din Georgia.
In mult laudata China, sunt regiuni vaste unde se traieste ca acum 5.000 de ani, China comunista, demna urmasa a imperialilor (vezi subjugarea Tibetului din anii 50 incoace).
Cu ocazia Olimpiadei, oamenii din Beijing nu au voie sa vorbeasca cu strainii despre salarii de exemplu, acum, in mod special, au fost intens instruiti in acest sens, avand in vedere afluxul de straini, care, la randul lor, nu au voie sa se duca unde vor ei, ca sa nu vada ce nu trebuie, adica mizeria celor de jos.
Comunismul este unul dintre visurile desarte ale unora, pentru simplul fapt ca principiile lui intra in contradictie cu legile naturale ale economiei in general si cu cele ale psihologiei relationale umane.
Regretatul profesor Gheorghe Ciobanu definea sistemul ca o rasturnare de valori.
Desi, cu 23 de veacuri in urma, Aristofan a imaginat tarele comunismului in piesa "Adunarea femeilor"el a fost si mai este experimentat pe pielea bietilor oameni, cu toate ca nu a adus prosperitate niciodata, nicaieri.
Avansul URSS-ului, de exemplu, a avut la baza furtul tehnologic (cu oameni cu tot!) de dupa razboiul cu Germania si jefuirea tarilor satelite.
La noi unii cred ca au scapat de comunism si securism.
Realitatea e ca au ramas comunistii, transformati ca in basme in capitalisti hrapareti.
Cei mai crunti exploatatori din lume sunt comunistii.
La randul lor, securistii sunt prosperi, lucreaza intens la saparea celor ce le stau in cale, caci au la indemana dosarele reale, nu numai cele falsificate tot de ei.
Normal, ca tara cam sta pe loc din cauza aceasta.
Spiritul securist se manifesta intre altele, si prin felul cum presa consemneaza manifestarile de acest gen si tot ce se misca in acesta biata tara. Poate ati citit ce s-a scris despre manifestarea de anul trecut de la Chisindia, cand eram indemnati finut de catre autor sa uitam si sa iertam pe criminali, incepand chiar cu titlul articolului. Cei ce au dat cu ciomagul si cu glontul in oamenei si au hulit pe Dumnezeu fac apel la iertarea crestina.
Noi, zicem, ba. Sa nu se uite! Eroii, a caror amintire deranjeaza si azi pe unii, trebuie mereu amintiti, amintirea lor sa fie mereu vie. Ei sunt un model de iubire a adevarului, a drepatii, de daruire si sacrificiu in folosul tarii si a mult incercatului popor roman.
Cu ani in urma, cand scriam un serial despre Mihut din Maderat, o mai tanara ziarista imi spunea ca ea, copil fiind, era adormita de povestile cu acel personaj exptraordinar care a fost Mihut, spuse de bunicul sau din Tarnova.
Cu doi ani in urma, in autobusul cu care ne-a dus la Chisindia, s-a vorbit despre unul dintre eroii consemnati pe monument, ca desi a rezistat suferintelor din inchisori, ar fi fost ucis la Livada, unde avea domiciliu fortat, dupa lunga ispasire.
"Da. A zis o voce securista din spate. A fost omorat de unguri".
Drept e ca la Livada erau mai multi nemti, dar nu asta e problema, ci sistemul pervers de inducere in eroare bine pus la punct de secu si partid, sistem care functioneaza si azi.
O fi fost ucigasul ungur, dar era securist (ori numai turnator), dar nu neamul conteaza, ci javra din om!
Actele criminale erau minutios gandite, planificate, cu fatade vopsite, ascunzand cu grija adevarul.
Unul dintre marii tortionari securisti, care dumica o pensie grasa anii trecuti, lansa la televiziune o mare minciuna: "Romanii n-au ucis pe romani".
Comunistii si securistii nu au fost romani, unguri, nemti, evrei, ci vanzatori de neam si daramatori de tara.
Simplul fapt ca asemenea indivizi pot spune nestingheriti asemenea minciuni intregii natii e o dovada ca tot ei trag sforile.
Cei care au fost la comemorarea eroilor, la Cioltu, dincolo de Chisindia, s-au dus acolo din respect pentru eroi si pentru adevar, pentru intretinerea memoriei, ca sa nu-i uitam pe martiri, sa le urmam exemplul de daruire si chiar sacrificiu.
Nu stiu cum stau lucrurile azi, dar mai demult copiii grecilor invatau la scoala numele celor 300 de eroi spartani de la Thermopile, cand Leonida, s-a sacrificat luptand alaturi de oamenii sai, ca sa invinga puhoiul de persani, desi stiau ca vor muri. Daca elevii nu reuseau sa-i invete, macar le aminteu numele.
Asadar, Sa nu ne uitam eroii!

Hugo Hauptmann - Virtual Arad


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]