Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Sambata, 28 iunie 2008
Stirile TVA aici
  • Interzis pe centru pentru motoare

Circulatia motocicletelor va fi interzisa in centrul orasuluiSeful Politiei Rutiere Arad propune interzicerea circulatiei motoarelor in centrul orasului.
Intr-o conferinta de presa organizata astazi la sediul Inspectoratului Judetean de Politie Arad, comisarul Adrian Lile, seful Politiei Rutiere a declarat ca una din solutiile luate impotriva motociclistilor care fac zgomot noaptea prin oras, turandu-si motoarele ar fi interzicerea circulatiei pentru aceste vehicule in zona centrala.
Acesta a tinut sa sublinieze faptul ca aceasta masura nu este una abuziva. 
Totodata seful rutieristilor a spus ca in afara de a-i prinde pe motociclisti circuland cu viteza si sanctionandu-i, politistii rutieri nu prea au ce sa le faca.
Nici macar certificatele de inmatriculare nu le pot retine pentru zgomotul facut, asta pentru ca Politia Rutiera nu are aparatura necesara masurarii decibelilor. 
In aceste conditii Adrian Lile vede in interzicerea circulatiei motoarelor in centrul Aradului singura posibilitate ca cetatenii Aradului sa aiba nopti linistite.
"Am vazut in presa ca suntem blamati ca nu intervenim sau ca nu vrem sa intervenim in cazurile motociclistilor care fac zgomot noaptea pe strazile principale din oras. Singura posibilitate este sa- i depistam cand circula cu viteza si sa-i sanctionam. Nu putem sa le luam certificatele de inmatriculare pentru ca fac zgomot. Nici nu avem aparatura necesara sa masuram intensitatea zgomotului", a declarat Adrian Lile.
Motoare modificate
Zgomotul motoarelor este provocat ori din cauza tobelor de esapament de tip sport (unele dintre acestea sunt omologate de Registrul Auto Roman), fie din cauza unor anumite modificari pe care proprietarul le face ilegal. Interesant este faptul ca toate motoarele trec cu brio verificarea tehnica, modificarea acestora fiind facuta ulterior de proprietari.
"Toate motoarele care ajung la noi la verificare sunt ok. Dupa ce pleaca de la noi acestea sunt modificate de proprietari dupa bunul lor plac", a declarat Calin Calb din cadrul RAR Arad, prezent de asemenea la conferinta.  
Norocul pare sa fie de partea motociclistilor, odata facuta verificarea tehnica aceasta este valabila doi ani dupa care proprietarii motoarelor nu mai sunt obligati sa faca o noua verificare.
In aceste conditii, rutieristii aradeni sunt limitati in ceea ce priveste acesti participanti la trafic care noapte de noapte isi tureaza motoarele prin centrul Aradului.

I.C. - Jurnal aradean

  • Asfaltari rapide cu plasa de otel

Asfaltare rapida cu plasa de otelO noua tehnologie, bazata pe un sistem de armare cu plasa de otel, va fi introdusa in curand pentru repararea soselelor din vestul tarii.
Lucrarile de asfaltare a soselelor din vestul tarii vor fi cu 10 la suta mai scumpe, dar de 28 de ori mai rapide, in urma implementarii unei tehnologii olandeze. 
Aceasta este bazata pe un sistem de armare cu plasa de otel, procedura folosita de decenii in Europa occidentala. 
Metoda a fost prezentata ieri, in premiera nationala la Timisoara, de catre reprezentantii companiei olandeze Janssen de Jong Infra.
Compania Nationala de Autostra zi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) si-a dat girul pentru experimentarea procedurii in Romania, iar Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara a stabilit deja tronsonul pe care se va aplica noua procedura. 
In urmatoarele zile, un kilometru din Drumul National 79 A, din punctul de trecere a frontierei de la Varsand, judetul Arad, va fi reabilitat folosind noua procedura.
Garantia lucrarilor creste
"Mesh Track presupune frezarea drumului in lucru la aproximativ 2 centimetri adancime si aducerea lui la o suprafata perfect plana, peste care se deruleaza o plasa din otel cu ochiuri hexagonale (mesh track - n.r.) peste care se aplica un strat de microasfalt", explica Hantz Cupen, reprezentantul companiei olandeze.
Un avantaj semnificativ al noii tehnologii este timpul extrem de scurt necesar pentru tratarea unui drum. 
De exemplu, daca 10.000 de metri patrati de autostrada necesita 28 de zile de lucru, pentru a fi asfaltati prin tehnologiile traditionale, apeland la sistemul de armare cu plasa de otel, lucrarea, pe aceeasi suprafata, se realizeaza in numai 24 de ore.
"Chiar daca noua tehnologie este aproximativ cu 10% mai scumpa decat o asfaltare traditionala, ea vine cu celelalte avantaje: creste capacitatea portanta a drumurilor, durata lor de viata si se face o economie considerabila de asfalt cu circa 30 la suta, ceea ce e foarte important avand in vedere protejarea mediului, care e un discurs foarte actual, la nivel mondial", a punctat Dorin Debuceanu, directorul CNADNR. 
"Daca un drum realizat prin tehnologiile traditionale are o garantie de doi ani, prin acest sistem garantia creste la 10-15 ani", a subliniat Stefan Szobotka, directorul de comunicare al CNADNR.
24 de ore este timpul necesar pentru tratarea unui drum dupa metoda olandeza

Georgeta Petrovici - Evenimentul Zilei

  • Sub nasul responsabililor, Liceenii aradeni, consumatori de droguri

Si in Arad s-au descoperit consumatori de droguri printre liceeniPeste sapte la suta dintre liceenii din judetul Arad consuma ocazional droguri usoare. 
La aceasta concluzie au ajuns reprezentantii Serviciului Regional Timisoara al Agentiei  Nationale Antidrog, in urma unui studiu efectuat in judetul nostru.
Datele statistice constata un numar relativ mic de consumatori de droguri, realitatea insa ar putea fi alta.
"Cu toate acestea, cei care continua consumul si devin dependenti  este unul destul de mic, in comparatie cu alte judete ale tarii", a declarat Mihaela Tomita – seful Serviciului Regional Timisoara al Agentiei  Nationale Antidrog. 
Si mai putini sunt cei care se decid sa renunte la droguri, apeland la serviciile de specialitate. 
Din informatiile furnizate de Mihaela Tomita, in anul 2006 au existat doar trei sau patru consumatori care s-au prezentat la Agentie solicitand ajutor, iar pana la jumatatea acestui an sapte persoane au apelat la serviciile de specialitate pentru a scapa de acest viciu. 
"Noi ne straduim foarte mult, prin campaniile pe care le realizam, sa ii facem sa constientizeze care sunt urmarile drogurilor, insa este foarte greu sa educi pe cineva care consuma droguri. Sunt sigura ca pe viitor vor apela si mai multi consumatori la noi..."
Pe zona de vest, Aradul se afla pe locul patru in ceea ce priveste consumul de droguri. 
Cu toate ca statisticile vorbesc de la sine, reprezentantii institutiilor de invatamant nu recunosc faptul ca in ograda lor ar exista astfel de probleme. 
"Din fericire, nu am avut niciodata astfel de cazuri. Sigur ca am desfasurat si noi actiuni de prevenire a acestui fenomen impreuna cu reprezentantii Centrului Antidrog", ne-a declarat Mihai Haiduc, directorul Liceului Pedagogic "Dimitrie Ţichindeal".
Nici Marius Gondor, seful Inspectoratului Judetean Scolar Arad, nu este deloc deschis la dezbatarea unui astfel de subiect: "Nu cunosc astfel de cazuri. Eventual poate directorii institutiilor de invatamant pot sa stie, si politia, insa noi, nu. Noi ne ocupam doar de partea de prevenire. Sunt ore de dirigentie in care profesorii le vorbesc elevilor despre efectul nociv al drogurilor. Tot in acest sens, am avut si actiuni impreuna cu reprezentantii Centrului Antidrog."

Nadia Bodran - Glasul aradului

  • Plan de dezvoltare

Santana are sansa de a deveni un nou pol de dezvoltareSantana are sansa de a deveni unul dintre cele mai importante centre de afaceri din vestul tarii. 
Specialisti din Austria si autoritati locale au creat un master- plan pentru orasul Santana care prevede dezvoltarea pentru urmatorii 30 de ani. 
Potrivit acestui plan, orasul va reusi sa atraga in perioada urmatoare zeci de companii din tara si strainatate dar si sa creeze o zona turistica importanta pentru vestul Romaniei. 
Planul de dezvoltare a orasului Santana este structurat pe mai multe domenii: agricultura, industrie, comert si turism. 
Potrivit statisticilor prezentate de autoritatile locale, Santana isi va dubla populatia in urmatorii ani iar orasul va deveni un important centru industrial din vestul tarii. 
Specialistii austrieci sustin ca orasul este extrem de atragator pentru investitori. 
Si asta datorita conditiilor oferite de autoritatile locale dar si a fortei de munca bine pregatita. 
In prezent, Santana este centrul unei micro regiuni care a reusit sa atraga de aprtea sa mai multe comune si orase din zona. 
Si asta pentru a putea accesa mai usor finantari externe dar si pentru a negocia mai usor cu investitorii straini.

Vasile Blidar - Televiziunea Arad

  • Depoul Ghioroc, locul in care "Sageata Verde" a anilor 1906 te duce in istorie pentru cateva sute de euro!

Fosta statie de tramvai din Ghioroc a devenit muzeu al transportului electicDepoul Ghioroc este locul in care istoria zbuciumata a transportului nostalgic a Podgoriei Aradului se odihneste intr-un spatiu frumos si natural, plin de flori si arbori ornamentali. 
Liniile de manevra sunt incastrate in iarba bine intretinuta, facand ca vagonul de tramvai al anilor '69 - ciudat si proaspat reconstruit sa straluceasca vesel in lumina solara. 
In hala mare, cateva vagoane ale faimoasei "Sageti verzi" asteapta, la racoare, amatorii unei calatorii de lux in istorie... 
Sageta verde a traversat trei sferturi de secol 
Fiind o zona viticola puternica, Podgoria Aradului – proprietarii de vie au ajuns la concluzia ca in zona ar necesita functionarea unei cai ferate care ar asigura transportul calatorilor, dar si al marfurilor pe relatia Arad-Ghioroc-Radna-Pancota, in total, 45 de kilometri de cale ferata. 
Astfel, in august 1896 s-a organizat prima sedinta de constituire a SATFAP (Societatea pe Actiuni Transporturi Feroviare Arad-Podgoria), capitalul social fiind strans de la proprietarii viilor, iar in 1905 a avut loc prima sedinta de construire a SATFAP. 
In toamna aceluiasi an, Ministerul Comertului din Ungaria a acordat unui grup de oameni de afaceri din Arad si Budapesta un act de concesiune cu dreptul de a construi si exploata timp de 90 de ani o cale ferata cu ecartament ingust pe relatia Arad-Pancota. 
Un an mai tarziu, 1906, s-a deschis oficial Calea Ferata Arad-Podgoria. 
Locomotivele functionau cu aburi, iar vagoanele-remorci s-au fabricat la Uzinele "Johann Weitzer" din Arad. 
Peste 5 ani, in 1911,  se obtine dreptul de electrificare a liniei ferate (ideea apartine lui Rudolf Zerkovitz), iar in 10 aprilie 1913 se inaugureaza calea ferata electrica Arad-Podgoria. 
Traseul functiona de la Arad la Ghioroc (22,3 km), Ghioroc-Pancota (22,2 km) si Ghioroc –Radna (13,9 km) devenind prima cale ferata electrificata din estul Europei si a 8-a din lume. 
Autotrenul a fost fabricat la Uzinele "Ganz Es. Danubius Budapesta" si avea viteza maxima de 45 km/h. 
Viata "Sagetii Verzi" a trecut prin numeroase sinuozitati si tendinte de modernizare; in urma nationalizarii, insa, calea ferata revine Regionalei CFR Timisoara, iar din 1983 trece sub patronajul IJTL Arad, relatia Arad-Ghioroc fiind inlocuita cu tramvaie urbane. 
Planul de modernizare pregatit in 1980 de CTP si trimis la Bucuresti s-a lovit de totala indiferenta a autoritatilor. 
Tramvaiul electric si-a facut ultimele curse in octombrie 1991 dupa care a intrat definitiv in Depoul Ghioroc, adica in istorie. 
In momentul  casarii, "Sageata Verde" avea 11 vagoane-motor,12 vagoane transport persoane si 9 vagoane marfa. 
Trei sute de euro, calatoria nostalgica cu Sageata Intretinatorul acestui spatiu istoric al "Sagetii Verzi", Gheorghe Rus ne conduce in hala mare in care sunt garate cateva vagoane cu autotren. 
Traiesti o senzatie unica in momentul in care urci intr-un astfel de vagon (complet restaurat) si te asezi o clipa in fata manetei originale marca "Ganz".
In depoul Ghioroc, Sageata Verde si-a gasit loculLemnul bancutelor, geamurile patrate si mici, soba pentru incalzirea pe timp rece, imprima calatorului nostalgic de azi - un aer ciudat, comprimat intr-un secol de rulaj pe calea ferata aradeana... 
Cu totul senzational, sa stii ca pe aceasta bancuta pe care te asezi sfios, au stat generatii intregi din 1906 incoace; 
Sageata a traversat doua razboaie mondiale, a trecut din regalitate in comunism, oprindu-si definitiv mersul, dupa revolutie... 
Omul si istoria se inteleg perfect: "avem si un tramvai din 1969 alaturi de vagoanele cu automotor ale Sagetii Verzi. Lucrez la intretinerea lor din 1975. Ne mandrim cu aceste exemplare istorice inca "vii", in sensul ca, dupa ce au fost restaurate (1995) in culorile originale, respectandu-se intru totul planurile originale ale Ministerului transportului din Budapesta, azi, Sageata nostalgica poate fi inchiriata de catre toti cei care-si doresc o calatorie in secolul trecut. Vin grupuri de turisti, in special, care sunt interesati de o astfel de plimbare in timp, iar calatoria (depinde de numarul de persoane) costa in jur de 200-300 euro." 
Suntem invitati in cladirea "statiei de redresori"- sala in care Redresorul nr. 1 cu vapori de mercur a alimentat cu curent linia ferata a curselor "Sagetii Verzi"
Sala e impanzita de documente, acte tehnice, fotografii ale anilor de inceput ale tramvaiului electric...
Timpul de afara a disparut. Privesc uimita aceste imagini ale inceputul de secol trecut, oamenii, calea ferata a Podgoriei, Aradul acelor ani... 
Urc in primul vagon a Sagetii, construit la Arad in... 1906. 
Cine ar fi crezut ca in acest spatiu modest, lipsit cu totul de orice imaginatie a modernului de azi – m-am simtit excelent, comod, coplesita de un aer de liniste si siguranta, de o atmosfera a unui bine inexprimabil. 
"Vagonul a dus mii si mii de oameni de-a lungul timpului, aici s-au consumat povesti, istorii, tragedii de razboi, nasterea si inflorirea unor alte epoci, si, evident, tristetea ultimei curse..." – adauga nostalgic Gheorghe Rus, cel care "tine in viata" aceste bijuterii ale caii ferate Arad-Podgoria.
* O calatorie de lux cu Sageata Verde, azi (pe langa costul considerabil) respecta intru totul durata calatoriei de acum un secol: Arad-Pancota 2 ore si Arad-Ghioroc 1 ora. 
Tramvaiul cu placuta ITB -60, mic si cochet, colorat in culoarea vaniliei combinata cu un rosu viu, pus in functiune in 1969 la Atelierele Centrale ITB a circulat in Arad pana in anul 1977. 
A fost retras din circulatie si reconstruit la CTP Arad in anul 2006, devenit piesa a Depoului Ghioroc, avand rolul, asemenea vagoanelor ramase ale Sagetii - sa efectueze calatorii nostalgice. 
Vagonul de tramvai era cu mult mai mic decat cel actual, semn ca in urma cu patru decenii, transportul de calatori era mult mai modest, mai  putin solicitant decat azi. 
Ajunsi in Ghioroc, nu ocoliti acest Depou al celor mai frumoase amintiri. 
Petreceti cateva ore mirifice in secolul trecut, lasandu-va condusi de "Sageata Verde" a anilor 1906.

Felicia R.Gheorghe - Observator


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]