Stirile Zilei
VIRTUAL ARAD
Suntem pe locul
Pozitia Virtual Arad in Romanian Top 100
Votati-ne zilnic!
Votati Aradul !
Joi, 31 iulie 2008
Stirile TVA aici
  • Postul Sfintei Marii – purificare trupeasca si spirituala

Incepe Postul Maicii DomnuluiCrestinii ortodocsi intra, incepand cu data de 1 august, intr-o perioada de post ce tine pana in ziua de 15 august, cand se praznuieste Adormirea Maicii Domnului. 
Postul Sfintei Marii, sau al Santamariei, numit si postul lui August, se tine in cinstea Nascatoarei de Dumnezeu, care inainte de Adormire a  petrecut in neincetata rugaciune si ajunare.
Despre aceasta perioada se mai spune ca este rupta din Postul Mare, care la inceput tinea noua saptamani, dar pentru ca oamenii ieseau prea slabiti din iarna, Biserica a hotarat sa-l scurteze cu 14 zile, mutandu-le in vara, cand este belsug de fructe si legume. 
De aceea, pentru credinciosii care respecta toate canoanele bisericesti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Invierii Domnului. 
Nu se consuma produse din carne, lapte si oua, chiar nici ulei vegetal in afara de sambata si duminica. 
Doar ziua de 6 august cand toata crestinatatea traieste bucuria marii sarbatori a Schimbari la Fata a Domnului, se permite consumul de peste si vin.
Biserica mai recomanda credinciosilor infranarea placerilor si desfatarilor trupesti, iar nuntile sunt interzise cu desavarsire in aceasta perioada, precum si in celelalte posturi. 
"Postul Sfintei Marii este unul din cele patru posturi mari de peste an. Cei care postesc se supun aceleasi rigori ca si in celelalte posturi.  Sunt scutiti de post in general bolnavii, copiii, calatorii sau drumetii care nu au posibilitatea sa posteasca. Este un post dedicat Maicii Domnului. In cultul ortodox cat si in cel catolic Maica Domnului ocupa un loc de cinste. Cei care indeplinesc postul Sfintei Marii il incheie prin participarea la sarbatoarea Sfintei Marii fie in bisericile parohiale, fie in manastiri. Postul se implineste dupa doua saptamani prin spovedanie", afirma  Pr. Vasile Pop, consilier cultural al Episcopiei Ortodoxe.
Taina postului Sfintei Marii
Postul Sfintei Marii este unul dintre cele mai importante. Prin el se ajunge la purificarea trupeasca. 
Iar daca postul fizic este insotit de rugaciuni, de ganduri bune si de fapte bune, atunci purificarea este si spirituala. 
Se spune ca pacatele noastre ne apasa spiritul. Iar bolile in duh sau in spirit sunt extrem de grele, uneori fara leac. 
Iar cei ce mor neimpartasiti, neimpacati cu ei insisi, vor rataci intre doua lumi, fara sa-si gaseasca linistea si drumul pe care sa mearga. 
Postul de mancare permite o curatare a organismului dand, de asemenea, accesul la unele energii inchise in noi din cauza pacatelor noastre. 
Din aceste considerente se ajunge la un echilibru energetic si spiritual si majoritatea celor care tin post indelungat se simt nemaipomenit. 
Mai mult, se spune ca postul a vindecat o serie de boli, printre care si cancere in faza medie sau incipienta. 
Pentru ca nemaifiind hranita cu calorii animale, cu grasimi, tumoarea se hraneste din ea insasi pana la resorbire. 
Daca are postul mereu efect asupra oamenilor? In mod sigur, da. Daca are efectul pe care ni-l dorim asupra noastra? Asta ramane sa vedem fiecare din noi.  
Maica Domnului 
Evanghelistii nu ne-au spus foarte multe despre viata Mariei, Preafericita Nascatoare de Dumnezeu. 
Nascuta in Nazareth, era unica fiica a lui Ioachim si a Anei, fiind logodita cu Iosif, pentru a sublinia linia genealogica davidica a Mantuitorului. 
Dupa nasterea lui Isus, Maria este alaturi de el in toate momentele importante amintite de Noul Testament: taierea imprejur, prezentarea la templu, fuga in Egipt, minunea din Caana, pentru ca, in timpul Patimilor, sa fie incredintata celui mai tanar dintre apostoli, Ioan, acelasi pe care unii oameni de stiinta il suprapun cu Lazar cel inviat.        
Urmarind cartea atribuita Episcopului Meliton, "Petrecerea Prea Sfantei Fecioare", vedem ca apostolii au inconjurat-o pe Maria in ultimele ei clipe, ducandu-i trupul in Valea lui Iosaphat unde, prin voia Domnului a fost inaltata la cer.        
Fecioara este uneori identificata cu scara dintre cer si pamant din visul lui Iacov (Facerea 28, 12), prin care Creatorul a luat firea noastra umana. 
Maria este comparata cu Eva, ea fiind inceputul unei noi umanitati. 
La fel ca prima femeie din lume care a luat parte la caderea si la moartea lui Adam, tot astfel Maria a luat parte la intoarcerea chipului celui intinat la chipul cel dintai. 
Sfanta mai presus decat toti sfantii, mai cinstita decat heruvimii si mai preamarita decat serafimii, Fecioara Maria este acoperitoarea, aparatoarea, mijlocitoarea si ajutatoarea credinciosilor. 
Spre deosebire de toate celelalte femei mentionate in Biblie, doar Maria a fost obiectul unor profetii. 
Isaia a prezis ca Fecioara va naste pe Mantuitorul in chip minunat, ca un semn de izbavire si mantuire a lumii. 
Ezechiel a profetit despre Maica Domnului ca fiind noul templu al lui Dumnezeu, asemanand-o cu poarta tainica a Dumnezeului lui Israel. 
In lacasurile sfintelor manastiri, calugari sau calugarite, inalta rugile lor catre Maica Prea Curata si Pururea Binecuvantata Fecioara Maria. 
Lasati gandurile voastre sa zboare cateva clipe peste marea dezlantuita din fiecare si cautati limanul unde sa va gasiti linistea.   
"O, Maicuta Sfanta... O, Maicuta Sfanta, te rugam fierbinte, Sa ne-asculti din ceruri, marea rugaminte, Nu lasa Maicuta, sa pierim pe Cale, Caci noi suntem fiii lacrimilor tale…"

Claudia Untaru - Glasul aradului

  • Avem masini, dar nu avem oameni

Interviu cu Roberto Schill - directorul Serviciului Judetean de AmbulantaServiciul Judetean de Ambulanta se confrunta cu un deficit semnificativ de personal. Interviu in exclusivitate cu Roberto Schill.
Jurnal aradean: Serviciul Judetean de Ambulanta are un parc auto nou, gratie investitiilor Ministerului Sanatatii Publice. Cat sunt de importante aceste investitii pentru Arad?
Roberto Schill: Investitiile sunt foarte improtante deoarece in momentul de fata, utilizand la capacitate maxima ambulantele noi, reusim sa asiguram servicii medicale de calitate, la nivelul standradelor UE, in intregul judet. Astfel, ambulantele noi care s- au primit au fost repartizate si la nivelul celor 7 substatii din judet, in momentul prezent peste 90% din cazurile de urgenta fiind asigurate cu ambulante noi. Anul trecut am fost obligati sa asiguram aproximativ 10-15% din urgente cu ambulante de transport nedotate corespunzator. In prezent cazurile de urgenta sunt asistate doar cu ambulante de tip B si C destinate asistentei medicale de urgenta la cel mai inalt nivel.
Jurnal aradean: Avem ambulante super- performante. Avem si personal care sa asigure servicii medicale cel putin la aceeasi nivel?
Roberto Schill: Personalul existent a urmat cursuri de perfectionare in toamna anului 2007 si a continuat in acest an, urmand ca, pana la sfarsitul anului, tot personalul operativ sa participe la cursuri de perfectionare. Problema cea mai mare este ca personalul este insuficient atat la nivelul municipiului, cat si al substatiilor din judet. Astfel, la momentul de fata, avem la nivelul municipiului Arad incadrati 125 de medici, asistenti si conducatori auto. Normativele de personal prevad ca ar trebui sa existe 269 de angajati pe partea operativa, ceea ce reprezinta un necesar de 144 de angajati, respectiv ar mai fi necesari la nivelul municipiului inca 10 medici, 74 de asistenti medicali si 60 de conducatori auto. Am organizat 2 concursuri in ultimele 30 de zile pentru asistenti medicali, la care nu s- a prezentat niciun candidat.
Jurnal aradean: De ce credeti ca nu s- a prezentat nimeni?
Roberto Schill: Consider ca nu s- a prezentat niciun candidat deoarece toata lumea cunoaste faptul cat de grea si de stresanta este munca intr- un serviciu de urgenta, asistentii de pe Ambulanta fiind nevoiti sa stabileasca atat diagnosticele, cat si conduita de urgenta. Ceea ce nu se cunoaste probabil este faptul ca, incepand cu 1 aprilie 2008, salarizarea personalului din serviciile de ambulanta a crescut semnificativ ajungand la nivelul salariilor din spitalele clinice.
Jurnal aradean: Concret, cat primeste in mana un medic si un aistent medical?
Roberto Schill: Un medic de medicina generala are un venit net de 2.166 lei pe luna, un medic specialist - 2.471 lei, iar un asistent medical - 1.743 lei lunar. Raportandu- ne la salariile din Romania, aceste salarii nu sunt deloc de neglijat.
Jurnal aradean: Nu ne confruntam cumva si cu un deficit de forta de munca in acest domeniu?
Roberto Schill: Tot sistemul sanitar se confrunta cu un deficit de personal deoarece foarte multe cadre medicale prefera sa lucreze in strainatate sau in alte domenii de activitate. In ceea ce priveste medicina de urgenta, se mai pune problema lipsei de mediatizare suficienta a activitatii Serviciului de Ambulanta, precum si a dotarii existente in prezent, care permite asigurarea masurilor diagnostice si terapeutice de urgenta la cel mai inalt nivel. Multe persoane, chiar cadre medicale, considera ca Serviciul de Ambulanta are ca singur scop transportul pacientilor la o unitate sanitara. Si, daca in urma cu 10 ani, urgentele erau asigurate cu ambulante nedotate, in prezent, toate ambulantele de urgenta sunt dotate cu toata aparatura si instrumentarul necesar pentru asigurarea asistentei medicale de urgenta.
Jurnal aradean: In ce masura influenteaza deficitul de personal cu care va confruntati desfasurarea activitatii Serviciului de Ambulanta?
Roberto Schill: In primul rand, in anumite intervale orare, timpii de asteptare, respectiv ajungere la caz cresc. De asemenea, pentru a putea asigura servicii de urgenta prespitalicesti la un nivel corespunzator, personalul operativ este nevoit sa presteze ore suplimentare, ceea ce coroborat cu numarul mare de cazuri asistate de fiecare cadru medical, determina cresterea stresului fizic si psihic al angajatilor si pot aparea probleme in situatia unor urgente colective, cand exista posibilitatea ca tot personalul existent sa fie insuficient.
Jurnal aradean: Cum ati incerca dumneavoastra sa convingeti un cadru medical sa se angajeze la Serviciul de Ambulanta?
Roberto Schill: Poate ca medicina de urgenta este cea mai frumoasa dintre ramurile medicale si cu cele mai mari satisfactii. Nu cred ca poate exista o satisfactie mai mare decat satisfactia reusitei unei resuscitari cardio- pulmonare. De asemenea, in medicina de urgenta, rezultatele se vad imediat.
Atat pentru medici, cat si pentru asistenti, ofera posibilitatea acumularii unei experiente cat mai vaste intr- un interval de timp scurt deoarece numarul cazurilor asistate este mult mai mare decat in cadrul unei sectii de spital. In ceea ce priveste Serviciul de Ambulanta Judetean Arad, nu am considerat necesar sa facem o reclama pentru faptul ca s- au asigurat conditii de munca si echipamente conform standardelor europene, dar putem garanta ca aceste conditii exista, precum exista si preocuparea conducerii pentru pregatirea si formarea profesionala continua a angajatilor. De asemenea, suntem singura unitate sanitara din judet si printre putinele din tara care am inceput procedurile pentru certificarea ISO 9001 privind managementul calitatii.
Jurnal aradean: Ati amintit mai devreme de cazurile asistate. Cu ce fel de cazuri, de situatii se confurnta Serviciul Judetean de Ambulanta?
Roberto Schill: Procentual, cele mai multe solicitari sunt pentru afectiunile cardiace (hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica, infarct) si afectiunile digestive.
Un numar semnificativ de solicitari sunt si pentru accidentele rutiere, in prezent judetul Arad fiind unul din judetele cu cel mai mare numar de accidente de circulatie.
CARTE DE VIZITA
Roberto Schill
S- a nascut la 24 februarie 1969, in Arad. A absolvit Facultatea de Medicina Generala din Timisoara, in anul 1994. E masterand in Management sanitar. 
A absolvit mai multe cursuri de specializare in management sanitar si medicina de urgenta, atat in tara cat si in strainatate. 
Din 1995 pana in 1999, a lucrat ca medic la Serviciul Judetean de Ambulanta Arad, iar in perioada 1999- 2006 a fost angajat la Casa de Asigurari de Sanatate Arad. 
De la 1 iulie 2006 detine functia de manager general la Serviciul de Ambulanta Arad.

D.D. - Jurnal aradean

  • Unele zone din Arad ar putea ramane fara apa calda si dupa 15 august

Timp de doua saptamani nu vom avea apa calda la robinetRevizia generala ar putea dura "doar" 11-12 zile, spune Lucian Barniciu, directorul CET Arad. 
Asa cum deja stie toata lumea, in data de 31 iulie, de la ora 24, se opreste alimentarea cu apa calda in municipiu, urmand ca repornirea sa se petreaca inainte de 15 august. 
Vor avea loc cu aceasta ocazie probe de presiune la instalatiile de agent primar, probe care nu au mai fost realizate de cinci ani. 
Aceasta masura a fost luata in urma problemelor cu care Centrala s-a confruntat in timpul iernii trecute, cum ar fi avariile la puncul fix de pe strada Avrig.
Presiunea in aceasta perioada va fi cu 25% mai mare decat presiunea de lucru, pentru a identifica punctele slabe ale sistemului. 
Magistralele urmeaza sa fie izolate, iar acolo unde vor fi depistate probleme, apa calda va continua sa fie oprita in zona pana la rezolvarea neregulilor.
In evidenta CET-ului sunt inregistrate cateva strazi cu probleme speciale, cum ar fi Martisor, Ineului, respectiv magistrala care alimenteaza Uzina de vagoane nr.1. 
Cu aceasta ocazie vor fi realizate lucrari la Palatul Cultural, magistrala avand doua ramificatii: pe strada Horia si spre Aradul Nou (Calea Romanilor). 
Astfel incit daca apar disfunctionalitati sa nu trebuiasca izolate ambele zone.
"Dupa ce vor fi depistate punctele slabe, va mai dura putin pana vor fi izolate si remediate problemele, dupa care se va reporni apa calda, astfel incat populatia sa aiba de suferit pentru o perioada cat mai scurta de timp. Toate acestea vor da o siguranta mai mare pentru functionarea in perioada incalzirii, iar numarul avariilor va fi mai mic iarna", spune directorul CET.
Baza materiala este pregatita cu armaturi si conducete de diferite marimi, acum CET-ul aflandu-se in stadiul de pregatire a schemei. 
Intrarile in punctele termice vor fi inchise, iar costurile sunt estimate deocamdata la doua miliarde de lei vechi. 
Fragmentele de retea de la puntele termice la consumator au fost deja verificate si multe dintre conductele din cartierul Aurel Vaicu au fost inlocuite. 
De aceea in timpul iernii trecute nu a existat nicio avarie aici.
In acest interval de timp vor exista peste tot pe traseu membri ai personalului Centrale, care vor sesiza, raporta si remedia accidentele care se vor produce intre centrala-magistrale si retelele secundare.
In ciuda disconfortului, exista si o perspectiva optimista: in aceasta perioada apa calda nu va fi facturata (pentru ca nici nu va ajunge la consumator), deci luna viitoare vom avea mai putin de platit la intretinere.

Observator

  • In Austria, roman pe roman se fura

Hotul a fost prins la intrarea trenului in gara CurticiUn roman acuzat ca a furat din casa altor romani a fost retinut la Arad.
Politistii de frontiera au primit informatia chiar de la cei pagubiti, dupa ce luni, in punctul de trecere a frontierei Nadlac s-au prezentat doua persoane, Florin D. si Maria D., care le-au spus politistilor de frontiera ca Nelu B., de 44 de ani, a furat din locuinta lor din Austria, unde stateau cu chirie, 5.500 euro.
Cei doi au mai precizat ca hotul urma sa intre in tara pe la Curtici, cu trenul Rapid "Dacia", care circula pe relatia Viena-Bucuresti. 
"La intrarea in Romania s-a prezentat, in tren, cetateanul roman Nelu B., care a declarat ca detine asupra sa suma de 4.996 euro. In urma cercetarilor, a declarat ca a sustras suma de 5.500 euro din locuinta sotilor Florin si Maria D. din Austria. Banii au fost predati pagubitilor", a declarat astazi purtatorul de cuvant al Politiei de Frontiera Arad, Mihaela Les.
Romanul hot a fost prezentat procurorului, in vederea luarii masurilor legale ce se impun.

Alex Negru - Evenimentul Zilei

  • Programul "Rabla pentru tractoare" intarzie

Programul "Rabla pentru tractoare" a fost amanatFermierii aradeni care detin tractoare mai vechi de 12 ani, ar putea sa le schimbe cu unele noi, in cadrul programului de casare.
In schimb, programul "Rabla pentru tractoare" intarzie sa devina functional din lipsa fondurilor.
Anuntat cu mult entuziasm in luna mai, programul "Rabla pentru tractoare" este in acest moment sub semnul intrebarii.
Desi programul trebuia sa demareze in luna august a acestui an, Administrarea Fondului de Mediu nu dispune de fonduri.
Programul, a carui prima etapa incepea in iunie cu selectarea distribuitorilor agreati, nu a fost insa demarat inca din lipsa de fonduri.
Soarta acestuia depinde de sumele ramase la buget, o posibila aplicare a acestuia fiind amanata pana la toamna. "Asteptam data de 31 iulie sa vedem daca vor fi alocate fonduri pentru acest program. Conform legii, acesta va fi demarat in functie de  banii de la buget", a mentionat Ioan Malaes, director executiv, Oficiul Judetean de Consultanta Agricola Arad.
"Cu toate acestea, numarul doritorilor nu ar fi atat de mare. Programul este privit cu indiferenta de agricultori, deoarece se adreseaza doar persoanelor fizice, motiv pentru care reprezentantii fermierilor spun ca nu va avea succesul scontat", a mai precizat acesta.
Conditii obligatorii
Pentru a beneficia de acest program, proprietarul tractorului trebuie sa se inscrie la un producator validat pentru achizitionarea unui tractor nou si sa predea tractorul uzat spre casare unui operator economic autorizat sa desfasoare activitati de colectare a vehiculelor scoase din uz, obtinand un certificat de distrugere.
Suma acordata prin program, 17.000 de lei, va putea fi obtinuta o singura data si va fi scazuta din pretul de achizitie al unui tractor nou.
Tractorul vechi urmand sa fie radiat, iar in baza certificatelor de distrugere a autovehiculului si de radiere, proprietarul va primi o suma de casare in valoare de pana la 17.000 lei.
"Mai putin de 5-10% din proprietarii de tractoare sunt persoane fizice. Iar majoritatea taranilor nu au fonduri sa-si cumpere utilaje noi si nici nu sunt foarte interesati de protectia mediului", a declarat intr-un comunicat de presa Marcel Cucu, presedintele Ligii Asociatiei Producatorilor Agricoli din Romania.
Prin acest program se urmareste diminuarea poluarii prin scoaterea din uz a tractoarelor vechi, cu perioada de exploatare depasita, precum si cresterea  productivitatii activitatii din agricultura.
Programul Rabla pentru tractoare, lansat fara finantare.

Adrian Todor - Glasul aradului


Cautare in arhiva Virtual Arad

   Search this site                 powered by FreeFind
 


Publicitate

  Imobil de vanzare


Colectivul de redactie: Draghi Puterity, Gheorghe Puterity, Trutiu Florin.


O parte din stirile Virtual Arad News au fost preluate si din urmatoarele surse: Agentia Mediafax, Ziarul Jurnal aradean, Ziarul Observator, Ziua de Vest, Evenimentul Zilei (Editia de Vest), Romania Libera, Ziarul in limba maghiara Nyugati Jelen, Astra Aradeana, Ziarul Glasul Aradului, Informatia Aradului,TV Arad, Info TV.


 

[Home] [Stiri] [Jurnal TVA] [Arhiva de stiri] [Agenda telefonica] [Advertising] [Multimedia] [Galeria foto] [Catedrala] [Harta orasului]
[Informatii] [Istorie] [Link-uri] [Guest book] [Message board] [Localitati din Arad] [Despre noi]