Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !

Vineri, 25 aprilie 2008

 

Stirile TVA aici
  • Va invitam... De Pasti la Manastirea Bodrog

Invitatie de Pasti la Manastirea BodrogManastirea cu o veche traditie monahala este situata la numai 15 km. de Arad, pe cursul inferior al Muresului.
Prima atestare documentara a manastirii, apare intr- o diploma emisa de Regele Bela al III- lea, de la 1177, prin care se atesta proprietatile monahale si vecinii acesteia. 
Se spune ca vechimea manastirii ar fi insa mult mai mare, pentru ca aici ar fi salasuit, pe vremea ducelui Ahtum, la inceputul secolului al XI- lea, calugari greci de rit rasaritean.
O legenda spune ca manastirea Hodos Bodrog a luat fiinta in urma descoperirii unei icoane a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. 
Traditia ne istoriseste cum un taur din turma unui pastor a scos cu coarnele, dintr- o movila de pamant, Icoana "facatoare de minuni" a Maicii Domnului. 
Pe acel loc credinciosii au construit o bisericuta unde s- a pastrat icoana, acesta fiind doar inceputul manastirii.
Manastirea Bodrog este cea mai veche vatra spirituala a ortodoxiei romanesti din partea de vest a tarii care a fost peste veacuri loc de regasire duhovniceasca unde si- au inceput slujirea mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane intre care amintim: vrednicul de pomenire mitropolit Antonie Plamadeala, mitropolitul Nicolae Corneanu, episcopul Timotei Seviciu si altii.
In prezent, Manastirii Bodrog - condusa de P. C. parinte staret arhimandrit Nestor Iova - ii calca pragul cu mari sperante mii de credinciosi la slujbele de hram, praznice si in duminicile de peste an, in regasirea unei vieti duhovnicesti prospere. 
Si ce prilej ar fi mai insemnat decat acum de Sfintele Pasti, la sarbatoarea sarbatorilor: Invierea Domnului?

V.F.- Jurnal Aradean

  • Distractie de Paste si 1 mai

De 1 Mai aradenii prefera sa iasa la iarba verdeAradenii vor avea parte de o saptamana si jumatate de vacanta. 
Cei care vor ramane in oras pot sa aleaga dintre zecile de  evenimente pe care Primaria, Casa de cultura a municipiului, Teatrul Ioan Slavici  si Centrul Cultural  din cadrul Consiliul judetean le pregateste!  
Cu ocazia Sarbatorilor de Paste si a zilei de 1 Mai, Primaria  a pregatit mai multe evenimente pentru aradenii de toate varstele. 
Din aceasta dupa-amiaza aradenii se vor putera bucura  de atmosfera de sarbatoare in 7 parcuri din oras, unde vor fi amenajate tarcuri cu  iepurasi si oua colorate-in parcul Copiilor, in fata Palatului administrativ, in cartierul Micalaca pe Aleea Boresc si in parcul  de  pe malul Muresului linga podul rutier din zona III, la podgoria  in Piata Caius Iacob, in piata Fortuna si in parcul din cartierul Alfa. 
De 1 mai se va deschide strandul Neptun, iar  in padurea Ceala va fi sarbatorita ziua administratorului in parteneriat cu uniunea locala a asociatiilor locative si uniunea administratorilor. 
In aceeasi dupa-amiaza va fi sarbatorit hramul bisericii ortodoxe din Aradul – Nou. 
De 2 mai teatrul Ioan Slavici, Centrul cultural judetean si Casa de cultura a municipiului  vor organiza aniversarea a 40 de ani de la infiintarea ansamblului Doina Muresului. 
Tot pe 2 mai vor fi organizate mai multe manifestari dedicate Zilei Tineretului, de la cros, cupa tineretului aradean la tir, campionat studentesc de fotbal si volei pe plaja amenajata la strandul Neptun si pana la un concert Cream. 
In aceeasi zi va avea loc un maraton de auditie muzicala de toate genurile jazz, hip-hop si house la biblioteca judeteana. 
In 3 si 4 mai, la patinoar, vor fi organizate concursul de graffitti si  in paralel vor avea loc  mai multe concursuri de acrobatii pentru rolleri si skateri. 
In perioada 1-4 mai este programat si festivalul berii, care va avea loc la strandul Neptun. 
Printre cele 15 nume consacrate ale muzicii populare si usoare romanesti si interantionale care vor urca pe scena aradeana se numara Francesco Napoli, Iris, Parazitii, Dj Project, Spitalul de urgenta si Tinu Veresezan.

 Izabela Vekas - Televiziunea Arad

  • BILANT NEGRU: Anul ceasurilor rele

Numarul persoanelor care si-au pierdut viata in accidente a crescut ingrijoratorDintre ultimii 10 ani, in 2007 au fost inregistrati cei mai multi morti in accidente rutiere si in accidente de munca.
Numarul persoanelor decedate in urma accidentelor rutiere sau de munca a crescut in ultimii 10 ani, arata raportul Institutului National de Medicina Legala (INML) pe 2007, prezentat ieri la Bucuresti.
Judetele unde au avut loc cele mai multe accidente rutiere soldate cu decese sunt Ilfov, Arad, Botosani si Timisoara.
Accidentele de munca urmate de decese au atins anul trecut cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.
Cele mai multe decese din cauze naturale au survenit in urma unor afectiuni cardiovasculare.
Anul 2007 a inregistrat un record pentru ultimul deceniu la capitolul accidente rutiere si de munca, arata raportul prezentat ieri de Institutul National de Medicina Legala
Peste 3.000 de romani au murit anul trecut in accidente de circulatie, acestea fiind cauza cea mai frecventa a deceselor violente.
Bilantul pe primele trei luni din 2008 confirma tendintele de anul trecut: peste 500 de persoane au murit pe soselele din toata tara.
Dupa ce in ultimii ani a scazut procentul celor accidentati la locul de munca, 2007 a marcat si la acest capitol un record macabru pentru ultimul deceniu: peste 370 de romani si-au pierdut viata la serviciu.
Pe ansamblu, accidentele reprezinta 72% din totalul cauzelor de moarte violenta.
Se fac mai putine autopsii
Anul trecut, medicii legisti au facut peste 20.500 de autopsii, cu aproximativ 100 mai putine decat in urma cu un an si cu 300 mai putin fata de 2005.
"Nu a scazut numarul de decese violente (omor, sinucidere, accident). Este vorba doar de faptul ca, din lipsa fondurilor, la sugestia politiei, medicii de familie elibereaza certificat constatator al mortii in cazuri de moarte violenta in care ar fi trebuit dispusa autopsia medico-legala", se arata in raportul INML.
Peste jumatate din autopsii (60%) au fost facute in cazul persoanelor care au decedat in urma a diferite accidente, s-au sinucis sau au fost omorate.
Accidentele rutiere reprezinta cauza cea mai frecventa a deceselor violente, sustin medicii legisti, lucru confirmat si de ultimul bilant al politiei.
Numai in ultimele trei luni ale acestui an, pe soselele din Romania s-au produs 1.906 accidente soldate cu 543 de morti, cu 400 mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Mai putin de jumatate din autopsiile efectuate anul trecut de medicii legisti au fost pentru decese din cauze naturale, mai arata raportul INML.
Mai multe cazuri de stabilire a paternitatii
Bolile cardiovasculare (57%) au reprezentat principala cauza de mortalitate anul trecut si motivul cel mai des al deceselor din tara noastra. 21% dintre persoanele care au murit din cauze naturale au avut o boala respiratorie (pneumonie) si 10% o boala neurologica.
Daca numarul autopsiilor a scazut in ultimii ani, numarul expertizelor medico-legale facute pe persoane in viata este in crestere.
"S-a observat o crestere semnificativa a determinarilor de serologie (determinari ale prezentei spermei sau ale grupului de sange)", a declarat ieri Dan Dermengiu, directorul general al Institutului National de Medicina Legala.
Tot anul trecut, s-au inregistrat pe intreaga tara 521 de cupluri care au dorit sa faca expertiza pentru determinarea paternitatii.
"Datorita unor laboratoare de detectare a drogurilor, deschise printr-un program PHARE in toamna anului trecut, a crescut si numarul persoanelor care au fost detectate ca au decedat in urma supradozei de droguri. Inainte aveam pe an 2-5 astfel de cazuri, de la deschiderea laboratoarelor avem cateva zeci", a mai adaugat profesorul Dermengiu.

Ionela Croitorescu - Evenimentul Zilei

  • Casa Judeteana de Pensii isi muta sediul

Noul sediu a Casei Judetene de PensiiIn perioada 5 mai – 26 mai Casa Judeteana de Pensii isi intrerupe activitatea pentru a se muta in casa noua. 
Incepand de luna viitoare, Casa de Pensii va avea un nou sediu pe strada "Voluntari" nr. 2a, la care de curand s-au finalizat lucrarile de reparatie. 
Mutarea este necesara deoarece cladirea in care a functionat Casa Judeteana de Pensii pana in prezent a fost revendicata acum cativa ani de catre Camera de Comert. 
Astfel in anul 2006 a fost achizitionata cladirea noului sediu care a costat 800.000 Euro si care a necesitat lucrari de reparatii ce s-au desfasurat pe tot parcursul anului trecut. 
Costul reamenajarii noului sediu a atins suma de 1.700.000 lei. 
Mutarea va afecta insa desfasurarea activitatii la nivelul Casei care va lucra in regim de "urgenta"
Astfel in perioada mutarii, cu exceptia saptamanii 15 – 25 mai cand se va muta reteaua informatica, Casa de Pensii va prelua declaratiile si dosarele de pensie, va asigura plata prin caserie a ajutoarelor de deces si incasarea contributiilor pentru asiguratii cu contracte de asigurare si declaratii precum si cele pentru biletele de tratament balnear, la vechiul sediu al institutiei. 
Pensionarii nu trebuie sa se ingrijoreze pentru ca Directia economica le va asigura fara intrerupere plata drepturilor curente si transmiterea la timp a situatilor  financiare lunare la Casa Nationala de Pensii din capitala.

Ana Maria Cantea - Observator

  • Din anul 2009 - In Zadareni, elevii vor invata in scoala noua

O scoala noua se construieste in ZadareniEvident ca avantajul de a invata in cele mai bune si moderne conditii este o perspectiva care nu poate fi trecuta cu vederea nici de cei carora le este adresata initiativa nici de cei care au generat-o. 
Este si cazul elevilor din Zadareni care, daca totul va merge conform planurilor, vor avea de anul viitor o noua scoala.
Bucuria elevilor, bucuria parintilor 
Atat elevii cat si parintii lor, precum si cadrele didactice ale Scolii Generale din comuna Zadareni asteapta cu nerabdare finalizarea construirii localului noii scoli.
Lucrarile efective au inceput de fapt in toamna anului 2007 si sunt avansate.  
Suprafata la sol a constructiei este de 2.300 mp, iar la suprafata parterului se adauga si cea a etajului, deoarece cladirea va avea si etaj.
In incinta noii scoli vor functiona 16 sali de clasa, 4 laboratoare, o biblioteca precum si o sala de sport dotata cu vestiare.
Se preconizeaza ca noua cladire a Scolii Generale din comuna Zadareni va fi data in folosinta in vara anului 2009.
Efort comun la... obtinerea banilor
In anul 2006 existand oportunitati de finantare pentru construirea de localuri noi pentru scoli, prin programul lansat de Ministerul  Educatiei Cercetarii si Tineretului, aceasta informatie n-a trecut neobservata de autoritatile locale din comuna.
Asa se face ca, existand o colaborare permanenta intre administratia publica locala si conducerea scolii, s-a initiat un proiect de catre primarul localitatii,  d-na Doina Petri si directorul scolii, d-l Alexandru Popa.
In urma demersurilor  intreprinse  si cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean Arad s-a primit finantarea necesara construirii noii scoli.
Valoarea totala a proiectului se ridica la 6.700.000 lei (adica 67de miliarde de lei vechi).
Scolarizarea in mai multe... cladiri va fi o amintire
Bucuria elevilor si parintilor este cu atat mai mare cu cat cladirile actualei Scoli Generale sunt dispersate. Fiind construite in jurul anilor 1900, nu mai corespund standardelor actuale ale invatamantului; salile sunt mici, slab iluminate natural si nu asigura confortul necesar. Acest lucru este evident chiar daca de-a lungul anilor aceste cladiri au fost intretinute continuu si au fost intens igienizate.
Bucurie va fi si pentru copiii din Bodrogu-Nou
Copiii din Zadareni nu vor fi singurii ce se vor bucura de noua investitie. Alaturi de  ei  vor invata in scoala noua si copiii din satul Bodrogu-Nou.
Pentru a surmonta distanta existenta intre cele doua localitati, transportul copiilor din Bodrogu-Nou se va realiza cu un microbuz scolar,  primit deja de la Ministerul Educatiei Cercetarii si Tineretului,  in urma demersurilor efectuate de catre d-na Doina Petri – primarul comunei.

Iuliana Florea - Glasul Aradului


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]